Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7/2017 din 20 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Procurorul General al României- prin B. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A..
Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, conform prevederilor art. 486 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită, şi să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:
Cum recurentul- reclamant nu a timbrat anticipat recursul, acesta a fost legal citat cu menţiunea de a timbra recursul cu 50 RON taxă judiciară de timbru, obligaţie căreia nu s-a conformat, la dosar fiind depusă, în xerocopie, chitanţa nr. x din data de 20.04.2017 de plată a taxei judiciare de timbru, iară nu în original.
Ulterior, prin citaţia emisă pentru termenul din 20 martie 2019, recurentului- reclamant i s-a pus în vedere obligaţia depunerii la dosarul cauzei a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru de 50 de RON, în original, sub sancţiunea anulării căii de atac, obligaţie căreia nu s-a conformat.
Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 alin. (1) din aceeaşi Ordonanţă, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
Potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".
Înalta Curte mai constată că prezenta cerere de recurs nu este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurentul- reclamant A., o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi de asemenea, nici nu a fost formulată o cerere de acordare facilităţi de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 42 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Constatând că, în speţă, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurentul- reclamant a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON, şi depunerii la dosarul cauzei a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în original, însă acesta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare; că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus,
Va face aplicarea prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, precum şi a dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., ce prevăd că dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii formulate, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii astfel formulate.
Examinând cererea de recurs şi în raport de excepţia nulităţii pentru nesemnarea recursului, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e), C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că recursul trebuie să cuprindă semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia, sub sancţiunea nulităţii.
Pornind de la aceste texte de lege, în cauza de faţă, se constată că deşi recurentul-reclamant A. a fost citat cu menţiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancţiunea nulităţii, partea nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă.
Chiar mai mult decât atât, prin notele scrise depuse la dosar recurentul-reclamant a arătat că "toate actele de procedură depuse prin poşta electronică sunt semnate electronic cu semnătura electronică extinsă" a acestuia.
Cu referire la această precizare a recurentului-reclamant, se reţine că, în situaţia în care o parte înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic, existenţa semnăturii scanate a semnatarului nu este suficientă, având în vedere dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001, act normativ care stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.
În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică valida).
Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.
Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurentul-reclamant avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea să semneze cererea de recurs, la termenul din 20 martie 2019, când, fiind prezent la şedinţa de judecată, a refuzat semnarea cererii.
În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.
Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii părţii, cum recurentul-reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, şi, respectiv, art. 486 alin. (1) lit. e), C. proc. civ., coroborate cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod, decizia urmând a fi comunicată părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 7/2017 din 20 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.