Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr. 58                                       Dosar nr. 1885/1/2019

 

Ședința din 9 decembrie 2019

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în dosarul nr. 48063/3/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază cuvenit personalului încadrat într-o agenţie naţională aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv a Secretariatului General al Guvernului, trebuie avut în vedere nivelul maxim al salariilor aflate în plată la nivelul acestor ordonatori principali de credite, faţă de Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016 şi Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2019.