Ședințe de judecată: Iulie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1664/2014

Ședința publică de la 1 aprilie 2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză

Prin sentința civilă nr. 804 din 22 februarie 2013, Curtea de Apel București secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Secretariatul General al Guvernului în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, acțiune având ca obiect anularea parțială a deciziei nr. 23 din 07 septembrie 2012, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct II.1 și II.2, precum și suspendarea executării deciziei nr. 23 din 07 septembrie 2012 în ceea ce privește măsurile dispuse la pct II.1 și II.2 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că în urma controlului efectuat la Secretariatul General al Guvernului în cursul anului 2012 a fost emisă Decizia nr. 23 din 07 septembrie 2012 pentru înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în procesul verbal de constatare nr. PV1. din 08 august 2012 anexat la raportul de audit financiar nr. PV1. din 08 august 2012 încheiat în urma acțiunii de „Audit financiar asupra contului anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2011”. Secretariatul General al Guvernului a formulat, inițial, obiecțiuni la concluziile echipei de auditori publici externi din procesul verbal de constatare înregistrat la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 20/17462/IM din 08 august 2012 și, ulterior, a contestat în termen legal Decizia nr. 23 din 07 septembrie 2012, însă, prin încheierea nr. 142 din 20 noiembrie 2012 a fost respinsă de către Comisia de soluționare a contestațiilor cererea de anularea în parte a deciziei menționate, în ceea ce privește măsurile prevăzute la punctul II de stabilire și recuperare a prejudiciului pentru plata sumei de 2.045.075 RON acordată unor salariați care au fost disponibilizați fără respectarea prevederilor legale, respectiv de continuare a demersurilor care să conducă la îndeplinirea măsurii dispuse anterior, prin decizia nr. 5 din 30 septembrie 2009.

Prima instanță a apreciat că în speță nu există motive de nulitate sau de suspendare a executării actelor contestate.

Cu privire la motivele de nulitate, Curtea a constatat că intimata a dispus in baza competentelor sale legale stabilirea întinderii prejudiciului cauza de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală în perioada 2010-2012 a sumei de 2.045.075 RON (în anul 2010-1.698.837 RON; în anul 2011-63.021 RON; în anul 2012-292.217 RON) acordată unor foști salariați ai cancelariei Primului Ministru, Departamentul de Control al Guvernului și Departamentului pentru Luptă Antifraudă, care au fost disponibilizați în anul 2009, acestea reprezentând plăți făcute din fonduri publice, care nu sunt aferente unei contraprestații în perioada la care se referă, în condițiile în care persoanele beneficiare nu au desfășurat activități profesionale în cadrul entității, sumele nefiind recuperate de la persoanele răspunzătoare de concedierile nelegale, deși instanța a stabilit că desfacerea contractelor de muncă s-a făcut în mod nelegal urmare a nerespectării de către angajator a prevederilor C. muncii, iar activitatea a fost desfășurată de persoane nou-angajate; recuperarea prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la concedierea colectivă, inclusiv a dobânzilor aferente; virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente. Termen 31 decembrie 2012. Or, aceste măsuri dispuse nu reprezintă titluri executorii sau creanțe fiscale ci măsuri de investigare pe care petenta trebuie să le îndeplinească.

Concedierile au avut loc și fără respectarea prevederilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 17 din 04 martie 2009 cu privire la aplicarea dispozițiilor legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu.

Prin Sentințele civile, în baza art. 78 C. muncii, s-a dispus reintegrarea angajaților în posturile deținute anterior concedierii și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, până la data reintegrării.

În consecință au fost angajate și plătite în perioada 2010-2012 cheltuieli cu despăgubirile acordate salariaților disponibilizați, în sumă de 580.591 RON. În aceste condiții, s-a procedat la utilizarea nelegală a creditelor bugetare, întrucât plățile făcute din fonduri publice nu sunt aferente unei cheltuieli care să aibă legătura cu activitatea Secretariatul General al Guvernului, nu au în corespondent o contraprestație, persoanele beneficiare nemaidesfășurând activități profesionale în cadrul entității, din cauza desfacerii nelegale a contractelor de muncă, în același timp activitatea fiind desfășurată de persoane nou-angajate.

Deși instanța a stabilit că desfacerea nelegală a contractelor de muncă s-a făcut urmare a nerespectării de către angajator a prevederilor C. muncii, la Secretariatul General al Guvernului nu s-a procedat la recuperarea fondurilor publice utilizate pentru plata despăgubirilor de la persoanele răspunzătoare de concedierile nelegale, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 14, art. 22 alin. (1) și alin. (2) lit. a).

