Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală. Furt în scop de folosinţă

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

 

                       C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

 

1. Potrivit dispoziţiilor art. 230 alin. (1) C. pen., referitoare la furtul în scop de folosinţă, furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 privind infracţiunea de furt sau art. 229 privind infracţiunea de furt calificat, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.

În cazul furtului în scop de folosinţă, aplicarea unei pedepse care depăşeşte maximul special rezultat prin aplicarea dispoziţiilor art. 230 alin. (1) C. pen. - maximul special prevăzut în art. 228 sau art. 229 C. pen., redus cu o treime -, în condiţiile în care instanţa nu a reţinut incidenţa niciunei cauze de majorare a pedepsei, se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. 

2. Aplicarea pedepsei accesorii independent de pedeapsa complementară nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie, întrucât excede cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de lege.

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 249/RC din 14 octombrie 2014

 

I. Prin sentinţa penală nr. 929 din 22 noiembrie 2013 a Judecătoriei Slatina, în baza art. 208 alin. (1) şi (4) C. pen. anterior raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul V.P. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, cu referire la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen. anterior.

II. Prin decizia nr. 326 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de procuror şi inculpatul V.P. împotriva sentinţei penale nr. 929 din 22 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Slatina şi a fost desfiinţată în parte, sub aspectul laturii penale, hotărârea atacată.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul V.P. din infracţiunea prevăzută în art. 208 alin. (1) şi (4), art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. şi art. 230 alin. (1) C. pen.

În baza art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu aplicarea art. 230 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., inculpatul V.P. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

III. Împotriva deciziei nr. 326 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casaţie procurorul şi condamnatul V.P.

Prin cererea de recurs în casaţie procurorul a criticat hotărârea recurată sub următoarele aspecte:

a) aplicarea pedepsei principale în alte limite decât cele prevăzute de lege raportat la fapta reţinută în sarcina inculpatului (art. 228 alin. 1 C. pen. raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, d C. pen., cu aplicarea art. 230 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.), în sensul că pedeapsa aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de lege (3 ani şi 4 luni), motiv care corespunde cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.;

b) greşit instanţa de apel nu i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută în art. 54 şi art. 66 alin. (1) şi (3) C. pen., concluzionând că aplicarea pedepsei accesorii este condiţionată de aplicarea pedepsei complementare.

Prin cererea de recurs în casaţie condamnatul a criticat hotărârea recurată sub următoarele aspecte:

a) aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege raportat la fapta reţinută în sarcina sa (art. 228 alin. 1 C. pen. raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, d C. pen., cu aplicarea art. 230 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.), faptă care prevede pedeapsa închisorii de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni, motiv care corespunde cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.;

b) netemeinicia hotărârii instanţei de apel raportat la greşita apreciere a probelor, soluţia corectă fiind achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

IV. Prin încheierea nr. 69/RC din 17 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de procuror şi condamnatul V.P. împotriva deciziei nr. 326 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În esenţă, s-a reţinut că motivele invocate de procuror şi motivul de casare invocat de inculpatul V.P., prin care se arată că pedeapsa aplicată este în afara limitelor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, se încadrează, în ceea ce priveşte argumentele, în cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivul de casare prin care inculpatul critică situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, s-a reţinut că acesta este inadmisibil.

Examinând recursurile în casaţie cu care a fost învestită, în limitele fixate prin încheierea nr. 69/RC din 17 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”

Prin decizia nr. 326 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, i s-a aplicat inculpatului V.P. o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, în scop de folosinţă, prevăzută în art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu aplicarea art. 230 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. prevede pentru infracţiunea de furt calificat pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani. Totodată, conform art. 230 alin. (1) C. pen., furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.

Prin urmare, fapta reţinută în sarcina recurentului se sancţionează cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni (prin reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei prevăzută în art. 229 alin. 1 lit. b, d C. pen. - închisoarea de la 1 la 5 ani).

Cum instanţa de apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, fără a reţine vreo cauză de agravare care să justifice depăşirea maximului special al pedepsei cu închisoarea prevăzut de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite ambele recursuri în casaţie sub acest aspect şi va reduce pedeapsa aplicată nelegal la maximul special prevăzut în norma de incriminare (3 ani şi 4 luni).

În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie al procurorului privind greşita înlăturare a pedepsei accesorii aplicate inculpatului, nici considerentele, nici dispozitivul deciziei recurate nu confirmă situaţia de fapt prezentată de procuror, în condiţiile în care instanţa de apel nu a făcut o analiză cu privire la temeinicia pedepsei accesorii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa penală nr. 929 din 22 noiembrie 2013 a Judecătoriei Slatina s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, cu referire la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen. anterior, dispoziţie pe care Curtea de Apel Craiova a confirmat-o, în condiţiile în care a menţinut dispoziţiile sentinţei penale atacate ce nu au fost înlăturate expres prin decizia recurată.

Având în vedere dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede că, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă şi constatând că instanţa de apel, prin decizia recurată, a menţinut pedeapsa accesorie aplicată în temeiul Codului penal anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aplica o pedeapsă accesorie de aceeaşi natură şi în acelaşi cuantum, însă raportată la dispoziţiile noului Cod penal, considerat de către instanţa de apel legea penală mai favorabilă.

În ceea ce priveşte legalitatea aplicării unei pedepse accesorii, independent de o pedeapsă complementară, se reţine că o astfel de analiză nu poate fi făcută în calea de atac a recursului în casaţie, întrucât excede cazurilor de casare prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în casaţie formulate de procuror şi inculpatul V.P. împotriva deciziei nr. 326 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală atacată şi, rejudecând:

A redus pedeapsa la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu aplicarea art. 230 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 883 din 18 martie 2014 emis de Judecătoria Slatina şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei decizii.