Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Specificul cererii de intervenție voluntară principală în contenciosul administrativ. Condiții de admisibilitate

Codul de procedură civilă, art. 61

Legea nr. 554/2004, art. 1

 

În contenciosul administrativ, obiectul cererii de chemarea în judecată constă, aşa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 554/2004, în anularea unui act administrativ, recunoaşterea dreptului subiectiv ori a interesului legitim vătămat prin emiterea acestuia de autoritatea publică emitentă şi repararea pagubei astfel cauzate.

În aceste circumstanţe, intervenţia voluntară principală are o configuraţie specifică. Aceasta pentru că atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea de intervenţie au acelaşi obiect principal, respectiv anularea aceluiaşi act administrativ, iar reclamantul şi pârâtul nu se află pe poziţii contradictorii, ambii având acelaşi interes şi deziderat, anularea actului administrativ, intervenientul dobândind calitatea de reclamant numai în raport de pârâtul iniţial. Ceea ce-i diferenţiază însă, este interesul procesual propriu şi drepturile subiective ori interesele legitime proprii fiecăruia, vătămate prin acelaşi act administrativ, a căror recunoaştere tind a o obţine prin anularea acestui act.

            Prin urmare, în lipsa justificării unui interes procesual propriu  - în sensul reclamării protecţiei jurisdicţionale a unui drept subiectiv sau interes legitim propriu vătămat prin actul administrativ a cărui anulare se solicită - cererea de intervenție voluntară principală, formulată într-un litigiu de contencios administrativ, este inadmisibilă.

 

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal,  Decizia nr. 1019 din 12 martie 2018      

 

            I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.05.2017, petenta Asociaţia A. a formulat cerere de intervenţie principală în cadrul dosarului nr. x/2/2017, privind pe reclamanta Compania Naţională B. S.A. Constanţa şi pe pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să admită în principiu cererea de intervenţie principală şi să dispună anularea Deciziei nr. 51 din 10.08.2016 emisă de către autoritatea publică Consiliul Concurenţei în tot sau în parte, anularea Ordinului nr. 1115 din 19.11.2012 şi a Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 70 din 20.02.2013 prin care au fost declanşate procedurile de investigare, precum şi a raportului prin care a fost declanşata procedura de investigare; în subsidiar a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate cu avertisment ori reducerea amenzii contravenţionale raportat la criteriile legale de individualizare; retrimiterea cauzei către instituţia publică intimată în vederea refacerii investigaţiei şi emiterea ulterioară a unei decizii noi în baza administrării probatoriului solicitat pe durata investigaţiei/ în cursul judecăţii de reclamantă, în subsidiar: admiterea excepţiei de nulitate/ nelegalitate absolută a Ordinului nr. 1115 din 19.11.2012 de declanşare a procedurii de investigare precum şi a Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 70 din 20.02.2013, prin care au fost declanşate procedurile de investigare, precum şi a Raportului asupra investigaţiei declanşate, disjungerea prezentei cauze prin soluţionarea cu celeritate a motivelor de nulitate absolută a ordinului de declanşare a investigaţiei, inclusiv a Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 70 din 230.02.2013, suspendarea judecăţii cauzei în ceea ce priveşte decizia nr. 51 din 10.08.2016 privind fondul cauzei până la soluţionarea motivelor ce au stat la baza emiterii ordinului nr. 1115 din 19.11.2012, Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 70 din 20.02.2013 de declanşare a investigaţiei, eventualitate ce determină retrimiterea cauzei la emitent în vederea refacerii investigaţiei, obligarea exclusiv a pârâtului Consiliului Concurenţei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie formulată de Asociaţia A., ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 15.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs petenta Asociaţia A., solicitând casarea acestei încheieri şi rejudecând, să fie admisă în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de recurentă.

În motivarea opţiunii sale procesuale recurenta a susţinut următoarele:

Recurenta învederează că cererea de intervenţie a fost formulată întrucât doreşte să promoveze interesele profesionale ale asociaţilor firmei reclamante, de profesie piloţi de nave maritime, membri ai acestei asociaţii profesionale, în special prin promovarea unor întrebări preliminare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ce sunt de natură să dezlege problema de interpretare a tratatelor în prezenta cauză.

Soluţionarea unei asemenea cauze de o complexitate ridicată, pentru un domeniu puţin cunoscut, cum este cel al serviciilor publice de siguranţa transporturilor maritime trebuie să fie efectuată prin administrarea unui probatoriu complex, prin dezlegarea unor aspecte ce ţin de interpretarea tratatelor Uniunii Europene, de aplicarea unor texte de lege în curs de modificare, imposibilitatea administrării acestuia contravenind Convenţiei E.D.O. aşa cum rezultă din Decizia pronunţată la data de 28 iunie 2011, ca urmare a soluţionării cererii nr. 40.301/04, pronunţată în Cauza Ioan Pop împotriva României, paragraful 27.

Se mai susţine că este de principiu că prin acte administrative cu caracter individual nu se pot modifica acte normative, care au un regim distinct şi se adresează unui număr nedefinit de persoane şi ar trebui să urmeze o procedură laborioasă reglementată de Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă .

Deoarece autoritatea de concurenţă nu a respectat nici una din normele de tehnică legislativă, a emis alegaţii ce ţin de modificarea generală a cadrului legislativ care nu este specific pentru un act administrativ cu caracter individual recurenta consideră că este îndreptăţită să intervină în prezenta cauză pentru că menţinerea prin actul administrativ cu caracter individual a unor măsuri cu caracter general, de modificare a legislaţiei în materie tinde să vatăme interesele membrilor corpului profesional al piloţilor de nave maritime în general. Se relevă în acest sens practica instanţei de fond, care într-o cauză similară a apreciat că recurenta trebuie să formuleze o cererea de intervenţie principală şi nu accesorie.

Cererea de intervenţie se bazează şi pe adresarea unor întrebări  Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei decizii privind interpretarea art. 7 din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului, din 15 februarie 2017, de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor,  ce vor contribui la o soluţionarea corespunzătoare a dosarului prin admiterea în principiu a cererii noastre de intervenient principal.

Prin Decizia de sancţionare nr. 51/2016 atacată în cauză, Consiliul concurenţei a impus Ministerului Transporturilor şi Administraţiei Porturilor Maritime organizarea pieţei serviciilor de pilotaj şi remorcaj ca o piaţă liberă, concurenţială, unde prestatorii de servicii sunt doar „autorizaţi” sa presteze servicii, si nu o piaţă publică, unde se aplică regulile achiziţiilor publice. Consiliul Concurenței în mod ilegal impune modul de organizare a pieţei, cu încălcarea dreptului de opţiune al autorităţii contractante existent în baza reglementarilor în vigoare la data organizării pieţei. Cu atât mai mult cu cat acest drept a fost confirmat ulterior în mod expres prin adoptarea Regulamentului nr. 2017/352 UE, intrat în vigoare în 2017, ceea ce face ca în acest moment aplicarea deciziei Consiliului Concurenţei să fie contrară Regulamentului.

Propunerile de modificare a legislaţiei impuse de pârâtă exced cadrului constituţional, fiind ilegale, recurenta făcând trimitere la decizia nr. 89/2017 pronunţată de Curtea Constituţională prin care a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimatul Consiliul Concurenţei solicită respingerea recursului petentei ca nefondat, apreciind că încheierea atacată este legală, nefiind demonstrate în cauza îndeplinirea în cauză a condiţiilor pentru admisibilitatea cererii de intervenţie principale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

2.1. Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul petentei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În discuţie este admisibilitatea cererii de intervenţie formulată de recurentă în litigiul declanşat de Compania Naţională B. S.A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Concurenţei prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 51 din 10.08.2016 emisă de intimată.

Prin acest act administrativ, în ce priveşte piaţa serviciilor de pilotaj maritim, autoritatea de concurenţă a sancţionat contravenţional Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L. şi Societatea E. S.R.L. pentru încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi art. 101 din T.F.U.E. şi Compania Naţională B. S.A. pentru încălcarea art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea concurenţei şi art. 102 din T.F.U.E.

În consecinţă, instanţei de fond îi este dedusă judecăţii cercetarea legalităţii raportului administrativ de sancţionare a Companiei Naţionale B. S.A. prin decizia emisă de autoritate de concurenţă.

Art. 61 C.proc.civ. deschide calea oricărei persoane care justifică un interes de a interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală dacă persoana care intervine pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii.

Cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, pentru a fi în prezenţa unei intervenţii principale, terţul solicită intervenţia într-un proces în curs de desfăşurare, pentru a i se stabili sau a i se recunoaşte un drept propriu.

În contenciosul administrativ, obiectul cererii de chemarea în judecată constă, aşa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 554/2004, în anularea unui act administrativ, recunoaşterea dreptului subiectiv ori a interesului legitim vătămat prin emiterea acestuia de autoritatea publică emitentă şi repararea pagubei astfel cauzate.

În aceste circumstanţe, intervenţia voluntară principală are o configuraţie specifică. Aceasta pentru că atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea de intervenţie au acelaşi obiect principal, respectiv anularea aceluiaşi act administrativ, iar reclamantul şi pârâtul nu se află pe poziţii contradictorii, ambii având acelaşi interes şi deziderat, anularea actului administrativ, intervenientul dobândind calitatea de reclamant numai în raport de pârâtul iniţial. Ceea ce-i diferenţiază însă, este interesul procesual propriu şi drepturile subiective ori interesele legitime proprii fiecăruia, vătămate prin acelaşi act administrativ, a căror recunoaştere tind a o obţine prin anularea acestui act.

Plecând de la aceste coordonate, se observă că recurenta nu justifică un interes procesual propriu în justificarea intervenţiei formulate, alegaţiile sale demonstrând susţinerea intereselor altor persoane pe care susţine că le reprezintă, care însă nu sunt părţi în acest litigiu. Pe de altă parte, recurenta nu reclamă protecţia jurisdicţională a unui drept subiectiv sau interes legitim propriu, vătămat prin actul administrativ a cărui anulare se solicită.

Complexitatea cauzei, care presupune un probatoriu vast, eventual sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere preliminară, aptă de a lămuri şi interpreta dreptul unional aplicabil nu sunt de natură a justifica admisibilitatea cererii de intervenţie formulate de recurentă.

Prin urmare, Înalta Curte poate concluziona că în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de recurentă, încheierea recurată fiind în afară de orice critică.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate  în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 496 C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de petenta Asociaţia A.