Conflict negativ de competenţă. Somaţie europeană de plată. Instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa instanţelor
Index alfabetic : conflict negativ de competenţă
-competenţa teritorială
-somaţie europeană de plată
NCPC, art. 107
Regulamentul CE nr. 1896/2006, art. 6 alin. (2)
Regulamentul CE nr. 44/2001, art. 59
Articolul 6 din Regulamentul CE nr. 1896/2006 statuează la alin. (1) regula generală de competenţă, potrivit căreia: „în sensul aplicării prezentului regulament, competenţa se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special Regulamentul C.E. nr. 44/2001”, alin. (2) al normei instituind o excepţie de la această regulă, în sensul că: „(…), în cazul în care creanţa se referă la un contract încheiat de către o persoană, consumatorul, pentru o folosinţă care ar putea fi considerată ca neavând legătură cu activitatea profesională a acestuia şi în cazul în care acest consumator este pârâtul, competenţa aparţine numai instanţelor din statul membru în care pârâtul îşi are domiciliul, în sensul articolului 59 din Regulamentul C.E. nr. 44/2001.”
În cazul în care o persoană juridică de naţionalitate română a dedus judecății o cerere de emitere a unei somaţii europene de plată îndreptată împotriva unei persoane fizice domiciliate în România pentru o creanţă ce rezultă dintr-un contract de împrumut, din acest act nerezultând că pârâta-debitoare persoană fizică ar fi încheiat contractul respectiv pentru o folosinţă care ar putea fi considerată ca având legătură cu activitatea profesională a acesteia, devin incidente dispozitiile art. 6 alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 1896/2006, competența soluționării cererii de emitere a somației europene de plată aparținând, prin urmare, instanței din statul membru al Uniunii Europene în care își are domiciliul pârâta-debitoare.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 693 din 27 februarie 2015
Prin cererea înregistrată la 06.03.2014 pe rolul Judecătoriei Caransebeş, reclamanta-creditoare SC V.C. IFN SA a chemat în judecată pe pârâta-debitoare C.V., solicitând emiterea unei somaţii europene de plată împotriva acesteia.
În motivare, reclamanta-creditoare a arătat că a încheiat cu pârâta-debitoare contractul de credit VER.DS.000102, prin care i-a acordat acesteia un împrumut în sumă de 98.200 dolari SUA, care a fost achitat parțial, actualmente creanţa sa fiind în sumă de 57.429,13 dolari SUA.
Prin sentința civilă nr. 718 din 31.03.2014, Judecătoria Caransebeș a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În motivarea acestei hotărâri, instanța, față de susținerea reclamantei-creditoare potrivit căreia pârâta-debitoare, în prezent, își are reşedinţa în Franţa, fiind angajată a Z.F. S.A.R.L., constatând că sediul SC V.C. IFN SA este situat în str. N.C. nr. 8, sector 1, Bucureşti, a dat eficiență dispozițiilor art. 1494 C. civ., potrivit căruia locul plăţii este la sediul creditorului, art. 5 pct. 1 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială şi art. 31 din Regulamentul Bancar nr. 2/2005, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în a cărei rază teritorială se află sediul creditoarei.
Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București care, prin sentinţa civilă nr. 18516 din 29.10.2014, a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.
Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut lipsa de relevanță a situării locului de muncă al pârâtei în afara țării, într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nedovedit de altfel, precum și lipsa de incidență în cauză a dispozițiilor art. 5 pct. 1 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială și a dat eficiență regulii generale statuate de art. 107 NCPC, potrivit căruia competența teritorială aparține instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.
Astfel, față de faptul că domiciliul pârâtei-debitoare este situat în Caransebeș, str. M.M. nr. 75 A, jud. Caraș Severin, a apreciat că în speță competența aparține instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtei, declinând competenţa de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Reclamanta-creditoare, persoană juridică de naţionalitate română, a dedus judecății o cerere de emitere a unei somaţii europene de plată îndreptată împotriva unei persoane fizice domiciliate în România.
De aceea, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.E. nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit cărora: „o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru, în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată”, în condițiile în care reclamanta-creditoare nu a făcut dovada că pârâta-debitoare ar avea domiciliul într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Somaţia europeană de plată este guvernată de prevederile Regulamentului (C.E.) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006.
Articolul 6 din respectivul Regulament statuează la alin. 1 regula generală de competenţă, potrivit căreia: „în sensul aplicării prezentului regulament, competenţa se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special regulamentul (C.E.) nr. 44/2001”. Aliniatul 2 al normei instituie o excepţie de la această regulă, în sensul că: „(…), în cazul în care creanţa se referă la un contract încheiat de către o persoană, consumatorul, pentru o folosinţă care ar putea fi considerată ca neavând legătură cu activitatea profesională a acestuia şi în cazul în care acest consumator este pârâtul, competenţa aparţine numai instanţelor din statul membru în care pârâtul îşi are domiciliul, în sensul articolului 59 din Regulamentul (C.E.) nr. 44/2001.”
Potrivit art. 59 din Regulamentul (C.E.) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, „pentru a determina dacă o parte are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, acestea aplică legislația internă”, iar „în cazul în care o parte nu are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, instanța, pentru a determina dacă partea are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, aplică legea statului membru în cauză.”
Din verificarea clauzelor contractului de credit VER.DS.000102, din care s-a născut creanța a cărei acoperire o solicită reclamanta-creditoare în speță, nu rezultă că pârâta-debitoare persoană fizică ar fi încheiat contractul respectiv pentru o folosinţă care ar putea fi considerată ca având legătură cu activitatea profesională a acesteia, astfel că Înalta Curte reține incidența în cauză a alin. (2) al art. 6 din Regulamentul (C.E.) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006.
În consecință, competența soluționării cererii de emitere a somației europene de plată aparține instanței din statul membru al Uniunii Europene în care își are domiciliul pârâta-debitoare.
Cum în speță, s-a afirmat doar că în prezent pârâta-debitoare are reşedinţa în Franţa, fiind angajată a Z.F. S.A.R.L., fără a se face dovada eventualului domiciliu al acesteia în statul membru menționat, în condiţiile în care sarcina probei revine reclamatei-creditoare conform art. 1169 C. civ., Înalta Curte reține că domiciliul pârâtei cetățean român este în România, în Caransebeș, str. M.M. nr. 75 A, jud. Caraș Severin, așa cum este consemnat în contractul de împrumut pentru a cărui executare se cerere emiterea somației europene de plată.
În considerarea textelor legale menţionate, a obiectului cererii vizând emiterea unei somaţii europene de plată şi de calitatea de consumator a pârâtei-debitoare, Înalta Curte, în aplicarea art. 6 alin. 2 din Regulamentului (C.E.) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 coroborat cu art. 59 din Regulamentul (C.E.) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000, reţinând că în cauză nu se atrage conform dreptului naţional incidenţa unei norme de competență teritorială exclusivă, va face aplicarea art. 107 NCPC, potrivit căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Faţă de considerentele anterior expuse, dând eficiență prevederilor art. 107 NCPC, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) NCPC, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.