Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 44/2017

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2017

Decizie nr. 44/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 187/F din 20 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016, în temeiul art. 598, alin. (1), lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul - petent A. cu privire la punerea în executare a Sentinței penale nr. 253/2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2012.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272, alin. (1), (2) C. proc. pen. și art. 275, alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, a rămas în sarcina statului.

În argumentarea soluției dispuse, instanța de fond a reținut că, la data de 19 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată sub nr. 6406/2/2016, contestația la executare formulată de condamnatul A. privind Sentința penală nr. 253 din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2012.

În motivarea cererii, contestatorul condamnat a susținut că, în temeiul art. 598, lit. c) C. proc. pen., în hotărârea de condamnare există o nelămurire cu privire la scăderea din pedeapsa recunoscută a unui număr de 450 zile de eliberare anticipată ce i-au fost recunoscute de către autoritățile judiciare italiene cu privire la condamnarea de 22 de ani și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 6018/09, pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a VI-a penală, și în vederea executării căreia a fost transferat în România.

Totodată, s-a constatat că temeiul de drept invocat, a fost reprezentat de prevederile art. 598, alin. (1), lit. d) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 253 din data de 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2012, în temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută Sentința penală nr. 6018/09, pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a VI-a penală, la data de 26 martie 2009 (confirmată prin Decizia penală nr. 7735/09, pronunțată de Curtea de Apel din Roma, secția a III-a penală, la data de 16 noiembrie 2009 și modificată prin Decizia penală nr. 18486/10, pronunțată de Curtea de Casație, secția a III-a penală, din Republica Italiană, la data de 02 decembrie 2010), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 22 ani și 6 luni închisoare și interzicerea accesului la funcțiile publice și la cele de tutelă și curatelă.

S-a dispus transferarea condamnatului A. (cetățean român) din penitenciarul din Republica Italiană într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 22 ani și 6 luni închisoare, respectând felul și durata acesteia, astfel cum a fost stabilită spre executare de către autoritățile judiciare italiene, cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. român (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator).

S-a dedus din pedeapsa anterior menționată perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 23 septembrie 2007, la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 22 ani și 6 luni închisoare, la data rămânerii definitive a sentinței.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Examinând contestația dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 598, alin. (1), lit. c) și d) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că în cauză nu se identifică nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, sau vreo împiedicare la executare și nici nu este vorba despre incidența vreunor cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În concret, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, executarea pedepsei este guvernată de legea statului în care persoana condamnată a fost transferată în vederea continuării executării pedepsei, adică de legea statului de executare.

Prin urmare, s-a apreciat că nu pot fi recunoscute efectele liberării anticipate acordate de statul de condamnare, contestatorul urmând să beneficieze de liberarea condiționată conform legii române, dacă are un comportament adecvat în perioada detenției și îndeplinește cumulativ și celelalte cerințe impuse de legea statului român.

Făcând trimitere la Decizia nr. 15 din 22 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată in M. Of., Partea I nr. 455 din 24/06/2015, curtea de apel a arătat că, deși problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză, a generat la un anumit moment unele controverse în practica judiciară, aceasta a fost deja lămurită, cu titlu obligatoriu pentru instanțe, de către instanța supremă, prin hotărârea prealabilă anterior menționată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română, iar durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România.

Prin urmare, din durata pedepsei care trebuie executată în România se poate deduce, de drept, doar "durata perioadei privative de libertate executate (s.n.) în statul emitent (...)". Modul clar de formulare a textului conduce la concluzia că se va scădea doar perioada efectiv executată în regim de detenție (măsura preventivă a arestului, pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață sau orice altă măsură privativă de libertate - pe scurt, pedeapsă în sensul utilizat în mod special de art. 2, lit. k) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare), iar nu și perioada considerată ca executată în baza muncii prestate sau a altei instituții reglementate de legislația statului emitent (cu excepția amnistiei și grațierii acordate de statul emitent, pentru care există dispoziție expresă).

De altfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, dacă potrivit legii statului italian se acordă - periodic - liberări anticipate pentru comportament adecvat în penitenciar, conform legii române se acordă liberarea condiționată la sfârșitul împlinirii fracției sau aceasta este refuzată, în funcție de comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă de detenție.

În consecință, nu pot fi recunoscute efectele liberări anticipate acordate de statul de condamnare, contestatorul urmând să beneficieze de liberarea condiționată conform legii române, dacă are un comportament adecvat în perioada detenției și îndeplinește cumulativ și celelalte cerințe impuse de legea statului român.

În sensul celor anterior menționate, sunt avute în vedere și dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că, după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Astfel, în speță, se constată că beneficiul acordat de autoritățile judiciare italiene condamnatului A., constând în recunoașterea ca executate a unui număr de 450 de zile pe baza conduitei pozitive de care a dat dovadă persoana condamnată pe parcursul executării pedepsei în Italia, nu poate fi scăzută din pedeapsa ce se execută în România, aceasta putând fi valorificată, ulterior, prin prisma altor instituții de drept, cum este cea referitoare la liberarea condiționată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 4251, alin. (7), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 187/F din 20 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275, alin. (2) C. proc. pen, va obliga contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 187/F din 20 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - DE