Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Pedeapsă complementară. Pedeapsă accesorie. Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Trafic de influenţă. Complicitate

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare

         Indice alfabetic: Drept penal

         - pedeapsă complementară

         - pedeapsă accesorie

         - trafic de influenţă

         - complicitate

                           

C. pen., art. 48, art. 66 alin. (1) lit. g), art. 291

 

1. În cazul în care făptuitorul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de funcţia ocupată în cadrul unei unităţi ce funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, instanţa dispune interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ca pedeapsă complementară şi ca pedeapsă accesorie, conform art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

2. Persoana care facilitează legătura dintre traficantul de influenţă şi cumpărătorul de influenţă şi intermediază primirea de către traficantul de influenţă a banilor pretinşi, fără a promite că va influenţa în mod direct funcţionarii publici abilitaţi să îndeplinească un act, are calitatea de complice la infracţiunea de trafic de influenţă, iar nu de autor al acestei infracţiuni.   

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 138/A din 18 aprilie 2017

 

Prin sentința nr. 467/PI din 11 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, în temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1)  lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de avocat) C. pen. pe durata și în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-a hotărât ca pedeapsa complementară să se execute începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pedeapsa accesorie să se alăture pedepsei închisorii, în caz de revocare a suspendării.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de economist) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (exercitarea profesiei de economist) C. pen. pe durata și în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-a hotărât ca pedeapsa complementară să se execute începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pedeapsa accesorie să se alăture pedepsei închisorii, în caz de revocare a suspendării.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 20 septembrie 2016, definitivă prin necontestare, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din 19 august 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, apreciindu-se ca fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., ca și legalitatea administrării probelor, precum și a actelor de urmărire penală privind pe inculpații B. și A. De asemenea, s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații B. și A., fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2016, cu procedura legal îndeplinită, ulterior prezentării succinte a actului de sesizare de către președintele completului în baza art. 374 C. proc. pen., instanța a pus în vedere inculpaților drepturile prevăzute în art. 374 alin. (2) C. proc. pen., a întrebat inculpații dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar în urma răspunsului pozitiv al acestora, a procedat potrivit art. 375 alin. (1) C. proc. pen., la audierea inculpaților, în sensul recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în sarcina lor, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Fapta inculpatului A., din perioada aprilie - iulie 2016, de a pretinde de la denunțătorul C. suma de 7.000 euro pentru a-și exercita influența asupra inculpatului B., asupra martorului D., șef administrație adjunct inspecție fiscală în cadrul administrației județene a finanțelor publice, precum și asupra inspectorilor care efectuau controlul fiscal la societatea E., pentru ca aceștia să nu sesizeze organele de urmărire penală în ceea ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului B. care în perioada aprilie - iulie 2016 a pretins inițial suma de 7.000 euro de la denunțătorul C., prin intermediul inculpatului A., și a primit în final o sumă de bani de la acesta, pentru a-și exercita influența asupra martorului D., șef administrație adjunct inspecție fiscală în cadrul administrației județene a finanțelor publice, precum și asupra inspectorilor care efectuau controlul fiscal la societatea E., pentru ca aceștia să nu sesizeze organele de urmărire penală în ceea ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații A. și B.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelurile sunt fondate, în principal, pentru următoarele considerente:

Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, au fost trimiși în judecată inculpații A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., prima instanță, în urma probatoriului administrat, a reținut că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în perioada aprilie - iulie 2016 a pretins de la denunțătorul C. suma de 7.000 euro pentru a-și exercita influența asupra inculpatului B., asupra martorului D., șef administrație adjunct inspecție fiscală în cadrul administrației județene a finanțelor publice, precum și asupra inspectorilor care efectuau controlul fiscal la societatea E., pentru ca aceștia să nu sesizeze organele de urmărire penală în ceea ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență a fost legiferată astfel: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Potrivit art. 48 alin. (1) C. pen., complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că în declarația dată în fața instanței de fond inculpatul A. a arătat că recunoaște săvârșirea faptei și solicită să fie judecat în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În cauză, raportat la situația de fapt descrisă în rechizitoriu și reținută de instanța de fond, dar și față de probatoriul administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că fapta, astfel cum a fost reținută și recunoscută de inculpat, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de control judiciar (judex ad quem), în temeiul efectului devolutiv al apelului, conform art. 417 C. proc. pen., repunând în discuție cauza printr-o nouă judecată și analizând actele și lucrările dosarului, reține că acuzația de trafic de influență adusă inculpatului A. se bazează pe depozițiile martorului denunțător C., pe declarația martorului F., precum și pe cea a inculpatului B.

