Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 37/RC/2019

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2019

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 966/A din 02 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 96 din 16.02.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în baza dispoziţiilor art. 386 din C. proc. pen.. s-a dispus, printre altele, schimbarea de încadrare juridică a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi art. 5 din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., C. şi B.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

S-a dispus anularea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 2 (doi) ani închisoarea aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 311/2016 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 09.12.2016 prin decizia penală nr. 1283/2016 a Curţii de Apel Galaţi.

Conform art. 33 lit. a) - 34 C. pen. anterior s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, sporită la 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

S-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului C. prin sentinţa penală nr. 421/2015 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă la 10.11.2015 prin neapelare.

Conform art. 33 lit. a) - art. 34 din C. pen. anterior s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului C. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, sporită la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

S-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 836/2014 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1270/2014 a Curţii de Apel Galaţi.

S-a dispus contopirea celor 2 (două) pedepse aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. anterior s-a aplicat inculpaţilor A., C. şi B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.

Conform art. 14 C. proc. pen.. coroborat cu art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A., C. şi B., în solidar cu alţi inculpaţi, să plătească părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, suma de 299.179 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de S.C. D. S.R.L. Iveşti, şi suma de 149.739 RON, reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat de S.C. E. S.R.L. Iveşti.

S-a constatat că, din valoarea prejudiciului creat bugetului de stat, respectiv Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi, a fost acoperit, în parte, prejudiciul creat, prin plată cu chitanţă după cum urmează: C. a achitat 8.500 RON; inculpatul B. a achitat 8.500 RON; inculpatul A. a achitat 3.300 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi inculpaţii A., F. şi C.

Prin decizia penală nr. 966/A din 02.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au admis, printre altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi (cu sediul în strada x, nr. 33, judeţul Galaţi) şi de inculpaţii A. (zis X), F. şi C.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 96 din 16.02.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi, în rejudecare, s-au reţinut şi prevederile art. 5 C. pen. în încadrarea juridică a infracţiunilor de evaziune fiscală deduse judecăţii, pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A., F. şi C.

A fosta redusă pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. de la 3 ani şi 8 luni închisoare la 3 ani şi 2 luni închisoare.

S-a redus pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 2 luni închisoare.

S-a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia prin care:

"Conform art. 14 C. proc. pen.. coroborat cu art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii A., H., C., B., I., J., K., L., M., B. şi H., în solidar, să plătească părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi suma de 299.179 RON prejudiciu cauzat bugetului de stat de S.C. D. S.R.L. Iveşti şi suma de 149.739 RON prejudiciu creat bugetului de stat de S.C. E. S.R.L. Iveşti".

Au fost obligaţi, printre alţii, inculpaţii A., C. şi F., în solidar, la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi a sumei de 299.177 RON despăgubiri materiale (reprezentând 168.709 RON TVA şi 130.469 RON impozit pe profit - sume ce nu au fost virate la bugetul de stat de către S.C. D. SRL), la care s-au adăugat accesoriile aferente (penalităţi şi majorări de întârziere).

S-a constatat că, în apel, inculpaţii au achitat o parte din prejudiciul cauzat bugetului de stat, după cum urmează: inculpatul A. - suma de 1.700 RON, F. - suma de 1.000 RON şi C. - suma de 1.500 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Dosarul având ca obiect cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., C. şi A. împotriva deciziei penale nr. 966/A din 02.10.2018 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 01.11.2018, fiind fixat termen pentru examinarea admisibilităţii, în principiu, a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 09 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea, pe fond, a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul C..

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a reţinut că prin motivele de recurs în casaţie formulate de A., B. şi C. s-a invocat, în esenţă, împrejurarea că prejudiciul cauzat prin infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor nu a fost determinat cu precizie.

În această ordine de idei, prin completarea recursului în casaţie din 12.11.2018, inculpatul C. a susţinut că s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală fără a exista un prejudiciu cert prin decizie de impunere emisă de ANAF, prezentată ca singura autoritate cu atribuţii să stabilească creanţe fiscale. Au fost invocate dispoziţiile art. 90 şi art. 91 din Codul de procedură fiscal, specificându-se că ANAF pierde dreptul la un prejudiciu fiscal şi contribuabilul nu mai are obligaţii fiscal, dacă nu există decizie de impunere.

