Ședințe de judecată: Februarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 4437/2018

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2016, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul Aeroportul A. R.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj - Napoca - Direcţia Impozite şi Taxe Locale a solicitat, în temeiul art. 1345 şi urm. C. civ., obligarea pârâtului la restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 1.732.816 RON, achitată cu titlu de taxă pe clădirile proprietate publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale date în administrarea reclamantului, în perioada 2013 - 2015, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 160 din 21 aprilie 2017, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Aeroportul A. R.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj - Napoca - Direcţia Impozite şi Taxe Locale şi Curtea de Conturi a României; a respins excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate, invocată de Curtea de Conturi a României; a respins ca lipsită de interes excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 6 din 23 martie 2016 a Curţii de Conturi a României, invocată de pârâtul Municipiul Cluj - Napoca.

B. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Aeroportul A. R.A. solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelate, în ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, ca nelegală şi netemeinică, admiterea acţiunii, în temeiul art. 1345 şi urm. C. civ., obligarea intimatului la restituirea sumei de 1.732.816 RON, achitată cu titlu de taxă pe clădirile proprietate publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale date în administrarea ei, în perioada 2013 - 2015, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în ambele faze procesuale.

C. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 341/A din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Aeroportul A. R.A. împotriva sentinţei civile nr. 160 din 21 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Aeroportul A. R.A., aducându-i următoarele critici:

Instanţa de apel a dat o interpretare eronată normelor de drept material incidente în ceea ce priveşte condiţia juridică de admisibilitate referitoare la caracterul subsidiar al acţiunii, raportat la situaţia de fapt supusă analizei.

În cauză trebuie avut în vedere cu precădere faptul că până la data întocmirii Raportului Camerei de Conturi Cluj la data de 26 februarie 2016 şi a emiterii Deciziei nr. 6 din 23 martie 2016, nu se poate vorbi de naşterea unui drept la o acţiune principală, controlul Curţii de Conturi finalizat cu Raportul şi Decizia indicate fiind momentul la care recurenta a cunoscut în mod efectiv pierderea patrimonială suferită, constatată de organul de control.

Potrivit doctrinei juridice de specialitate, poate fi promovată o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză numai în condiţiile în care reclamantul nu are deschisă calea unei alte acţiuni în restituire, dată fiind absenţa, în mod obiectiv, a oricărui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite.

Instanţa nu a avut în vedere aspectul că acţiunea recurentei nu pune în discuţie legalitatea actelor administrative fiscale, în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci existenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză în patrimoniul intimatului, conform dreptului comun, prin perceperea unor sume fiscale nedatorate, prin raportare la data promovării acţiunii.

Instanţa de apel a realizat o analiză paralelă între situaţia din prezenta speţă şi cea care face obiectul dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj privind acţiunea în anularea deciziilor de impunere emise de intimat pentru anul 2016 cu titlu de taxă pe clădiri apreciind că, astfel cum s-a promovat o acţiune în anulare pentru deciziile indicate, trebuia să se utilizeze acelaşi mijloc procesual şi pentru deciziile care fac obiectul prezentei cauze.

Nu s-a avut în vedere distincţia fiscală existentă şi incidenţa sa, în sensul că, tocmai în raport de faptul achitării creanţelor fiscale stabilite cu titlu de taxă pe clădiri pentru anii anteriori, se impune analiza condiţiilor în care a fost promovată prezenta acţiune în restituire.

În mod nelegal s-a apreciat că analiza comparativă a celor două dosare ar constitui un argument de natură a proba faptul că recurenta avea la îndemână pentru fiecare decizie de impunere o cale specifică de urmat.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întemeindu-şi motivarea pe motive străine de natura cauzei.

Nu poate fi reţinut considerentul instanţei în sensul că neutralizarea mijloacelor procesuale prevăzute de legislaţia fiscală ar paraliza dreptul la o altă acţiune, subsidiară, cât timp ipotezele sunt distincte şi nu există un raport direct între ele, cu incidenţă în cauză.

Temeiul acţiunii recurentei este unul de drept comun, faptul juridic ilicit al îmbogăţirii fără justă cauză, astfel că analiza din perspectiva dreptului fiscal nu conduce la o legală dezlegare a cauzei.

Recurenta apreciază ca nelegale considerentele instanţei referitoare la condiţia de admisibilitate a acţiunii privind caracterul subsidiar, având în vedere interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra efectelor Deciziei nr. 6 din 23 martie 2016 a Camerei de Conturi Cluj, care a stat la baza promovării acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar.

Recurenta apreciază că aspectele reţinute de instanţă sunt străine de obiectul cauzei, din prisma condiţiilor de promovare a prezentei acţiuni, vizând alte chestiuni de fapt.

Art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu poate reprezenta un just titlu derivat din lege pentru diminuarea patrimoniului recurentei prin plata unei sume reprezentând taxă pe clădiri, respectiv pentru îmbogăţirea justificată a intimatului cu suma de bani primită, în baza deciziilor de impunere emise.

Instanţa de apel a concluzionat că, din cuprinsul deciziei menţionate nu a reieşit îmbogăţirea intimatului, ci doar un mod de calcul privind înregistrarea şi virarea la bugetul local consolidat a sumei stabilite cu titlu de taxă pe clădiri.

Recurenta consideră că sunt incidente prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ. referitoare la prejudiciul efectiv cauzat patrimoniului propriu, astfel cum a fost reţinut şi de Curtea de Conturi prin Decizie, impunându-se repararea integrală a acestuia.

Există astfel o legătură directă cauzală între scăderea înregistrată în patrimoniul recurentei şi creşterea corelativă a patrimoniului intimatului.

F. Apărările formulate de către intimaţi.

La data de 5 februarie 2018, Municipiul Cluj - Napoca a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 19 februarie 2018, Curtea de Conturi a României a depus la dosar note scrise, arătând că prin respingerea excepţiei de nelegalitate ca fiind lipsită de interes, soluţie ce are autoritate de lucru judecat, nu se mai impune citarea sa în prezenta cauză.

G. Considerentele instanţei de recurs.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Instanţa de apel a analizat toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, respectiv, atât instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză cât şi specificul titlurilor de creanţă în raporturile de drept fiscal existente între părţile din litigiu.

Taxa pe clădire reprezintă o creanţă fiscală reglementată de prevederile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ce a fost stabilită prin decizii de impunere comunicate recurentului. Aceste decizii de impunere au valoare de titluri executorii şi nu au fost contestate conform procedurii instituite de art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală la organul fiscal emitent sau contestate cu acţiune în anulare conform procedurii instituite de art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aceste titluri executorii nu au fost contestate şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi cenzurate pe calea unei acţiuni în restituirea taxei pe clădire.

Potrivit legii, se restituie impozitele şi taxele locale încasate în lipsa unor titluri de creanţă.

În materie fiscală, îmbogăţirea fără justă cauză presupune efectuarea din partea contribuabilului a unei plăţi nedatorate la bugetul local, plată efectuată în lipsa unui titlu.

Recurentul avea deschisă calea acţiunii în contencios administrativ astfel cum a formulat pentru taxa pe clădire în anul 2016.

Interpretarea legală dată în prezent de Curtea de Conturi nu prezintă relevanţă atât timp cât deciziile de impunere prin care a fost stabilită şi achitată taxa pe clădire trebuie atacate la instanţa competentă de contencios administrativ şi fiscal.

De vreme ce Municipiul Cluj-Napoca - titular al excepţiei de nelegalitate - nu a formulat apel împotriva soluţiei de respingere ca lipsită de interes a acestei excepţii şi nici Aeroportul A. nu a invocat critici cu privire la această soluţie, Curtea de Apel Cluj nu avea temei legal pentru a se pronunţa asupra acestei chestiuni.

Regia Autonomă Aeroportul A. nu a făcut dovada, în condiţiile legii că este persoană juridică de drept public pentru a beneficia ope legis de scutirea de la plata taxei pentru clădirile deţinute în administrare de la Consiliul Judeţean Cluj, astfel că, trebuie să urmeze calea legală de contestare a deciziei de impunere.

Modalitatea în care au fost percepute sumele stabilite cu titlu de taxă pe clădiri în perioada fiscală 2013 - 2015 pot fi invocate exclusiv în procedura fiscală.

Decizia de impunere poartă atributul legalităţii atât timp cât nu a fost atacată în procedura specială fiscală şi de contencios administrativ.

Punerea în discuţie a acestor aspecte nu se poate face în cadrul procesual al unei acţiuni civile de drept comun privind îmbogăţirea fără justă cauză, raportat la cadrul special al procedurii fiscale şi de drept administrativ.

Faptul că persoanele juridice de drept public datorează sau nu taxa pe clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale date în administrare sau folosinţă, poate fi analizat doar în procedura fiscală şi nu în cadrul unei acţiuni civile de drept comun.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Aeroportul A. R.A. împotriva deciziei civile nr. 341/A/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 octombrie 2018.