Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală. Aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

                       C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

Legea nr. 255/2013, art. 11

1. Stabilirea unei pedepse în alte limite decât cele care rezultă în urma aplicării dispoziţiilor legale privitoare la efectele circumstanţelor atenuante, reţinute de instanţă, se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. 

         2. În temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 255/2013, deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală anterior nu expirase la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală devin definitive la data intrării în vigoare a acestuia şi sunt supuse recursului în casaţie. În cazul acestor decizii, aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, conform art. 6 din noul Cod penal, nu se realizează pe calea recursului în casaţie, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală, ci pe calea contestaţiei la executare, recursul în casaţie cenzurând, pentru această categorie de decizii, aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de Codul penal anterior.     

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 66/RC din 16 iunie 2014

Prin sentinţa penală nr. 149/P din 5 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost condamnat, printre alţii, inculpatul S.G. la pedepse de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior şi, respectiv, 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută în art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. anterior şi a infracţiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. anterior.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de un an, rezultând, în final, o pedeapsă de 11 ani închisoare.

Prin decizia nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul inculpatului S.G., a fost descontopită pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente de 10 ani închisoare, 2 ani închisoare şi sporul de un an închisoare.

Totodată, au fost reţinute în favoarea inculpatului S.G. circumstanţele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi au fost reduse pedepsele aplicate pentru infracţiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. anterior de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare şi pentru infracţiunea prevăzută în art. 291 C. pen. anterior de la 2 ani închisoare la un an şi 6 luni închisoare.

Au fost recontopite pedepsele astfel reduse în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, fără a-i mai aplica vreun spor, astfel că s-a dispus ca inculpatul S.G. să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii, la data de 28 ianuarie 2014, a formulat recurs inculpatul S.G.

Termenul de declarare a recursului pentru inculpat expira la data de 4 februarie 2014, după data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, situaţie în care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor tranzitorii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care prevăd că deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie.

Astfel, prin aplicarea dispoziţiilor art. art. 11 alin. (2), (3) şi (4) din aceeaşi lege, cererea de recurs formulată de inculpatul S.G. la data de 28 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a legii noi, împotriva deciziei pronunţate în apel, a fost calificată ca fiind cerere de recurs în casaţie, apreciindu-se, potrivit normelor tranzitorii menţionate, că soluţionarea recursului în casaţie este supusă dispoziţiilor noului Cod de procedură penală, iar decizia din apel a devenit definitivă la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, respectiv la 1 februarie 2014.

Prin încheierea nr. 6/RC din 28 martie 2014, în procedura reglementată de art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul S.G. împotriva deciziei nr. 22/A din 24 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a trimis cauza completului care judecă recursul în casaţie, în compunere de 3 judecători, stabilind termen de judecată la 2 mai 2014.

În procedura admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele prevăzute în art. 434 - 438 C. proc. pen. şi nu este vădit nefondată prin raportare la cazul de casare invocat şi motivele recursului în casaţie formulate.

La termenul din 2 mai 2014 a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul S.G., aflat în executarea pedepsei aplicate în cauză, de suspendare a executării deciziei penale nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea. Totodată, la solicitarea inculpatului, s-a făcut aplicarea art. 364 C. proc. pen., luându-se act de manifestarea de voinţă a acestuia de a nu mai fi prezent la dezbateri.

Examinând cauza în limitele prevăzute în art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul în casaţie este fondat, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a formulat recurs în casaţie invocând incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că s-au aplicat pedepse în alte limite, în sensul că, după intrarea în vigoare a Codului penal la 1 februarie 2014, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 244 alin. (2) C. pen. sunt de la 1 la 5 ani închisoare şi, respectând principiul proporţionalităţii pedepsei prin aplicarea legii penale mai favorabile, se impune stabilirea unei pedepse în aceste limite.

În esenţă, a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că pedeapsa aplicată este greşit stabilită raportat la noile limite de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 244 alin. (2) C. pen.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la data pronunţării, respectiv la 24 ianuarie 2014, erau în vigoare dispoziţiile Codului penal anterior.

Totodată, constată că decizia din apel a devenit definitivă la data intrării în vigoare a Codului de procedură penala, respectiv la 1 februarie 2014, în condiţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 255/2013.

Ca atare, legalitatea pedepselor aplicate va fi analizată prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal anterior.

Astfel, potrivit legii vechi, infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută în art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

În condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi ca efect al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, care prevedeau că pedeapsa se coboară sub minimul special putând fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, respectiv până la 3 ani şi 4 luni închisoare, se constată că instanţa de apel a aplicat acestuia o pedeapsă de 6 ani închisoare, în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, prin decizia atacată, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, este legală, critica sa sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Aplicarea legii penale mai favorabile pentru persoanele condamnate definitiv sub imperiul legii vechi la pedepse privative de libertate, astfel cum a solicitat inculpatul, este reglementată prin dispoziţiile art. 6 C. pen. şi se poate solicita pe calea contestaţiei la executare şi nu a recursului în casaţie.

Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul de recurs în casaţie privind aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege este întemeiat prin raportare la sancţiunea aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută în art. 291 C. pen. anterior.

Astfel, potrivit legii vechi, infracţiunea de uz de fals, prevăzută în art. 291 C. pen. anterior, când înscrisurile erau oficiale, se sancţiona cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani.

În condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi ca efect al aplicării art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior care prevedeau că pedeapsa se coboară sub minimul special putând fi redusă până la minimul general, instanţa de apel a aplicat acestuia o sancţiune de un an şi 6 luni închisoare.

Prin urmare, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, se impunea ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special de 3 luni închisoare; or, prin decizia atacată s-a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, de un an şi 6 luni închisoare, critica sa sub acest aspect fiind întemeiată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul în casaţie declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală menţionată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi a înlăturat greşita aplicare a legii, astfel:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului S.G. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. anterior, de la un an şi 6 luni închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele de 6 ani închisoare şi 2 luni închisoare şi a aplicat inculpatului S.G. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.