Cerere de recuzare. Încheiere de respingere. Recurs formulat înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive. Prematuritate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.
Index alfabetic : recuzare
- prematuritate
NCPC, art. 53, art. 457, art. 634
Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) NCPC, cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele „hotărârea prin care s-a soluţionat cauza”, „trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau …la prima instanţă”, ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 NCPC.
Prin urmare, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea apelului în fond, este prematur formulat.
Secția I civilă, decizia nr. 1471 din 29 mai 2015
Prin încheierea din 23 februarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, Secţia I civilă a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul M.D. împotriva domnilor judecători P.N. şi B.A. în dosarul nr. xxx5/110/2013*, ce are ca obiect apelul declarat de reclamantul M.D., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea administrativ-teritorială a municipiului Moineşti, Consiliul local al municipiului Moineşti şi Primarul municipiului Moineşti, împotriva sentinţei civile nr. 833/2014 a Tribunalului Bacău, având ca obiect litigiu de muncă – acţiune în constatare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul M.D., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 13 martie 2015.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) din noul Cod de procedură civilă, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca prematur formulat, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) NCPC, legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârile pronunţate în cererile privitoare la litigii de muncă, cum este cazul în speţă, nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel, fiind astfel definitive în înţelesul art. 634 NCPC.
Potrivit art. 53 alin. (1) NCPC, „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a NCPC, „când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă”.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) NCPC, cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele „hotărârea prin care s-a soluţionat cauza”, „trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau …la prima instanţă”, ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 NCPC.
În speţă, se constată că, la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, respectiv data de 20 martie 2015, cauza în care s-a pronunţat această încheiere nu fusese soluţionată pe fond.
În acest context, se constată că judecarea apelului de către Curtea de Apel Bacău nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea cauzei în fond, este prematur formulat.
Susţinerea recurentului în sensul că recursul a fost promovat în termen socotit de la comunicarea încheierii recurate nu poate fi reţinută.
Pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) NCPC, cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza, iar nu în termen de 5 zile de când a
fost comunicată încheierea recurată.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 184 alin. (1) NCPC, punctul de plecare a termenului este stabilit, ca regulă, de momentul comunicării actului de procedură, în speţă actul de procedură fiind reprezentat de hotărârea definitivă pronunţată în cauză.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 cu prevederile art. 485 alin. (1) teza a II-a raportate la art. 468 alin. (2) şi (3) NCPC rezultă că mai sunt stabilite expres două modalităţi echivalente comunicării hotărârii, şi anume atunci când comunicarea hotărârii a fost făcută părţii odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite, precum şi socotirea hotărârii ca fiind comunicată la data depunerii cererii de recurs, actul de procedură fiind îndeplinit de parte mai înainte de comunicarea acesteia.
Acestor cazuri de echipolenţă specifice apelului şi recursului li se adaugă cele reglementate în partea generală a codului, art. 184 alin. (2) NCPC (actul se consideră comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act, precum şi în cazul în care a cerut comunicarea actului unei alte părţi), precum şi cel prevăzut de art. 457 alin. (3) NCPC (hotărârea se consideră comunicată prin comunicarea deciziei de respingere ca inadmisibilă a unei căi de atac neprevăzute de lege, cale de atac exercitată de parte în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii atacate).
Cum cazurile de echipolenţă au fost prevăzute expres de legiuitor, acestea sunt de strictă de interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin analogie, iar recurentul nu se regăseşte în niciunul din aceste cazuri, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea cauzei în fond, este prematur formulat.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) NCPC, Înalta Curte a respins, ca prematur formulat, recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva încheierii de şedinţă din 23 februarie 2015 a Curţii de Apel Bacău.