Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, solicitând obligarea pârâtei la soluţionarea plângerii pe care i-a adresat-o, în termenul stabilit prin art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, suspendarea prelucrării datelor sale cu caracter personal, prin dezvăluire participanţilor, în sistemul de evidenţă al Biroului de Credit S.A., inclusiv a sistemului de evaluarea automată individuală PICO, până la soluţionarea definitivă pe fond a plângerii, obligarea pârâtei, în temeiul art. 18 alin. (4) lit. e) coroborat cu alin. (5) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi art. 1349-1350 C. civ., la plata unor daune de 100 RON pentru fiecare zi întârziere, începând cu data la care plângerea trebuia soluţionată, până la data la care ANSPDCP,va soluţiona efectiv plângerea, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2831 din 15 iunie 2018, a respins excepţiile invocate, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a obligat pârâta să comunice reclamantului un răspuns scris cu privire la modul de soluţionare a sesizărilor înregistrate sub nr. x şi y din 15.11.2017, respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs.
În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material fapt ce conduce la nulitatea hotărârii raportat la dispoziţiile art. 176 pct. 3 din C. proc. civ., având în vedere că intimatul-reclamant la primul capăt al cererii de chemare în judecată solicită "să obligaţi pârâta la soluţionarea plângerii înregistrată sub nr. x şi y din 15.11.2017", obligaţie exclusivă "de a face" care potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. competenţa soluţionării pe fond al acestor cauze aparţine judecătoriei, iar curţilor de apel.
Referitor la respingerea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată invocată şi motivată în drept prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, recurenta apreciază că în mod greşit instanţa consideră că atunci când "cererea a fost scanată şi transmisă prin poşta electronică, în conformitate cu dispoziţiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ., (...) nu se impune anularea acesteia".
În acelaşi timp, şi în situaţia transmiterii cererii către instanţă prin intermediul poştei electronice, art. 148 alin. (2) din C. proc. civ. prevede ca transmiterea se poate face "dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege".
Ceea ce înseamnă ca intimatul-reclamant trebuie sa folosească semnătura electronică pentru a înlătura orice fel de incertitudine cu privire la manifestarea de voinţă a părţii în ceea ce priveşte sesizarea instanţei, astfel încât instanţa să aibă siguranţa că provine de la intimatul-reclamant şi nu este o copie care poartă suspiciunea însuşirii acesteia de o altă persoană.
În ceea ce priveşte respingerea excepţiei netimbrării cererii de chemare în judecată invocată şi motivată în drept prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, recurenta arată că în mod greşit instanţa a considerat că, potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001, cererea este scutită de taxa de timbru.
În consecinţă, în mod greşit instanţa a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată având în vedere că drepturile garantate de prezenta lege se referă la drepturile de care beneficiază persoana vizată în baza Legii nr. 677/2001 (prevăzute de art. 12-16 şi 18), exclusiv în raporturile sale cu operatorul - entitatea care-i prelucrează datele ce o privesc.
Prin urmare, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 677/2001, modificată şi completată, conferă persoanelor vizate dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate de operator, iar nu la acţiunile formulate împotriva Autorităţii de supraveghere. Astfel, oricărei acţiuni promovate împotriva Autorităţii de supraveghere îi sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013.
Referitor la respingerea excepţiei prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată, recurenta arată că instanţa de fond în mod greşit instanţa a reţinut că "Pârâta nu a indicat textul de lege care obligă reclamantul să sesizeze instanţa cu o astfel de acţiune după expirarea unui alt termen în afara celui prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004", întrucât:
Articolul 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 prevede "nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt fel".
Prin urmare, pentru soluţionarea unei plângeri, reţinută ca admisibilă, operaţiunile pe care urmează a le îndeplini Autoritatea de supraveghere sunt complexe şi nu pot fi finalizate într-un anumit termen. De altfel, aşa cum se poate constata din conţinutul integral al art. 25 din Legea nr. 677/2001 nu se prevede un termen pentru soluţionarea plângerii.
Aşadar, recurenta precizează că i-a răspuns intimatului-reclamant (prin adresa nr. x/15.12.2017, în sensul că "(...) în urma analizării temeinice a tuturor aspectelor de fond invocate în petiţie, cu privire la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal prin intermediul unui sistem de supraveghere video aparţinând Casei de Ajutor Reciproc Unirea Hunedoara, vă aducem la cunoştinţă că am reţinut aspectele semnalate de dumneavoastră, acestea urmând a face obiectul unei investigaţii în limitele competenţelor noastre legale."
De altfel, în considerentele hotărârii instanţa nu a reţinut că prin adresa nr. x/18.12.2017 Autoritatea de supraveghere i-a comunicat în scris intimatului-reclamant un răspuns la plângerile acestuia (nr. x şi nr. y din 15.11.2017), deşi se află depusă la dosarul cauzei ca anexă la întâmpinare.
Prin urmare, instanţa de fond nu a analizat întreg probatoriu administrat în dosarul cauzei, fapt ce a condus la decizia greşită de admitere în parte a plângerii şi obligarea Autorităţii de supraveghere la comunicarea unui răspuns la plângerile intimatului-reclamant, care deja există (adresa nr. x/18.12.2017).
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a adresat Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal două plângeri formulate împotriva operatorului de date cu caracter personal Casa de Ajutor Reciproc Unirea Hunedoara, înregistrate sub nr. x şi nr. y/15.11.2017.
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal i-a comunicat petentului că aspectele semnalate urmează a face obiectul unei investigaţii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind greşita soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că în temeiul art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere rangul autorităţii pârâte şi sediul acesteia, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel, astfel că instanţa de fond în mod corect a respins această excepţie.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că cererea a fost scanată şi transmisă prin poştă electronică, în conformitate cu dispoziţiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu se impune anularea acesteia.
Înalta Curte constată că şi excepţia de netimbrare a cererii a fost corect respinsă în raport cu prevederile art. 18 din Legea nr. 677/2001, cererea cu care a fost învestită instanţa fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a reţinut că pârâta nu a indicat textul de lege care obligă reclamantul să sesizeze instanţa cu o astfel de acţiune după expirarea unui alt termen în afara celui prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul dosarului îl reprezintă obligarea pârâtei la soluţionarea plângerii reclamantului.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 677/2001, în vigoare la data formulării plângerii: (1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele. (2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior. (3) În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către operator. (4) În vederea soluţionării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociaţia ori fundaţia care reprezintă interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente şi memorii. Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize. (5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri. (6) Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii. (7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operaţiunilor de prelucrare până la soluţionarea plângerii în condiţiile alin. (5). (8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanţa competentă este Tribunalul Municipiului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru. (9) La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune suspendarea prelucrării până la soluţionarea plângerii de către autoritatea de supraveghere. (…)."
Conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri reprezintă "faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen."
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal are obligaţia de a soluţiona plângerile ce îi sunt adresate privind apărarea drepturilor prevăzute de acest act normativ, astfel că instanţa de fond în mod corect a obligat-o să răspundă, în scris, cu privire la modul de soluţionare al petiţiilor reclamantului.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinţei civile nr. 2831 din 15 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.