Ședințe de judecată: Iunie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Conflict negativ de competenţă. Disjungerea cererii reconvenţionale. Instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa instanţelor

Index alfabetic : conflict negativ de competenţă; competenţă teritorială; prorogare legală a competenţei

 

NCPC, art. 119, art. 120, art. 123, art. 135

Potrivit dispoziţiilor art. 123 C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, dându-le în competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Întrucât competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne învestită să soluţioneze cererea reconvenţională, chiar şi după disjungerea în vederea soluţionării separate, în condiţiile art. 210 C. proc. civ.

Prin urmare, inclusiv în cazul în care cererea reconvenţională are ca obiect o cerere în materie de societate, competenţa de soluţionare a unei asemenea cereri revine tot instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, întrucât în această situaţie operează prorogarea legală de competenţă.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1231 din 5 mai 2015

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea din data de 26.09.2014, sub nr. xx10/339/2014, reclamanta SC O.C. SRL, in contradictoriu cu parata SC K. SA, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 200.000 lei, reprezentând plată nedatorată.

Judecătoria Zimnicea, prin sentinţa civilă nr. 1277 din 24.09.2014 pronunţată în dosarul nr. xx12/339/2014, a respins cererea principală formulată de reclamanta SC K. SA împotriva pârâtei SC O.C. SRL şi a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâta SC O.C. SRL împotriva reclamantei SC K. SA, formându-se dosarul nr. xx10/339/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1615 din 03.12.2014 pronunţată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. xx10/339/2014 instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta SC K. SA şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei reprezentate de cererea reconvenţională disjunsă din dosarul nr. xx12/339/2014 în favoarea Judecătoriei Targu-Jiu, reţinându-se prevederile art. 137 alin. (1) şi art. 1591 C. proc. civ., precum şi faptul că pârâta se află în insolvenţă, având, totodată, sediul în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Targu-Jiu, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 119 din acelaşi cod, care reglementează competenţa teritorială a instanţelor în soluţionarea cererilor în materie de societate.

Judecătoria Târgu Jiu, prin sentinţa civilă nr. 1151 din 16 februarie 2015, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Târgu-Jiu, invocată de reclamanta SC O.C. SRL, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, privind pe reclamanta SC O.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC K. SA, în favoarea Judecătoriei Zimnicea, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 123, art. 129 alin. (2) pct. 3 si art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

  În temeiul dispoziţiilor art. 133 şi art. 135 C. proc. civ. instanţa a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, sens în care a dispus suspendarea soluţionării cauzei şi înaintarea dosarului pentru soluţionarea conflictului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunţat regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea, pentru următoarele considerente:

            Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. xx10/339/2014 îl reprezintă cererea reconvenţională disjunsă din dosarul nr. xx12/339/2014 al Judecătoriei Zimnicea, respectiv o cerere incidentală în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., împrejurare faţă de care se apreciază ca sunt aplicabile dispoziţiile art. 123 din acelaşi cod, potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, dându-le în competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

            În acest sens se reţine faptul că dispoziţiile art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziţii se derogă expres de la normele de competenţă materială şi teritorială, cu o singură excepţie, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 C. proc. civ.

Întrucât competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne investită să soluţioneze cererea reconvenţională, chiar după disjungerea în vederea soluţionării separate, în condiţiile art. 210 C. proc. civ.

În acest context, se reţine că, inclusiv în cazul în care cererea reconvenţională are ca obiect o cerere în materie de societate, competenţa de soluţionare a unei asemenea cereri revine tot instanţei investite cu soluţionarea cererii principale, întrucât în această situaţie operează prorogarea legală de competenţă.

Deşi prevederile art. 119 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, în cazul de faţă art. 123 din acelaşi cod derogă de la norma de competenţă teritorială exclusivă, având în vedere că cererea dedusă judecăţii nu reprezintă o cerere în materie de societate, întrucât acestea se referă la existenţa societăţii sau la ansamblul operaţiunilor sale, interesând raporturile între asociaţi ori între aceştia şi societate, or în speţa de faţă este vorba de o cerere în materie de răspundere civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.