Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Abatere disciplinară. Utilizarea de către procuror a unor expresii ofensatoare în cuprinsul unui act de procedură. Atingere adusă  demnității funcției de magistrat          

 

                                       Legea nr. 303/2004, art. 4, art. 99 lit. s), art. 100 lit. b)

                                       Legea nr. 161/2003, art. 104

                                       Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 14, art. 17

 

Din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003, ale art. 4 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 14 și art. 17 Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, responsabilitatea în menţinerea imaginii justiţiei şi a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.

Astfel, fapta pârâtului procuror de a utiliza, în cuprinsul memoriului adresat instanței de judecată și întocmit sub antetul Parchetului în cadrul căruia funcționa, cuvinte şi expresii inadecvate, care defăimează, jignesc și ofensează referitor la calitatea activității și pregătirii profesionale ale avocatului unei părţi - aspecte care excedează atribuţiilor şi competenţelor legale ale procurorului -, intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

Consecinţa imediată şi directă a utilizării unei exprimări nepotrivite, cu potenţial ofensator, într-un act judiciar constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii şi prestigiului justiţiei, ca sistem şi serviciu public.

 

 Î.C.C.J, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr.274 din 13 noiembrie 2017

 

1.Acţiunea disciplinară

 

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară,  Inspecţia Judiciară  a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X., pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că, în conţinutul memoriului depus de către pârâtul procuror A. într-un dosar, aflat pe rolul Judecătoriei X., în procedura camerei preliminare, acesta a utilizat cuvinte şi expresii inadecvate, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Soluţia instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 2P din 9.02.2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară, s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aplicat pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X., sancţiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din acelaşi act normativ.

Instanţa de disciplină a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, deoarece, prin probele administrate în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, s-a apreciat că, din situaţia de fapt stabilită pe baza analizei probatoriului, a rezultat că, în cuprinsul memoriului datat 9.08.2016, întocmit sub antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria X. şi adresat Judecătoriei X., pe care l-a semnat în numele său, pârâtul procuror A. a utilizat cuvinte şi expresii inadecvate, care defăimează, jignesc, ofensează, limbajul utilizat la întocmirea memoriului având o virulenţă pe care însuşi magistratul cercetat o recunoaşte.

Având în vedere virulenţa limbajului folosit şi împrejurarea că, în cadrul şedinţei camerei de consiliu, pârâtul procuror a dat citire aspectelor înscrise în memoriu, Secţia pentru procurori a constatat că expresiile inadecvate folosite sunt de natură să afecteze prestigiul justiţiei şi demnitatea funcţiei de magistrat. De asemenea, a constatat că,  între urmarea specifică şi acţiunea ce constituie elementul material al abaterii disciplinare, există legătură de cauzalitate.

În contextul în care magistratul cercetat şi-a asumat voit şi conştient utilizarea expresiilor în discuţie, s-a considerat că forma de vinovăţie caracteristică pentru săvârşirea abaterii reţinute, o reprezintă intenţia indirectă (procurorul cercetat prevăzând rezultatul faptei sale şi deşi nu a urmărit producerea lui, a acceptat posibilitatea producerii acelui rezultat).

La individualizarea sancţiunii, s-au avut în vedere: împrejurările, gravitatea concretă, consecinţele faptei săvârşite de pârâtul procuror, precum şi faptul că, prin hotărârea nr. 5P din 2.05.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 447 din 12.11.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, acesta a mai fost sancţionat disciplinar pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, respectiv, avertisment.

3. Cererea de recurs

Împotriva Hotărârii nr. 2P din 9.02.2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs pârâtul procuror A., solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva sa.

În susţinerea recursului, magistratul a invocat critici care se circumscriu, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Recurentul procuror  a menţionat, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 46 alin.(1) din Legea nr. 317/2004, republicată, întrucât,  în examinarea faptelor, instanţa de disciplină s-a raportat doar la textul legal incriminator, interpretând greşit conţinutul laturii obiective a abaterii disciplinare în discuţie şi preluând necritic susţinerile din acţiunea disciplinară, fără a motiva respingerea susţinerilor pe care le-a formulat în apărare.

