Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

    Minuta deciziei nr.19                                                 Dosar nr. 895/1/2020

 

Şedinţa din data de  22 iunie 2020

 

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr.13613/271/2018 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art.257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 155/2010 a Poliţiei Locale şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”.

Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art.257 alin.(4) din Codul penal, noţiunea de „poliţist” are în vedere şi persoana care exercită funcţia de poliţist local în temeiul Legii poliţiei locale nr. 155/2010.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 22 iunie 2020.