Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 63/2018 Dosar nr. 1685/1/2018

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 998 din 26/11/2018

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile
Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile
Corina-Alina Corbu - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă
Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă
Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I civilă
Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă
Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă
Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă
Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secţia a II-a civilă
Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secţia a II-a civilă
Ileana Izabela Dolache-Bogdan - judecător la Secţia a II-a civilă
Monica Ruxandra Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.685/1/2018 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă privind dezlegarea următoarei probleme de drept: "interpretarea dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii".

    După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

   
ÎNALTA CURTE,

 

    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

   I. Titularul şi obiectul sesizării

   1. Prin Încheierea din 30 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.656/109/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "interpretarea dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii".

    Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 21 iunie 2018, cu nr. 1.685/1/2018.

   II. Temeiul juridic al sesizării

   2. Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

    "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

   III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

   3. Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal din 2003 (Codul fiscal)

    Art. 2964 alin. (1) lit. k) - "Baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale

   (1) Baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963 lit. a) şi b), reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, care include: (...) k) sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie;".

   4. Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal din 2015 (noul Cod fiscal)

    Art. 139 alin. (1) lit. i) - "Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor

   (1) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include: (...) i) sume reprezentând salarii/diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii;".

    Art. 155 alin. (1) lit. a) - "Categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

   (1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a)-d), datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri: a) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76;".

   IV. Expunerea succintă a procesului

   5. Prin Cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2016, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâţii B, C, D şi E, a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţii sociale obligatorii aferente tranşelor achitate în baza Sentinţei civile nr. 4.970 din 21.06.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, sume actualizate.

   6. În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, în esenţă, că este judecător în cadrul Tribunalului Dolj, iar prin Sentinţa civilă nr. 4.970 din 21.06.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 9.349/2013 a Curţii de Apel Craiova, pârâţii au fost obligaţi să îi plătească daune moratorii sub forma dobânzii legale aferente creanţelor cuvenite cu titlu de drepturi de natură salarială fiecărui reclamant cuprinse, la rândul lor, în alte titluri executorii. Se mai arată că pârâţii au procedat la plata eşalonată a dobânzilor în baza art. 54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare, aprobată prin Legea nr. 133/2016, raportat la art. 34 şi 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii prevăzute de art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

   7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 2/2014, a statuat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale din sectorul bugetar în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Astfel, aceste daune-interese moratorii reprezintă despăgubiri datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Împotriva a ceea ce a stabilit prin acte administrative Ministerul Finanţelor Publice, cum că sumele prevăzute în titluri executorii, reprezentând prejudiciul cauzat pentru plata cu întârziere, sunt drepturi salariale şi sunt supuse regimului de impunere prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtul Ministerul Justiţiei a apreciat contrariul, emiţând Adresa nr. 5/42.640 din 14.10.2015, pe care a şi înaintat-o Ministerului Finanţelor Publice, dar la care acesta din urmă nu a mai răspuns.

   8. Se arată astfel de către reclamantă că pârâţii au procedat în mod greşit la reţinerea impozitului şi a contribuţiilor de asigurări sociale aferente dobânzilor acordate prin hotărâre judecătorească, acestea fiind exceptate de la impozitare potrivit art. 42 lit. b) din Codul fiscal [art. 62 lit. h) din noul Cod fiscal].

   9. Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 1.165 din 28 martie 2017, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B şi a respins acţiunea formulată împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C şi D, invocată de aceştia, iar, pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamanta A ca neîntemeiată.

   10. Prima instanţă, în încercarea de a clarifica natura juridică a sumelor la care au fost obligaţi pârâţii prin sentinţa civilă invocată de reclamantă, a apreciat util a analiza deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aceste daune-interese, respectiv: Decizia nr. 2/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014) prin care s-a statuat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, Decizia nr. 7/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015) privind întreruperea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele- interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare şi Decizia nr. 21/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015) vizând momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare datorate de stat.

   11. Din lecturarea acestor decizii s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat chestiunea de drept a naturii juridice a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare sub aspectul stabilirii normelor fiscale aplicabile.

   12. S-a statuat însă prin aceste decizii că la baza acordării acestor dobânzi legale se află o răspundere civilă delictuală, şi nu una contractuală, respectiv că aceste daune-interese nu vizează neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite în baza raporturilor de muncă, ci sunt datorate pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

   13. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a stabilit dreptul la plata de drepturi salariale, indicând şi motivul pentru care s-a ajuns la transformarea răspunderii contractuale în una delictuală: "intrarea în vigoare a unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale", reţinându-se că acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancţiunea civilă a daunelor-interese (Decizia nr. 2/2014).

   14. De asemenea, în Decizia nr. 7/2015, se arată că atât litigiile referitoare la drepturile salariale cuvenite personalului bugetar, cât şi cele având ca obiect acordarea de daune- interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a titlurilor executorii privind asemenea drepturi, sunt litigii de muncă, iar în Decizia nr. 21/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a calificat aceste daune-interese ca fiind dobândă legală pentru drepturile salariale cuprinse în titlul a cărui executare silită a fost eşalonată.

   15. Concluzionând, s-a apreciat că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 517 alin. (4) sau ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă cu privire la chestiunea dedusă judecăţii.

   16. Prin urmare, s-a procedat la analizarea normelor fiscale ce stabilesc modalitatea de impozitare a unor astfel de sume achitate reclamanţilor în baza unor hotărâri judecătoreşti.