 Autorul recursului a mai învederat, în esenţă, că  nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

Aceasta deoarece, în primul rând, în opinia sa, nu sunt întrunite situaţiile premisă ce ţin de latura obiectivă, prevăzute de textul legal incriminator, în sensul ca procurorul să utilizeze expresii inadecvate şi expresiile inadecvate să fie de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Consideră, însă, că, în speţă, chiar dacă, raportat la interpretarea literală a textului incriminator de referinţă, latura obiectivă, în mod evident, subzistă, totuşi, raportat la interpretarea în spiritul legii şi la întregul context, existenţa laturii obiective nu poate fi constatată, întrucât a făcut proba verităţii, cu argumente pertinente, pentru fiecare dintre expresiile utilizate, neputând fi sancţionat pentru că a spus adevărul.

Chiar în ipoteza în care se apreciază că latura obiectivă există, în opinia recurentului procuror, nu se poate stabili existenţa laturii subiective a abaterii disciplinare în discuţie, deoarece fapta ce constituie elementul material al abaterii respective nu a fost săvârşită cu vinovăţie, ci, dimpotrivă, a avut dublul scop, de a „trezi conştiinţa” avocatului petent şi de a „apăra demnitatea

funcţiei de magistrat-procuror”.

Cu referire şi la apărările formulate în cursul cercetării disciplinare şi al cercetării judecătoreşti, recurentul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie şi a expus detaliat, punctual, o serie  de circumstanţe reale şi personale, considerate relevante, vizând: împrejurările concrete în care s-au petrecut faptele supuse examinării, raţiunile care l-au determinat să adopte conduita respectivă, aspecte pozitive privitoare la propria carieră profesională, diversele modalităţi în care, pe de o parte, a contribuit la bunul mers al justiţiei române, la sporirea prestigiului acesteia şi a demnităţii funcţiei de magistrat, iar, pe de altă parte, a fost recompensat pentru respectivele contribuţii, relaţiile de colaborare şi respect reciproc în care se află cu diverse autorităţi şi personalităţi din diferite domenii şi modalităţile în care acestea s-au obiectivat, bogata sa activitate publicistică, literară sau de specialitate.

 Relativ la individualizarea sancţiunii disciplinare, autorul căii de atac a susţinut, cu referire la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi ale art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, că s-a acordat o semnificaţie nelegală împrejurării că anterior a mai fost sancţionat disciplinar, în condiţiile în care, legislaţia actuală nu prevede un termen de reabilitare pentru un magistrat sancţionat disciplinar, acest aspect impunându-se, de lege ferenda, iar, în cazul său, de la data la care i s-a aplicat prima sancţiune disciplinară, au trecut mai mult de 3 ani. 

În concluzie, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, recurentul procuror a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea acţiunii disciplinare formulate în cauză de Inspecţia Judiciară, întrucât „lipseşte latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa”.

4. Apărările intimatei

Intimata Inspecţia Judiciară a  depus întâmpinare, prin care a solicitat punctual şi motivat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, decizia atacată fiind legală şi temeinică.

5.Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din Codul de procedură civilă, precum şi condiţiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 11.09.2017, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a admis în principiu recursul procurorului A.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed.

Relativ la aspectele de nelegalitate invocate, prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, se constată că criticile formulate au în vedere, în esenţă, greşita încadrare juridică dată faptelor şi încălcarea sau aplicarea greşită a normei de drept substanţial, mai precis neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.

Aceste ipoteze nu se regăsesc însă, în considerentele hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat”.

Potrivit dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003: „magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia”.

Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

În acest context, se impun a fi reţinute dispoziţiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, conform cărora: „Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate”.

De altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, un întreg capitol reglementează „Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător sau procuror”.

De asemenea, dispoziţiile articolului 14 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor prevăd că „Judecătorii şi procurorii trebuie să impună ordine şi solemnitate în timpul soluţionării cauzelor şi să adopte o atitudine demnă şi civilizată faţă de părţi, avocaţi, martori, experţi, interpreţi ori alte persoane şi să le solicite acestora un comportament adecvat. "

Din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a tuturor textelor normative mai sus menţionate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, responsabilitatea în menţinerea imaginii justiţiei şi a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.

În speţă, i se impută recurentului faptul că, în cuprinsul memoriului nr. x/P/2016, întocmit sub antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria X. şi adresat Judecătoriei X., pârâtul procuror A. a utilizat, cuvinte şi expresii inadecvate, care defăimează, jignesc, ofensează, de exemplu:

-  „avocatul foloseşte clişee, expresii plictisitoare, specifice limbajului de lemn uzitat de către unii avocaţi care nu stăpânesc sau pur şi simplu nu cunosc instituţiile de drept penal şi de drept procesual, dar care au <gura mare>, cum se spune în popor";

- „vă rugăm să respingeţi cererile şi excepţiile formulate de inculpata (…) ca fiind neîntemeiate, dar mai ales absurde";

- „încercând să-şi mascheze lipsa de pregătire profesională în materie penală şi procesual penală, avocatul inculpatei apelează la anumite  <şmecherii dialectice>, cum numeşte Lucian Blaga metodele oculte şi viclene din discursurile politicienilor şi ale avocaţilor în lucrarea <Pietre pentru templul  meu>;

- Incompetenţa avocatului (…) în materie penală şi procesual penală";

- „Apelează la minciuni";

- „Exprimarea în limbaj de lemn".

În primul rând, se susţine în mod eronat, că, încălcând competenţele stabilite prin art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanţa de disciplină a examinat fapta raportându-se exclusiv la litera legii, preluând necritic susţinerile din acţiunea disciplinară şi nemotivând respingerea împrejurărilor pe care le-a invocat în apărare.

Faptul că, urmare propriei analize efectuate asupra probatoriului administrat, instanţa de disciplină a stabilit justeţea situaţiei factuale invocate în acţiunea disciplinară, însuşindu-şi ca atare aspectele de fapt prezentate în actul de sesizare, nu are semnificaţia de nelegalitate pretinsă de autorul recursului, câtă vreme, această constatare s-a făcut în limita atribuţiilor reglementate de textul legal menţionat, iar, în hotărâre, au fost  expuse argumentele pentru care  s-a ajuns respectiva concluzie.

Contrar celor susţinute de recurent, Secţia pentru procurori a redat punctual şi a examinat apărările magistratului. Împrejurarea că acestea au fost considerate a nu reprezenta o justificare a acţiunilor sale, pentru exonerarea de răspundere disciplinară, nu poate fi, de asemenea, reproşat instanţei de disciplină din perspectiva nelegalităţii sau a nemotivării.

În al doilea rând, relativ la existenţa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute textul de lege în discuţie, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt contrazise de actele din dosar, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, făcând o apreciere corectă şi completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca şi a celui rezultat în faza cercetării prealabile. Situaţia de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs şi a reliefat clar conduita ilicită, vinovăţia, rezultatul prejudiciabil şi nexul cauzal.

Procurorul recurent susţine în mod eronat că, raportat la circumstanţele speţei, latura obiectivă a abaterii disciplinare în discuţie nu există.

În contextul expus, este semnificativ că recurentul nu neagă că, raportat stricto sensu la litera legii, latura obiectivă a respectivei abateri subzistă. Ca atare, se recunoaşte utilizarea unor expresii inadecvate.

Consideră partea că, exprimând adevărul şi făcând proba verităţii celor afirmate, în circumstanţele concrete ale speţei, nu este întrunită situaţia premisă prevăzută de textul legal incriminator, în sensul ca respectivele expresii să fie de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Această afirmaţie nu poate fi, însă, reţinută. Motivaţiile invocate de magistrat, privind pretinsul scop al respectivului demers, anume acela de a „trezi conştiinţa” avocatului menţionat şi de a-l determina pe acesta „să-şi aprofundeze cunoştinţele despre instituţiile de Drept penal şi de Drept procesual penal”, ca şi împrejurarea că, în opinia sa, fapta ar obiectiva o „dispută” ce s-a desfăşurat „în ringul juridic”, nu pot înlătura răspunderea disciplinară a procurorului, în condiţiile în care, prin conţinutul şi virulenţa recunoscută de însuşi autorul lor, expresiile folosite au un evident potenţial ofensator(de natură a atrage incidenţa textului legal incriminator) şi sunt inadecvate, atât conţinutului şi formei unui act emis de un magistrat, cât şi  atitudinii impuse de statutul socio-profesional al acestuia, caracterizat de obligaţia de rezervă, respect şi decenţă.

Nu au semnificaţia acordată de recurent nici susţinerile privind propria atitudine clementă faţă de pretinsele ireverenţe sau ameninţări ale avocatului, împrejurarea că procurorul nu a uzat de anumite căi legale pentru sancţionarea acestuia, fiind inaptă să infirme existenţa elementelor constitutive ale faptei culpabile reţinute  în sarcina sa.

Ca atare, se impune a se considera că modul în care a întocmit, sub antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria X., şi a susţinut memoriul nr. x/P/2016, adresat Judecătoriei X., sub aspectul laturii obiective, întruneşte cerinţele prevăzute de textul legal incriminator menţionat.

Şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, se constată că Secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut corect vinovăţia recurentului pârât sub forma intenţiei indirecte, aceasta rezultând din modul în care magistratul a înţeles să-şi încalce obligaţiile legale şi deontologice derivate din statutul de procuror, probele administrate dovedind existenţa elementului subiectiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.

În condiţiile în care examinarea conţinutului concret al memoriului nr. x/P/2016, relevă exprimarea în manieră inadecvată, ofensatoare, a unor aprecieri negative ale recurentului asupra calităţii activităţii şi a pregătirii profesionale ale avocatului unei părţi, aspecte care excedează atribuţiilor şi competenţelor legale ale procurorului, argumentele invocate de magistrat privind pretinsa sa bună-credinţă sau bunele intenţii ce l-au determinat la o atare atitudine nu au semnificaţia acordată şi nu sunt de natură a înlătura existenţa laturii subiective.

Nici aspectele pozitive ce vizează profilul moral, cultural, profesional sau social al recurentului A., în susţinerea cărora s-au depus  înscrisuri, nu pot înlătura caracterul culpabil al faptei ce-i este imputată.

Consecinţa imediată şi directă a utilizării unei exprimări nepotrivite, cu potenţial ofensator, într-un act judiciar, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii şi prestigiului justiţiei, ca sistem şi serviciu public.

În raport cu cele expuse, nu se poate stabili că, în speţa dedusă judecăţii, instanţa de disciplină ar fi dat o greşită încadrare în drept faptelor în discuţie, că faptele imputate ar fi fost săvârşite fără vinovăţie şi în executarea obligaţiilor de apărare a demnităţii funcţiei şi nici că nu ar fi produs efectul impus de lege, după cum propune autorul recursului.

Nici în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, susţinerile recurentului-pârât nu-i pot atrage aplicarea unei sancţiuni mai puţin aspre.

Trebuie precizat că, în absenţa unei norme în acest sens, crearea pe cale jurisprudenţială a unui termen de reabilitare pentru un magistrat sancţionat disciplinar nu este posibilă.

În atare situaţie, se constată că, la individualizarea sancţiunii, s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, precum şi principiul proporţionalităţii şi gradualităţii, dându-se o corectă valenţă faptului că, anterior, magistratul a mai fost sancţionat disciplinar. 

Aspectele pozitive privitoare la propria carieră profesională au fost avute în vedere, însă, nu pot să-l îndreptăţească la aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.

Dimpotrivă, cu o pregătire profesională meritorie şi cu asemenea preocupări, magistratul în cauză ar fi trebuit, prin experienţa acumulată, să cunoască şi să respecte normele legale şi deontologice care guvernează această activitate, să respecte obligaţiile de corectitudine, demnitate şi rezervă impuse unui procuror, inclusiv în modul de exprimare din cuprinsul unui act judiciar pe care l-a întocmit şi l-a susţinut.

Se constată, aşadar, pe de o parte, că faptele reproşate recurentului procuror intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum în mod just a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat, iar, pe de altă parte, că sancţiunea a fost judicios aplicată.

Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, recursul a fost respins, ca nefondat.