S-a constatat faptul că Secretariatul General al Guvernului, deși a primit aceste sentințe judecătorești, din care rezultă nerespectarea unor atribuții de serviciu ale personalului de specialitate în domeniul resurselor umane, cât și ale managementului entității, referitor la concedierile colective, nu a luat măsuri de stabilire a responsabilității celor care se fac vinovați de acest lucru.

Instanța de fond a apreciat că nu i se poate imputa Curții de Conturi neluarea în considerare de către instanțele judecătorești a apărărilor formulate de Secretariatul General al Guvernului referitor la dispozițiile art. 68-72 C. muncii, forma în vigoare la data încetării raporturilor de muncă ale salariaților Cancelariei Primului Ministru, și nici practica neunitară a acestor instanțe. A mai arătat că în conținutul cererii de chemare în judecată sunt menționate acte normative/decizii ale Curții Constituționale ulterioare faptelor constatate și prevederi din legislația europeană care diferențiază condițiile în care au loc concedierile colective, precizându-se că nu se pot face asimilări între personalul care își desfășoară activitatea în sectorul public, față de cele care activează în sectorul privat. Cu toate acestea, în condițiile în care aceste argumente nu au fost acceptate de instanțele de judecată, Curtea de Conturi nu se poate substitui acestora, care au dispus anularea ordinelor de concediere. De altfel, Secretariatul General al Guvernului a dispus neutilizarea căii de recurs, pentru toate cazurile, acceptând dispozițiile din hotărârile judecătorești privind reintegrarea persoanelor concediate și plata despăgubirilor.

Criticile asupra legislației în vigoare și eventuale propuneri de modificare nu modifică abaterea de la legalitate constatată de Curtea de Conturi constând în plata unor cheltuieli ce nu au în corespondent o contraprestație, în condițiile în care instanțe de judecată au constatat că acest lucru se datorează nerespectării de către angajați ai Secretariatului General al Guvernului a prevederilor C. muncii.

Abaterea de la legalitate consemnată în Raportul de audit financiar nr. PV1. din 08 august 2012, detaliate în Procesul Verbal de constatare nr. PV1. din 08 august 2012 anexat raportului de audit financiar și în decizia nr. 23 din 07 septembrie 2008 la punctul 12 constă în neducerea la îndeplinire în totalitate a unei măsuri dispuse anterior de Curtea de Conturi, actele normative încălcate de conducerea Secretariatului General al Guvernului fiind diferite de cele care au fost invocate anterior și care au stat la baza dispunerii măsurii din decizia nr. 5 din 30 septembrie 2009, astfel că împotriva măsurii nr. II.2 dispuse pentru intrarea în legalitate nu se pot susține aceleași argumente cu cele invocate anterior.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 804 din 22 februarie 2013 a declarat recurs reclamantul Secretariatul General al Guvernului solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În argumentarea primului motiv de recurs, s-a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de conținut, fiind bazată exclusiv pe apărările intimatei, fără a fi arătate motivele pentru care susținerile recurentului-reclamant au fost înlăturate și fără a fi argumentată respingerea contestației.

În continuare, recurentul a invocat existența unor erori și contradicții între raportul de audit financiar și decizia contestată, precum și aspecte de nulitate ale acesteia din urmă.

A criticat, în esență, constatările echipei de audit financiar cu privire la utilizarea nelegală a creditelor bugetare și existența unei culpe a instituției, raportat la cadrul legal și hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a dispus obligarea recurentului la plata unor sume de bani.

Considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

În speță, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăsește în cauza supusă judecății are în vedere nemotivarea hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanță nu a realizat o minimă examinare a motivelor de nelegalitate pe care reclamanta le-a invocat în susținerea cererii de anulare a deciziei emise de autoritatea pârâtă, limitându-se la a relua, neconvingător, argumentele pârâtei.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

Principiul general consacrat de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Or, în speță, reluarea exclusiv a argumentelor uneia dintre părți, fără a le însoți de analiza proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante, nu corespunde exigențelor textului legal sus-citat.

Nemotivarea hotărârii pronunțate este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, echivalând cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.

În aceste condiții, pentru considerentele expuse în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul Secretariatul General al Guvernului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței civile nr. 804 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2014.