Faţă de cele expuse, s-a considerat că motivele de recurs în casaţie susţinute de inculpaţi A., C. şi B., vizând caracterul cert al prejudiciului la plata căruia au fost obligaţi, se justifică a fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituţia României, se impune ca examinarea şi pronunţarea asupra fondului cauzei să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., precizat în cererea de recurs în casaţie, s-a arătat că a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, nefiind posibilă o analiză a motivelor de recurs în baza unui text legal care nu este în vigoare.

S-a observat, de asemenea, că celelalte critici ale inculpaţilor - au fost excluse fără temei probele solicitate în apărare; instanţa a încuviinţat un expert parte pentru inculpaţi care a constatat existenţa unui prejudiciu într-un cuantum mult mai mic decât cel constatat de către expertul desemnat de către instanţă, fiind înlăturate constatările expertului parte fără vreo motivare; judecătorii primei instanţe nu au examinat şi nu au motivat înlăturarea probelor propuse de către apărare, inculpaţii au fost condamnaţi deşi nu au participat decât într-o mică măsură sau chiar deloc la săvârşirea infracţiunilor, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de recurs în casaţie dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., constituind, astfel, chestiuni care nu pot fi cenzurate în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Totodată, s-a reţinut că solicitarea privind schimbarea modalităţii de executare a pedepselor din privative de libertate în suspendare sub supraveghere se referă la aspecte de temeinicie ce ţin de individualizarea judiciară a pedepsei şi, de asemenea, nu poate fi examinată pe calea extraordinară a recursului în casaţie deoarece aceste motive nu se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ prev. de art. 438 C. proc. pen., prin care se verifică legalitatea unei decizii pronunţate de instanţa de apel, iar nu temeinicia acesteia.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., C. şi A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 436 C. proc. pen..: "(1) Pot formula cerere de recurs în casaţie:

a) procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă;

b) inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal;

c) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă.

(3) Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.

(4) Reprezentanţii legali pot retrage recursul în casaţie cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casaţie declarat personal sau de reprezentantul său legal.

(5) Recursul în casaţie declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.

(6) Decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras".

Conform art. 437 C. proc. pen..: "(1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte; b) indicarea hotărârii care se atacă; c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora; d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

Dispoziţiile art. 442 alin. (1) C. proc. pen.. prevăd că: "(1) Instanţa judecă recursul în casaţie numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs în casaţie şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces".

Analizând actele şi lucrările dosarului rezultă, suplimentar informaţiilor transmise la momentul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.. privind admisibilitatea în principiu că, deşi la dosarul cauzei există împuternicirile avocaţiale pentru inculpaţii B., C. şi A., domnii avocaţi N. şi O. nu au mandat din partea inculpaţilor pentru promovarea şi susţinerea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, astfel cum reiese din susţinerile acestora din şedinţa publică din 06 februarie 2019.

În doctrină şi practică s-a statuat, în mod constant, că avocatul are nevoie de un mandat încredinţat de parte, personal, sau prin mandatar special, pentru declararea, motivarea, redactarea şi semnarea căii de atac.

Potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, printre activităţile pe care le poate realiza avocatul în baza mandatului dat de client, se numără: asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii.

Deopotrivă, din Statutul profesiei de avocat se reţin, cu relevanţă în cauză, următoarele dispoziţii:

Art. 121

1) Contractul de asistenţă juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. Acesta trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenţii şi dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidenţă al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat.

(2) Contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi prin orice mijloc de comunicare la distanţă. În acest caz, data încheierii contractului este data la care a intervenit acordul de voinţă între avocat şi client. Se prezumă că avocatul a luat cunoştinţă de încheierea contractului la una dintre următoarele date:

a) data la care contractul a sosit prin fax sau e-mail (semnătură electronică) la sediul profesional al avocatului; dacă transmisiunea prin fax are loc după ora 19:00, se prezumă că avocatul a luat cunoştinţă în ziua lucrătoare următoare zilei transmisiunii;

b) data primirii contractului semnat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3) Contractul de asistenţă juridică poate lua forma unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat şi destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocaţiale şi onorariul, semnată de avocat şi transmisă clientului. În cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice menţiune expresă de accept a conţinutului scrisorii, aceasta dobândeşte valoarea unui contract de asistenţă juridică.

(4) Contractul de asistenţă juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menţionat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menţionată în cuprinsul contractului.

(5) Contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat, în mod excepţional, şi în formă verbală. În acest caz, ca şi în situaţia prevăzută la alin. (2), dispoziţiile art. 44 din Lege se aplică în mod corespunzător. Contractul în formă scrisă va fi redactat în cel mai scurt timp posibil.

(6)În cazul în care avocatul şi clientul convin, o terţă persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocaţiale stabilite prin contract, dacă terţul acceptă, chiar şi tacit, încheierea contractului în astfel de condiţii.

Art. 122

(1) Contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:

a) datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional şi reprezentantul acesteia;

b) datele de identificare ale clientului: se indică persoana reprezentantului legal, precum şi mandatarul clientului, dacă este cazul;

c) obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de art. 3 din Lege ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare şi conservare a patrimoniului clientului;

d) onorariul;

e) atestarea identităţii clientului sau a reprezentantului acestuia;

f) modul de soluţionare a litigiilor între avocat şi client;

g) semnăturile părţilor.

(2) Lipsa elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) şi g) atrage nevalabilitatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată.

Art. 126

(1) Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.

(2) În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.

(3) Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului.

Art. 133

(1) În cazul în care se angajează să asiste şi/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul îşi asumă obligaţii de diligentă.

Art. 137

(1) În cazul în care avocatul asistă/reprezintă în comun mai mulţi clienţi pe tot parcursul reprezentării, se va consulta permanent cu fiecare dintre clienţii reprezentaţi în comun în ceea ce priveşte deciziile care trebuie adoptate şi motivele determinante în adoptarea acestora, astfel încât fiecare client să poată lua propriile decizii, în baza unor informaţii complete.

În raport de aceste dispoziţii legale şi aspectele prezentate de domnii avocaţi N. şi O., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că domnii avocaţi nu au mandat din partea inculpaţilor A., C. şi B. pentru declararea căii de atac a recursului în casaţie, deşi domnul avocat N. a semnat pentru inculpatul C. cererea de recurs în casaţie, iar domnul avocat O. a semnat cererea de recurs în casaţie pentru cei trei inculpaţi menţionaţi.

Astfel cum au arătat domnii avocaţi în faţa instanţei şi s-a consemnat în practicaua prezentei hotărâri, contractele de asistenţă juridică nu au fost încheiate cu inculpaţii, ci cu rude ale acestora, inculpaţii neavând cunoştinţă de acest fapt, ceea ce înseamnă că nu există un acord de voinţă între avocat şi client, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Statul profesiei de avocat (chiar dacă pe împuternicirile depuse la dosarul de recurs în casaţie este consemnat numele inculpaţilor).

În lipsa unui mandat dat, în condiţiile legii, de către parte (nici măcar verbal, în contextul în care domnii avocaţi au precizat că nu au discutat personal cu inculpaţii), neexistând nici mandate speciale din partea inculpaţilor pentru rudele acestora, după cum domnii avocaţi au afirmat ritos în instanţă, Înalta Curte constată că nu operează instituţia reprezentării.

Potrivit dispoziţiilor procesual penale, reprezentantul este persoana împuternicită să îndeplinească, în cadrul procesului penal, acte procesuale în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă, îndeplinind toate actele procesuale care stau la îndemâna părţii, cu excepţia celor care au caracter strict personal.

De asemenea, instanţa de recurs constată că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat deoarece nu a fost relevată vreo situaţie din care să reiasă că inculpaţii au acceptat tacit încheierea contractului de asistenţă juridica de către rudele lor. Dimpotrivă, în mod expres, s-a învederat instanţei de recurs că cererea de amânare a judecării cauzei a fost formulată tocmai pentru ca inculpaţii A., C. şi B. să se prezinte (probabil în instanţă) pentru a valida contractele de asistenţă juridică.

Situaţia relevată prin considerentele ce preced a fost identificată după parcurgerea etapei admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, procedură ce se judecă fără citarea părţilor, la dosar fiind depuse împuterniciri avocaţiale în care sunt consemnate numele inculpaţilor, context în care se apreciază că este posibilă, la acest moment procesual, sancţionarea inexistenţei mandatului special dat de părţi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibile, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 966/A din 02 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 90 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 966/A din 02 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 90 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 februarie 2019.