Examinând declarațiile martorului denunțător C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că inculpatul A. nu a promis că va influența în mod direct funcționarii publici însărcinați cu efectuarea controlului în vederea obținerii unei soluții favorabile. Din declarația acestui martor rezultă că inculpatul A. a intermediat întâlnirea cu B., care deținea funcția de șef al serviciului fiscal orășenesc, care i-a promis că se va interesa la colegii săi (respectiv, directorul regional general și directorul adjunct din cadrul direcției generale a finanțelor publice) despre stadiul controlului și vor comunica prin intermediul lui A. Totodată, din aceeași declarație reiese că inculpatul A. a intermediat remiterea sumei de bani, martorul relatând că A. i-a comunicat că ar fi vorbit cu B. de la care a aflat că inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală ar putea să constate o potențială evaziune fiscală cu un prejudiciu de circa 100.000 euro, fără a-i da alte detalii, dar în același timp a afirmat că, în schimbul sumei de 7.000 euro, inspectorii ar putea să nu mai constate existența unei posibile infracțiuni de evaziune fiscală și să nu mai sesizeze organele de cercetare penală. A. a afirmat că, dacă este de acord, lui trebuie să-i dea cei 7.000 euro, el își va păstra doar 1.000 euro, iar diferența de 6.000 euro i-o va da lui B., pentru că acesta va vorbi cu colegii săi inspectori și îi va determina să nu mai sesizeze organele de cercetare penală, respectiv să nu se mai constituie un dosar penal.

În același context, se reține și declarația inculpatului B., în care afirmă că s-a întâlnit cu A. care i-a spus că problema lui C. este un control al colegilor de la activitatea de inspecție fiscală la o societate. Acesta i-a spus că temerea lui C. era să nu se constate în cadrul acelei inspecții infracțiunea de evaziune fiscală și să nu se sesizeze organele de urmărire penală. B. i-a spus lui A. că va vorbi cu inspectorii care efectuează controlul și cu șeful acestora, D., pentru a-i determina să nu sesizeze organele de urmărire penală.

De altfel, și din cuprinsul actului de sesizare rezultă că A. a fost cel care l-a pus în legătură pe denunțător cu inculpatul B. și i-a relatat că acesta din urmă a promis că își va exercita influența asupra șefului activității de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și a inspectorilor din subordinea acestuia pentru a nu constata existența infracțiunii de evaziune fiscală și a nu sesiza organele de urmărire penală în schimbul unei sume de bani, pe care a negociat-o și, ulterior, după ce a fost de acord să colaboreze cu organele de anchetă în vederea aflării adevărului - fiind autorizat prin ordonanța din data de 25 iulie 2016, atribuindu-i-se calitatea de colaborator cu identitate reală, să promită, să ofere, să dea bani sau alte foloase ce i-au fost pretinse - a remis-o inculpatului B.

În consecință, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă în mod cert că inculpatul A. a facilitat denunțătorului legătura cu inculpatul B., acesta fiind cel care a promis traficarea de influență și a stabilit prețul, suma de bani ce formează obiectul infracțiunii de trafic de influență fiind remisă acestuia. Mai mult, inculpatul A. nu a exercitat presiuni asupra inculpatului B., care era șeful serviciului fiscal orășenesc, care, de altfel, nici nu avea atribuții în legătură cu problema semnalată de martorul denunțător C. (respectiv, aceea de a efectua vreun control, în calitate de organ fiscal), iar serviciul traficat (de a nu fi sesizate organele de urmărire penală de către inspectorii fiscali care efectuau controlul societăţii E.) nu se afla în aria îndatoririlor sale înscrise în fișa postului.

Făcând o distincție între forma autorat și forma participației penale a complicității și verificând, raportat la speța dedusă judecății, dacă inculpatul A. a comis acte materiale care intră în sfera elementului material al infracțiunii de trafic de influență sau doar a realizat acte ce reprezintă un sprijin sau un ajutor la comiterea faptei, rezultă că acuzația care i se aduce vizează complicitatea la infracțiunea de trafic de influență și nu autoratul acestei infracțiuni, deși încadrarea juridică a fost stabilită în acest ultim sens.

În sensul celor mai sus-reținute, se constată că în literatura de specialitate s-a arătat că, în cazul infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 C. pen., participația penală este posibilă în toate formele. În practică, există uneori dificultatea de a distinge actele de autorat (coautorat) față de cele de complicitate. Ca în cazul oricărei infracțiuni, și la traficul de influență această distincție trebuie să se realizeze, în primul rând, pornind de la elementul material, respectiv trebuie să se verifice dacă participantul comite acte ce intră în sfera elementului material al infracțiunii sau realizează doar acte ce reprezintă un sprijin sau un ajutor la comiterea faptei (C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Curs Universitar - Drept penal, Partea specială II, C.H. Beck, București, 2016, pag. 231).

De asemenea, în literatura de specialitate s-a arătat că, dacă autorul infracțiunii de trafic de influență (în speță, inculpatul B.), după ce a pretins un anumit folos pentru a determina un funcționar să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, a și primit folosul prin intermediul altei persoane, această din urmă persoană va răspunde în calitate de complice, deoarece l-a ajutat pe autor să realizeze unul din conținuturile alternative ale infracțiunii (Codul penal. Comentariu pe articole, G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.-M. Vasile, Editura C.H. Beck, București, 2016, pag. 920, paragraf 12).

Ca atare, având în vedere toate aceste aspecte, se constată că fapta reținută în sarcina inculpatului A. și recunoscută de acesta corespunde participației penale în forma complicității la infracțiunea de trafic de influență, impunându-se schimbarea încadrării juridice conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (exercitarea profesiei de avocat), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se impunea aplicarea acesteia față de inculpatul A., deoarece, în raport cu natura faptei și împrejurările cauzei, infracțiunea comisă de acesta nu are legătură cu exercitarea profesiei de avocat. Prima instanță nu argumentează soluția privind interzicerea acestui drept raportat la situația de fapt reținută în cauză, limitându-se a menționa, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, faptul că inculpatul s-a folosit la comiterea faptei de calitatea pe care o deținea (aceea de avocat). Or, în realitate, pornind de la modul în care inculpatul A. a acționat, se constată că acesta nu a comis fapta în exercitarea atribuțiilor de avocat și nici nu s-a folosit de această calitate: nu avea o relație contractuală cu vreunul dintre martorii denunțători în sensul Legii nr. 51/1995, republicată, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și nu a apelat în calitate de avocat la coinculpatul B. pentru a se întâlni cu martorul C. în rezolvarea problemei acestuia.

Prin urmare, pedeapsa complementară prevăzută în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. aplicată de instanța fondului inculpatului A., în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., nu este justificată în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și nu există temei pentru aplicarea acestei interdicții, care are consecințe negative asupra inculpatului în plan profesional și social.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B., se constată că prima instanță a reținut o situație de fapt conformă probatoriului cauzei, recunoscută în cursul judecății de inculpat, când a optat pentru procedura simplificată de judecată. Drept urmare, având în vedere că inculpatul s-a exprimat în sensul unei recunoașteri integrale a faptei imputate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cauza fiind soluționată în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

Așadar, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că, în drept, fapta inculpatului B., care în perioada aprilie - iulie 2016 a pretins, inițial, suma de 7.000 euro de la denunțătorul C., prin intermediul inculpatului A., și a primit în final suma de 30.000 lei de la acesta, pentru a-și exercita influența asupra martorului D., șef administrație adjunct inspecție fiscală în cadrul administrației județene a finanțelor publice, precum și asupra inspectorilor care efectuau controlul fiscal la societatea E., pentru ca aceștia să nu sesizeze organele de urmărire penală în ceea ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanța de fond a făcut o justă evaluare a împrejurărilor cauzei, astfel încât pedeapsa principală, modalitatea de executare și termenul de supraveghere au fost corespunzător stabilite.

Totodată, se constată că instanța de fond a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; exercitarea profesiei de economist) pe o perioadă de 3 ani și, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe durata și în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa complementară și accesorie prevăzută în art. 66 alin. (1) lit. g) (exercitarea profesiei de economist) C. pen., deși prima instanță a motivat succint această dispoziție, a amintit că săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului a fost posibilă datorită atribuțiilor de serviciu deținute, așa încât riscul unei recidive este înlăturat prin însuși conținutul pedepsei complementare aplicate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând împrejurările concrete de comitere a faptei, constată că inculpatul B. s-a folosit de funcția pe care o deținea, respectiv de șef al serviciului fiscal orășenesc și a promis că își va exercita influența asupra șefului activității de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, D., precum și asupra inspectorilor din subordinea acestuia care desfășoară efectiv activitatea de control, pentru a nu se constata existența infracțiunii de evaziune fiscală și a nu se sesiza organele de urmărire penală. În raport cu această stare de fapt, este necesară aplicarea unei pedepse complementare menită să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală, însă stabilirea drepturilor al căror exercițiu este interzis trebuie să decurgă din natura faptei comise.

În speță, inculpatul B. s-a folosit în activitatea infracțională de funcția pe care a ocupat-o în cadrul unei instituții de stat, astfel că se impune modificarea conținutului pedepselor complementare și accesorii tocmai în raport cu natura infracțiunii săvârșite și cu calitatea în care a acționat în sfera ilicitului penal. Pedeapsa complementară vizată de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. „joacă într-un fel și funcția unei măsuri de siguranță, ținând să-l îndepărteze un timp pe infractor de mediul folosit la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat” (N. Giurgiu, Răspunderea și sancțiunile de drept penal, Editura Neuron, Focșani, 1995). Această pedeapsă complementară nu trebuie, însă, confundată cu măsura de siguranță a interzicerii exercitării unei funcții sau profesii prevăzute în art. 111 C. pen., care se aplică făptuitorului datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcții, pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfășurarea unei alte activități.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reformând sentința apelată, va interzice inculpatului B. exercitarea dreptului de a ocupa o funcție în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că s-a folosit la comiterea infracțiunii de trafic de influență, reținută în sarcina sa, de funcția de șef al serviciului fiscal orășenesc aflat sub conducerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, unitate care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

În ce privește critica parchetului privind omisiunea primei instanțe de a stabili, cu ocazia suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, a obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, se constată că prin sentința apelată respectiva obligație a fost aplicată, dar prin indicarea unui temei legal greșit, respectiv art. 93 alin. (1) C. pen., în loc de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

În continuare, în ceea ce privește obligația inculpatului B. de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, se constată că aceasta a fost impusă fără a se oferi o motivare cu privire la această interdicție, a cărei aplicare pe durata termenului de supraveghere este facultativă.

În afară de aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că natura infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul B. nu justifică aplicarea unei asemenea interdicții, nefiind necesară, având în vedere că fapta are o altă conotație, nu prezintă niciun element de extraneitate și nu a fost comisă în legătură cu teritoriul României. Măsura prin care se aduce atingere libertății de mișcare trebuie să fie necesară și proporțională cu fapta penală și trebuie examinată și în raport cu dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Restricția poate fi justificată într-un caz concret dacă există indicii cu privire la un interes general care să depășească un interes individual la exercitarea libertății de mișcare (Cauza Hajibeyli vs. Azerbaijan).

În consecință, față de inculpatul B., obligația prevăzută în art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., respectiv aceea de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, nu își găsește justificarea, urmând a fi înlăturată de instanța de control judiciar.

Toate aceste considerente privind obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței prevăzută în art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. sunt valabile și în ce-l privește pe inculpatul A., așa încât instanța de apel nu o va menține printre obligațiile pe care, rejudecând cauza după schimbarea încadrării juridice, le va stabili în sarcina inculpatului pe perioada termenului de supraveghere.

Pentru toate considerentele exprimate în expozitivul acestei hotărâri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații A. și B. împotriva sentinței nr. 467/PI din 11 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală.

A desființat, în parte, sentința penală mai sus-menționată și, rejudecând:

1. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în complicitate la infracțiunea de trafic de influență prevăzută în art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata și în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei G. sau în cadrul Primăriei H., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Pedeapsa complementară se va executa începând cu data rămânerii definitive a sentinței, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pedeapsa accesorie se va alătura pedepsei închisorii, în caz de revocare a suspendării.

2. A modificat conținutul pedepselor complementare și accesorii prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. și în art. 67 raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. aplicate inculpatului B., în sensul că a interzis inculpatului B. exercitarea dreptului de a ocupa o funcție în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

A înlăturat obligația prevăzută în art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., respectiv aceea de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

A menţinut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.