Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr. 28                                                                     Dosar nr. 708/1/2019

 

 

Şedinţa din 3 iunie 2019

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. 569/103/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă prevederile art. II alin. (1) și (2) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice se aplică și fostului personal auxiliar de specialitate, care a ieșit la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în perioada începând cu data abrogării art. 68 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, și data intrării în vigoare a art. 685 din aceeași lege, când s-a reintrodus pensia de serviciu pentru această categorie.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2019.