   17. Astfel, tribunalul a reţinut că hotărârea judecătorească invocată în cauză a devenit executorie în anul 2013, executarea acesteia făcându-se de către pârâţi, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv eşalonat pe cinci ani, începând cu anul 2016.

   18. Cum, potrivit art. 57 alin. (22) din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003, forma aplicabilă începând cu data de 1.01.2015), dar şi conform art. 78 alin. (4) din noul Cod fiscal (Legea nr. 227/2015 în vigoare din 1.01.2016), impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii pentru veniturile realizate în afara funcţiei de bază, rezultă că în cauză îşi găsesc aplicarea în timp ambele coduri fiscale, care însă, sub aspectul dedus judecăţii, au reglementări similare.

   19. Astfel, art. 55 alin. (1) din Codul fiscal (forma aplicabilă speţei) defineşte ca fiind venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede expres că regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi tipurilor de venituri enumerate, considerate asimilate salariilor, la lit. j1) din această enumerare legală regăsindu-se "sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile".

   20. Dispoziţii similare sunt aplicabile şi începând cu data de 1 ianuarie 2016, respectiv prevederile art. 76 alin. (2) lit. p) din noul Cod fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

   21. Întrucât textul legal incident nu distinge, sub aspectul temeiului de drept al acordării prin hotărâre judecătorească de dobânzi legale în legătură cu salariile, respectiv dacă au la bază o răspundere contractuală sau una delictuală, nici interpretul legii nu poate distinge, potrivit principiului de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

   22. Or, astfel cum a subliniat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în deciziile analizate mai sus, daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale au fost acordate pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, fiind evident în legătură cu salariile, fiind achitate de către plătitorul salariilor conform normelor de dreptul muncii.

   23. Contrar celor susţinute de reclamantă, norma legală analizată mai sus, de asimilare a dobânzii legale în legătură cu salariile cu salariile sub aspectul regulilor de impunere fiscală, este o normă specială faţă de norma cuprinsă la art. 42 lit. b) din Codul fiscal, invocată de parte.

   24. Astfel, art. 42 din Codul fiscal (forma aplicabilă speţei), aflat după art. 41, ce defineşte categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, stabileşte ce venituri nu sunt supuse impozitului pe venit, în enumerare regăsindu-se "despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta" [lit. b) teza finală]. Aceste prevederi sunt preluate identic şi de noul Cod fiscal prin art. 62 lit. h), articol ce vizează veniturile neimpozabile.

   25. Or, atât din modalitatea de aşezare a textelor legale, cât şi din interpretarea sistematică a acestora, tribunalul reţine că norma specială este cea cuprinsă la art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal, respectiv la art. 76 alin. (2) lit. p) din noul Cod fiscal, iar norma generală este cea vizând orice despăgubiri civile.

   26. Având în vedere că specialia generalibus derogant, s-a apreciat că în mod legal au fost calificate daunele moratorii sub forma dobânzii legale, acordate reclamanţilor prin Sentinţa civilă nr. 4.970 din 21.06.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, ca fiind venituri asimilate salariilor şi impozitate.

   27. Împotriva acestei sentinţe s-au înregistrat apelul declarat de reclamanta A şi apelul incident al pârâtei C, iar în cadrul soluţionării acestora Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea judecăţii căilor de atac exercitate.

   V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

   28. Instanţa de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul:

   a) Curtea de Apel Piteşti este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

   b) de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât:

   (i) în cauză se pune în discuţie modalitatea de interpretare a prevederilor de mai sus în ceea ce priveşte obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. pentru veniturile reprezentate de dobânzi acordate de instanţele judecătoreşti pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale, drepturi care la rândul lor fuseseră stabilite prin alte hotărâri judecătoreşti;

   (ii) apelanta-reclamantă a apreciat că astfel de obligaţii de plată nu există în ceea ce priveşte veniturile reprezentate de dobânzi, acestea din urmă neavând calitatea de venituri din salarii sau asimilate salariilor, ci, eventual, aceea a unor despăgubiri materiale;

   (iii) intimaţii-pârâţi au apreciat în sens contrar, respectiv şi pentru aceste venituri sunt datorate C.A.S. şi C.A.S.S. atât pentru că nu sunt exceptate de prevederile Codului fiscal, cât şi pentru că acestea nu pot fi asimilate prejudiciilor materiale;

   c) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre ulterioară (Decizia de respingere ca inadmisibilă nr. 4/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se referă numai la obligaţia de plată a impozitului asupra veniturilor reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti - conform sesizării Curţii de Apel Alba Iulia);

   d) cauzele de această natură nu ajung pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind soluţionate definitiv în faţa curţilor de apel;

   e) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 30 mai 2018.

   VI. Punctul de vedere al completului de judecată

   29. În ceea ce priveşte instanţa de sesizare s-a arătat că nu există o practică unitară, respectiv sunt judecători ce apreciază că veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti sunt supuse obligaţiei de plată a C.A.S. şi C.A.S.S., iar alţii care apreciază în sens contrar.

   30. Curtea de Apel Piteşti a apreciat că, în ceea ce priveşte aceste litigii, nu se poate reţine că aceste venituri nu ar fi supuse obligaţiei de plată a C.A.S. şi C.A.S.S.

   31. Astfel, prin diferite sentinţe civile, pârâţii din respectivele cauze au fost obligaţi, în solidar, la plata către reclamanţi a dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza mai multor hotărâri judecătoreşti până la plata integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale. Sentinţele au rămas definitive prin respingerea apelurilor de către Curtea de Apel Piteşti.

   32. Reclamanţii au susţinut, în principiu, că reţinerea contribuţiilor reprezentând impozit, C.A.S.S., C.A.S., aferente plăţilor efectuate în temeiul sentinţelor, nu este legală, raportat la dispoziţiile Codului fiscal.

   33. Se observă că, în mod incorect, s-a susţinut de către reclamanţi că dispoziţiile Codului fiscal, respectiv Legea nr. 571/2003, care au fost preluate şi de noul Cod fiscal (Legea nr. 227/2015), nu ar fi prevăzut obligativitatea calculării, reţinerii şi virării contribuţiilor către bugetul statului şi în cazul dobânzilor legale stabilite în legătură cu drepturile salariale prin hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile şi executorii.

   34. Astfel, dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum erau în vigoare la data de 1 februarie 2013, prevăd în mod expres obligativitatea impozitării dobânzilor legale acordate în legătură cu salariile, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti, fără să facă distincţie în funcţie de natura juridică a acestora.

   35. Textul menţionat mai sus menţionează că: "Art. 55. - Definirea veniturilor din salarii (...) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) j1) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile; (...)".

   36. Textul a fost preluat în mod asemănător şi de prevederile art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 - noul Cod fiscal, conform cărora: "Art. 76. - Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor (...) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) p) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii; (...) ".

   37. Faptul că dobânzile legale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în legătură cu drepturile salariale sunt şi impozabile rezultă explicit şi din prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "Art. 57. - Determinarea impozitului pe venitul din salarii (...) (22) În cazul veniturilor reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii pentru veniturile realizate în afara funcţiei de bază, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite."

   38. Acest text a fost preluat de dispoziţiile art. 78 alin. (4) din noul Cod fiscal, conform căruia: "Art. 78. - Determinarea impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor (...) (4) În cazul veniturilor reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii pentru veniturile realizate în afara funcţiei de bază, şi se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite."

   39. Totodată, prin dispoziţiile art. 2964 alin. (1) lit. k) şi u) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că: " (1) Baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963 lit. a) şi b), reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, care include: (...) k) sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie; (...) u) orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii".

   40. Or, potrivit art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dobânzile acordate în legătură cu salariile sunt considerate asimilate salariilor, rezultând că acestea sunt incluse în baza de calcul al contribuţiilor.

   41. Dispoziţii asemănătoare se regăsesc în noul Cod fiscal, respectiv art. 139 alin. (1) - "Baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor (1) Baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte (...) " şi art. 155 alin. (1) lit. a) - "Art. 155. - Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153, datorează, după caz, contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru următoarele categorii de venituri: a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;".

   42. De asemenea, nu sunt incidente dispoziţiile art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, preluate în mod asemănător şi de noul Cod fiscal în prevederile art. 62 lit. h), respectiv: "Art. 62. - Venituri neimpozabile În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: (...) h) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;", având în vedere că acestea se referă la sumele din asigurări, şi nu la orice despăgubiri.

   43. Chiar dacă s-ar aprecia că acest text se referă la orice despăgubiri, pentru dobânzi aferente salariilor, există texte speciale exprese în care se prevede obligativitatea datorării contribuţiilor, astfel încât nu se aplică textul general referitor la despăgubiri.

   44. De asemenea, un ordin emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi reţinut contra prevederilor legale citate în analiza de mai sus.

   45. Curtea de Apel Piteşti a considerat, potrivit practicii majoritare până la acest moment, că:

    în mod greşit s-a susţinut şi uneori reţinut de instanţele de fond că dispoziţiile Codului fiscal, respectiv Legea nr. 571/2003, care au fost preluate şi de noul Cod fiscal (Legea nr. 227/2015), nu ar fi prevăzut obligativitatea calculării, reţinerii şi virării contribuţiilor către bugetul statului şi în cazul dobânzilor legale stabilite în legătură cu drepturile salariale prin hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile şi executorii;

    potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dobânzile acordate în legătură cu salariile sunt considerate asimilate salariilor, rezultând că acestea sunt incluse în baza de calcul al contribuţiilor;

    dispoziţii asemănătoare se regăsesc în noul Cod fiscal, respectiv art. 139 alin. (1) şi art. 155 alin. (1) lit. a).

   46. Într-o interpretare minoritară s-a apreciat de către Curtea de Apel Piteşti că:

    în ceea ce priveşte contribuţiile sociale, art. 2964 din Codul fiscal, forma în vigoare în octombrie 2015, a stabilit că în baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale datorate de contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor intră veniturile din salarii în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzute de lege şi sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, aşa cum prevede lit. k) a primului alineat;

    întrucât legiuitorul nu a inclus la această literă şi dobânzile, intenţia sa neîndoielnică a fost aceea de a scoate aceste despăgubiri din baza de calcul al contribuţiilor sociale, deoarece, atunci când la finalul enumerării de la art. 2964 alin. (1) lit. u) a inclus şi orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii, a avut în vedere exact acele orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii care, în finalul listei de la art. 55 alin. (2) lit. k), erau distincte de dobânzile acordate în legătură cu salariile sau cu diferenţele de salarii, deja menţionate la lit. j1);

    aceeaşi a fost intenţia legiuitorului, de excludere din baza de calcul al contribuţiilor sociale a venitului - despăgubire reprezentând dobânda legală în legătură cu salariile sau diferenţele salariale, la adoptarea formelor ulterioare ale Codului fiscal, deoarece deşi stabileşte la art. 137 alin. (1) lit. a) ce categorii de venituri sunt supuse contribuţiilor de asigurări sociale, şi anume veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76, detaliază baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, laart. 139, fără a include la lit. i) a alineatului întâi şi dobânzile. Nu se poate considera că, spre a fi excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, dobânzile în legătură cu salariile, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, ar fi trebuit incluse în enumerările de la art. 141 şi art. 142 din cod. Aceasta deoarece la art. 141 sunt exceptate de la plata contribuţiilor de asigurări sociale veniturile realizate de alte categorii de asiguraţi sau alte categorii profesionale: asiguraţi în sisteme proprii de asigurări sociale şi personal militar etc. La art. 142 este lămurită situaţia unor venituri sau avantaje în bani ori în natură care, deşi sunt acordate în realizarea raporturilor de muncă, nu pot fi valorificate la stabilirea drepturilor de pensie, astfel că sunt excluse de la reţinerea contribuţiei de asigurări sociale;

    este relevant în această privinţă că, potrivit art. 96 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, punctajul lunar necesar determinării cuantumului drepturilor de pensie se calculează prin raportarea câştigului salarial brut, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Aceeaşi este situaţia şi în cazul contribuţiei de asiguri sociale de sănătate, potrivit Codului fiscal forma în vigoare din 1 ianuarie 2016, astfel că, după ce art. 155 alin. (1) lit. a) din cod prevede că sunt supuse contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate veniturile din salarii sau asimilate salariilor definite conform art. 76, art. 157 precizează ce venituri include baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, fără a mai menţiona dobânzile în enumerarea de la lit. k). Potrivit textului de lege, intră în baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, definitive şi executorii, nu şi dobânzile acordate prin hotărâri judecătoreşti în legătură cu salariile;

    baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori o reprezintă, potrivit art. 140 din Codul fiscal, suma câştigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, câştiguri brute care nu includ şi dobânda acordată în legătură cu salariile. Precizând cum se stabileşte şi cum se face plata contribuţiei de asigurări sociale, art. 146 din cod are în vedere la alin. (9) şi (91) doar diferenţele salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti, nu şi dobânzile. Tot pentru angajatori, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 157 asupra cărora se datorează contribuţia individuală, sumă în care nu intră şi dobânda acordată prin hotărâri judecătoreşti definitive în legătură cu salariile;

    având în vedere că prin Decizia nr. 4/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Curţii de Apel Alba lulia privitoare doar la dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează doar impozitul pe venit, dobânda legală aferentă eşalonării plăţilor sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale reprezintă venituri impozabile din perspectiva legii fiscale, pentru acestea aplicându-se regulile de impozitare, dar nu sunt cuprinse în baza de calcul al contribuţiilor sociale.

   47. În ţară, instanţa de sesizare a identificat soluţii în sensul opiniei majoritare a Curţii de Apel Piteşti, respectiv s-a apreciat că există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. (alături de impozit) şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii - în acest sens a se vedea cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 4/2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (practica unitară de până la acel moment).

   48. Din analiza soluţiilor se observă caracterul neunitar al jurisprudenţei până la momentul prezentei sesizări. Mai mult, acest caracter neunitar a apărut ulterior Deciziei nr. 4/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

   49. De asemenea, este de reţinut şi că plăţile drepturilor reprezentate de dobânzi s-au realizat atât sub imperiul Codului fiscal vechi, cât şi sub al noului Cod fiscal, sens în care este necesară lămurirea ambelor acte normative.

   50. S-a reţinut şi că, prin ordin al procurorului general al României, pentru astfel de contribuţii s-a dispus deja restituirea către magistraţii procurori a acestor plăţi/reţineri, ceea ce creează o nouă discriminare, considerându-se deosebit de relevant în această problemă a se stabili dacă este absolut necesară precizarea de către legiuitor a naturii veniturilor (dobânzi) ce sunt supuse obligaţiei de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. chiar în art. 2964 din Codul fiscal (ulterior art. 139 din noul Cod fiscal).

   VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

   51. Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la problemele de drept a căror interpretare se solicită.

   VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

   52. La nivelul curţilor de apel Cluj, Constanţa şi Timişoara nu au fost identificate dosare în cadrul cărora să fie analizată această problemă de drept şi nu a fost exprimat niciun punct de vedere cu privire la chestiunea ce formează obiectul prezentului dosar.

   53. La nivelul Secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor din circumscripţie practica este în sensul că există obligaţia de plată a C.A.S. şi a C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentând dobânzi legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, înaintându-se jurisprudenţă relevantă.

   54. Curtea de Apel Bacău a învederat că practica Tribunalului Neamţ este în sensul că nu există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S., aşa cum rezultă din sentinţele civile nr. 916 din 12.07.2018 şi 917 din 12.07.2018.

   55. Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Curţii de Apel Braşov este în sensul că există obligaţia de plată a C.A.S. şi a C.A.S.S. pentru veniturile reprezentând dobânzi legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

    În sprijinul acestui punct de vedere se reţine că dobânda acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă un venit asimilat salariului şi este supusă impozitării, cum dispun expres normele înscrise în art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi celorlalte contribuţii, cum sunt cele în cauză.

    De altfel, instanţa supremă, prin Decizia nr. 4/2018, chiar dacă a respins ca inadmisibilă sesizarea, a lămurit în paragraful 76 această chestiune, astfel încât alte argumente nu se mai impun.

    Totodată, în urma consultării judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Braşov, nu au fost identificate cauze pe rol care au ca obiect restituirea C.A.S. şi C.A.S.S. aferente veniturilor reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, însă opinia majoritară exprimată la nivelul Tribunalului Braşov asupra problematicii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.685/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul precizat în Decizia nr. 4/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv că dobânda acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, cu titlu de drepturi salariale, reprezintă un venit asimilat salariului şi este supusă impozitării şi plăţii C.A.S. şi C.A.S.S., cum dispun expres normele înscrise în art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

    În opinia minoritară s-a apreciat că aceste sume au natura unor despăgubiri pentru fapta ilicită a angajatorului de a nu fi executat la timp sentinţe definitive, natura acestora fiind stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2/2014 şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015 (Decizia nr. 21/2015 - paragrafele 44 şi 47). S-a arătat astfel că dobânda penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă despăgubiri în sensul dispoziţiilor art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [dispoziţiile art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare], nesupuse impozitului şi C.A.S. şi C.A.S.S.

   56. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu au fost identificate alte cauze privind problema de drept menţionată şi nu a fost formulat un punct de vedere cu privire la acest aspect.

    În ceea ce priveşte instanţele arondate Curţii de Apel Bucureşti, acestea au comunicat următoarele puncte de vedere:

    La nivelul Tribunalului Bucureşti, înaintându-se o hotărâre judecătorească, s-a reţinut că există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii.

    Opinia exprimată la nivelul Tribunalului Ialomiţa a fost în sensul că trebuie să se procedeze la reţinerea contribuţiilor de asigurări sociale aferente dobânzilor acordate prin hotărâri judecătoreşti, acestea nefiind exceptate de la calcularea şi reţinerea acestor obligaţii fiscale, astfel cum rezultă din prevederile art. 57 alin. (22) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, text preluat de dispoziţiile art. 78 alin. (4) din noul Cod fiscal.

    Tribunalul Ialomiţa şi-a însuşit argumentele de drept reţinute de instanţa (completul de judecată, în punctul său de vedere motivat) care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că dobânzile acordate în legătură cu salariile sunt considerate asimilate salariilor şi sunt incluse în baza de calcul al contribuţiilor, considerând că dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii sunt venituri asimilate salariului, în sensul dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv al prevederilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, fiind incluse în baza de calcul al contribuţiilor.

    Magistraţii din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, având în vedere că dobânzile acordate în legătură cu salariile sunt considerate ca fiind asimilate salariilor, potrivit art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit dispoziţiilor Codului fiscal, în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii intră şi orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii.

   57. Din analiza hotărârilor înaintate de Tribunalul Mehedinţi şi de Tribunalul Gorj, la nivelul Curţii de Apel Craiova au fost identificate opinii atât în sensul existenţei, cât şi al inexistenţei obligaţiei de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii.

   58. La nivelul Curţii de Apel Galaţi şi al instanţelor arondate nu a fost identificată jurisprudenţă în legătură cu problema de drept prezentată.

    Cu privire la problema de drept prezentată, opinia magistraţilor din cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Galaţi este în sensul că dobânzile calculate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariate stabilite prin hotărâri judecătoreşti reprezintă modalitatea de reparare a prejudiciului patrimonial constând în lipsa de folosinţă a unei sume de bani ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale, având, din punct de vedere fiscal, natura juridică a despăgubirilor prevăzute la art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acestea neexistând obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S.

   59. La nivelul Curţii de Apel Iaşi, în urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi, ce intră în componenţa completurilor specializate pe litigii de muncă şi asigurări sociale (inclusiv a asistenţilor judiciari), aflaţi în activitate, au reieşit următoarele aspecte:

    În pronunţarea soluţiei de admitere a unei astfel de acţiuni (vizând chestiunea de drept menţionată), s-a apreciat că soluţia cu privire la problema restituirii sumelor reprezentând contribuţii individuale (şomaj, C.A.S., C.A.S.S.), reţinute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eşalonată a titlurilor executorii, trebuie să pornească de la natura juridică a acestora, de la aprecierea dacă aceste sume au sau nu caracterul de drepturi salariale ori de accesorii ale drepturilor salariale.

    Problema în discuţie este o problemă în materie de executare, în sensul dacă trebuie diferenţiat caracterul daunelor- interese rezultate din executarea cu întârziere după cum titlul executoriu este un titlu civil sau un titlu din materia dreptului muncii, distincţie care nu este solicitată sau indicată de nicio normă.

    Caracterul eronat al distincţiei rezultă şi din consecinţele acesteia, deoarece apare o diferenţiere între cuantumul prejudiciului încasat de creditorul prejudiciat, un cuantum integral pentru creditorii din domeniul civil şi un cuantum diminuat cu impozit, C.A.S., C.A.S.S. pentru creditorii din domeniul relaţiilor de muncă, pentru aceştia din urmă apărând o diminuare fără culpă. Or, ambele categorii de creditori trebuie să primească un cuantum integral al prejudiciului cauzat de întârzierea executării.

    Potrivit art. 139 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, "Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor (...) ", iar potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, "Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a) -d), datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor (...) ".

    Pornind de la considerentele obligatorii ale deciziilor nr. 2/2014 şi nr. 21/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că natura juridică a dobânzilor de tipul celor în discuţie este aceea de daune-interese moratorii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală şi pe principiul reparării integrale a prejudiciului (fiind distincte de cele aferente drepturilor salariate a căror neplată a fost sancţionată prin hotărârile ce constituie titluri executorii), se consideră că dispoziţiile legale cuprinse în ambele coduri fiscale ce instituie excepţiile de la regula impozitării veniturilor şi aplicării contribuţiilor sociale obligatoriu se aplică problemei litigioase examinate dată fiind natura juridică a dobânzilor acordate de instanţele de judecată cu titlu de prejudiciu material pentru executarea cu întârziere a titlurilor executorii, indiferent de specializarea instanţei care a pronunţat sentinţa ce constituie titlu executoriu.

    În pronunţarea soluţiei de respingere a unei astfel de acţiuni, completul de judecată a avut în vedere următoarele aspecte:

    Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ce reglementează baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

    De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) : " (1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a) -d), datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri: a) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76;".

    Astfel, conform prevederilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare: " (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) p) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii;".

    De asemenea, şi vechea lege care a reglementat cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii în România, respectiv Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (abrogată prin Legea nr. 227/2015), a conferit o reglementare asemănătoare. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, " (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) j1) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile;".

    Prin urmare, existând dispoziţii exprese în materie fiscală în sensul că există obligativitatea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor asimilate salariilor, instanţa a interpretat doar în sensul acesta.

    Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (abrogată prin Legea nr. 227/2015), " (1) Baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963 lit. a) şi b), reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, care include: (...) k) sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie;".

    Or, dispoziţiile art. 2963 lit. a) şi b) din actul normativ anterior menţionat fac referire la persoanele fizice rezidente care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, şi persoanele fizice nerezidente care realizează veniturile prevăzute la lit. a), cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte.

   60. La nivelul Curţii de Apel Oradea, judecătorii Secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Bihor au formulat punctul de vedere potrivit căruia nu există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, deoarece nu sunt venituri din activităţi profesionale şi reprezintă în fapt o reparaţie pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiei de plată.

   61. Curtea de Apel Piteşti a învederat că practica judiciară a fost unitară în sensul asimilării dobânzilor cu drepturile de natură salarială, în ceea ce priveşte impozitarea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale, însă în căile de atac nu s-a pus problema interpretării dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, cu privire la includerea dobânzilor în baza de calcul pentru care se datorează C.A.S. şi C.A.S.S.

    La nivelul Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi pentru asigurări sociale practica judiciară vizavi de problema de drept invocată este neunitară, ataşându-se hotărâri judecătoreşti ce reliefează ambele orientări jurisprudenţiale.

    Ca urmare a consultării judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Vâlcea, s-au conturat două opinii diferite cu privire la chestiunea de drept referitoare la restituirea sumelor reţinute şi virate la bugetul de stat (C.A.S.S. şi C.A.S.) din dobânzile legale aferente drepturilor salariale datorate în baza mai multor hotărâri judecătoreşti.

    Astfel, într-o orientare jurisprudenţială majoritară s-a reţinut că sumele ce reprezintă daune moratorii sub forma dobânzii legale reprezintă bază de calcul pentru C.A.S. şi C.A.S.S., pornind de la Decizia nr. 2/2014 şi Decizia nr. 21/2015, pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, prin care s-a stabilit natura juridică a dobânzilor legale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ca fiind despăgubiri civile rezultate dintr-o faptă ilicită, iar nu drepturi salariale sau accesorii ale acestora.

    În această opinie majoritară a reţinut Tribunalul Vâlcea că dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare din data de 1 februarie 2013, au prevăzut în mod expres obligativitatea impozitării dobânzilor legale acordate în legătură cu salariile, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti, fără să facă distincţie în funcţie de natura juridică a acestora. Textul a fost preluat în mod asemănător şi de prevederile art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare - noul Cod fiscal.

    Faptul că dobânzile legale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în legătură cu drepturile salariale sunt impozabile rezultă explicit şi din prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, text preluat de art. 78 alin. (4) din noul Cod fiscal.

    Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963 lit. a), în care se încadrează şi reclamanţii, reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, care include şi sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie.

    Cum potrivit art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dobânzile acordate în legătură cu salariile sunt considerate asimilate salariilor, rezultă că acestea sunt incluse în baza de calcul al contribuţiilor, dispoziţii asemănătoare regăsindu-se în noul Cod fiscal, respectiv art. 139 alin. (1).

    Într-o opinie minoritară exprimată la nivelul Tribunalului Vâlcea s-a statuat că drepturile băneşti datorate şi neachitate cu titlu de dobânzi legale stabilite prin titluri executorii trebuie plătite fără a mai reţine contribuţii către bugetul de stat.

    În susţinerea acestei opinii s-a arătat că reclamanţii au obţinut dreptul la daune moratorii sub forma dobânzii legale aferente unor creanţe cuvenite în baza unor alte hotărâri judecătoreşti, iar dobânzile acordate cu titlu de daune-interese moratorii nu reprezintă un accesoriu al drepturilor salariale şi nici nu au fost acordate în temeiul art. 166 alin. (4) din Codul muncii.

    De asemenea, în această orientare jurisprudenţială s-a apreciat că sumele stabilite în titlurile executorii reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamantă şi nu le pot fi aplicabile contribuţii sociale obligatorii cu reţinere la sursă sau reţinute prin stopaj la sursă, potrivit art. 7 pct. 47 din noul Cod fiscal, ţinând cont şi de aspectul că acestea au fost plătite de ordonatorii de credite de la capitolul "Despăgubiri civile", şi nu de la capitolul "Cheltuieli de personal".

    În concluzie, în această opinie minoritară, s-a reţinut că sumele reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale nu au caracter de drept salarial şi nu sunt supuse regimului de impozitare prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal şi nici plăţii de contribuţii sociale către stat.

    Mai mult, în speţă este aplicabil şi principiul efectivităţii, după aprecierea instanţei, având în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg, care a statuat, în materia timbrului de mediu şi a restituirii taxelor auto, în data de 9 iunie 2016, că statul român este obligat să restituie sumele respective integral, iar motivarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca această procedură să se facă pe durata a 5 ani, în câte două tranşe anuale, pentru insuficienţa fondurilor, este considerată ca inadmisibilă de instanţa europeană, motivare juridică ce se aplică mutatis mutandis şi în ipoteza reţinerii contribuţiilor sociale din dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

   62. La nivelul Curţii de Apel Ploieşti, opinia majoritară a judecătorilor Secţiei I civile din cadrul Tribunalului Dâmboviţa a fost în sensul că există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii.

   63. La nivelul Secţiei I civile a Curţii de Apel Suceava nu s-a conturat o anumită orientare jurisprudenţială, nefiind identificate cauze având un astfel de obiect, iar din relaţiile comunicate de instanţele de fond rezultă că punctul de vedere al acestora este în sensul că există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii.

    În acest sens, opinia judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Suceava este în sensul că există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executori.

    Astfel, potrivit art. 55 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dobânzile acordate în legătură cu salariile sunt considerate asimilate salariilor, rezultând că acestea sunt incluse în baza de calcul al contribuţiilor potrivit art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

   64. Curtea de Apel Târgu Mureş a învederat că drepturile acordate cu titlu de dobândă legală prin hotărâri judecătoreşti nu au caracter accesoriu debitului principal şi nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a calificării acestor drepturi conform Deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Deciziei nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, înaintându-se jurisprudenţă relevantă.

   65. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.328/C/2.287/III-5/2018 din 17 iulie 2018, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării Curţii de Apel Piteşti.

   IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

   66. Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 21/2013 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

   67. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16/1/2014/HP/C şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 635/90/2014, şi, în consecinţă, a stabilit că plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

   68. Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 199/1/2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 9.994/118/2013 şi, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării], şi art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, şi art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de trei ani anterior datei introducerii acţiunii.

   69. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 47/2017, pronunţată în Dosarul nr. 461/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, a respins, ca inadmisibilă, "sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 13.699/3/2016 privind interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j1), art. 2964 alin. (1) lit. k), art. 29615 lit. o) şi art. 29618 alin. (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, au regimul fiscal al drepturilor din salarii sau asimilate salariilor în vederea impunerii ori păstrează regimul tichetelor de masă neacordate în natură de angajator, în privinţa contribuţiilor sociale individuale obligatorii".

   70. Prin Decizia nr. 4/2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.524/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia civilă în dosarele nr. 4.337/107/2016 şi nr. 4.768/107/2016 pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii sau reprezintă despăgubiri în sensul art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 [art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015], nesupuse impozitului".

   X. Rapoartele asupra chestiunii de drept

   71. Judecătorii-raportori au depus două rapoarte în care au exprimat următoarele opinii:

   - referitor la admisibilitatea sesizării, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept;

   - în cazul în care se consideră ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, pe fondul cauzei s-a concluzionat că dispoziţiile art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că există obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii.

   XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

   72. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

   a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

   b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

   c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

   d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

   e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

   73. Analiza condiţiilor de admisibilitate relevă următoarele:

   74. Primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată în ultimă instanţă la Curtea de Apel Piteşti, instanţă ce a fost învestită cu soluţionarea unui apel declarat într-un litigiu având drept obiect restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţii sociale obligatorii aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii.

   75. Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Piteşti care a adresat întrebarea este legal învestit cu soluţionarea apelului împotriva sentinţei pronunţate de tribunal în această cauză şi, de asemenea, judecă în ultimă instanţă, hotărârea sa nefiind supusă recursului, cauza fiind în materia litigiilor de muncă.

   76. Referitor la celelalte condiţii de admisibilitate, înaintea determinării îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora este relevant a se menţiona Decizia nr. 4/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 2.524/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018.

   77. Acest dosar a avut ca obiect dezlegarea următoarei probleme de drept: "Dacă dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii sau reprezintă despăgubiri în sensul art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 [art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015], nesupuse impozitului".

   78. Prin Decizia nr. 4/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia civilă în dosarele nr. 4.337/107/2016 şi nr. 4.768/107/2016.

   79. Această decizie are legătură cu prezenta sesizare, întrucât obiectul sesizării de faţă îl constituie, aşa cum s-a reţinut mai sus, "interpretarea dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii".

   80. Art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, face trimitere la veniturile din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76, relevant fiind pentru speţa de faţă alin. (2) lit. p) din acest ultim articol (regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii), reţinut în mod expres în dispozitivul deciziei menţionate anterior ca făcând obiectul acesteia.

   81. Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de sesizare, obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2.524/1/2017 nu a vizat doar problema impozitului, ci şi a celorlalte contribuţii, în care se includ şi C.A.S. şi C.A.S.S., ce fac obiectul prezentei sesizări.

   82. Din această decizie de inadmisibilitate relevantă pentru problema admisibilităţii prezentei sesizări este analiza condiţiei privind noutatea chestiunii de drept în cauză.

   83. Astfel, prin această decizie dată la începutul anului 2018 s-a considerat că nu este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept ce face obiectul sesizării pentru următoarele motive:

    "Sub acest aspect s-a subliniat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

    În acest sens, fără a absolutiza criteriul vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la momentul adoptării actului normativ vizat, se constată că ceea ce prezintă importanţă sub acest aspect este existenţa şi dezvoltarea unei practici judiciare constante în materie.

    Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

    Or, din examinarea hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că există o practică consistentă şi unitară, fără excepţie, a instanţelor de apel, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale sunt supuse impozitului şi celorlalte contribuţii obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, în sensul dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea nr. 571/2003, respectiv al dispoziţiilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, fiind aşadar supuse impozitului pe venit".

   84. În esenţă, în Decizia nr. 4/2018 s-a reţinut că până la momentul analizării sesizării instanţele avuseseră prilejul să analizeze chestiunea de drept în cauză de suficient de multe ori astfel încât să se formeze o practică judiciară considerată constantă, ceea ce nu înseamnă bineînţeles că noutatea ar depinde de faptul dacă practica judiciară este unitară sau nu.

   85. Or, atât timp cât la începutul anului 2018 s-a considerat că problema de drept în cauză nu este nouă, nu există niciun motiv plauzibil pentru a se ajunge la concluzia că, în mai 2018, momentul întocmirii încheierii de sesizare de faţă, aceeaşi chestiune de drept ar putea fi considerată nouă în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă.

   86. Faptul că există la nivelul unor tribunale şi curţi de apel soluţii/opinii diferite de cele reţinute în această decizie ca reprezentând practică judiciară constantă nu poate reprezenta un argument în sensul noutăţii chestiunii de drept, ci cel mult un indiciu în sensul verificării îndeplinirii condiţiilor pentru formularea unui recurs în interesul legii.

   87. Este de reţinut că, în chiar punctul de vedere al completului de judecată, se arată că există texte normative exprese în favoarea interpretării care s-a constituit în practica judiciară majoritară, menţionată ca atare şi în cadrul Deciziei nr. 4/2018, instanţa de sesizare nemotivând în ce constă dificultatea chestiunii de drept, conform obligaţiei prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

   88. Referitor la celelalte condiţii de admisibilitate este de menţionat că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcându-se referire şi la doctrină, s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie (Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

   89. În ce priveşte chestiunea de drept relevată, chiar dacă aceasta are legătură cu dezlegarea cauzei, nu este îndeplinită cerinţa de a fi o veritabilă, reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii.

   90. O cerinţă de admisibilitate a sesizării este aceea referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv dacă aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât să justifice declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

   91. Sub acest aspect, în doctrină, s-a arătat ca declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări.

   92. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017).

   93. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale, apărute într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă.

   94. Motivarea admisibilităţii de către autorul sesizării a fost impusă ca o condiţie necesară pentru a putea susţine şi demonstra caracterul real al problemei ce face obiectul sesizării, al aspectului de noutate pe care aceasta o are şi caracterizează în mod concret dificultatea problemei de drept supuse dezbaterii, generând premisele declanşării mecanismului de unificare al procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile.

   95. Încheierea de sesizare a instanţei trebuie să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu. De asemenea, aceasta trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept este susceptibilă de interpretări diferite.

   96. În cauză, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îndeplineşte condiţiile formale prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, lipsind analiza reală şi motivarea completă a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în sarcina instanţei de trimitere cu privire la problema de drept ce se cere a fi lămurită.

   97. În plus, circumstanţele particulare ale cauzei relevă faptul că problema de drept adusă în dezbatere nu ridică o asemenea dificultate, în contextul în care dispoziţia legală a cărei interpretare se solicită a se realiza nu este nici lacunară, nici incompletă sau neclară.

   98. Totodată, prin Decizia nr. 10/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "fiind o problemă de aplicare, şi nu de interpretare a legii, rămâne la aprecierea instanţelor de judecată ca, în condiţiile abrogării normei pe care o interpretează, dar ale subzistenţei în cuprinsul noii reglementări a soluţiei legislative anterioare, să aplice raţionamentul juridic şi argumentele care au stat la baza acestuia (...) pentru identitate de raţiune, păstrându-şi valabilitatea reperele de analiză fixate prin decizia anterioară (...) ".

   99. Aşadar, problema de drept formulată de instanţa de trimitere nu prezintă un grad de dificultate suficient pentru a reclama o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile. Dificultatea adoptării unei soluţii legale şi temeinice, generată de circumstanţele particulare ale cauzei, nu reprezintă un argument contrar ideii anterior menţionate.

 

    Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

   
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

   
În numele legii

   
D E C I D E:

 

    Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.656/109/2016 cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "interpretarea dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, respectiv art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii".

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
IULIA CRISTINA TARCEA
 
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad