Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1380/2016

Ședința publică din 15 iunie 2016

Decizia nr. 1380/2016

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 13 octombrie 2014 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. de dosar x/54/2014, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziilor civile nr. 510 din 11 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/313/2013, și nr. 1388 din 07 octombrie 2014, dată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2014.

Prin Decizia civilă nr. 736 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a constatat perimată contestația în anularea exercitată împotriva Deciziilor civile nr. 510 din 11 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/313/2013, și nr. 1388 din 07 octombrie 2014, dată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2014, de contestatoarea A.

Împotriva acestei decizii a formulat prezentul recurs contestatoarea A., prin procurator.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 ianuarie 2016 și repartizat Completului de filtru nr. 10 (CF 10).

În temeiul rezoluției completului de filtru, cererea de recurs a fost comunicată intimatelor la data de 20 ianuarie 2016, care nu au depus întâmpinare.

La data de 01 martie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of., nr. 89/12.02.2013, magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului a fost comunicat părților la data de 15 martie 2016, conform dovezilor, iar la data de 24 martie 2016, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (4) teza 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, recurenta A. prin procurator B. a depus punct de vedere la raport.

Prin Încheierea din 18 mai 2016 a fost admis în principiu recursul exercitat de contestatoarea A., prin procurator, împotriva Deciziei civile nr. 736 din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și a fost stabilit termen de judecată la data de 15 iunie 2016, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării pe fond a recursului.

Prin cererea de recurs, reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare curții de apel în vederea obligării intimatelor la retrocedarea în întregime a suprafeței de 2,3053 ha teren agricol.

În motivarea căii de atac, a invocat nerespectarea de către curtea de apel a dispozițiilor din legile speciale de retrocedare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000), precum și a celor care reglementează soluționarea cererilor conexe.

În continuare, a invocat eludarea principiilor în temeiul cărora se judecă o cauză civilă, respectiv dispozițiile art. 5 - 10 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat și art. 20 din același act normativ.

De asemenea, a susținut că prin hotărârea de perimare a contestației în anulare, instanța nu a menționat ce se perima și pentru ce considerente.

A invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, motivat de faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin nerespectarea dispozițiilor de citare a părților în cauză.

Înalta Curte, examinând recursul, constată că acesta este nefondat și în raport de dispozițiilor art. 496 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:

Din conținutul criticilor formulate de către recurentă reiese că doar două dintre acestea vizează soluția de perimare, singurele pe care instanța de control al legalității deciziei recurate le poate analiza raportat la soluția pronunțată de curtea de apel, celelalte vizând fondul cauzei.

Prin urmare, printre altele, ceea ce se invocă, în drept, privește greșita aplicare și interpretare de către curtea de apel a dispozițiilor referitoare la procedura perimării contestației în anulare reglementată de dispozițiile art. 420 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Reiese, deci, că motivele de nelegalitate privesc greșita aplicare a regulilor de procedură, critică prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 138/2014 privind completarea și modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, din perspectiva cărora va li analizat prezentul recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă ''Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Pornind de la dispozițiile legale redate, reiese că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală ce operează de drept și se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, iar nu doar asupra unui act de procedură concret, fiind determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, de sancțiune procedurală și de prezumție de desistare.

Totodată, perimarea constând în stingerea litigiului, este edictată în interesul unei bune administrări a justiției, urmărind soluționarea cauzelor cu celeritate și degrevarea rolului instanțelor de dosare inactive, astfel încât răspunde unui interes general dar și unui interes particular, al părților, anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine.

Din aceleași reglementări legale rezultă și condițiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a interveni sancțiunea perimării, și anume instanța să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac, pricina să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părții.

Reiese deci, că perimarea este o sancțiune procedurală ce intervine în condițiile legii, consecutiv măsurii suspendării judecății, întrucât numai în acest fel poate fi întrunită premisa rămânerii cauzei în nelucrare din motive imputabile părții.

Una dintre situațiile în care cauza rămâne în nelucrare și care atrage suspendarea judecății cauzei este reprezentată de aceea în care părțile deși legal citate, nu se prezintă la strigarea cauzei și nici nu solicită judecarea cauzei în lipsa lor, situație reglementată de dispozițiile art. 411 alin. (1) din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Norma juridică cuprinsă în art. 411 alin. (1) din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este de ordine publică, astfel încât, dacă sunt întrunite cerințele acestui text, instanța trebuie să suspende judecata, fără a mai efectua vreun alt act de procedură.

Dispozițiile art. 411 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, exprimă principiul disponibilității care guvernează desfășurarea procesului civil, eludarea acestora având drept consecință încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Totodată, fiind o sancțiune procedurală, perimarea operează de drept, instanța putând să constate perimarea și din oficiu, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 420 alin. (1) din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În cauza de față, se reține că prin Decizia civilă nr. 736 din data de 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a constatat perimată contestația în anulare formulată de reclamanta A. prin procurator B., împotriva Deciziei civile nr. 510 din 11 martie 2014 din Dosarul nr. x/313/2013 și a Deciziei civile nr. 1388 din 07 octombrie 2014 în Dosarul nr. x/54/2014, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Stângăceaua și Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți, în temeiul dispozițiilor art. 416 din Legea nr. 138/2010 pentru completarea și modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Privitor la susținerile contestatoarei referitoare la faptul că decizia recurată nu conține hotărârea judecătorească ce se perimă, analizând conținutul deciziei în discuție, aflată la dosarul curții de apel, se constată că în dispozitivul acesteia este menționat că se perimă contestația în anularea exercitată de contestatoarea A. împotriva Deciziilor civile nr. 510 din 11 martie 2034, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/313/2013, și nr. 1388 din 07 octombrie 2014, dată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2014.

Prin urmare, această critică este nefondată.

În raport de dispozițiile art. 416 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 416 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost emis la data de 14 noiembrie 2014.

În aplicarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, de la acest moment a început să curgă termenul de perimare de 6 luni și care potrivit dispozițiilor amintite, se împlinea la data de 14 mai 2015.

Prin referatul instanței din 18 noiembrie 2015, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării, stabilindu-se termen la data de 11 decembrie 2015, termen pentru care părțile au fost legal citate așa cum reiese din dovezile.

La Dosarul curții de apel nr. x/54/2014 se află cererea recurentei A. înregistrată la data de 09 decembrie 2015, prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății contestației în anulare.

Este adevărat că legiuitorul român a reglementat situațiile în care termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat (dispozițiile art. 417 și art. 418 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat).

Pentru a putea însă să producă efect întreruptiv/suspensiv, este necesar ca aceste acte procedurale să fie efectuate înăuntrul termenului de perimare, în cauza de față între momentul suspendării 14 noiembrie 2014 și data la care se împlinește termenul de perimare 14 mai 2015. Orice act de procedură îndeplinit, de părți sau de către instanță, după împlinirea termenului de perimare, nu poate produce efectul întreruptiv, împlinirea termenului de perimare operând ope legis, chiar dacă acesta este formulat înainte de termenul de judecată stabilit pentru discutarea perimării.

Aceasta întrucât, în măsura în care nu se constată intervenită vreo cauză de suspendare sau de întrerupere a curgerii termenului de perimare, la termenul de judecată stabilit pentru discutarea perimării instanța de judecată nu face altceva decât să constate că a intervenit perimarea, în cauza de față, să constate că la data de 14 mai 2015 a fost perimată contestația în anulare.

Prin simpla împlinire a termenului legal de perimare, calea de atac se perimă, independent de momentul la care instanța stabilește termen pentru constatarea acesteia.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 420 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța era obligată să constate perimarea, fără a mai efectua vreun act de procedură.

Prin urmare, împrejurarea că la data de 09 decembrie 2015, înainte de termenul de judecată stabilit pentru discutarea perimării, reclamanta A. a formulat cerere pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății contestației în anulare, cerere prin care nu au fost invocate aspecte privind suspendarea sau întreruperea termenului de perimare, ci aspecte ce țin de fondul pricinii, nu este în măsură să înlăture obligația instanței de a constata că termenul de perimare a fost împlinit și contestația în anulare a fost perimată.

Prin urmare, constatând că a fost făcută o corectă și legală aplicarea a dispozițiilor legale care reglementează sancțiunea perimării, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A., prin procurator, împotriva Deciziei civile nr. 736 din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A., prin procurator, împotriva Deciziei civile nr. 736 din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT