Cerere de punere sub interdicție a unei persoane internată într-o unitate spitalicească. Noțiunea de ”domiciliu”. Conflict negativ de competență.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială.
Index alfabetic : conflict de competență
-punere sub interdicție
-domiciliu
NCPC, art. 114, art. 936
NCC, art. 87, art. 89, art. 168, art. 170
Competenţa teritorială de soluţionare a acțiunii având ca obiect punerea sub interdicţie a unei persoane, care se află internată pe o durată nedeterminată într-o unitate spitalicească, aparține instanței în raza căreia se află domiciliul său, respectiv adresa menționată în cuprinsul actului de identitate, adresa unității spitalicești neputând fi asimilată noţiunii de domiciliu la care face referire art. 936 NCPC, câtă vreme nu a fost probată intenţia acesteia de a-şi stabili domiciliul la spitalul unde este internat, conform art. 89 C.civ.
Prin urmare, nu orice adresă la care o persoană se regăseşte pentru o perioadă mai lungă de timp sau chiar pe perioada nedeterminată, din cauza unor împrejurări independente de voinţa şi consimţământul său, poate fi considerată adresa de domiciliu, cu atât mai mult cu cât internarea persoanei în centrul special reprezintă o măsură de protecţie care poate înceta.
Secția I civilă, decizia nr.1980 din 30 septembrie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 24 februarie 2015, reclamanta G.G. a solicitat punerea sub interdicţie a soţului său, G.I., numirea sa în calitate de tutore şi autorizarea înstrăinării cotei părţi ce aparţine acestuia din imobilul situat în comuna Cosmeşti.
În fapt, în motivarea cererii, petenta a arătat că soţul său suferă de o afecţiune încadrată în gradul de handicap grav, permanent şi nerevizuibil, care îl pune în imposibilitate să îşi reprezinte propriile interesele în relaţia cu terţii. De asemenea, a mai precizat că în prezent acesta beneficiază de îngrijire medicală în cadrul unui centru medical specializat.
Prin sentinţa civilă nr. 642 din 18 martie 2015, Judecătoria Tecuci a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, argumentând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 935 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în vigoare la data sesizării instanţei, soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane, aparţine instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul.
De asemenea a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.114 alin.(1) din acelaşi act normativ, cererile privind ocrotirea persoanelor fizice date de Codul civil în competenţa instanţelor de tutelă şi de familie, se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Or, din cuprinsul contractului pentru acordarea de servicii de îngrijire şi asistenţă medicală din 5 octombrie 2013 încheiat cu S.C. R. S.R.L, numitul G.I. este internat în centrul de îngrijire „P.” pe o perioadă nedeterminată, deci cu titlu permanent, în accepţiunea noţiunii de domiciliu apreciind că se înţelege şi locul unde o persoană trăieşte în mod permanent.
Prin sentinţa civilă nr. 3828 din 17 iunie 2015, Judecătoria Bacău, a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 936 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie persoana respectivă îşi are domiciliul.
În speţă, persoana a cărei punere sub interdicţie se solicită are domiciliul în comuna Cosmeşti, judeţul Galaţi, astfel cum rezultă din conţinutul copiei de pe actul de identitate aflată la dosar, adresă la care îşi primeşte şi drepturile de asigurări sociale, respectiv pensia. Internarea sa medicală în baza contractului depus la dosar, nu poate fi apreciată ca reprezentând o modificare a domiciliului acesteia, de vreme ce aceasta nu a fost operată şi în cartea de identitate.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 133 pct. 2 şi 135 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Obiectul judecății îl constituie punerea sub interdicție a unei persoane majore, desemnarea unui tutore al acesteia și autorizarea săvârșirii de către tutore a unui act de dispoziție, fiind incidente dispozițiile art. 168, art. 170 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 134/2010, art. 114 alin. (1) și (2) rap. la art. 94 lit. a) NCPC.
În conformitate cu dispoziţiile art. 168 NCC “Soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă”, iar potrivit art. 170 NCC, prin hotărârea de punere sub interdicţie se desemnează şi un tutore al persoanei ocrotite.
Potrivit art. 936 NCPC, “Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul.”
Potrivit art. 114 NCPC, cu denumirea marginală ”Cereri în materie de tutelă şi familie” (1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită. (2) În cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un imobil, este, de asemenea, competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanţa de tutelă şi de familie care a pronunţat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia instanţei de tutelă şi de familie în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cel ocrotit.
Art. 94 din NCPC prevede că judecătoriile judecă: 1. în primă instanţă : a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
Textele instituie o normă specială de competenţă teritorială absolută în materia punerii sub interdicţie, mai exact o normă de ordine publică având în vedere că priveşte capacitatea persoanei fizice. Astfel, competenţa de soluţionare a cererii de punere sub interdicţie a unei persoanei aparţine numai instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul.
Chestiunea de drept care a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă priveşte interpretarea diferită pe care instanţele de judecată aflate în conflict au dat-o noţiunii de domiciliu în materia punerii sub interdicție cu privire la o persoană lipsită de discernământ, aflată internată pe o durată nedeterminată, într-o unitate spitalicească.
Noţiunea de domiciliu este definită de dispoziţiile art. 87 NCC, potrivit căruia „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală”. De asemenea, art. 89 din acelaşi Cod prevede că „Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.
(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.
(3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.”.
În cuprinsul dispoziţiilor art. 87 NCC legiuitorul a folosit termenul de “declarare”, iar în cuprinsul dispozițiilor art. 89 NCC, când s-a referit la stabilirea sau schimbarea domiciliului a folosit expresia ”cu intenţia de a avea acolo locuința principală”.
Reiese deci, că noţiunea de domiciliu este legată de existenţa intenţiei manifestate de o persoane în sensul de a-şi stabili locuinţa principală într-un anumit loc.
Adresa cu privire la care există prezumţia legală că numitul G.I. şi-a manifestat intenţia de a-şi stabili domiciliul este cea menţionată în cuprinsul buletinului de identitate, loc în care acesta a şi locuit efectiv până la internare. Conform menţiunilor din cuprinsul acestuia, G.I. are domiciliul în satul Cosmeşti, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Tecuci.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus evocate, Judecătoria Tecuci este competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.G. având ca obiect punerea sub interdicţie a soţului său (capăt de cerere principal), numirea sa în calitate de tutore şi autorizarea înstrăinării cotei părţi ce aparţine acestuia din imobilul situat în judeţul Galaţi [capete de cerere accesorii cererii principale în sensul art.30 alin. (3) din NCPC].
Adresa la care G.I. se regăseşte în prezent, respectiv spitalul P., aflat în circumscripţia judecătoriei Bacău, nu poate fi asimilată noţiunii de domiciliu la care face referire art. 936 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, câtă vreme nu a fost probată intenţia acestuia de a-şi stabili domiciliul la unitatea spitalicească unde este internat, conform art. 89 C.civ.
Este adevărat că în jurisprudenţa lor, atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au dat o interpretare extensivă noţiunii de „domiciliu„.
Reiese, deci, că ambele instanţe au legat noţiunea de domiciliu, fie de declaraţia legală a persoanei dată în faţa autorităţilor publice, în cazul domiciliului legal, fie de adresa față de care persoana manifestă o anumită legătură emoţională, şi deci de existenţa unei manifestări de voinţă de avea domiciliul la o anumită adresă.
Prin urmare, nu orice adresă la care o persoană se regăseşte pentru o perioadă mai lungă de timp sau chiar pe perioada nedeterminată, din cauza unor împrejurări independente de voinţa şi consimţământul său, poate fi considerată adresa de domiciliu, cu atât mai mult cu cât internarea persoanei în centrul special datorată bolii psihice reprezintă o măsură de protecţie care poate înceta.
Pentru argumentele mai sus arătate, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta G.G. având ca obiect punerea sub interdicţie a soţului său, G.I., numirea sa în calitate de tutore şi autorizarea înstrăinării cotei părţi ce aparţine acestuia din imobilul situat în comuna Cosmeşti, în favoarea Judecătoriei Tecuci, ca instanță în raza căreia se află domiciliul persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită.