Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 55 din data de 10 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au dispus următoarele:

În baza art. 379 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., sub aspectul infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului A., ca pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata a 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului A., ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., i-a fost impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Buzău.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Râmnicu Sărat sau la Centru de Integrare prin Terapie Ocupaţională Râmnicu Sărat.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa complementară se va executa de la data rămânerii definitive a sentinţei.

Pedeapsa accesorie se va executa în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului a sumei de 1200 RON, din care 400 RON reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale.

În baza art. 276 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea persoanei vătămate B., de obligare a inculpatului, la plata sumei de 1621,69 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 17.12.2019 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, din data de 6.05.2019 şi până în prezent, o reţine la locuinţa sa pe fiica sa minoră C., fără consimţământul persoanei vătămate B., mama minorei, deşi prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019, s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul mamei;

În fapt, în actul de sesizare a instanţei, s-au reţinut următoarele:

La data de 24.10.2013 inculpatul A. s-a căsătorit cu persoana vătămată B., iar la data de 12.11.2013 s-a născut fiica lor C..

Pe perioada căsătoriei, cei doi foşti soţi împreună cu minora au locuit într-un imobil aparţinând persoanei vătămate B..

Ca urmare a unor neînţelegeri intervenite între cei doi soţi în timpul căsătoriei, aceştia s-au separat în fapt de câteva ori, inculpatul fiind cel care pleca din domiciliul comun, persoana vătămată continuând să locuiască în acel imobil cu fiica lor minoră.

O astfel de separare în fapt a avut loc între cei doi foşti soţi şi în toamna anului 2017, când inculpatul a plecat din domiciliul comun, iar minora a rămas la mama ei.

În cursul lunii mai 2018, B., în calitate de reprezentant legal al minorei C., a adresat Judecătoriei Râmnicu Sărat o cerere de chemare în judecată a inculpatului A., prin care a solicitat obligarea acestuia la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, înregistrându-se dosarul nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 326/6.03.2019 pronunţată în dosarul precizat anterior a fost admisă cererea de chemare în judecată şi a fost obligat A. să-i plătească minorei o pensie de întreţinere lunară în cuantum de 1/4% din venitul net lunar încasat de el, începând cu data introducerii cererii, respectiv 15.05.2018, până la data de 21.08.2018. La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere Sentinţa civilă nr. 1130/14.09.2018 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018.

Hotărârea nr. 326/6.03.2019 a rămas definitivă prin neapelare la data de 15.05.2019.

La data de 9.08.2018 inculpatul A. a adresat Judecătoriei Râmnicu Sărat o cerere de chemare în judecată a persoanei vătămate B. prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între ei din vina exclusivă a fostei soţi; stabilirea locuinţei minorei la domiciliul lui; reluarea de către fosta soţie a numelui purtat anterior căsătoriei; exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi; obligarea mamei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Râmnicu Sărat sub nr. x/2018.

Tot la data de 9.08.2018, inculpatul A. a adresat Judecătoriei Râmnicu Sărat şi o ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat, în contradictoriu cu B., stabilirea domiciliului minorei la locuinţa sa; autoritatea părintească asupra minorei să revină ambilor părinţi şi obligarea mamei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei. În subsidiar, în ipoteza în care instanţa nu ar fi admis cererea de stabilire a domiciliului minorei la locuinţa sa, A. a solicitat să i se admită dreptul de a avea legături personale cu minora.

Acest dosar a fost înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 1130/14.09.2018 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018 a fost admisă, în parte, ordonanţa preşedinţială formulată de A., s-a încuviinţat, cu titlu provizoriu, dreptul tatălui de a avea legături personale cu fiica sa minoră, după programul expres indicat şi au fost respinse capetele de cerere privind stabilirea locuinţei minorei, exercitarea autorităţii părinteşti şi obligarea persoanei vătămate B. la plata pensiei de întreţinere pentru minoră.

Totodată, a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de către B., în sensul că s-a stabilit cu titlu provizoriu locuinţa minorei C. la domiciliul mamei, până la soluţionarea dosarului de divorţ nr. x/2018 şi a fost obligat A., cu titlu provizoriu, să plătească în favoarea minorei o pensie de întreţinere de 1/4 din venitul lunar net încasat.

Hotărârea nr. 1130/14.09.2018 a rămas definitivă la data de 14.09.2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018 a fost admisă cererea de divorţ formulată de către A., astfel cum a fost modificată; s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părţi; s-a dispus ca fosta soţie să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, respectiv Toader; s-a stabilit exercitarea autorităţii părinteşti în comun, de către ambii părinţi, cu privire la minoră; s-a stabilit locuinţa minorei C. la domiciliul mamei; a fost obligat A. la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei în cuantum de 1/4 din venitul net lunar realizat, începând cu data pronunţării sentinţei, respectiv 14.02.2019 şi până la majoratul acesteia; s-a dispus ca B. să execute în natură obligaţia de întreţinere faţă de minoră, prin asigurarea celor necesare traiului şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională; i s-a încuviinţat tatălui dreptul de a avea legături personale cu fiica sa minoră după următorul program: prima şi a treia săptămână din lună, de vineri ora 14:00 până duminică ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuinţa/grădiniţa acesteia şi aducerea în locuinţa mamei; în fiecare zi de miercuri din săptămână de la ora 15:00 la ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuinţa/grădiniţa acesteia şi aducerea la locuinţa mamei; jumătate din vacanţele de iarnă - jumătate din vacanţele de vară - prima zi de Crăciun şi a doua zi de Paşti în anii impari - a doua zi de Crăciun şi prima zi de Paşti în anii pari - ziua de naştere a minorei, o dată la doi ani - ziua de naştere a tatălui.

Hotărârea era executorie şi a rămas definitivă la data de 14.02.2019.

După ce a intervenit ultima despărţire în fapt a foştilor soţi, inculpatul, cu acordul mamei, a avut legături personale cu minora.

De la momentul pronunţării hotărârii de divorţ, minora C., care locuia tot la domiciliul persoanei vătămate B., a avut legături personale cu tatăl ei, inculpatul A., mult mai extinse faţă de cele stabilite prin hotărârea judecătorească nr. 183/2019, mama fiind de acord.

Acest aspect a reieşit din sesizările formulate de către persoana vătămată B., care a arătat că i-a permis fostului soţ sa o ia pe minoră"având în vedere că am dorit ca fiica mea să nu fie afectată de acest divorţ".

Acelaşi aspect a reieşit şi din declaraţia dată de persoana vătămată în cursul urmăririi penale, la data de 4.06.2019

Astfel a relatat că "în luna octombrie 2017, eu şi fostul meu soţ ne-am despărţit în fapt definitiv; eu împreună cu fiica minoră am continuat să locuim în acelaşi apartament arătat mai sus, iar el s-a dus să locuiască cu mama sa; după ce ne-am despărţit în fapt nu i-am interzis numitului A. să ia legătura cu minora, astfel că de câte ori dorea o lua pe minoră la domiciliul său şi apoi o aducea conform înţelegerii dintre noi; ... la data pronunţării hotărârii menţionată anterior, copilul se afla la domiciliul meu; şi după momentul pronunţării acestei hotărâri eu şi fostul soţ A. am continuat să ne înţelegem asupra modului în care copilul nostru urma să stea la noi în sensul că, deşi s-a pronunţat această hotărâre, noi nu am respectat-o cu privire la dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora conform programului stabilit de către instanţă, ci noi, de comun acord, stabileam când el putea să vină să ia copilul la domiciliul său, după care o aducea acasă, aşa cum stabileam, fără a fi ţinut de programul stabilit de instanţă; după momentul pronunţării hotărârii, cu acordul meu, minora a rămas câteva zile la domiciliul tatălui său fără a fi respectat programul stabilit de instanţă; minora a rămas să înnopteze la domiciliul tatălui său cu acordul meu numai în perioada în care era în vacanţă, la sfârşit de săptămână, practic când nu mergea la grădiniţă pentru că, în perioada în care mergea la grădiniţă, ea înnopta numai în domiciliul meu".

Chiar inculpatul A. a recunoscut că, în perioadele în care a fost despărţit în fapt de fosta sa soţie, cu acordul acesteia, a avut legături personale cu minora, iar după pronunţarea hotărârii de divorţ, foştii soţi nu au respectat programul stabilit de către instanţă, ci, având şi consimţământul fostei soţii, el a avut dreptul de a avea legături personale cu fiica lui minoră în condiţii mult mai avantajoase decât hotărârea dispusă.

Astfel, la data de 19.08.2019, cu ocazia audierii sale în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat că "de fiecare dată când a intervenit despărţirea noastră în fapt, minora a rămas la mamă, iar eu luam legătura cu minora, de fiecare dată mergând la domiciliul fostei soţii, o luam pe minoră la domiciliul meu, apoi o duceam acasă la mama sa; în cursul săptămânii o duceam pe minoră seara la domiciliul mamei, iar la sfârşit de săptămână minora rămânea la domiciliul meu cu acordul mamei sale".

A mai declarat că, la un moment dat, fosta soţie nu i-a mai permis să o ia la domiciliul său pe minoră şi nici să ia legătura cu minora în vreun fel, motiv pentru care a formulat acţiune pentru desfacerea căsătoriei (dosarul nr. x/2019).

Potrivit depoziţiei sale, "după ce fosta soţie a primit acţiunea atunci mi-a deblocat numărul de telefon şi mi-a permis să iau legătura cu minora, atât telefonic cât şi prin luarea minorei la domiciliul meu; după ce s-a pronunţat hotărârea de divorţ, minora a rămas în locuinţa mamei în mod efectiv; ... o perioadă de timp după pronunţarea divorţului fosta soţie a fost de acord în continuare ca eu să am legături cu minora "chiar mai ample decât dispozitivul hotărârii de divorţ", astfel că o luam ori de câte ori doream în domiciliul meu la cererea fostei soţii, a fiicei mele, vorbeam cu fiica mea la telefon ori de câte ori voiam, apelând-o pe telefonul fostei soţii".

Şi cu ocazia audierii efectuată la data de 4.12.2019 inculpatul a declarat că, după pronunţarea Sentinţei civile nr. 183/2019, cu consimţământul fostei sale soţii, "minora a stat în locuinţa mea mai mult decât fusese stabilit de către instanţă".

Faptul că inculpatul, cu consimţământul persoanei vătămate B., a avut legături personale cu minora C. mult mai avantajoase decât cele stabilite prin hotărârea de divorţ reiese şi din declaraţiile martorilor D. şi E..

Astfel, martora D., mama persoanei vătămate, a declarat că:

"după pronunţarea hotărârii, fiica mea a dorit ca minora să aibă o relaţie bună cu ambii părinţi chiar dacă aceştia sunt divorţaţi; în acest sens, fiica mea a fost de acord ca fostul soţ să o ia pe minoră la el acasă ori de câte ori dorea acesta chiar dacă nu avea program de vizită; practic, fostul meu ginere avea un program de vizită mai larg faţă de cel stabilit de către instanţa de judecată".

Martora E., audiată la cererea inculpatului, a declarat că:

"după divorţ copilul a fost încredinţat mamei, iar A. avea program de vizită; după ce instanţa a stabilit programul de vizită, minora a fost dusă de B. la locuinţa lui A. şi în alte zile în care acesta nu avea program de vizită, practic acesta având un program de vizită mult mai larg faţă de cel stabilit de către instanţă".

Chiar martora F., mama inculpatului, a declarat că, "de la momentul pronunţării hotărârii de divorţ, B. nu i-a interzis fostului soţ să aibă legături personale cu minora, conform hotărârii judecătoreşti, fiul meu respectând întocmai programul stabilit de către instanţă".

Aşa cum s-a arătat mai sus, deşi B. a fost de acord ca inculpatul să aibă legături personale cu minora C. mult mai extinse decât cele stabilite de către instanţa de judecată, totuşi, la un moment dat, acesta a refuzat să o mai ducă pe minoră în locuinţa mamei sale şi a reţinut-o la domiciliul său, unde se află şi în prezent, fără consimţământul persoanei vătămate.

Astfel, la data de 5.05.2019 (duminica), minora C. se afla la domiciliul inculpatului cu acordul mamei şi, potrivit Sentinţei civile nr. 183/2019, ea ar fi trebuit să fie dusă de către inculpat la domiciliul persoanei vătămate în acea zi, la ora 21:00.

Persoana vătămată a declarat că "am stabilit cu fostul soţ să mi-o aducă pe minoră duminică seara, respectiv pe 5.05,2019 pentru a o pregăti să meargă a doua zi la grădiniţă; în cursul serii de 5.05.2019 l-am sunat pe fostul soţ şi l-am întrebat când o aduce pe fată ca să am timp să o pregătesc de grădiniţă, iar el mi-a spus că o să o aducă; văzând că totuşi nu a adus-o, l-am sunat insistent pe fostul meu soţ şi i-am cerut să o aducă pe minoră, iar el mi-a spus că aceasta nu vrea să vină acasă şi atunci el mi-a zis să o mai las la el şi în cursul acelei seri, că o să o aducă el în dimineaţa următoare; a doua zi dimineaţa, respectiv la data de 6.05.2019, în. jurul orelor 09:00, fostul soţ a venit cu minora la domiciliul meu; copilul plângea că nu vrea să meargă la grădiniţă şi-i cerea fostului meu soţ să o ducă să se joace cu copiii; eu am schimbat minora de hainele cu care era îmbrăcată, i-am pus mâncare şi apoi i-am dat-o fostului meu soţ să o ducă la grădiniţă, lucru pe care el l-a şi făcut".

Şi inculpatul a confirmat faptul că minora a rămas în locuinţa sa la data de 5.05.2019, cu acordul mamei sale, dar şi că, în dimineaţa zilei următoare, a dus-o pe minoră la domiciliul persoanei vătămate, care a pregătit-o pentru grădiniţă. Ulterior, inculpatul a luat-o pe C. şi a dus-o la Grădiniţa cu program normal "Orizont" din mun. Râmnicu Sărat, ale cărei cursuri le frecventa încă din anul 2017.

Martora G., educatoarea minorei C., a confirmat faptul că, în dimineaţa zilei de 06.05.2019, minora a fost adusă la grădiniţă de către tatăl ei.

Martora a mai declarat că "în momentul în care tata a vrut să plece de la grădiniţă şi să o lase pe minoră în continuare la cursuri, aceasta a început să plângă şi să spună că nu vrea să rămână la grădiniţă "pentru că mami nu o s-o mai lase la tati, iar tati nu o s-o mai lase la mami" văzând această situaţie i-am luat pe minoră şi tatăl său într-o altă încăpere a grădiniţei să încercăm să o liniştim pe fetiţă; şi eu şi tatăl am discutat cu minora; eu am întrebat-o pe minoră de ce nu vrea să mai rămână la grădiniţă, iar ea mi-a spus exact ce îmi spuse anterior, că îi iubeşte pe amândoi părinţii, iar eu i-am promis că o să discut cu amândoi părinţii şi că ea va merge la ambii părinţi atunci când va dori; minora s-a liniştit, astfel că s-au putut desfăşura activităţile şcolare; înainte de a pleca tatăl său de la şcoală, acesta mi-a comunicat că, în cursul acelei zile, va veni cineva mai devreme la grădiniţă, fără a preciza cine anume e acea persoană, să o ia pe minoră ca să o ducă la o petrecere în oraşul Buzău, petrecere la care trebuia să ajungă până în ora 13:00; în jurul orelor 11:30 - 11:45, când eram în timpul programului de limba engleză a venit bunica paternă a intrat în sala de clasă şi mi-a zis să-i dau drumul mai devreme minorei C. să meargă la petrecere; eu ştiind despre această petrecere chiar de la tatăl minorei şi pentru că nu era prima dată când bunica paternă venise să o ia de la grădiniţă am fost de acord să o ia; la ora 12:30 la grădiniţă a venit bunica maternă să ia fetiţa, i-am spus că deja fusese luată, de către cine şi cu ce motiv".

Martora F. a confirmat faptul că, la data de 6.05.2019 s-a deplasat la grădiniţa la care învăţă minora, a luat-o după terminarea cursurilor şcolare şi a dus-o pe minoră la imobilul în care locuieşte ea şi inculpatul.

Martora a mai declarat că "după ce a ajuns tatăl minorei acasă, el a intenţionat să o ia pe fată, să o convingă să meargă la locuinţa mamei sale, conform hotărârii, dar minora a refuzat să meargă la locuinţa mamei sale; din acea zi şi până în prezent, minora se află la locuinţa tatălui ei; de la acea dată şi pană în prezent tatăl minorei îi spune acesteia să meargă şi la mama ei, dar minora începe să plângă, îl ia de gât şi refuză să meargă la mama sa; nu cunosc care este motivul pentru care minora refuză să meargă la mama sa; eu îi ofer nepoatei mele tot ceea ce-şi doreşte, însă nu am întrebat-o care este motivul pentru care refuză să meargă la mama sa "pentru că nu vreau să intru în intimitatea ei".

La data de 19.08.2019 inculpatul a declarat că, după ce minora a fost luată de la grădiniţă de către F., fosta soţie 1-a contactat telefonic şi i-a reproşat că a luat copilul. Inculpatul a mai declarat că "în cursul acelei zile, fosta soţie nu a mai dat niciun semn de viaţă; eu am vrut s-o iau pe minoră şi s-o duc la locuinţa mamei sale, însă minora a refuzat total fără a-i spune motivul; în cursul acelei seri de 6.05.2019, nu pot preciza ora, până să se întunece afara, cred că în intervalul 17,30 - 18,00, am luat-o pe minoră în maşina mea cu intenţia de a o duce la locuinţa mamei sale şi atunci când am intrat pe str. x, unde se află biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva şi în imediata apropiere a acesteia se găseşte scara blocului unde locuieşte fosta soţie, fiica mea a recunoscut zona, a început să ţipe, să plângă şi să-mi spună " tati, tati nu vreau să merg la mami, vreau să stau cu tine" şi de pe bancheta din spate, unde ea se afla, a venit între cele două scaune şi m-a luat de gât insistând să nu o duc la locuinţa mamei sale; deşi am ajuns până pe strada pe care se află blocul în care locuieşte fosta mea soţie, eu nu am anunţat-o în vreun fel pe aceasta că mă aflu în acea zonă şi că am adus minora, dar că ea refuză să meargă la locuinţa ei; în acea situaţie m-am întors cu minora la locuinţa mea; în cursul serii de 6.05.2019 eu nu am contactat-o pe soţia mea să-i spun că minora rămâne la mine şi nici ea nu m-a contactat în vreun fel".

Faptul că inculpatul s-ar fi aflat împreună cu minora în apropierea locuinţei persoanei vătămate în seara de 6.05.2019 a fost confirmat de către martorul H., audiat la cererea inculpatului, la data de 4.12.2019.

Acest martor a declarat că, la data de 6.05.2019, copilul său a participat la o petrecere la care a fost prezentă şi minora C. şi că "în cursul serii de 6.05.2019, după ce petrecerea fusese terminată, am văzut că în faţa blocului în care locuieşte B., fostă Radu, era parcată maşina lui A., iar el era jos lângă maşină; am oprit, l-am întrebat ce a păţit şi el mi-a spus că fata...nu vrea să se ducă la mama ei "că este ăla acolo", că este speriată şi că plânge; eu am văzut când A. a încercat să o ia pe fată să o ducă la mama ei, dar minora se ţinea de tetiera maşinii".

Declaraţia acestui martor cu privire la prezenţa inculpatului în apropierea locuinţei persoanei vătămate în cursul serii de 6.05.2019 şi a refuzului minorei de a merge la mama sa, s-a considerat că poate fi apreciată ca fiind părtinitoare, având în vedere, pe de o parte, relaţia existentă între martor şi inculpat, aceştia participând împreună la diferite evenimente, iar pe de altă parte, faptul că inculpatul, în calitate de avocat, i-a acordat şi-i acordă în continuare martorului H. asistenţă juridică în cauzele în care acesta a fost/este parte (aspecte declarate chiar de martor).

Mai mult, nici chiar mama inculpatului nu a declarat că acesta ar fi plecat cu minora spre locuinţa mamei ei, ci că "a intenţionat să o ia pe fată, să o convingă să meargă la locuinţa mamei sale ...".

Persoana vătămată a declarat că "în cursul serii de 6.05.2019 l-am sunat de mai multe ori pe fostul meu soţ pentru a-l întreba când aduce acasă fata, dar el nu mi-a mai răspuns şi atunci am început să-i trimit mesaje pe telefon".

În dovedirea afirmaţiilor sale ea a depus la dosar copii de pe mesajele transmise/primite (ora 22:10), iar din conţinutul acestora nu reiese că inculpatul s-a deplasat cu minora spre locuinţa persoanei vătămate, dar copilul a refuzat să meargă la mama sa şi nici că B. ar fi fost de acord ca minora să rămână la acea dată în locuinţa inculpatului.

Cert este faptul că, deşi inculpatul avea cunoştinţă de Sentinţa civilă nr. 183/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, de la acea dată şi până în prezent, a reţinut-o la domiciliul său pe minora C., fără consimţământul mamei sale.

Persoana vătămată a declarat că "la această situaţie s-a ajuns pentru că fostul meu soţ vrea să se răzbune pe mine, eu reuşind să-mi fac un nou prieten, lucru cu care fostul meu soţ nu este de acord".

Pe parcursul urmăririi penale efectuată în prezenta cauză inculpatul A. a recunoscut că minora C. se află la locuinţa sa din data de 6.05.2019, fără consimţământul mamei, că este acord ca minora să locuiască la mama ei, conform hotărârii de divorţ, "dar minora refuză în mod categoric să meargă la mama sa, refuză chiar şi contactul vizual cu aceasta".

La data de 19.08.2019, când a fost audiat în calitate de suspect, A. nu a precizat, concret, care este motivul/motivele ce a/au determinat-o pe minoră să refuze orice fel de contact cu mama ei.

Referitor la acest refuz al minorei, la data de 4.12.2019, cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat, A. a declarat că:

"fosta mea soţie are o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat, pe nume I., încă dinainte de pronunţarea divorţului dintre noi, relaţie care a început în cursul anului 2018; fiica mea l-a cunoscut pe acel I. pentru că în mai multe rânduri, când eu am mers să o duc la locuinţa mamei ei, am văzut că la uşă se afla încălţămintea acelui bărbat; apreciez că minora nu vrea să ia legătura în vreun fel cu mama ei din cauza prezenţei acestui bărbat în domiciliul în care locuieşte şi acel bărbat, dar şi pentru că se teme că atunci când va fi la mamă o să-i interzică fosta soţie să mai vină la mine, aşa cum a făcut şi în alte rânduri, înainte de pronunţarea hotărârii de divorţ".

Inculpatul a fost întrebat dacă are cunoştinţă ca minora să fi fost expusă de către mamă vreunui pericol de natură a-i afecta creşterea/educarea în perioada în care aceasta s-a aflat în domiciliul mamei, respectiv de la ultima despărţire în fapt, dar şi de la data pronunţării divorţului.

La această întrebare inculpatul a răspunsul "da, pericolul a constat în prezenţa acestui bărbat în apartamentul în care locuia fosta soţie şi minora C.; atunci când ne despărţeam în fapt, minora nu a refuzat niciodată să o duc înapoi în domiciliul mamei, însă după ce fosta soţie a intrat în relaţia de concubinaj cu acest bărbat comportamentul minorei s-a schimbat radical ea refuzând să mai meargă în locuinţa mamei ei pentru că era prezent acel bărbat care "nu are referinţe bune".

Apărarea inculpatului bazată pe refuzul minorei de a reveni în domiciliul mamei pentru că aceasta are o relaţie cu un alt bărbat s-a apreciat că nu poate fi reţinută în raport de probatoriul administrat.

Despre această relaţie a avut cunoştinţă minora şi inculpatul încă dinainte de pronunţarea hotărârii de divorţ, aspect declarat chiar de el.

Din datele dosarului nu a reieşit că existenţa respectivei relaţii a afectat în vreun mod relaţiile dintre minoră şi părinţii săi, cu atât mai mult cu cât chiar inculpatul a declarat că fosta soţie i-a permis să aibă legături cu minora atât în perioada despărţirii în fapt, cât şi după pronunţarea divorţului, în condiţii mult mai avantajoase decât stabilise instanţa.

Totodată, inculpatul a fost de acord ca minora să aibă locuinţa la domiciliul mamei, deşi avea cunoştinţă de relaţia de concubinaj a persoanei vătămate, dar şi de prezenţa acelui bărbat în locuinţa persoanei vătămate.

Chiar dacă inculpatul a declarat că este de acord să respecte hotărârea judecătorească, că doreşte ca minora să reia legătura cu mama şi să revină în locuinţa acesteia, dar minora este cea care refuză orice contact cu mama ei, probator s-a stabilit că, în fapt, refuzul minorei manifestat prin stări de agitaţie, plâns etc. este determinat chiar de comportamentul inculpatului care, prin demersurile făcute de el încă din data de 6.05.2019, a încercat să împiedice orice legătură între minoră şi mamă, a refuzat să susţină şi să sprijine apropierea minorei de mamă şi a accentuat starea de nelinişte a copilului atunci când în preajma lor se afla şi persoana vătămată.

Un prim pas în acest sens a fost făcut de către inculpat chiar din 6.05.2019, când nu a discutat cu fosta soţie despre situaţia minorei, deşi a susţinut că s-ar fi aflat în apropierea locuinţei acesteia împreună cu copilul lor.

Ulterior, pentru a o împiedica pe mamă să ia legătura cu minora în lipsa lui, din data de 7.05.2019 şi până la terminarea anului preşcolar 2018 - 2019, inculpatul nu a mai dus-o pe C. la J., deşi ea era familiarizată cu personalul angajat şi cu colegii săi, întrucât a frecventat cursurile acestei unităţi preşcolare din anul 2017, aspect ce reiese din declaraţia educatoarei G., dar şi din înscrisurile transmise de către unitatea preşcolară. Inculpatul a susţinut şi în această situaţie că minora a refuzat să mai meargă la grădiniţă.

El a declarat la 19.08.2019 că:

"din data de 7.05.2019 şi până ia terminarea anului preşcolar nu am mai dus-o la grădiniţă pe minoră pentru că a refuzat total să meargă de teama că o să vină mama ei să o ia; sufăr pentru situaţia în care se află C., fiica mea, care este stăpânită de o temere extraordinară, temere motivată de aceea că se teme de mama sa, dar fără să cunosc motivul".

Deşi învăţământul preşcolar nu face parte din învăţământul general obligatoriu, totuşi această formă de învăţământ face parte din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar şi contribuie la educaţia timpurie a copilului.

Cu toate că prin Sentinţa civilă nr. 183/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat s-a stabilit exercitarea în comun a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi cu privire la minoră, care cuprinde dreptul şi îndatorirea părinţilor de a creşte copilul, de a-i asigura cele necesare pentru educaţie, învăţătură şi pregătire profesională, autoritatea părintească exercitându-se până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu, totuşi inculpatul nu doar că nu a respectat această hotărâre, ci a lăsat la latitudinea unui copil de numai 5 ani să decidă dacă vrea sau nu să meargă la grădiniţă.

Această situaţie denotă că, prin acceptarea unei decizii luată de un copil cu o vârstă fragedă referitor la o îndatorire ce revine părinţilor, inculpatul nu a urmărit interesul superior al copilului său, ci doar propriul său interes, acela al alienării (înstrăinării) minorei C. de mama sa.

În după amiaza zilei de 8.05.2019 persoana vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a o lua pe minoră. Uşa locuinţei i-a fost deschisă de către F. care, atunci când a văzut-o, a încercat să închidă uşa.

Persoana vătămata s-a opus şi a pătruns în hol pentru a o lua pe minoră, care se afla împreună cu bunica paternă.

Între B. şi F. a avut loc o discuţie contradictorie şi, la un moment dat, la faţa locului a sosit inculpatul, dar şi organele de poliţie.

Deşi B. a sesizat că a fost lovită în acel incident de către fostul soţ şi fosta soacră, ea nu a pus la dispoziţia organului de urmărire penală vreun act medical care să ateste existenţa vreunor leziuni pe corpul său şi nici nu a reieşit din alte probe că cei doi au exercitat violenţe fizice asupra persoanei vătămate.

S-a apreciat că trebuie menţionat faptul că, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, s-a aflat dosarul penal nr. x/2019 din 21.11.2019, având ca obiect plângerea formulată de către F. împotriva numitei B. sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanţa cu acelaşi număr din data de 21.11.2019 s-a dispus clasarea cauzei.

Totodată, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat s-a aflat dosarul nr. x/2019 având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie formulată de către F. în contradictoriu cu B., motivat de incidentul petrecut la data de 8.05.2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 757/17.05.2019 pronunţată în dosarul menţionat anterior s-a luat act de renunţarea la judecata cererii de emitere a unui ordin de protecţie formulată de către F..

Pentru aceste motive s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., faptă pretins a fi comisă asupra numitei B. la data de 8.05.2019 de către A. şi F., întrucât sunt incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există

În scopul înstrăinării minorei de mama sa, inculpatul nu a făcut, concret, vreun demers pentru ca minora să reia legătura cu mama ei, nu a pregătit-o pentru întâlnirile la care cunoştea că va fi prezentă şi persoana vătămată şi nici nu a încercat s-o liniştească pe minoră atunci când aceasta devenea agitată în prezenţa mamei ei, ba chiar, prin atitudinea lui, i-a creat copilului ideea că mama este un rău de care se teme, nu doar minora, ci chiar el.

Aceste aspecte s-a apreciat că rezultă din înregistrările audio-video puse la dispoziţie chiar de către inculpat.

Astfel, într-o înregistrare audio-video se observă faptul că inculpatul ţine în mână un telefon mobil pe care i-l întinde minorei, în timp ce se deplasează împreună într-o cameră (dormitor), întrebând-o de câteva ori dacă vrea să se întâlnească cu mama ei şi dacă vrea să vorbească cu aceasta. Întrebările îi sunt adresate minorei în timp ce aceasta este preocupată să se joace cu un telefon mobil pe care-l are în mână.

Inculpatul nu a făcut niciun demers pentru a o convinge pe minoră să întrerupă joaca cu telefonul pentru a discuta cu mama ei, astfel că refuzul de a vorbi cu persoana vătămată era previzibil, în condiţiile în care din înregistrările audio-video reiese că minora foloseşte atât telefonul, cât şi tableta.

Într-o altă înregistrare audio-video, pe care s-a menţionat că a fost făcută la D.G.A.S.P.C. Buzău - Birou Râmnicu Sărat se observă că inculpatul se află în afara unui birou în care sunt mai multe persoane, uşa fiind deschisă, şi în acelaşi timp o ţine în braţe pe minora, care plânge, şi filmează. În interiorul camerei, la un birou, se află şi persoana vătămată.

Deşi copilul plângea, inculpatul nu a încercat în niciun mod să-l liniştească, ci a continuat să filmeze pană când o persoană din incinta biroului i-a atras atenţia că nu are voie să filmeze.

Un alt episod înregistrat audio-video îl reprezintă vizita făcută de mamă minorei la un imobil (casă de locuit), unde se afla inculpatul. Din vizionarea acestuia se observă că inculpatul a ieşit cu minora de mână din casă şi s-au deplasat spre poarta de acces în curte, în stradă aflându-se persoana vătămată. Când au ajuns în apropierea porţii, minora a început să plângă şi să fugă spre intrarea în locuinţă, unde se mai aflau două femei, strigând că a venit mama sa. Din modul în care a reacţionat minora reiese că aceasta nu a fost anunţată de către inculpat că mama ei va veni în vizită, nu a pregătit-o pentru această întâlnire şi nici când i-a văzut reacţia fetei nu a liniştit-o în vreun fel şi nici nu a făcut vreun demers pentru ca minora să vorbească cu mama ei.

Un alt moment înregistrat îl reprezintă incidentul petrecut în apropierea unui K..

În imaginile surprinse se observă că B. încearcă să vorbească cu fiica ei, care se află în braţele inculpatului şi plânge, timp în care acesta filmează, fără a încerca să o liniştească pe minoră ori să vorbească cu fosta soţie. Se observă că tatăl devine agitat, solicită celor din jur să cheme poliţia şi începe să fugă cu minora în braţe, fiind urmat de persoana vătămată care-i spune minorei ca vrea sa vorbească cu ea şi că-i este dor de ea. La un moment dat inculpatul, cu minora în braţe, începe să fugă mai tare, fără a întrerupe înregistrarea, fiind urmaţi de către persoana vătămată. În înregistrare se aude când minora îi spune inculpatului să fugă mai tare, dar şi când inculpatul i-a spus persoanei vătămate să plece de lângă ei. Inculpatul a intrat cu minora într-o clădire (pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre Tribunalul Buzău) şi pe un ton foarte agitat s-a adresat unei persoane din clădire (jandarm), spunând că vine de la executorul judecătoresc şi că "s-a repezit la copil să-l ia", făcând trimitere la persoana vătămată care ajunsese în aceeaşi locaţie.

Persoana vătămată a spus că vrea să vorbească cu copilul, iar inculpatul care era foarte agitat, stare pe care o avea şi copilul, făcând referire la acesta a spus că "nu poate să stea, că-l maltratează, că i-a făcut lucruri grele, că nu vrea să meargă copilul la ea" şi, pe fondul acelei atmosfere inculpatul a întrebat-o pe minoră cu cine vrea să stea.

Tot acest incident a fost filmat de către inculpat.

Din datele dosarului a reieşit că incidentul descris a avut loc la data de 5.08.2019, când foştii soţi au mers la BEJ L., fiind chemaţi în dosarul de executare nr. x/2019, dată la care însă executarea nu a putut fi efectuată, din cauza refuzului minorei de a merge la mama sa.

La data de 5.08.2019, la sediul Tribunalului Buzău a sosit şi executorul judecătoresc chemat telefonic de către inculpat şi care a constatat prezenţa foştilor soţi şi a minorei, încheind un proces-verbal la data de 16.09.2019.

Referitor la acest incident, la data de 4.12.2019, inculpatul a declarat că s-a deplasat la sediul BEJ L., conform somaţiei emise, cu maşina condusă de H. şi că "după ce executorul a constatat refuzul copilului de a merge la mama sa, eu împreună cu M. şi cu copiii noştri am mers la K. în Buzău; după ce am consumat anumite produse, am ieşit din restaurant şi în timp ce ne îndreptam spre parcarea restaurantului K. a venit fosta soţie, care s-a repezit la C. care se deplasa împreună cu mine, eu ţinând-o de mână; C. s-a speriat şi a început să ţipe, eu m-am lăsat în jos, am luat-o în braţe, m-am întors cu spatele spre mamă şi m-am îndreptat spre maşina lui Banu; am deschis portiera maşinii să urc în maşină, însă în autovehicul s-a urcat şi fosta soţie, fapt pentru care eu am coborât; atunci eu am plecat cu minora în braţe în staţia de taxi din apropiere, m-am urcat într-un taxi, însă imediat a venit şi fosta soţie repezindu-se la copil; în tot acest eveniment copilul nu a încetat să ţipe, spunând "tati, tati nu mă lăsa" văzând că s-a urcat în taxi eu am coborât cu C. în braţe şi m-am întors în zona restaurantului K., am observat că se află o maşină cu însemnele de poliţie în care era un lucrător de poliţie şi i-am solicitat sprijinul dar el mi-a spus că nu poate şi mi-a recomandat să sun la 112, timp în care fosta soţie a reuşit să ne ajungă şi să tragă în continuare de copil care ţipa că nu vrea să îl las; eu am încercat să comunic în acel moment cu fosta soţie şi s-o liniştesc, dar nu am reuşit şi pentru acest motiv am apelat la lucrătorul de poliţie de la K.; nereuşind să scap de fosta soţie, împreună cu fiica pe care o aveam în braţe am luat-o la fugă pe Bld. Unirii din Buzău şi m-am îndreptat spre tribunal; pe tot acest traseu am fost urmărit de fosta soţie care alerga în spatele meu; am simţit o stare de rău în momentul în care am fugit, dar am reuşit să ajung într-un final în incinta tribunalului; jandarmii care se aflau în tribunal au intervenit imediat în sensul că m-au întrebat ce s-a întâmplat, le-am spus că vin de la executorul judecătoresc, că copilul se află la mine; în timp ce vorbeam cu ei în tribunal a intrat şi fosta soţie; l-am sunat imediat pe executorul L., la care fusesem în acea zi să-i predau copilul, el a venit la tribunal şi după ce a vorbit cu minora care i-a spus că vrea să rămână cu mine, atunci executorul mi-a spus că pot să plec cu minora; înregistrarea cu privire la incidentul la care am făcut referire mai sus a fost făcută de mine personal".

Declaraţia sa a fost susţinută şi de către martorul H., care a precizat că persoana vătămată era singură.

Deşi prin această înregistrare inculpatul a vrut să dovedească faptul că minora este cea care refuză orice fel de contact cu persoana vătămată, din modul în care a reacţionat inculpatul, s-a considerat că refuzul minorei este determinat de atitudinea pe care o are inculpatul atunci când fosta soţie este în apropierea lor, de mesajul pe care acesta îl transmite copilului, respectiv acela de temere de mamă, ca şi cum aceasta ar reprezenta un mare pericol nu doar pentru minoră, ci chiar pentru el, un adult care fuge de acea persoană la care copilul ar trebui să meargă să locuiască.

Aşa cum reiese din înregistrare, inculpatul nu s-a oprit să discute cu fosta soţie, nu a încercat să o liniştească pe minoră şi să creeze un mediu propice pentru ca relaţia mamă-fiică să fie reluată, ci a alergat ca şi cum ceva rău urma să li se întâmple lui şi fiicei lui.

În aceeaşi stare de pasivitate a stat inculpatul şi cu prilejul derulării unui alt incident despre care s-a susţinut că a avut loc la sediul Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Astfel, din imaginile audio-video a reieşit că persoana vătămată vorbeşte cu copilul care se află, şi de această dată, în braţele inculpatului cu un telefon mobil în mână şi îi spune că nu-i va face face rău. Deşi erau doar ei trei şi ar fi putut discuta cu privire la situaţia minorei, inculpatul nu a intervenit, a continuat să filmeze şi, la un moment dat, i-a spus fostei soţii "asta e reacţia copilului". Copilul a început din nou să plângă atunci când mama s-a apropiat de el, înregistrarea fiind întreruptă.

Din convorbirile telefonice înregistrate şi puse la dispoziţie de către inculpat a reieşit că acestea au avut loc înainte de data de 6.05.2019, când minora se afla încă la locuinţa mamei, iar faptul că C. îşi dorea să meargă la tatăl ei nu justifică acţiunea inculpatului de a o reţine la domiciliul lui, fără acordul mamei.

Deşi martorii audiaţi la propunerea inculpatului au declarat că minora a refuzat să vorbească cu mama ei la telefon, acest aspect s-a apreciat că nu înlătură răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, având în vedere elementele constitutive ale acesteia.

S-a reţinut că trebuie avut în vedere şi faptul că declaraţiile martorilor audiaţi la cererea inculpatului pot fi apreciate ca fiind părtinitoare, în condiţiile în care inculpatul, în calitate de avocat, le-a acordat şi încă le acordă asistenţă juridică în anumite cauze fiului martorei N. şi martorului H., martora O. este soţia martorului precizat anterior, iar martora E. are o relaţie foarte apropiată atât cu inculpatul, cât şi cu familia acestuia, de peste 30 ani.

Faptul că atitudinea inculpatului este cea care determină şi influenţează în mod nefavorabil reacţia minorei faţă de mama ei s-a apreciat că reiese şi din datele transmise de către P. din Buzău, unde minora a fost dusă de către inculpat din data de 10.09.2019 până la data de 21.11.2019.

Motivul pentru care minorei nu i s-a mai permis să frecventeze cursurile P. l-a constituit acela că inculpatul nu a prezentat cererea de transfer semnată de directorul grădiniţei frecventată anterior, iar nu "pentru că mama ei vine frecvent şi face scandal", aşa cum a declarat inculpatul.

În perioada în care minora a mers la acea grădiniţă, a fost vizitată de către B., conform documentelor transmise.

Din conţinutul lor a reieşit că minora a comunicat cu mama ei; că, la data de 14.10.2019, urmare a vizitei făcută de mamă minorei la acea dată inculpatul le-a reproşat educatoarei şi administratorului grădiniţei că nu l-au anunţat de prezenţa mamei şi le-a spus că "mama poate să o vadă doar în prezenţa mea" că minora nu a purtat anumite lucruri oferite de mama ei pentru că "nu a vrut tati" că, la preluarea de la grădiniţă, tatăl a observat că minora era încălţată cu ghetele primite în acea zi de la mama ei, fapt pentru care i le-a scos şi i-a pus încălţămintea cu care o adusese el (proces-verbal nr. x/6.11.2019); că tati i-a spus minorei să plângă "tare, tare" când o vede pe mamă; că tati i-a spus să nu o îmbrăţişeze pe mamă (proces-verbal nr. x/19.11.2019); că inculpatul reproşează personalului faptul că mama vine prea des să o vadă pe fată, "iar noi, nu numai că acceptăm, contrar voinţei preşcolarului făcând-o să sufere, ci şi acordăm clemenţă mamei" că inculpatul le-a adresat ameninţări "că vom avea de-a face cu autorităţile din Buzău" "că factura pentru taxa de şcolarizare şi catering să o trimitem mamei pentru plată" (proces-verbal nr. x/20.11.2019).

Chiar şi presupunând că minora este cea care, fără a fi influenţată în vreun mod de către inculpat, refuză să revină în locuinţa persoanei vătămate (mama ei) şi să aibă orice contact cu aceasta, trebuie menţionat că minora are, la acest moment numai 6 ani, iar dezvoltarea psiho-socială şi emoţională a acesteia nu-i permite să aprecieze în interesul său.

Tocmai de aceea, este imperios necesar ca părinţii în cazul în care nu se înţeleg cu privire la aspectele esenţiale în ceea ce-i priveşte pe copiii lor minori, să respecte dispoziţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Or, în speţă, s-a constatat că inculpatul nu a respectat dispoziţiile Sentinţei civile nr. 183/2019.

De la momentul la care minora a fost reţinută de către inculpat, fără consimţământul persoanei vătămate B., aceasta a efectuat numeroase demersuri pentru a putea să o ia la domiciliul său pe minoră, aşa cum s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.

La rândul său, şi inculpatul a efectuat demersuri pentru ca locuinţa minorei C. să fie stabilită la domiciliul său.

1. Astfel, la data de 9.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către A. în contradictoriu cu B. prin care a solicitat schimbarea locuinţei minorei C., de la domiciliul mamei la domiciliul tatălui şi sistarea pensiei de întreţinere stabilită prin sentinţa nr. 183/2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 1857/02.12.2019 pronunţată în dosarul indicat mai sus a fost respinsă cererea formulată de către A., ca neîntemeiată.

2. La data de 9.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect ordonanţa preşedinţială formulată de către A. în contradictoriu cu B. prin care a solicitat schimbarea locuinţei minorei C., de la domiciliul mamei la domiciliul tatălui şi sistarea pensiei de întreţinere stabilită prin sentinţa nr. 183/2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 820/29.05.2019 pronunţată în dosarul precizat anterior a fost respinsă cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de A..

În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că "dorinţa minorei, în vârstă de 5 ani, nu este suficientă pentru a justifica o modificare a locuinţei minorei pe calea ordonanţei preşedinţiale, nefăcându-se dovada urgenţei în acest sens, respectiv că minora ar fi în pericol în domiciliul mamei, că starea de sănătate a acesteia ar impune schimbarea domiciliului sau că ar exista o urgenţă de altă natură.".

Prin Decizia civilă nr. 459/20.06.2019 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2019 a fost respins apelul declarat de către A. împotriva sentinţei nr. 820/2019, ca nefondat.

Instanţa de control a reţinut că "minorul prezintă simptome de alienare părintească faţă de mama sa şi aceste efecte trebuie contracarate printr-o bună colaborare între părinţi, fiind în interesul superior al copilului păstrarea unor bune relaţii între părinţi; nici un moment apelantul nu a făcut dovada eforturilor sale în ceea ce priveşte disponibilitatea minorei de a-şi vedea mama ...; acest efort îi este recomandat chiar de către Direcţia de Asistenţă Socială ...; a întrerupe, ca tată, un efort al mamei şi al educatoarei de integrare în colectivul grădiniţei, la o vârstă când minora trebuie să se adapteze cerinţelor învăţământului preşcolar, doar pe considerentul că minora refuză să meargă pentru că vine mama să o ia, ... denotă că apelantul nu a întreprins niciun efort în ceea ce priveşte relaţia mamă-fiică; interesul superior al copilului este o noţiune complexă, care cuprinde atât obligaţia autorităţilor competente de a lua în privinţa minorilor decizii care să protejeze dezvoltarea normală a acestora, cât şi dreptul minorului de a-i fi ascultată şi luată în considerare opinia cu privire la situaţia sa, însă acest din urmă drept al acestuia, raportat la art. 264 C. civ., nu poate fi adus la îndeplinire datorită vârstei fragede şi uşor influenţabile".

3. La data de 10.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de înapoiere copil formulată de către B. în contradictoriu cu inculpatul A..

Prin Sentinţa civilă nr. 1189/20.08.2019 pronunţată în dosarul indicat anterior a fost respinsă acţiunea având ca obiect înapoiere minor formulată de B..

Instanţa a reţinut că, "faptul că nu s-a reuşit executarea efectivă a hotărârii judecătoreşti prin care pârâtul a fost obligat să înapoieze minora reclamantei aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de BEJ L ..., nu justifică promovarea unei noi acţiuni care să tindă la aceeaşi finalitate, respectiv obligarea pârâtului la înapoierea minorului".

4. La data de 13.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect ordonanţa preşedinţială formulată de către B. în contradictoriu cu A., prin care a solicitat obligarea fostului soţ să o aducă, de urgenţă, la domiciliul stabilit de către instanţă prin sentinţa nr. 183/2019 pe minora C..

Prin Sentinţa nr. 861/7.06.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul menţionat anterior a fost admisă cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulate de B. şi a fost obligat A. să-i înapoieze minora.

Prin Decizia civilă nr. 510/22.07.2019 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul cu nr. x/2019 a fost respins apelul formulat de către A. împotriva sentinţei nr. 861/2019.

5. La data de 9.08.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către B. în contradictoriu cu A. prin care a solicitat aplicarea de penalităţi pârâtului, conform art. 906 C. proc. civ.

Pronunţarea a fost amânată pentru data de 9.12.2019 şi, ulterior, pentru 18.12.2019.

6. La data de 16.09.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul civil nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către A. în contradictoriu cu B., prin care a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale, suplinirea consimţământului pârâtei la schimbarea grădiniţei, respectiv transferul şi înscrierea minorei C. de la J. la Q..

Prin Sentinţa civilă nr. 1705/14.11.2019 pronunţată în dosarul menţionat anterior a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către A..

La momentul întocmirii rechizitoriului cauza se afla pe rolul Tribunalului Buzău pentru a fi soluţionat apelul declarat de către A. împotriva Sentinţei nr. 1705/2019, având termen de judecată stabilit la data de 27.01.2020.

7. La data de 27.06.2019 s-a înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc L. dosarul de executare nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către B. împotriva debitorului A., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 183/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Executarea nu a putut fi efectuată, conform procesului-verbal încheiat la data de 5.08.2019, creditoarea solicitând sesizarea instanţei pentru aplicarea de penalităţi debitorului (dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Râmnicu Sărat).

8. La data de 23.07.2019 s-a înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc R. dosarul de executare nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către A. împotriva debitoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 861/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, prin care el a fost obligat să înapoieze minora mamei, însă executarea nu a putut fi efectuată.

În raport de cele expuse mai sus s-a constatat că, în cadrul demersurilor judiciare promovate la instanţele de judecată de către inculpat după momentul reţinerii minorei la domiciliul său, fără consimţământul persoanei vătămate, acesta a prezentat situaţia minorei, astfel cum a fost prezentată şi în această cauză de către el, însă instanţele nu au dispus nicio hotărâre prin care să schimbe dispoziţiile sentinţei civile nr. 183/2019.

Nu în ultimul rând, apărarea inculpatului că minora refuză să meargă la mama sa nu constituie vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate de natură să înlăture caracterul penal al faptei sale de a refuza să se supună dispoziţiilor instanţei judecătoreşti, respectiv de a aduce minorul la locuinţa mamei, conform sentinţei civile nr. 183/2019.

În sensul celor arătate mai sus este şi practica judiciară în materia infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

Având în vedere întreg probatoriul administrat s-a constatat că acţiunea inculpatului A. care, din data de 6.05.2019 şi până în prezent, a reţinut-o la domiciliul său pe minora C. împotriva voinţei celuilalt părinte, B. (mama), şi în dispreţul Sentinţei civile nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă, privitoare la stabilirea domiciliului minorei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că probele administrat au dovedit că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, care rezultă din faptul că a luat-o pe minoră fără consimţământul mamei, a întreprins demersuri pentru a o împiedica pe mamă să ia legătura cu minora, să o viziteze, a refuzat să pună în executare hotărârile civile, în contextul în care a fost parte şi a participat efectiv în procesele civile, prevăzând rezultatul faptei, urmărind producerea lui şi continuând până în prezent o serie de demersuri menite a distruge legătura firească a copilului cu mama sa.

În cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că situaţia de fapt expusă mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă:

- volumul I - plângerea formulată de S. împreună cu documentele anexate, ordonanţa de începere a urmăririi penale din data de 13.05.2019, ordonanţa de reunire a dosar nr. x/2019 la dosar nr. x/2019, dosarul nr. x/2019 împreună cu ordonanţa de declinare din 8.05.2019 a PJ Râmnicu Sărat, ordonanţa de reunire a dosar nr. x/2019 la dosar nr. x/2019, dosarul nr. x/2019 împreună cu ordonanţa de declinare din data de 28.05.2019 a PJ Râmnicu Sărat, adresă către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat şi înscrisuri transmise de Consiliul Local, conform adresei, adresă către Poliţia Municipiului Râmnicu Sărat şi răspuns (fişa de intervenţie la eveniment) -, adrese către Judecătoria Râmnicu Sărat din 13.05.2019 şi 6.06.2019 şi înscrisuri transmise, conform adreselor, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de persoană vătămată B. din 4.06.2019, carte de identitate, sentinţa civilă nr. 183/2019 din 14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018, cerere formulată de A. la Direcţia de Asistenţă Socială prin care solicită sprijinul unui reprezentant D.A.S. Râmnicu Sărat în momentul în care minora are legături - vizită cu mama sa, B. - mesaje, Raport întrevedere întocmit de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat - Direcţia de Asistenţă Socială nr. x/20.05.2019, caracterizarea minorei C. de la Grădiniţa "Orizont" Râmnicu Sărat, Sentinţa civilă nr. x/29.05.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosar nr. x/2019, înscrisuri transmise de S. privind discuţiile avute cu A. prin intermediul sms-urilor, alte înscrisuri transmise de S. privind neregulile ce se fac la Râmnicu Sărat.

- volumul II - ordonanţa de continuare a urmăririi penale faţă de suspect din 6.08.2019, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de suspect A. din 19.08.2019, împuternicire avocaţială seria x nr. x/19.08.2019, avocat T., cereri formulate de A. la D.G.A.S.P.C. Buzău privind demararea unei proceduri de consiliere psihologică a minorei C. şi răspuns, Raport întrevedere al D.G.A.S.P.C. Râmnicu Sărat nr. x/20.05.2019, referat privind consilierea minorei C., adeverinţă eliberată de Arhiepiscopia Buzău şi Vrancei-protoieria Râmnicu Sărat nr. 46/27.05.2019 privind participarea numiţilor C. şi A. la slujbele din cadrul bisericii Sf. Theodosie Brazi, proces-verbal de îndeplinire a executării silite a unei hotărâri judecătoreşti, constând în sentinţa civilă nr. x/7.06.2019, proces-verbal întocmit la 5.08.2019 de BEJ L., ordonanţa din 20.08.2019 de admitere probe solicitate de suspectul A. şi adresă către Cabinet de avocat T., probe depuse la dosar de către A., stick pe care sunt planşe foto şi o înregistrare video, depus la A. prin avocat T., ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 13.09.2019, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de inculpat A. din 17.09.2019, adresă către avocat T. prin care i s-a adus la cunoştinţă citarea telefonică a clientului său pentru data de 17.09.2019, cerere formulată la 17.09.2019 de A. la PAC Ploieşti, prin care solicită admiterea administrării unor probe, împuternicire avocaţială seria x nr. x/16.09.2019, avocat U., ordonanţa din 10.10.2019 a PCA Ploieşti de admitere probe şi adresă către Cabinet de avocat U., cerere formulată de avocat U. privind solicitarea de stabilire a unui alt termen de consultare dosar, ordonanţa din 4.11.2019 de admitere cerere de consultare dosar formulată de avocat U. şi adresă de comunicare a ordonanţei, cerere formulată la 7.11.2019 de avocat U. privind consultarea dosarului şi biletul de avion, adrese către avocat U., cerere formulată de avocat U. de stabilire a unui alt termen privind audierea de martori, întrucât unul dintre martori este plecat din ţară, cerere formulată de avocat U. la 13.11.2019 de solicitare stabilire a unui alt termen pentru a pune în aplicare dispoziţiile Ordonanţei din 10.10.2019, ordonanţa din 21.11.2019 privind admiterea cererii din 13.11.2019 formulată de avocat U. privind stabilirea unui nou termen de consultare a dosarului, cerere formulată de A., prin avocat U. privind consultarea dosarului şi audierea martorei O., informaţii dosar de pe portalul instanţelor judecătoreşti, cerere formulată de avocat U. privind stabilirea unui alt termen pentru audierea martorilor propuşi, adrese către avocaţi, declaraţie de inculpat A. din 4.11.2019, proces-verbal din 5.12.2019 de îndreptare eroare materială, împuternicire avocaţială nr. x/11.12.2019, avocat V., cazier judiciar A., ordonanţa din 26.06.2019 de delegare lucrători de poliţie judiciară şi adresă către Poliţia Mun. Râmnicu Sărat, declaraţii martor W. şi G. şi răspunsul nr. x/16.07.2019 de la Grădiniţa "Orizont" Râmnicu Sărat, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de martor G. din 9.08.2019, cerere formulată de avocat T., apărător al numitului A., prin care solicită participarea la efectuarea activităţii de urmărire penală, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de martor F. din 27.08.2019, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de martor N. din 27.08.2019, mesaje între B. şi N. + CD, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de martor E. din 27.08.2019, proces-verbal din 27.08.2019 de aducere la cunoştinţă numitei T., apărător ales al suspectului A., despre audierea numitei D., proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de martor D. din 28.08.2019, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de martor O. din 4.12.2019, proces-verbal drepturi şi obligaţii şi declaraţie de martor H. din 4.12.2019, cerere formulată de A. la PCA Ploieşti având ca obiect monitorizarea minorei C., adresă din 12.09.2019 către DGASPC Buzău -solicitare copii dosar având ca obiect monitorizare minoră C., documentaţia privind monitorizarea minorei C., copii dosar de executare silită nr. x/2019 al BEJ L. privind pe creditoarea B. şi debitorul A., copii dosar de executare silită nr. x/2019 al BEJ R. privind pe creditorul A., adresă către Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi răspuns cu privire la sesizarea formulată de A. împotriva numitei G., profesor în cadrul Grădiniţei cu program normal "Orizont", copii dosar de executare silită nr. x/2019 al BEJ L., adresă către Judecătoria Râmnicu Sărat solicitare hotărâre nr. 1189/20.08.2019 pronunţată în dosar nr. x/2019 (civil) -, sentinţa civila nr. 1189/20.08.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosar nr. x/2019 (civil) -, adresă către P. solicitare înscrisuri, documente transmise de P. privind pe minora C., adresă către X. şi răspuns, adresă către Cabinet de avocat U. şi ordonanţa din 16.12.2019 prin care s-a dispus respingerea cererii formulate de A. prin care a solicitat admiterea unor probe, fişe de evidenţă pentru S., A., F., informaţii dosare de pe portalul instanţelor judecătoreşti, sentinţa penală nr. 38/19.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosar nr. x/2017 şi minuta deciziei nr. 359./A/15.11.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosar nr. x/2017 - practică judiciară, Decizia nr. x/A/2017 din 15.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală - practică judiciară, sentinţa penală nr. x/18.04.2018 pronunţată de Judecătoria Mediaş - art. 379 noul C. pen. - nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului - practică judiciară, sentinţa penală nr. 364/04.04.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina - art. 379 noul C. pen. - nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului - practică judiciară, Decizia nr. 355/RC/2018 din 18.10.2018 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - practică judiciară, sentinţa penală nr. x/18.04.2619 pronunţata de Judecătoria Motru - art. 379 noul C. pen. - nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului - practică judiciară, Sentinţa penală nr. 584/14.11.2018 pronunţata de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - art. 379 noul C. pen. - nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului - practică judiciară, Decizia penală nr. x din 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova - art. 378 şi art. 379 noul C. pen. - abandonul de familie şi nerespectarea măsurilor; privind încredinţarea minorului - practică judiciară, lucrarea nr. x/2019 a PCA Ploieşti, lucrarea nr. x/2019 a PCA Ploieşti, lucrarea nr. x/2019 a PCA Ploieşti, lucrarea nr. x/2019 a PCA Ploieşti.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. constând în aceea că, din data de 6.05.2019 şi până în prezent, o reţine la domiciliul său pe fiica lui minoră C., fără consimţământul persoanei vătămate B., mama minorei, la domiciliul căreia s-a stabilit locuinţa minorei prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

Cu privire la persoana inculpatului, în actul de sesizare a instanţei s-a învederat că acesta este avocat în cadrul Baroului Buzău din anul 2000, are 50 ani, este necăsătorit, nu are antecedente penale, iar pe parcursul urmăririi penale a recunoscut că minora C. se află la domiciliul său din data de 6.05.2019, fără consimţământul persoanei vătămate B., mama minorei, deşi prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019, s-a stabilit ca locuinţa minorei să fie la domiciliul mamei, inculpatul având dreptul de a avea legături personale cu minora, conform programului stabilit de către instanţa de judecată, dar a arătat că minora este cea care refuză categoric să meargă la locuinţa mamei sale.

În cauză nu au fost luate măsuri preventive sau alte măsuri procesuale.

DATE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ

1. La data de 10.05.2019 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti dosarul nr. x/2019, având ca obiect plângerea prealabilă formulată de către persoana vătămată B. împotriva inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Buzău, prin care a arătat că acesta, din data de 5.05.2019, a reţinut-o la domiciliul lui pe minora C., fără consimţământul ei, deşi prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019, s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul mamei (persoana vătămată), tatăl (inculpatul) având dreptul de a avea legături personale cu minora, conform programului stabilit de instanţă.

S-a mai sesizat că, la data de 8.05.2019, persoana vătămată B. a mers la locuinţa inculpatului pentru a vedea minora, dar a fost lovită de către A. şi mama acestuia (F., avocat în cadrul Baroului Buzău).

Ca urmare a aspectelor sesizate, prin ordonanţa nr. 92/P/2019 din 13.05.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen. şi lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

2. La data de 7.05.2019 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul penal nr. x/2019, având ca obiect o altă sesizare formulată de către persoana vătămată B. împotriva inculpatului A., prin care a arătat că acesta nu a respectat Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019, reţinând-o la domiciliul lui pe minora C., fără consimţământul mamei.

Prin ordonanţa nr. 715/P/2019 din 8.05.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat s-a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dată fiind calitatea de avocat a inculpatului A..

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 15.05.2019 sub nr. x/2019.

Prin ordonanţa nr. 98/P/2019 din 15.05.2019 s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019, dosarul urmând să poarte nr. x/P/2019.

3. La data de 16.05.2019 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul penal nr. x/2019, având ca obiect o altă sesizare formulată de către persoana vătămată B. împotriva inculpatului A., prin care a arătat aceleaşi aspecte vizând nerespectarea de către inculpat a măsurilor privind încredinţarea minorului stabilite prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019.

Prin ordonanţa din data de 17.05.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanţa nr. 779/P/2019 din 28.05.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat s-a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dată fiind calitatea de avocat a inculpatului A..

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 6.06.2019 sub nr. x/2019.

Prin ordonanţa nr. 116/P/2019 din 10.06.2019 s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019, dosarul urmând să poarte nr. x/P/2019.

Prin ordonanţa nr. 92/P/2019 din 6.08.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanţa nr. 92/P/2019 din 13.09.2019 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

Împotriva ordonanţei din 13.09.2019 a formulat plângere inculpatul prin apărător ales, iar prin ordonanţa nr. x/2019 din 18.10.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatului A. i-a fost acordată asistenţă juridică de către avocata T. din cadrul Baroului Buzău şi U. din cadrul Baroului Bucureşti.

În prezenţa apărătorilor aleşi, lui A. i s-au adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le avea în calitate de suspect şi, ulterior, în calitate de inculpat.

Totodată, A. a fost audiat, atât în calitate de suspect, cât şi în calitate de inculpat.

Ulterior, respectiv la data de 12.12.2019, a depus împuternicire avocaţială pentru inculpatul A. şi avocatul V. din cadrul Baroului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti în data de 19.12.2019, sub nr. x/2019.

În cadrul procedurii de cameră preliminară, nici persoana vătămată, nici inculpatul nu au formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organelor de urmărire penală în termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 344 C. proc. pen. La rândul său, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu sunt excepţii pe care să le invoce din oficiu. În aceste condiţii, prin încheierea din data de 17.02.2020 pronunţată în dosarul asociat cu nr. x/2019, creat pentru procedura de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., judecătorul a constatat competenţa şi legalitatea sesizării Curţii de Apel Ploieşti prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu nr. x/P/2019 din 17.12.2019, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi, în consecinţă, a dispus începerea judecăţii faţă de inculpatul A., sub aspectul infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen. .

Încheierea a rămas definitivă prin necontestare.

În cadrul cercetării judecătoreşti, au fost depuse la dosar înscrisuri, fotografii şi înregistrări audio şi audio-video, au fost audiaţi inculpatul, persoana vătămată şi martorii D., E., O., W., G., H., Y., Z., N., AA., BB., CC., DD., EE., s-a întocmit un raport de expertiză psihologică (opinie de specialitate în materia psihologie clinică şi expertiză psihologică judiciară) şi s-a prezentat şi opinia profesională în specialitatea psihologie clinică formulată de expertul parte desemnat de inculpat.

Martora F., prezentă la termenul din 21.10.2020, a uzat de dreptul său de a nu declara, având în vedere calitatea sa de ascendent al inculpatului.

În urma analizei materialului probator administrat în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea a reţinut următoarele:

Infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, în varianta incriminată la alin. (1) al art. 379 C. pen., este o infracţiune continuă, care se consumă în momentul în care s-a produs reţinerea minorului de către un părinte al său, fără consimţământul celuilalt părinte, şi se epuizează la momentul încetării reţinerii minorului.

Faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (6) C. pen., în condiţiile în care art. 379 C. pen. nu prevede expres că fapta constituie infracţiune şi dacă este comisă din culpă, rezultă că infracţiunea prev. de art. 379 C. pen. se săvârşeşte exclusiv cu vinovăţie în forma intenţiei.

În prezenta cauză, prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018, definitivă şi executorie, a fost declarată desfăcută căsătoria încheiată între persoana vătămată şi inculpat şi trecută în registrul de stare civilă al Primăriei Comunei Slobozia Bradului sub nr. x din 24.10.2013, prin acordul părţilor şi, între altele, s-a stabilit exercitarea drepturilor părinteşti în comun de către ambii părinţi cu privire la minora C., a cărei locuinţă a fost stabilită la domiciliul mamei, inculpatul fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere. De asemenea, s-a încuviinţat dreptul tatălui de a avea legături personale cu fiica sa minoră după următorul program:

- prima şi a treia săptămână din lună, de vineri, ora 14:00, până duminică, ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuinţa/grădiniţa acesteia şi aducerea în locuinţa mamei;

- în fiecare zi de miercuri din săptămână, de la ora 15:00 la ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuinţa/grădiniţa acesteia şi aducerea la locuinţa mamei;

- jumătate din vacanţele de iarnă;

- jumătate din vacanţele de vară;

- prima zi de Crăciun şi a doua zi de Paşte în anii impari;

- a doua zi de Crăciun şi a doua zi de Paşte în anii pari;

- ziua de naştere a minorei o dată la doi ani;

- ziua de naştere a tatălui.

Din probele administrate în cauză, este vorba atât despre declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorei D. (mama persoanei vătămate), dar şi despre declaraţiile inculpatului şi ale martorei E., rezultă că între părinţii minorei C. a existat un acord în sensul unor legături personale ale inculpatului cu minora, mai ample decât cele stipulate în hotărârea de divorţ. Singură martora F., mama inculpatului, a declarat că fiul său ar fi respectat strict programul de vizitare stabilit de instanţă, fără să o ia pe fetiţă în locuinţa sa mai mult decât era prevăzut în hotărâre. De altfel, nu este singura afirmaţie contrară realităţii pe care o face martora F., instanţa concluzionând în sensul lipsei de obiectivitate a acesteia. Instanţa are în vedere următoarele afirmaţii ale martorei:

- faptul că inculpatul era cel care, anterior despărţirii de persoana vătămată, se ducea mai des să o ducă şi să o ia pe fetiţă de la grădiniţă (acest lucru este contrazis de declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorei G.; de altfel, nici inculpatul, deşi a subliniat implicarea sa în activităţile desfăşurate de minoră la J., nu a susţinut că el s-ar fi dus să o ducă şi să o ia pe fetiţă la/de la grădiniţă mai mult decât persoana vătămată şi mama acesteia);

- faptul că în data de 6.05.2019, deşi martora F. a ajuns la grădiniţă anterior finalizării programului, ar fi aşteptat terminarea programului pentru a o lua pe minoră şi nu ar fi interacţionat cu niciun angajat al grădiniţei (aceste afirmaţii sunt contrazise de martora G.);

- faptul că martora W. ar fi văzut în data de 8.05.2019 că este lovită de persoana vătămată, aspect contrazis de martora W.; poziţia martorei W., cu privire la acest aspect, rezultă şi din datele consemnate de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat în urma deplasării acestora, în data de 17.05.2019, împreună cu persoana vătămată la apartamentul unde locuia inculpatul, nimeni nerăspunzând la uşă. Cu această ocazie, s-a consemnat conţinutul unei discuţii purtate cu o vecină (doamna M., care locuieşte la apartamentul 12 - martora W. n.n.), referitor la incidentul în urma căruia s-a reclamat că persoana vătămată ar fi agresat-o pe bunica paternă, aceasta menţionând că a fost de faţă şi nu a văzut-o pe FF. bruscând-o pe doamna Radu. A remarcat că mama doar vroia să ia copilul, bunica paternă o împiedica, iar minora, afectată de situaţie, plângea.

Faţă de consideraţiile teoretice expuse mai sus cu privire la infracţiunea prev. de art. 379 alin. (1) C. pen., Curtea a arătat că reţinerea minorei de către inculpat, fără consimţământul celuilalt părinte, a avut loc în data de 6.05.2019, continuând şi la momentul pronunţării sentinţei.

Curtea a reţinut următoarea succesiune a evenimentelor, relevante pentru stabilirea săvârşirii de către inculpat a faptei de reţinere a minorei la domiciliul său, cu vinovăţie în forma intenţiei:

În data de 6.05.2019, bunica paternă a fost şi a luat-o pe minoră de la grădiniţă (este vorba despre grădiniţa "Orizont" din Râmnicu Sărat) în jurul orelor 11:00, deşi fetiţa mai avea o oră de engleză. Problema nu o constituie faptul că fetiţa a fost luată de la grădiniţă de către bunica paternă, pentru că acest lucru se mai întâmplase, chiar dacă mai rar, aşa cum rezultă şi din declaraţia martorei G., educatoarea minorei de la grădiniţa "Orizont", ci faptul că inculpatul nu a considerat că este cazul să o anunţe pe persoana vătămată despre acest fapt, deşi acest lucru presupunea că persoana vătămată sau mama acesteia vor efectua o deplasare inutilă la grădiniţă, neştiind că altcineva a luat-o deja pe fetiţă de la grădiniţă, precum şi că fetiţa nu va ajunge acasă la ora la care acest fapt era aşteptat să se întâmple, mergând împreună cu tatăl şi bunica la o petrecere despre care mama nu fusese anunţată. Din declaraţia persoanei vătămate rezultă că nu a fost informată de inculpat cu privire la aceste aspecte, ci ea este cea care a aflat unde este copilul, contactând-o telefonic pe fosta soacră. În mod nefiresc, inculpatul nu a avut iniţiativa de a o contacta pe persoana vătămată pentru a o anunţa când va fi adusă acasă fetiţa, persoana vătămată făcând demersuri repetate să îl contacteze pe inculpat în seara zilei de 6.05.2019, (declaraţia de la fila x d.u.p.), aşa cum se va arăta în continuare. Tot persoana vătămată este cea care l-a sunat în dimineaţa zilei următoare, acesta nerăspunzând. La ora 10:00 persoana vătămată a sunat-o pe educatoare, aflând că fetiţa nu a fost adusă la grădiniţă.

Declaraţia inculpatului din faza urmăririi penale, potrivit căreia în dimineaţa zilei de 6.05.2019 i-ar fi spus persoanei vătămate că o va lua el pe fetiţă de la grădiniţă, este contrazis de faptul deplasării bunicii materne în acea zi la grădiniţă pentru a o lua pe fetiţă, menţionată de persoana vătămată şi confirmată atât de mama sa, martora D., cât şi de martora G., educatoarea minorei. Afirmaţia că mama sa ar fi luat-o pe fetiţă de la grădiniţă în data de 6.05.2019 după terminarea programului este contrazis de martora G., care a menţionat că bunica paternă a venit în jurul orelor 11:30 - 11:45, când erau în timpul programului de limba engleză, a intrat în clasă şi i-a spus să-i dea drumul minorei mai devreme, să meargă la o petrecere (potrivit declaraţiei aceleiaşi martore, inculpatul îi comunicase că va veni cineva mai devreme la grădiniţă, să o ia pe fetiţă să o ducă la o petrecere în Buzău). În opinia instanţei, luarea fetiţei de la grădiniţă înainte de ora la care se finaliza programul, a avut drept scop tocmai evitarea situaţiei în care fetiţa ar fi fost luată de la grădiniţă de către persoana vătămată sau de către mama acesteia, în condiţiile în care, potrivit declaraţiei pe care însuşi inculpatul a dat-o în faza judecăţii, petrecerea la care fetiţa a participat în data de 6.05.2019, organizată în aceeaşi localitate, municipiul Râmnicu Sărat, începea la orele 15:30 - 16:00 şi, prin urmare, pentru a ajunge la timp la această petrecere, nu era necesar ca fetiţa să plece de la grădiniţă anterior orei la care în mod normal se termina programul (ora 12:00 - 12:30 faţă de declaraţiile martorei G.).

În ceea ce priveşte faptul că inculpatul ar fi dus-o pe fetiţă la o petrecere în data de 6.05.2019, acesta nu este menţionat de inculpat cu ocazia primei sale audieri, pretinzând că mama sa a dus-o pe fetiţă la domiciliul inculpatului, de unde inculpatul a vrut să o ducă pe fetiţă în seara zilei de 6.05.2019 la domiciliul mamei sale, aceasta refuzând total. Nici martora F., mama inculpatului, audiată în faza urmăririi penale, nu a menţionat că în data de 6.05.2019, fetiţa ar fi fost la o petrecere, arătând că, după ce a luat fetiţa de la grădiniţă, a mers cu ea la locuinţa sa şi a inculpatului, şi a rămas cu aceasta până când a venit tatăl său de la serviciu. După ce tatăl minorei a ajuns acasă, acesta a intenţionat să o ia pe fetiţă şi să o convingă să meargă la locuinţa mamei sale, conform hotărârii judecătoreşti, dar minora a refuzat. Nici cu ocazia efectuării anchetei psihosociale nr. x/15.04.2019, inculpatul nu a comunicat reprezentanţilor DAS că în data de 6.05.2019 ar fi dus-o pe fetiţă la o petrecere.

Având, însă, în vedere, că martora G., educatoarea fetiţei, a declarat în faţa instanţei că în ziua de 6.05.2019, fetiţa i-a menţionat că în ziua respectivă se va duce la o petrecere, la o fetiţă sau un băieţel, faptul că martorul H. a declarat atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, că a participat în data de 6.05.2019 la o petrecere organizată la o pizzerie din Râmnicu Sărat, la care a fost prezentă şi C., şi că însăşi persoana vătămată a declarat că a aflat de la fosta soacră că fetiţa va merge la o petrecere, Curtea a reţinut că, într-adevăr, minora a fost dusă la o petrecere în după-amiaza zilei de 6.05.2019, motivul pentru care iniţial inculpatul a ales să ascundă acest aspect, fiind, probabil, temerea că va fi reţinut în defavoarea sa (în condiţiile în care nu o anunţase pe persoana vătămată despre participarea la această petrecere). De altfel, persoana vătămată a declarat că deseori, atunci când inculpatul o lua pe fetiţă, nu îi spunea unde au fost, ce au făcut, ce au mâncat, ignorând-o complet, persoana vătămată neprotestând de-a lungul timpului faţă de aceste fapte, din dorinţa de a nu crea un conflict.

Se observă că inculpatul menţionează în declaraţia din data de 19.05.2019, că în sera zilei de 6.05.2019, în intervalul orar 17:30 - 18:00, a luat-o pe fetiţă în maşină cu intenţia de a o duce la locuinţa mamei sale, dar că fetiţa ar fi început să ţipe, să plângă şi să-i spună că nu vrea să meargă la mama sa, că vrea să stea la el. Ceea ce instanţa a constatat, analizând declaraţia din data de 19.05.2019, este faptul că inculpatul nu a menţionat prezenţa, în interiorul sau în apropierea autoturismului, a altor persoane, care au fost nominalizate, însă, în declaraţii ulterioare ale acestuia. Inculpatul a menţionat doar că, observând opoziţia minorei, a decis să revină cu fetiţa la locuinţa sa. Una dintre aceste persoane, despre care ulterior inculpatul a pretins că se afla în autoturism şi a asistat la incident, este martora E.. Curtea a constatat că, la momentul acestei prime audieri, inculpatul a propus-o ca martoră pe numita E., dar cu privire la cu totul alte aspecte, şi anume, cu privire la faptul că, după data de 6.05.2019, în repetate rânduri, fiica sa ar fi refuzat să vorbească la telefon cu mama, nu cu privire la acest pretins incident din sera zilei de 6.05.2019. Or, dată fiind importanţa pe care cele întâmplate în data de 6.05.2019 o au în soluţionarea cauzei, fiind, practic, ziua cu care a debutat perioada în care minora, împotriva voinţei mamei sale, nu a mai revenit la domiciliul acesteia, contrar hotărârii judecătoreşti de divorţ, fiind în interesul inculpatului să se reţină că acest lucru s-a întâmplat din împrejurări care nu îi sunt imputabile, dacă numita E. ar fi fost prezentă la incidentul din seara zilei de 6.05.2019, inculpatul ar fi fost primul interesat să menţioneze acest lucru. Nici în declaraţia din data de 4.11.2019 inculpatul nu menţionează prezenţa martorei E. şi, de altfel, a niciunei alte persoane care să confirme că evenimentele s-au desfăşurat în această modalitate. Analizând declaraţia martorei E. din faza urmăririi penale, Curtea a constatat că nici aceasta nu a precizat că în seara zilei de 6.05.2019 ar fi fost în autoturismul cu care inculpatul ar fi deplasat-o pe minoră înspre domiciliul persoanei vătămate, când minora şi-ar fi exprimat foarte tranşant refuzul de a merge la mama sa, plângând, ţipând, ţinându-se cu mâinile de scaunul autoturismului pentru a nu fi scoasă de tatăl său afară. Având în vedere importanţa pe care un astfel de incident ar fi avut-o pentru apărare, faptul nemenţionării sale de către martora E., care poate fi apreciat ca fiind un martor favorabil inculpatului (o dovadă în aceste sens este aceea că martora nu se limitează la a relata aspecte percepute nemijlocit, ci avansează şi supoziţii, în defavoarea persoanei vătămate. Spre exemplu, menţionează următoarele:

"Nu cunosc dacă în perioada sărbătorilor de iarnă 2018, când minora se afla la domiciliul tatălui său, a fost contactată în vreun mod de către mama sa, dar eu personal cred că nu a făcut acest lucru" - fila x verso vol. II d.u.p.), nu poate avea o altă explicaţie decât aceea că nu a asistat la un astfel de incident.

Prin urmare, declaraţia martorei E. dată în faţa instanţei, în care aceasta relatează că ar fi plecat de la petrecerea din data de 6.05.2019 în acelaşi autoturism cu inculpatul, cu fetiţa acestuia şi cei doi copii ai martorei, precum şi modul în care fetiţa şi-a exprimat refuzul de a fi dusă la domiciliul mamei sale, este apreciată de instanţă ca fiind neconformă cu realitatea.

La aprecierea veridicităţii declaraţiei martorei E., Curtea a avut în vedere relaţia de durată, foarte apropiată, existentă între martoră şi membrii familiei R. Astfel, însăşi martora a declarat că îl cunoaşte pe inculpat şi pe membrii familiei acestuia de peste 30 de ani, are o relaţie foarte apropiată cu aceştia, participând în fiecare an la aniversările zilei de naştere a C., la rândul lor, membrii familiei Radu participând la aniversarea zilei de naştere a copiilor martorei, şi având şi alte ieşiri împreună cu aceştia. Mai mult decât atât, în faza judecăţii, martora a declarat că le ajută pe F. şi T. cu treburile din gospodărie, ceea ce permite a se presupune că există şi o componentă materială a relaţiei dintre martoră şi membrii familiei Radu, importantă în condiţiile în care martora a menţionat că este casnică.

Se observă şi faptul că în prima declaraţie dată în faza urmăririi penale, inculpatul nu a menţionat că, în timp ce încerca să o convingă pe fetiţa care plângea, să meargă la mama sa acasă, pe lângă autoturismul lui ar fi trecut martorul H., care ar fi oprit să se intereseze ce se întâmplă.

Acest lucru este menţionat pentru prima dată în prezenta cauză de martorul H., cu ocazia audierii sale în faza urmăririi penale în data de 14.11.2019, prin urmare, după ce avuseseră loc audierile inculpatului şi ale martorei E.. Cu această ocazie martorul pretinde şi că în data de 6.05.2019 ar fi mers la o petrecere care era organizată la o pizzerie din Râmnicu-Sărat şi că în aceeaşi locaţie s-ar fi aflat şi fetiţa inculpatului cu copiii altor prieteni de familie, la terminarea petrecerii, fetiţa fiind luată de tatăl său. Martorul a mai declarat că în cursul serii de 6.05.2019, după terminarea petrecerii, a văzut că în faţa blocului în care locuieşte B., era parcat autoturismul inculpatului, iar el era coborât din autovehicul. Martorul ar fi oprit şi ar fi întrebat ce a păţit, iar el i-a spus că fata, care se afla în maşină împreună cu cei doi băieţi gemeni şi mama acestora pe nume GG., nu vrea să se ducă acasă că "este ăla acolo" şi că este speriată şi plânge. A mai menţionat că a văzut cum inculpatul a încercat să o ia pe fetiţă din maşină, dar aceasta se ţinea de tetiera unui scaun. Martorul a mai adăugat că nu cunoaşte dacă în seara aceea inculpatul a dus-o sau nu pe fetiţă la mama sa, întrucât el a plecat, însă, cât timp a fost de faţă, nu a văzut şi nu a auzit ca inculpatul să o fi anunţat pe fosta soţie că se află în faţa blocului şi că fetiţa refuză să meargă la ea.

Curtea a apreciat ca neconforme cu realitatea aceste menţiuni făcute de martorul H., în condiţiile în care inculpatul şi martora E., care ar fi fost implicaţi în acest incident, nu l-au menţionat în faza urmăririi penale. În plus, Curtea a reţinut că martorul se află, în raport cu inculpatul, într-o poziţie care poate conduce la afectarea obiectivităţii acestuia. Astfel, martorul H. însuşi a declarat că a fost asistat de către inculpat în două cauze civile, dintre care una nu era soluţionată la momentul audierii, precum şi într-o cauză penală care a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Din declaraţia dată în faţa instanţei, rezultă că şi la momentul audierii sale de către instanţă mai beneficia de asistenţă juridică asigurată de inculpat în una dintre cauze.

În faza judecăţii, martorul H. a reiterat aspectele sus-menţionate, pretins percepute de acesta în seara zilei de 6.05.2019, însă a adus o completare celor declarate iniţial, în sensul că s-ar fi oprit de două ori în dreptul autoturismului inculpatului, aspect pe care nici martora E. nu l-a învederat cu ocazia audierii de la acelaşi termen, argument suplimentar în susţinerea concluziei nesincerităţii martorului cu privire la acest aspect. Un alt indiciu al nesincerităţii martorului, este dat de o precizare pe care acesta a făcut-o tot la termenul din 21.10.2020 şi anume că, în timp ce îl aştepta pe inculpat în dreptul Tribunalului Buzău (este vorba despre incidentul din data de 5.08.2019 - n.n.), a observat un domn mai în vârstă intrând în instanţă. Întrebat fiind ce era special la acest bărbat care a intrat în instanţă, martorul a răspuns că a relatat ce şi-a amintit. Curtea a apreciat că menţionarea prezenţei acestui bărbat mai în vârstă, probabil executorul judecătoresc L. venit în urma apelului telefonic al inculpatului, nu s-a făcut decât din dorinţa de a susţine declaraţia inculpatului (care nu era contestată sub acest aspect, în condiţiile în care la dosarul de urmărire penală se regăseşte procesul-verbal întocmit de executor cu ocazia acelui incident), neexistând niciun motiv pentru care martorul, pe de o parte, să fi reţinut detaliul sosirii acestui bărbat, iar, pe de altă parte, să fi apreciat pertinent să îl menţioneze în declaraţie, mai ales că nu a mai adăugat niciun alt detaliu legat de acest bărbat care să lămurească legătura cu cauza, iar în incinta Tribunalului Buzău este de aşteptat că au intrat mai multe persoane în intervalul în care martorul a fost oprit în apropierea acestei instituţii.

Curtea a apreciat că era firesc ca inculpatul să o sune pe persoana vătămată în seara zilei de 6.05.2019, în condiţiile în care cunoştea că persoana vătămată o aştepta pe fetiţă la domiciliu, măcar pentru a-i cere acordul de a o lua pe minoră la el şi în seara respectivă, dacă nu pentru a o anunţa că fetiţa refuză să vină la domiciliul acesteia. Contrar acestei conduite, care, obiectiv vorbind, era firească în aceste împrejurări, inculpatul a declarat în faza urmăririi penale că în cursul serii de 6.05.2019 nu a sunat-o pe fosta soţie pentru a-i spune că minora rămâne la el. El a mai arătat că nici persoana vătămată nu l-a contactat în niciun fel, fapt contrazis de persoana vătămată, dar şi de mesajele din seara zilei de 6.05.2019 puse la dispoziţie de persoana vătămată şi necontestate de inculpat. În faza judecăţii, inculpatul îşi nuanţează aceste afirmaţii. Astfel, întrebat fiind dacă a anunţat-o pe persoana vătămată în seara zilei de 6.05.2019 că nu o va mai duce pe fetiţă acasă, inculpatul a declarat că el a mers cu fetiţa la el acasă şi a încercat în continuare să o convingă să meargă împreună la domiciliul persoanei vătămate. Între timp, persoana vătămată îi trimitea mesaje şi îl întreba unde sunt, el spunându-i că sunt pe drum. Inculpatul a explicat acest răspuns prin faptul că nu a putut să îi spună că fetiţa refuză să vină la ea, având în vedere modul în care persoana vătămată reacţionase în dimineaţa aceleiaşi zile, pentru simplul fapt că fetiţa plângea.

Curtea a apreciat că această modificare a declaraţiei date în faza urmăririi penale se datorează faptului că, luând cunoştinţă de conţinutul dosarului de urmărire penală, inculpatul a aflat şi despre conţinutul mesajelor din data de 6.05.2019, puse la dispoziţia organelor judiciare de către persoana vătămată, a nega că un schimb de mesaje cu persoana vătămată a avut loc în data de 6.05.2019 fiind defavorabilă inculpatului, constituind o dovadă a nesincerităţii sale. În ceea ce priveşte motivul pentru care inculpatul pretinde că nu i-a spus persoanei vătămate că fiica lor refuză să vină la aceasta, Curtea l-a apreciat ca necredibil, în condiţiile în care, la un moment dat, persoana vătămată oricum ar fi conştientizat că inculpatul nu o mai aduce pe fetiţă la domiciliul ei în seara respectivă.

Tot în cadrul declaraţiei date în faţa instanţei, inculpatul menţionează un element de fapt la care nu a făcut referire în niciuna dintre declaraţiile sale anterioare, şi anume, că în cursul aceleiaşi seri, i-a propus fetiţei să meargă să se plimbe, dar când aceasta a văzut că intră pe strada unde locuia mama sa, a început să plângă. Ar fi vorba despre o a doua deplasare în zona locuinţei persoanei vătămate, pe care inculpatul ar fi făcut-o în seara zilei de 6.05.2019, însoţit de minoră, nemenţionată anterior, deşi fusese audiat în faza urmăririi penale de 3 ori.

Cu aceeaşi ocazie, întrebat fiind care este ultima informaţie pe care i-a furnizat-o persoanei vătămate legat de situaţia fetiţei, în seara zilei de 6.05.2019, acesta nu a dat un răspuns categoric, arătând că nu îşi mai aminteşte, dar crede că i-a spus că se vor vedea a doua zi, fiind sigur că i-a comunicat ceva, dar nu poate să spună dacă i-a spus că o aduce pe fetiţă a doua zi sau că se vor vedea a doua zi. Curtea a apreciat că aceste detalii furnizate de inculpat sunt neconforme cu realitatea, având în vedere că iniţial a declarat că nici nu a sunat-o pe persoana vătămată şi nici nu a primit mesaje din partea acesteia. Cu privire la seara zilei de 6.05.2019, persoana vătămată a menţionat că a comunicat cu inculpatul prin intermediul mesajelor, inculpatul menţionând că nu poate răspunde la telefon pentru că sunt şi alte persoane în maşină şi nu vrea ca acestea să audă convorbirea. Persoana vătămată a declarat, fapt atestat şi de mesajele depuse la dosar, că inculpatul i-a spus că e pe drum şi mai are de parcurs 45 de km până să ajungă la ea, or, în condiţiile în care petrecerea avusese loc în aceeaşi localitate în care locuia şi persoana vătămată, informaţia este falsă. Persoana vătămată a menţionat că după 45 de minute a coborât în faţa blocului să aştepte acolo sosirea lor, însă aceştia nu au venit. Inculpatul nu a mai răspuns la telefon.

Nici din declaraţia inculpatului şi nici din alte mijloace de probă nu rezultă că, până în după-amiaza zilei de 8.05.2019, când persoana vătămată s-a deplasat la domiciliul inculpatului, având loc incidentul în care aceasta a fost implicată împreună cu mama inculpatului, persoana vătămată a primit informaţii clare, liniştitoare, cu privire la situaţia fetiţei, ceea ce este firesc să fi creat o stare de temere persoanei vătămate, cu atât mai mult cu cât în dimineaţa zilei de 7.05.2019 aceasta aflase de la educatoarea minorei, că fiica sa nu fusese adusă nici la grădiniţă.

Inculpatul nu a menţionat şi nici instanţa nu a identificat o explicaţie, compatibilă cu buna credinţă, pentru această blocare a accesului persoanei vătămate, nu doar la propriul copil, ci chiar la informaţii legate de situaţia acestuia. În acest context, faptul că persoana vătămată va trăi stări de anxietate şi revoltă şi că nu va rămâne pasivă, urmând a întreprinde ceva pentru a se lămuri şi pentru a îşi aduce copilul acasă, era absolut previzibil, inclusiv pentru inculpat, cu atât mai mult cu cât din declaraţiile sale şi din afirmaţiile făcute de unii dintre martorii audiaţi la propunerea sa, numita B. este o persoană temperamentală. Prin urmare, incidentul din 8.05.2019, spre exemplu, a fost previzibil pentru inculpat, chiar dacă nu în detaliile concrete ale sale.

Sintetizând datele aflate la dispoziţia instanţei cu privire la evenimentele din 6.05.2019, Curtea a reţinut că la dosar nu există decât o dovadă că în dimineaţa zilei de 6.05.2019, fetiţa îşi dorea compania tatălui şi îşi făcea griji că mama sa ar putea să o împiedice să îşi mai vadă tatăl, nu şi o dovadă a refuzului categoric, marcat prin ţipete şi accese de plâns ale fetiţei, de a reveni la domiciliul mamei sale, exprimat de aceasta în seara zilei de 6.05.2019.

Curtea a reţinut că în prezent, raporturile dintre minoră şi mama sa sunt considerabil afectate, lucru recunoscut chiar de către persoana vătămată, care a declarat în faţa instanţei că este conştientă că fetiţa nu vrea să o vadă, ştie că se manifestă urât atunci când o vede, îi este milă de ea atunci când o vede cum ţipă şi a decis să nu mai meargă să o vadă nici la şcoală, pentru că nu vrea ca aceste manifestări ale ei să aibă loc în văzul colegilor, care interpretează în fel şi chip cele pe care le observă. Deteriorarea relaţiei este menţionată şi de către inculpat, de către unii dintre martorii audiaţi la propunerea inculpatului, rezultă şi din unele dintre înregistrările audio-video depuse la dosar de inculpat, din rapoartele de întrevedere întocmite de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Local al Municipiului Ploieşti în perioada septembrie - decembrie 2020, şi a fost constatată şi de către experţii psihologi care au întocmit în cauză raportul de expertiză psihologică (expertul desemnat de instanţă) şi, respectiv, opinia profesională în specialitatea psihologie clinică (expertul parte desemnat de inculpat). Astfel, raportul de expertiză concluzionează că "C. prezintă elemente de alienare parentală, exprimate printr-o simptomatologie anxioasă de separare, cu simptome somatoforme (stare de panică, cu agitaţie, plâns spontan cu lacrimi şiroind pe obraz, tremor, roşeaţa feţei, palpitaţii, senzaţie de vomă etc.), refuz şi opoziţie în a relaţiona cu mama." La rândul său, expertul parte a constatat prezenţa comportamentului reclamat de părinţi, constând în manifestarea unui refuz categoric de a relaţiona cu mama ei, prin crize de plâns puternic, ţipete adresate tatălui, cerându-i de fiecare dată să o ducă acasă cât mai repede.

Curtea a constatat că nivelul de afectare a relaţiei mamă-fiică a crescut treptat după data de 6.05.2019, încercările mamei de a restabili comunicarea cu copilul său reuşind în proporţie din ce în ce mai redusă, pe măsură ce perioada cât aceasta s-a aflat la domiciliul inculpatului, sub continua sa influenţă, a crescut, iar între părinţi au avut loc incidente generate de dorinţa mamei de a-şi recăpăta copilul, şi a inculpatului de a-i împiedica sau, cel puţin, restricţiona, accesul la copil.

Probele administrate în cauză atestă că, inclusiv anterior datei de 6.05.2019, au existat situaţii în care minora şi-a exprimat preferinţa de a rămâne în compania tatălui său. Relevante în acest sens sunt înregistrările audio prezentate de inculpat, ale unor convorbiri telefonice purtate cu minora care se afla la domiciliul persoanei vătămate, în cadrul cărora fetiţa îl implora pe tată să vină la ea şi să nu întrerupă convorbirea telefonică până în momentul în care urma să ajungă la domiciliul persoanei vătămate. Curtea a constatat că, deşi persoana vătămată asista la aceste convorbiri, nu a intervenit într-un mod care să poate fi apreciat ca fiind brutal, în pofida faptului că inculpatul a subliniat în mod repetat că persoana vătămată era mai dură şi îi adresa minorei chiar şi cuvinte jignitoare. Curtea a apreciat că dacă persoana vătămată ar fi adoptat o altă atitudine, ar fi creat fetiţei sentimentul că încearcă să restricţioneze relaţia acesteia din urmă cu tatăl său, neadoptarea acestei atitudini constituind un argument în sensul că nu conduita persoanei vătămate este cea care i-a creat minorei reprezentarea că nu va mai fi lăsată să îl vadă pe tatăl său.

Curtea a observat că, în mod normal, în data de 6.05.2019 minora nu putea să aibă această reprezentare, în condiţiile în care tocmai ce petrecuse un lung interval de timp, 20 aprilie - dimineaţa zilei de 6 mai 2019 la domiciliul tatălui, cu acordul mamei (conform menţiunilor pe care însăşi persoana vătămată le-a făcut în plângerea depusă în data de 7.05.2019 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat).

Totuşi, în declaraţia dată de martora G. în faţa organelor de urmărire penală, aceasta a declarat că în data de 6.05.2019, în momentul în care tatăl a vrut să plece de la grădiniţă şi să o lase pe minoră în continuare la cursuri, aceasta a început să plângă şi să spună că nu vrea să rămână la grădiniţă, "pentru că mami nu o s-o mai lase la tati, iar tati nu o s-o mai lase la mami" . Fetiţa a mai afirmat că ea îi iubeşte pe ambii părinţi, iar educatoarea i-a promis că va discuta cu amândoi părinţii şi că ea va merge la ambii părinţi atunci când va dori. Minora s-a liniştit astfel că s-au putut desfăşura activităţile şcolare. Probatoriul administrat nu poate justifica o concluzie în sensul că persoana vătămată este cea care i-ar fi transmis fetiţei că nu o va mai lăsa la tatăl său. Oricum, se pare că în data de 6.05.2019, temerea fetiţei că ar putea fi împiedicată de mamă să îşi vadă tatăl putea fi uşor alungată, prin asigurări date de persoane de încredere, că acest lucru nu se va întâmpla.

Probatoriul administrat susţine concluzia că în preajma zilei de 6.05.2019, raporturile dintre persoana vătămată şi minoră nu erau de aşa natură încât, luarea de îndată a fetiţei de la domiciliul mamei sale să fie o măsură necesară pentru salvarea minorei de la un pericol iminent, care să nu poată fi înlăturat altfel, şi care îi ameninţa viaţa, integritatea corporală sau sănătatea, fie ea fizică sau psihică. În lipsa unui astfel de context, decizia inculpatului de a păstra pe minoră la domiciliul său, contrar hotărârii judecătoreşti care statua în mod neechivoc stabilirea domiciliului copilului la mama, la care se adaugă manoperele, ulterioare datei de 06.05.2019, prin care inculpatul a împiedicat-o pe persoana vătămată să se bucure de o relaţionare normală cu copilul său, prezintă elementele tipicităţii obiective şi subiective ale infracţiunii prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

Curtea a reţinut menţiunile expertului psiholog desemnat în cauză, care face trimitere la opinia exprimată de HH. (reputat psihiatru american şi profesor în psihiatrie, cunoscut ca fiind unul pionierii terapiei familiale), pe care rezultă că şi-o însuşeşte, potrivit căreia alienarea copilului începe încă din timpul în care relaţia dintre părinţi se deteriorează, apar tensiuni şi conflicte, reproşuri, agresivitate verbală şi/sau fizică. De cele mai multe ori, părinţii proiectează asupra copiilor o parte din nemulţumirile şi frustrările lor, pot avea un comportament mai autoritar, dur, nepotrivit, ceea ce va duce în timp, în funcţie de vârsta copilului, de capacitatea lui de înţelegere şi de acceptare a situaţiei familiale, la trăiri şi elemente de alienare. Copilul poate începe să se îndoiască de dragostea părinţilor, să trăiască anxietatea de pierdere a dragostei părinteşti, de pierdere a celuilalt părinte, să trăiască sentimente de vinovăţie şi, în unele situaţii de separare a părinţilor, să facă "alegeri". Este cunoscut că, cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât el este mai egocentric şi egoist, el se orientează după trebuinţele şi nevoile lui de siguranţă şi, în consecinţă, se va orienta către acel părinte care-i răspunde, cel mai bine, nevoilor lui, şi va adopta, subconştient, mecanisme defensive (de apărare), chiar disfuncţionale, pentru a-şi menţine "câştigul". Aplicând aceste noţiuni teoretice la cazul concret al persoanei vătămate, inculpatului şi fetiţei lor, expertul constată că C. a avut parte de o familie în care relaţia părinţilor a fost atipică, disfuncţională, chiar şi în prezent, comportamentul ambilor părinţi în raport cu fiica lor, fiind unul, chiar la modul neintenţionat, subconştient, tot disfuncţional, alienant. Astfel, mama nu îşi poate controla exprimarea agresivităţii verbale şi a furiei, mai ales în prezenţa fetiţei, iar tatăl îşi asumă, spontan, instinctiv, dintr-o hiperprotecţie faţă de minoră, rolul de salvator, de cel care o "salvează" fizic şi/sau psihologic pe fetiţă, atunci când, de fapt, nu există nicio ameninţare la adresa ei; în acest mod se menţine în mintea copilului teama de ameninţare, de pericol, ca într-un cerc vicios. Tot cu privire la cazul concret din speţă, expertul parte a învederat că faptul că minora îl preferă pe tată, deşi a locuit cu mama ei până la vârsta de 5 ani, ceea ce presupune că şansa de a dezvolta o relaţie reciprocă, autentică, a existat, se poate aprecia că are la bază felul în care C. i-a perceput pe părinţii săi atunci când în cauză existau situaţii conflictuale. Atmosfera tensionată din familie, comportamentul părinţilor, discuţiile acestora unul la adresa celuilalt, au determinat-o pe C. să îşi dezvolte convingerea că mama are un rol determinant, autoritar, iar tatăl este persoana neîndreptăţită, cu rol de victimă ("mama îl dădea deseori afară din casă", lucru reieşit şi din afirmaţiile mamei).

Curtea a constatat că însăşi persoana vătămată a relatat în faţa celor doi experţi psihologi aspecte care au putut-o determina pe fetiţă să o perceapă pe mamă ca fiind autoritară, dominantă în raporturile cu tatăl. Astfel, în conţinutul raportului de expertiză psihologică se arată că, după ce persoana vătămată a menţionat ce o nemulţumea la conduita inculpatului în cadrul familiei (venea târziu acasă, nu se implica în niciun fel în treburile casei, nici practic, nici financiar), a arătat că din cauza acestor nemulţumiri, după ce acesta venea să o vadă pe fetiţă, îl trimitea să doarmă la el acasă, iar întrebată fiind cum proceda să-l trimită acasă, aceasta a afirmat:

"ce, doamnă, îl dădeam afară direct!". Întrebată fiind unde era fetiţa atunci când se certau şi îl dădea afară din casă, persoana vătămată a răspuns că "era şi ea pe acolo, prin casă". Pe de altă parte, atât din înregistrările de convorbiri telefonice depuse la dosar, din declaraţiile unora dintre martori, dar şi din menţiunile pe care fetiţa le-a făcut în prezenţa experţilor psihologi, în interacţiunea cu fetiţa, inculpatul se manifestă cu calm, răbdare, îşi alocă timp şi energie pentru a se asigura de buna dispoziţie, dar şi de educarea copilului şi formarea caracterului acestuia.

În înţelegerea împrejurărilor în care fetiţa a ajuns să prefere să se afle în compania tatălui şi a familiei acestuia, Curtea a avut în vedere şi anumite împrejurări pe care însăşi persoana vătămată le-a menţionat în faza judecăţii:

"În anul 2018 m-am înscris la un examen care se organiza pentru ocuparea unui post de jurist la Spitalul din Râmnicu Sărat. Aveam aproximativ 40 de zile la dispoziţie pentru a mă pregăti pentru examen, volumul de informaţii pe care trebuia să mi-l însuşesc fiind foarte mare, fiind vorba despre materia achiziţiilor publice. Nu aveam serviciu în perioada respectivă (...). O duceam pe fetiţă dimineaţa la grădiniţă, iar în cele 4 ore cât stătea la grădiniţă, aveam posibilitatea să învăţ.

Când C. venea de la grădiniţă o rugam să mă lase să învăţ.

Poate că nu am stat cu ea în perioada respectivă atât cât şi-ar fi dorit, dar eu am încercat să o fac să înţeleagă că dacă iau acest examen o să avem bănuţi încât să trăim viaţa aşa cum ne-o dorim.

Din păcate, nu am luat acel examen, m-am angajat în altă parte şi lucram de dimineaţă până la orele 16. Eu sau inculpatul o duceam la grădiniţă. Nu mai aveam timp să fac împreună cu aceasta toate lucrurile pe care le făceam de obicei, pe care le doream. Aceasta a fost perioada în care C. a început să îl prefere pe inculpat.

. . . . . . . . . .

Arăt că făceam naveta zilnic de la Râmnicu Sărat la Galaţi, eram obosită, poate că nu mai aveam disponibilitatea psihică pentru a face împreună cu C. ceea ce-şi dorea, iar inculpatul şi familia sa au profitat de această situaţie pentru a mă îndepărta de copil".

Curtea a subliniat că trebuie avut în vedere că interacţiunea dintre părintele căruia copilul îi este încredinţat, şi care este pus în situaţia de a se ocupa zi de zi de tot ceea ce presupune îngrijirea acestuia, fiind nevoit să gestioneze şi situaţii mai puţin plăcute, este diferită de interacţiunea dintre copil şi celălalt părinte, care în intervalul în care, în mod excepţional, îl are în grijă pe copil, se străduieşte, de regulă, să îi satisfacă toate dorinţele acestuia şi să îi aloce mai mult timp decât ar face-o dacă prezenţa copilului ar fi zilnică. Îngrijirea şi educarea copilului, formarea de deprinderi corecte reprezintă activităţi ce se desfăşoară zi de zi, care uneori pot să impună şi adoptarea unor poziţii mai ferme, care pot să atragă nemulţumirea de moment a copilului. Sintetizează aceste aspecte martora D., care în faţa instanţei a declarat:

"A insista pentru ca un copil mic să înveţe să fie curat, să se spele pe dinţi, nu înseamnă să fii un părinte dur, înseamnă să încerci să îl educi. Iar dacă un copil spune că nu vrea să meargă la grădiniţă, nu poţi să te conformezi acelei dorinţe a copilului".

Pe parcursul procesului s-a invocat faptul că persoana vătămată ar fi fost rece, distantă cu copilul. Curtea a apreciat, însă, că probatoriul administrat nu confirmă faptul că persoana vătămată ar fi avut o atitudine de indiferenţă faţă de copil, că l-ar fi făcut pe acesta din urmă să se simtă neiubit, chiar dacă între persoane, prin urmare, şi între persoana vătămată şi inculpat, există deseori diferenţe în ceea ce priveşte priceperea de a-şi manifesta afecţiunea.

Curtea a menţionat, spre exemplu, declaraţia martorei E. dată în faţa instanţei de apel. Întrebată fiind dacă a perceput-o pe persoana vătămată ca fiind o mamă dură, violentă, severă, martora a răspuns că nu a perceput-o ca fiind o mamă dură, violentă, poate cel mult rece. Din analiza precizărilor ulterioare, rezultă că martora nu a fost în măsură să indice în concret, o împrejurare, un act de conduită al persoanei vătămate, replici ale acesteia, pe baza cărora a concluzionat că acesta este "rece" în raporturile cu fetiţa, limitându-se a preciza că "aşa am perceput-o eu". Martora BB., în momentul în care i s-a cerut să descrie atitudinea persoanei vătămate faţă de minoră, a arătat că apreciază că aceasta avea o atitudine "în limitele normalităţii, nimic ieşit din comun", adăugând că aceasta nu era foarte drăgăstoasă, să ia fetiţa în braţe, să o alinte, era mai rezervată, iar copilul avea tendinţa să caute compania tatălui. Martora Y., în momentul în care i s-a cerut să descrie relaţia dintre persoana vătămată şi minoră anterior lunii mai 2019, a declarat că a văzut-o împreună cu minora doar de câteva ori, prin oraş, părea că relaţia dintre cele două este în regulă.

Nu trebuie omis nici faptul că momentul reţinerii minorei la domiciliul tatălui are loc după o perioadă destul de lungă în care fetiţa s-a aflat exclusiv în compania inculpatului şi a membrilor familiei acestuia.

Curtea a reţinut că pentru martora G., educatoarea din acea perioadă a minorei, persoană cu pregătire în domeniul psihologiei copilului şi pedagogiei, nimic nu a anticipat pretinsul refuz al minorei de a reveni la domiciliul mamei sale începând cu data de 6.05.2019. Astfel, martora a declarat că a observat că fetiţa îşi dorea să fie atât cu mama, cât şi cu tatăl ei, în cadrul activităţilor pe care le desfăşurau la grădiniţă şi care implicau uneori ca micuţii să-şi deseneze familia. Martora a declarat că fetiţa vorbea foarte mult de mama şi de tatăl său, adăugând că lucrul care o surprindea era că aceasta "radiază atunci când îşi vedea părinţii". Martora a mai arătat că pe parcursul frecventării grădiniţei, fetiţa relata cu încântare despre timpul petrecut cu fiecare dintre cei doi părinţi, despre cadourile pe care fiecare dintre aceştia i le făcuse, şi şi-a amintit despre ataşamentul fetiţei faţă de mama sa. La început nici nu voia să se despartă de aceasta, martora precizând că nu înţelege refuzul fetiţei de a reveni la mamă începând cu data de 6.05.2019, în condiţiile în care nimic din comportamentul ei nu o avertizase cu privire la o astfel de posibilitate. Martora a mai furnizat un detaliu important cu privire la starea de spirit a fetiţei din data de 6.05.2021. Astfel, la plecare, şi-a luat la revedere de la copii şi le-a spus că "se vor vedea în ziua următoare". Martora a concluzionat că, faţă de aceste discuţii, nu a reuşit să înţeleagă care este motivul pentru care fetiţa nu a mai dorit să revină la grădiniţă.

Curtea a avut în vedere şi faptul că dacă atitudinea persoanei vătămate faţă de minoră ar fi fost inadecvată în aşa măsură încât să îl determine pe inculpat, persoană cu calificare juridică, să încalce o hotărâre judecătorească, nu se explică de ce inculpatul, cu ocazia judecării cererilor de divorţ, a fost de acord ca minora să îi fie încredinţată mamei. Astfel, de la data pronunţării hotărârii de divorţ şi până în data de 6.05.2019 nu trecuseră nici 3 luni, interval de timp în care este greu de crezut că atitudinea persoanei vătămate faţă de minoră se deteriorase în aşa măsură.

Deşi unul dintre motivele pentru care, în opinia inculpatului, fetiţa refuză să meargă la mama sa, este acela că persoana vătămată are o relaţie cu un alt bărbat (conform declaraţiei inculpatului din data de 4.11.2019 - fila x d.u.p.; cu toate acestea, în alte împrejurări a menţionat că nu ştie care este motivul pentru care fiica sa nu mai doreşte să meargă la mamă-raport de întrevedere din 5.06.2019 aflat la fila x d.u.p.), în niciuna dintre ocaziile în care minora a răspuns în mod nemijlocit vreunui reprezentant al autorităţii statului, de ce nu vrea să se întoarcă acasă, aceasta nu a menţionat faptul că motivul ar fi că mama sa are o relaţie cu un alt bărbat decât tatăl său. Dimpotrivă, inculpatul este cel care atrage atenţia asupra acestui fapt, procedând inclusiv la ataşarea la dosarele în care cei doi au calitatea de părţi, a unor fotografii în care persoana vătămată apare în compania bărbatului cu care are o relaţie (spre exemplu, astfel de fotografii sunt integrate în concluziile scrise depuse de inculpat în dosarul nr. x/2019 - fila x d.u.p.).

Curtea a reţinut că inclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în apropierea datei de 6.05.2019, consemnează caracterul adecvat al raporturilor dintre persoana vătămată şi fiica sa, respingându-se solicitările inculpatului de stabilire a locuinţei copilului la acesta.

Astfel, în considerentele Sentinţei civile nr. 1130 din 14.09.2018 pronunţate de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018, prin urmare, după separarea în fapt a soţilor, dar înainte de desfacerea căsătoriei prin divorţ, hotărâre prin care a fost respinsă cererea formulată de inculpat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, de stabilire a locuinţei minorei la acesta, se face referire la un raport de anchetă socială întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială Râmnicu Sărat, în care se arată că minora se află în grija mamei unde beneficiază de condiţii bune de locuit şi de un mediu prielnic, minora fiind foarte apropiată de mama sa.

De asemenea, la scurt timp după reţinerea minorei la domiciliul său, în data de 9.05.2019 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat (sub nr. x/2019) cererea formulată de inculpat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, de schimbare a locuinţei minorei la domiciliul său. Cererea a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 820/29.05.2019, în considerente arătându-se, între altele, şi că "Dorinţa minorei în vârstă de 5 ani, nu este suficientă pentru o modificare a locuinţei minorei pe calea ordonanţei preşedinţiale, nefăcându-se dovada urgenţei în acest sens, respectiv că minora ar fi în pericol la domiciliul mamei, că starea de sănătate a acesteia ar impune schimbarea domiciliului, sau că ar exista o urgenţă de altă natură".

Şi apelul exercitat de inculpat împotriva acestei sentinţe civile a fost respins de Tribunalul Buzău, secţia I civilă prin Decizia civilă nr. 459/20.06.2019, în considerente arătându-se, între altele, că "minorul prezintă simptome de alienare părintească faţă de mama sa şi aceste efecte trebuie contracarate printr-o bună colaborare între părinţi, fiind în interesul superior al copilului păstrarea unor bune relaţii între părinţi. Niciun moment apelantul nu a făcut dovada eforturilor sale în ceea ce priveşte disponibilitatea minorei de a-şi vedea mama, în condiţiile în care a învederat că el însuşi nu a întâmpinat greutăţi în desfăşurarea legăturilor personale cu minora, din contră, chiar intimata a fost de acord cu desfăşurarea lor mai mult decât în hotărârea judecătorească. Acest efort îi este recomandat chiar de către Direcţia de Asistenţă Socială în Raportul de Întrevedere. La rândul ei, intimata a încercat să-şi vadă copilul, însă a întâmpinat refuzul apelantului, chiar şi la intervenţia Direcţiei de asistenţă socială, conform raportului de întrevedere (...). A întrerupe, ca tată, un efort al mamei şi al educatoarei de integrare în colectivul grădiniţei, la o vârstă când minora trebuie să se adapteze cerinţelor învăţământului preşcolar, doar pe considerentul că minora refuză să meargă pentru că vine mama să o ia, astfel cum se reţine în în Ancheta psihosocială efectuată de Direcţia de Asistenţă Socială, denotă că apelantul nu a întreprins niciun efort în ceea ce priveşte relaţia mamă fiică. Aşa cum a relata faptul că intimatei i s-a desfăcut contractul de muncă pentru comportamentul său, în condiţiile în care se reţine refuzul intimatei de a merge la programul schimbat tocmai pentru că are un copil minor în întreţinere, denotă, de asemenea, încercarea de a denatura realitatea de către apelant. (...) simpla opunere a minorei în a se întoarce la domiciliul mamei nefiind de natură a dovedi că aceasta s-ar afla în real pericol la domiciliul mamei".

În considerentele Deciziei civile nr. 510/22.07.2019 pronunţate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2019 se arată că "deşi reclamantul invocă refuzul minorei de a se întoarce la mama acesteia, observă Tribunalul că vârsta deosebit de fragedă a copilului nu îi permite acestuia să evalueze obiectiv situaţia"..

În condiţiile în care minora nu se afla în pericol la domiciliul mamei sale, preferinţa copilului pentru a locui împreună cu tatăl este insuficientă pentru ca acesta din urmă să procedeze la reţinerea copilului la domiciliul său, doar o hotărâre judecătorească în acest sens conferind legalitate unei astfel de conduite.

Curtea a constatat că elemente de alienare parentală au fost sesizate la minora C. în raport cu mama sa, de diferiţi reprezentanţi ai autorităţii statului, la un interval destul de scurt de timp de la data de 6.05.2019.

Astfel, atitudinea de respingere a mamei de către minoră se constată încă din data de 17.05.2019, când a avut loc o întrevedere între reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din subordine Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat, inculpat şi minora C., ale cărei detalii au fost consemnate în raportul de întrevedere nr. x/20.05.2019 aflat la d.u.p.. Se consemnează în acest raport faptul că inculpatul a precizat că el nu se opune unei întâlniri între minoră şi mamă, însă minora nu-şi doreşte acest lucru şi se teme că va fi afectată în urma acestei întrevederi. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a mai menţionat că nu ştie de ce minora are o astfel de atitudine faţă de mamă, precum şi că dumnealui nu o influenţează în acest sens. Minora a manifestat pe întreaga perioadă a discuţiei o atitudine de respingere faţă de mamă şi de fiecare dată când se aducea în discuţie o eventuală întâlnire cu mama, aceasta fie refuza să răspundă, fie îşi schimba starea emoţională şi căuta să stea cât mai aproape de tată. Întrebată de ce nu vrea să meargă la mamă, a răspuns că nu vrea să mai meargă pentru că aceasta nu o va mai lăsa la tată.

Curtea a subliniat din nou faptul că pretinsa intenţie a persoanei vătămate de a împiedica păstrarea legăturii dintre tată şi fiică nu rezultă din niciun mijloc de probă.

Din referatul de anchetă socială întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Local Râmnicu Sărat ca urmare a solicitării Judecătoriei Râmnicu Sărat din dosarul nr. x/2019 având ca obiect cererea formulată de inculpat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, de schimbare a locuinţei minorei la domiciliul său, rezultă că inculpatul invocă faptul că minora nu vrea să se mai ducă la grădiniţă (se arată că inculpatul "intenţionează să înscrie minora, cu acordul mamei, la o grădiniţă, dacă aceasta refuză în continuare să meargă la cea la care este înscrisă"), iar minora, întrebată fiind, arată că nu vrea să mai meargă la grădiniţă, pentru că vine mama să o ia de acolo. Totuşi, pe măsură ce reprezentanţii DAS au discutat cu minora, aceasta "şi-a manifestat interesul de a reveni la grădiniţă"

Aceeaşi explicaţie a minorei este consemnată şi în raportul de monitorizare întocmit de DAS în data de 31.05.2019 .

Şi în considerentele deciziei Tribunalului Buzău, secţia I civilă nr. 459 din 20.06.2019, anterior citate, s-a arătat, între altele, că "minorul prezintă simptome de alienare părintească faţă de mama sa".

Curtea a atras atenţia că toate aceste evaluări au avut loc după incidentul din data de 8.05.2019, care, aşa cum menţionează şi expertul desemnat în cauză, a fost una dintre situaţiile conflictuale "extrem de traumatizante pentru ea" în care a fost implicată de părinţii săi. În condiţiile în care fetiţa a rămas în grija tatălui şi familiei sale după acest incident, copilul, aflat la o vârstă foarte fragedă, cu privire la care, în cele din urmă, nu există o certitudine că a refuzat vehement în data de 6.05.2019 să revină la mama sa, a putut fi influenţat în stabilirea culpei pentru cele întâmplate, şi în creionarea unei imagini negative pentru mamă. Copilului i-a rămas întipărită în minte agitaţia care a însoţit venirea mamei, conflictul dintre bunică şi mamă, vătămarea bunicii, care a făcut şi o deplasare la spital în urma incidentului, venirea poliţiştilor la chemarea tatălui, lipsa de maturitate specifică vârstei nepermiţându-i să realizeze care era starea de spirit a mamei la momentul venirii la apartamentul tatălui, generată de dragostea faţă de fiica sa şi temerea că se va încerca separarea sa de copil (persoana vătămată vorbeşte despre temeri care i s-au confirmat când a ajuns la apartament), precum şi faptul că tatăl şi, cu atât mai puţin bunica paternă, nu aveau niciun temei legal să împiedice preluarea copilului de către persoana vătămată.

Curtea a apreciat că minora nu a continuat cursurile la grădiniţa "Orizont" pentru simplul fapt că inculpatul nu a dorit ca persoana vătămată să aibă acces la copil. Este adevărat că există mijloace de probă care atestă că şi minora şi-a exprimat dorinţa de a nu veni la grădiniţă, dar aceleaşi mijloace de probă atestă şi că poziţia ei cu privire la acest aspect ar fi fost uşor de schimbat, dacă inculpatul ar fi dorit acest lucru. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, martora G. a declarat că în data de 6.05.2019, în momentul în care tatăl a vrut să plece de la grădiniţă şi să o lase pe minoră în continuare la cursuri, aceasta a început să plângă şi să spună că nu vrea să rămână la grădiniţă, "pentru că mami nu o s-o mai lase la tati, iar tati nu o s-o mai lase la mami" . Fetiţa a mai afirmat că ea îi iubeşte pe ambii părinţi, iar educatoarea i-a promis că va discuta cu amândoi părinţii şi că ea va merge la ambii părinţi atunci când va dori. Minora s-a liniştit astfel că s-au putut desfăşura activităţile şcolare. De asemenea, mai sus s-au menţionat aspecte consemnate în referatul de anchetă socială întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Local Râmnicu Sărat ca urmare a solicitării Judecătoriei Râmnicu Sărat din dosarul nr. x/2019, şi anume, că inculpatul a invocat faptul că minora nu vrea să se mai ducă la grădiniţă (se arată că inculpatul "intenţionează să înscrie minora, cu acordul mamei, la o grădiniţă, dacă aceasta refuză în continuare să meargă la cea la care este înscrisă"), iar minora, întrebată fiind, a arătat că nu vrea să mai meargă la grădiniţă, pentru că vine mama să o ia de acolo. Totuşi, pe măsură ce reprezentanţii DAS au discutat cu minora, aceasta "şi-a manifestat interesul de a reveni la grădiniţă".

Tot pentru că a dorit ca persoana vătămată să nu aibă acces la copil, inculpatul nu a informat-o pe fosta soţie că fetiţa lor urmează cursurile altei grădiniţe, persoana vătămată aflând acest lucru de la reprezentanţii grădiniţei "Orizont", în contextul demersurilor pe care grădiniţa "P." le-a făcut în vederea transferării minorei de la grădiniţa "Orizont". Curtea a observat şi faptul că sediul grădiniţei P. este în municipiul Buzău, în condiţiile în care atât persoana vătămată, cât şi inculpatul şi minora locuiau în municipiul Râmnicu Sărat.

Inculpatul a revenit prin aceste demersuri asupra poziţiei pe care o adoptase în cadrul procesului de divorţ, când a solicitat ca, în ipoteza în care locuinţa minorei nu se va stabili la domiciliul său, instanţa să dispună ca înscrierea minorei la o unitate de învăţământ să fie făcută cu acordul ambilor părinţi, iar el să păstreze legătura cu unitatea de învăţământ unde va fi integrată minora, nedorind să recunoască aceleaşi drepturi şi persoanei vătămate.

Documentaţia pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală de către reprezentanţii P. demonstrează opoziţia inculpatului la orice contact dintre persoana vătămată şi fetiţă, exercitarea de presiuni asupra angajaţilor grădiniţei pentru a-i descuraja să mai permită astfel de întrevederi, influenţarea minorei în sensul de a nu fi de acord cu interacţiunile cu mama sa.

Astfel, faţă de procesul-verbal încheiat în data de 15.10.2019 cu privire la vizita persoanei vătămate care a avut loc la grădiniţa P. în data de 14.10.2019 - fila x d.u.p., Curtea a reţinut următoarele: prima reacţie a fetiţei, atunci când o vede pe mama sa este aceea de a izbucni în plâns. Se observă că persoana vătămată este preocupată de starea psihică a fetiţei, aşezându-se pe scaun mai departe de fetiţă şi de educatoare, în timp ce aceasta din urmă încearcă să o liniştească pe cea mică. Fetiţa cere ca tatăl său să fie sunat şi să vină la grădiniţă. Cu toate acestea, mama reuşeşte în scurt timp să o liniştească, atrăgând-o în discuţii de interes pentru aceasta, vorbindu-i despre persoane cunoscute, despre lucruri care cunoaşte că o interesează. Astfel, îi spune că a văzut fotografii cu ea îmbrăcată într-o rochiţă frumoasă (acesta este momentul în care fetiţa s-a liniştit şi a permis dialogul cu mama, fără contact vizual, însă). Mama îi povesteşte despre doi copii care şi-ar fi dorit foarte mult să o vadă, iar fetiţa o întreabă de ce nu i-a adus şi pe ei. Mama îi spune că a refăcut camera ei şi că a înlocuit cabina de duş cu o cadă şi că o aşteaptă să aleagă lenjeria de pat, moment în care fetiţa spune că îşi doreşte lenjerie cu II.. Deşi tocmai a făcut o afirmaţie din care implică acordul ei de a locui cu mama, în scurt timp începe să plângă şi îi spune mamei să nu o ia acasă, iar aceasta îi promite că nu o va lua niciodată fără acordul ei, fetiţa liniştindu-se. Mama îi arată unghiile şi îi spune că JJ. nu a mai ajuns să i le facă, fetiţa a întrebat de ce, iar mama îi spune că nu a mai putut şi că ea şi le-a făcut singură. Persoana vătămată o întreabă pe fetiţă cine îi taie ei unghiile atât de frumos, iar ea a răspuns că "tati", dar evită să răspundă la întrebarea cu cine a mers la tuns, întrebând-o pe mama sa de unde are brăţara de la mână. Mama îi spune că de la mânăstire şi încearcă să i-o dea fetiţei, care refuză, dar o ia şi o pune în mâna educatoarei. Educatoarea întreabă dacă i-o dă ei, însă aceasta i-o smulge din mână şi decide să o păstreze ea. La despărţire, mama îi cere fetiţei o îmbrăţişare, dar fetiţa refuză, mama o ia, însă, în braţe, şi o pupă, spunându-i că i-a fost dor de ea, fetiţa refuzând în continuare îmbrăţişarea, însă, întrebată fiind dacă vrea să o mai vadă, fetiţa răspunde şoptit "da".

Progresul considerabil pe care mama l-a obţinut în comunicarea cu fetiţa într-o singură întrevedere scurtă, arată că separarea fetiţei de mamă era nenecesară, iar atitudinea fetiţei, manifestată atât de categoric, necontestat şi în mod repetat, în intervalul cuprins între data de 6.05.2019 şi data de 14.10.2019, de a refuza contactul cu mama, se datorează într-o proporţie covârşitoare influenţei inculpatului. Fetiţa vrea să îşi revadă mama, dar se fereşte să o spună cu voce tare.

Nu trebuie omis faptul că această întrevedere a avut loc după incidentele din data de 5.08.2019 de la biroul executorului judecătoresc L. (potrivit procesului-verbal aflat la fila x d.u.p., în momentul în care a văzut-o pe persoana vătămată, minora, care se afla în braţele inculpatului, a început să plângă puternic şi să îl strângă tare pe inculpat de gât, să strige "tati-tati, hai să plecăm". Executorul judecătoresc a încercat să discute cu inculpatul, dar acest lucru nu a fost posibil, din cauză că minora a început să ţipe şi să plângă şi mai tare şi să tremura, moment în care debitorul a ieşit din biroul executorului, minora mai calmându-se când s-a apropiat de scările de ieşire) şi de la restaurantul K. din mun. Buzău, când inculpatul a fugit cu minora până în incinta Tribunalului Buzău pentru a o feri de pretinsul pericol pe care l-ar fi prezentat persoana vătămată.

Revenind la actele puse la dispoziţie de grădiniţa P., Curtea a arătat că în registrul de incidente al grădiniţei se menţionează că în data de 14.10.2019, inculpatul a venit cu acuze la adresa educatoarei, DD., pentru faptul că aceasta ar fi determinat minora să vorbească cu mama, şi la adresa administratorului grădiniţei, pentru că nu l-a anunţat că mama se află în grădiniţă, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor acestuia, "minora poate să o vadă doar în prezenţa mea". După discuţiile purtate cu educatoarea şi cu administratorul EE., inculpatul a pus presiune pe minoră încercând să-i inducă ideea că cineva din grădiniţă ar fi forţat-o să aibă discuţii cu mama, întrebând-o repetitiv, de 5 - 6 ori, "Te-a forţat cineva?", "Spune-mi, tati, cine te-a forţat?", moment în care administratorul şi educatoarea au comunicat faptul că nu pot să asiste la astfel de presiuni asupra copilului.

Cu privire la acest incident, Curtea a constatat că inculpatul a încercat să împiedice eventualele contacte pe care persoana vătămată le-ar avea cu minora în incinta grădiniţei, deşi nu are niciun temei legal în acest sens (ideea exprimată de acesta, în sensul că minora poate să-şi vadă mama doar în prezenţa lui, nu are nicio tangenţă cu realitatea celor statuate prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018), prin intimidarea personalului grădiniţei. Or, o astfel de poziţie contrazice declaraţiile constante ale inculpatului, în sensul că îşi doreşte ca fetiţa să reia o comunicare normală cu mama sa, rezultând că aceste declaraţii sunt făcute doar în scopul evitării răspunderii, realitatea fiind că inculpatul îşi doreşte ca minora să menţină atitudinea de respingere a mamei sale. Se constată că inculpatul nu are niciun scrupul în a influenţa poziţia copilului, inducându-i ideea că personalul grădiniţei ar urmări să îi înfrângă voinţa, fără nicio preocupare pentru consecinţele pe care o astfel de influenţare a percepţiei fetiţei o va avea în privinţa integrării sale în cadrul unităţii de învăţământ.

Relevant pentru reaua-credinţă a inculpatului, care doar la nivel declarativ arată că îşi doreşte ca fetiţa să reia legătura cu mama sa, este procesul-verbal nr. x din 6.11.2019 întocmit de administratorul şi directorul educaţional al grădiniţei "P." . Se arată în procesul-verbal că în momentul în care fetiţa îşi vede mama, începe să plângă, repetând "nu vreau", fără să fi fost întrebată ceva. Este luată în braţe de către mama sa, însă aceasta nu doreşte şi merge la educatoare. Educatoarea îi spune că a venit să îi lase un cadou, se uită în pungă şi scoate o rochiţă şi o pereche de ghetuţe cu ponei care îi atrage atenţia. Fetiţa acceptă să le probeze de faţă cu mama, însă în braţe la educatoare. Mama o întreabă dacă a purtat un costum dat cu două săptămâni înainte, iar aceasta spune că nu, şi, la întrebarea mamei, spune că "nu a vrut tati". Se mai arată că întâlnirea a durat foarte puţin, după care fata părăseşte sala de mese şi intră în clasă. Mama o întreabă pe fetiţă la plecare dacă vrea să meargă împreună la K., aceasta începe să plângă şi spune "Nu", după care fetiţa merge în dormitor cu cadoul de la mama sa. La câteva minute vine tatăl pentru preluare. Fetiţa iese încălţată în ghetuţele de la mamă. Tatăl o întreabă unde îi sunt adidaşii, îi caută în pungă şi o încalţă pe fetiţă cu încălţările cu care a venit dimineaţa. Doamna CC., educatoare în cadrul grădiniţei care supraveghează somnul celor mici, transmite tatălui că şi-a dorit să plece încălţată cu ghetuţele care sunt de exterior. Tatăl cere lămuriri cu privire la întâlnirea cu mama, vizibil îngrijorat, întrebând de ce fetiţa are ochii roşii. Fetiţa îi spune că a plâns. Inculpatul insistă în discuţia cu doamna DD., educatoarea C., ca aceasta să dea atenţie comportamentului C. şi să nu o lase să plângă în astfel de situaţii. În ziua următoare, dimineaţa, tatăl fetiţei îi spune fetei, în prezenţa educatoarei, că dacă aceasta îşi doreşte, poate să meargă să discute cu mama sa. Fetiţa a fost luată în grupă de către educatoare, care discută cu ea despre cele întâmplate, O întreabă dacă i-au plăcut ghetele de la mama ei, aceasta răspunzând că da, dar că se teme să le poarte pentru că ar râde colegii de ea. În aceeaşi discuţie este întrebată şi dacă îi place rochiţa, iar ea răspunde afirmativ, arătând că este ca a E. (o colegă de grupă), dar că nu a reuşit să o probeze.

Faptul că fetiţa a primit de la mama sa o rochiţă şi o pereche de ghete, este menţionat şi de martora CC., care a menţionat că în momentul în care o pregătea pe fetiţă de plecare, a încălţat-o cu acele ghetuţe pentru că fetiţa şi-a dorit acest lucru. Inculpatul, care a venit să o ia pe fetiţă de la grădiniţă, a observat că aceasta era încălţată cu ghetuţele, a întrebat-o pe martoră de ce este încălţată fetiţa cu ghetuţele, iar martora a răspuns că motivul este acela că fetiţa şi-a dorit acest lucru. Inculpatul a schimbat-o din ghetuţe în adidaşii cu care o adusese de dimineaţă. Martora a mai menţionat că fetiţa a fost bucuroasă de faptul că a fost încălţată cu acele ghetuţe, dar că nu a avut nicio reacţie când tatăl său a descălţat-o de ghetuţe şi i-a dat adidaşii.

Curtea a apreciat că menţiunile acestui proces-verbal, atestă faptul că reluarea unei comunicări fireşti între minoră şi mama ei este întru totul posibilă, persoana vătămată reuşind în decurs de doar câteva minute să comunice cu fiica sa, în pofida a numeroase întâlniri precedente eşuate, toate în prezenţa tatălui. În ceea ce o priveşte pe minoră, rezultă că rezerva acesteia se datorează temerii că prin acceptarea comunicării cu mama ar putea să îl supere pe tatăl său. Gestul inculpatului de a nu-i permite fetiţei să poarte ghetuţele pe care fusese de acord să le primească de la mama sa, şi cu care aceasta îşi dorise să se încalţe, schimbându-i de îndată încălţările, este unul brutal, prin care transmite copilului, fără drept de replică, faptul că nu este de acord cu primirea de lucruri de la mama sa. De altfel, acest lucru rezultă neechivoc din răspunsul dat de fetiţă la întrebarea mamei dacă a purtat un costum pe care i-l dăruise anterior. Astfel, fetiţa nu spune că nu i-a plăcut, că nu ar fi vrut să-l poarte, ci că "nu a vrut tati". De altfel, lipsa de reacţie a fetiţei (la care a făcut referire martora CC.) în momentul în care tatăl său a descălţat-o de ghetuţe, deşi fusese bucuroasă când a fost încălţată cu ele, confirmă faptul că aceasta a perceput starea de nervozitate resimţită de tatăl său când a aflat de provenienţa ghetuţelor, acest lucru inhibând orice pornire firească de a protesta faţă de privarea de un lucru care îi aducea bucurie. Faptul că a doua zi, întrebată fiind de educatoare, fetiţa spune că i-au plăcut ghetuţele de la mama sa, dar că se teme să le poarte pentru că vor râde colegii de ea, nu poate reprezenta decât efectul unei alte acţiuni de manipulare, în absenţa căreia nu ar fi existat niciun temei pentru ca fetiţa să ia în calcul că ar putea să se facă de râs, cu ghetuţele care îi plac, în faţa colegilor, care nu rezultă că şi-ar fi exprimat o poziţie de acest tip cu privire la cadoul primit de minoră de la mama sa. De altfel, corectitudinea acestei deducţii este confirmată prin declaraţia dată de martora DD., care a relatat că a doua zi fetiţa nu a venit încălţată în ghetuţele pe care le primise de la mama sa şi, la întrebarea educatoarei, i-a răspuns că tatăl nu i le-a dat pentru că sunt ghetuţe de exterior şi copiii ar fi râs de ea dacă le-ar fi purtat în incinta grădiniţei.

Modul în care persoana vătămată a interacţionat cu fetiţa sa într-o altă împrejurare când a mers la grădiniţă (în data de 15.11.2019 - procesul-verbal de la d.u.p.), este de asemenea relevant pentru uşurinţa cu care s-ar fi putut ajunge la o reluare a unei comunicări fireşti între mamă şi copilul său, precum şi pentru faptul că fetiţa se temea de reacţia pe care tatăl său ar avea-o dacă ar fi aflat că a discutat cu mama sa. Astfel, întrebată fiind de mama sa, dacă a supărat-o vreodată cu ceva, fetiţa răspunde că nu, dar începe să plângă, educatoarea reuşind să o liniştească spunându-i că nimeni nu se va supăra pe ea dacă va sta de vorbă cu mama. La finalul întâlnirii, mama a întrebat-o dacă vrea ca discuţia pe care au avut-o să fie secretă, iar fetiţa a răspuns afirmativ.

Deosebit de elocvent pentru a reţine temerea fetiţei că şi-ar putea supăra tatăl dacă ar vorbi cu mama sa, pentru faptul că atitudinea de respingere a mamei este influenţată de această temere, dar şi pentru faptul că reacţia fetiţei la întâlnirile cu mama sa sunt influenţate de inculpat, este procesul-verbal din data de 19.11.2019 întocmit la aceeaşi unitate de învăţământ. Astfel, când una dintre educatoare îi spune fetiţei că a venit mama sa, fetiţa începe să plângă foarte puţin şi spune că "o să vină şi tati". Educatoarea grupei îi promite că mama sa nu o va lua şi că nu se va supăra nimeni că a venit mama ei. Aceeaşi educatoare îi spune motivul pentru care a venit mama sa (pentru a-i arăta fusta ce trebuie făcută pentru serbarea de Crăciun şi a-i lua măsurile pentru realizarea acesteia), fetiţa fiind de acord să vină să îşi întâlnească mama, ţinând-o de mână pe educatoare. În momentul în care mama aruncă un balon găsit în clasă către fetiţă, aceasta începe să plângă spunând că nu vrea să vorbească cu ea pentru că trebuie să vină tati, să îl cheme pe tati. Educatoarea o întreabă de ce nu vrea să vorbească cu mama, ce o supără, iar aceasta îi spune că se va supăra tati că a venit la grădiniţă şi trebuie să vină şi el. Curtea a constatat că fetiţa se teme pentru perspectiva că tatăl său ar afla că mama sa a venit la grădiniţă, ceea ce atestă că fetiţa a perceput anterior manifestări ale acestei supărări. Revenind la conţinutul procesului-verbal, Curtea a reţinut că se menţionează că educatoarea o roagă pe mama sa să îi promită C. că nu o va lua cu forţa, lucru pe care persoana vătămată îl promite, iar fetiţa se linişteşte. Persoana vătămată îi arată fetiţei o fotografie cu fusta ce trebuie făcută, fetiţa spunând că e frumoasă şi i-ar plăcea să iasă aşa, precum şi că îi trebuie şi o bluză albă. Mama îi descrie fetiţei nişte balerini, iar aceasta îşi aduce aminte de ei şi decid împreună că îi va lua şi pe aceştia. După discuţia despre serbare, mama îi arată fotografii cu apartamentul în care aceasta locuieşte, fetiţa spune brusc "Nu", însă nu refuză să vadă pozele (Curtea a apreciat că această negaţie este adresată faţă de faptul că, din faptul că îi arată apartamentul, rezultă dorinţa mamei sale ca ea să locuiască acolo). Mama îi arată poza cu un pat şi îi spune că deasupra patului a pus o lampă în formă de floare şi îi spune că a făcut un dressing special, unde a pus toate rochiţele. În momentul imediat următor, mama o întreabă de ce nu vine la grădiniţă îmbrăcată în rochiţe şi vine numai în pantalonii de pe ea, fetiţa nerăspunzând la întrebare. Mama o întreabă dacă îi este dor de ea, fetiţa spune că da, dar în acelaşi timp izbucneşte în plâns şi spune că vrea la tati ("Să vină tati, vreau să stau numai cu tati"), mama îi spune că o să vină tati, să se liniştească şi o întreabă de ce plânge şi o roagă să nu stea să sufere, să îi spună dacă păţeşte ceva. Tot mama o întreabă "Cum ţi-a zis tata să plângi când mă vezi?". Fetiţa nu spune că nu ar fi adevărat acest lucru, răspunsul său fiind "tare, tare". Educatoarea a întrebat-o dacă i-a zis tatăl că se va supăra dacă vine mama, iar aceasta a răspuns afirmativ. Fetiţa nu a fost de acord să o îmbrăţişeze pe mama sa la plecare, spunând plângând "Mi-a zis tati să nu o îmbrăţişez", moment în care educatoarea a intervenit şi a întrebat-o dacă nu cumva i-a spus să nu o îmbrăţişeze dacă nu vrea ea, nu pentru că s-ar supăra el.

Concluzionând faţă de acest proces-verbal, Curtea a constatat că fetiţa îşi reprimă manifestările de afecţiune faţă de mama sa, căreia îi simte lipsa, pentru că tatăl său s-ar supăra.

Curtea a constatat că declaraţiile martorelor CC. (educatoare la grădiniţa P.), DD. (educatoare şi director educaţional la grădiniţa P.) şi EE. (administrator al grădiniţei P.) concordă cu menţiunile înscrisurilor puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de grădiniţa P. în faza urmăririi penale.

Inculpatul a depus la dosarul de urmărire penală înregistrări audio-video care apreciază instanţa că nu sunt în favoarea acestuia, deşi atestă reacţii ale minorei de refuz al contactului cu mama sa. Astfel, în una dintre înregistrări efectuată la sediul D.G.A.S.P.C. Buzău, conform susţinerilor inculpatului, se constată şi prezenţa mamei, precum şi faptul că fetiţa plânge în braţele inculpatului, refuzând contactul cu mama sa. Ceea ce este, însă, defavorabil inculpatului este faptul că acesta nu face niciun efort de a o linişti pe fetiţă, de a o îndruma înspre o interacţiune cu mama sa, limitându-se să îşi preconstituie probe, filmând întrevederea, aspect care era observat şi de fetiţă. Pe acelaşi suport optic aflat în plicul de la fila x a vol. II d.u.p., se regăseşte şi o înregistrare în care se vede cum inculpatul îi întinde fetiţei un telefon mobil pentru a vorbi cu mama sa şi o întreabă în mod repetat dacă vrea să se vadă cu mama sa, fetiţa respingând nu verbal, ci prin gesturi, telefonul şi ideea de a se vedea cu mama sa. Ceea ce surprinde neplăcut este faptul că scena este filmată de o terţă persoană, cu ştiinţa inculpatului, fetiţa, la rândul său, neavând cum să ignore această activitate.

Acelaşi aspect, al lipsei de implicare a inculpatului, care se limitează să filmeze reacţia fetiţei, fără să intervină în favoarea unei comunicări fireşti între mamă şi fiică, rezultă şi din menţiunile raportului de monitorizare nr. x/30.07.2019 întocmit de DAS din cadrul Consiliului Local al mun. Râmnicu Sărat, aflat la fila x d.u.p., în care se arată, printre altele, următoarele: inculpatul a relatat că persoana vătămată i-a cerut să vadă minora într-o zi când aceasta era la cealaltă locuinţă a inculpatului, situată la curte. În momentul când minora a văzut-o pe mamă, a început să plângă şi a fugit în casă. Persoana vătămată a arătat că apreciază că această conduită a fetiţei este indusă de către tată, şi nu i se pare normal ca tatăl să filmeze aceste scene. Inculpatul a declarat că a ales să filmeze întâlnirile minorei cu mama tocmai pentru a demonstra că dumnealui nu manipulează minora şi reacţia copilului este spontană. Acesta a şi pus la dispoziţia reprezentanţilor instituţiei publice filmările în care mama încerca să interacţioneze cu minora sau să o vadă, putându-se observa că minora este vizibil afectată atunci când îşi vede mama, începe să plângă şi evită orice contact cu acesta. Curtea a arătat că, pe lângă faptul că inculpatul nu intervine în niciun fel în timpul întâlnirii pentru a înlesni comunicarea cu mama, din reacţia fetiţei se poate deduce că aceasta nici măcar nu a fost avertizată de inculpat cu privire la venirea mamei, deşi această vizită a avut loc în urma unei înţelegeri dintre părinţi. Neimplicarea inculpatului în pregătirea acestor întâlniri a fost sesizată şi de către angajaţii DAS, inserarea în partea finală a raportului de monitorizare a faptului că inculpatul a fost sfătuit să încerce să pregătească minora pentru o eventuală întâlnire cu mama neputând avea altă explicaţie.

Şi raportul de întrevedere din data de 11.07.2019 conţine menţiuni cu privire la lipsa oricărei implicări a inculpatului în înlesnirea unei comunicări a fetiţei cu mama, în pofida recomandărilor în acest sens, inculpatul limitându-se să filmeze reacţia, plânsul copilului. Astfel, se consemnează următoarele:

"(...) la vederea mamei, minora s-a lipit de tată şi a început să plângă zgomotos. Am îndepărtat tatăl şi minora conducându-i spre uşă în timp ce mama dorea să vorbească cu minora în timp ce ieşea pe uşă, tata a filmat momentul plecării şi plânsul minorei. Menţionăm că tatăl nu a încurajat minora pentru a vedea şi relaţiona cu mama. Menţionez că întâlnirile anterioare cu părinţii şi separat cu fiecare am sugerat acestora de a încuraja minora pentru a interacţiona cu mama, la întâlnire tata nu a făcut niciun gest de încurajare".

Aceeaşi lipsă de implicare a inculpatului în normalizarea relaţiilor cu mama este reţinut şi în considerentele Deciziei civile nr. 459/20.06.2019 a Tribunalul Buzău, secţia I civilă, în care se arată că "Niciun moment apelantul nu a făcut dovada eforturilor sale în ceea ce priveşte disponibilitatea minorei de a-şi vedea mama, în condiţiile în care a învederat că el însuşi nu a întâmpinat greutăţi în desfăşurarea legăturilor personale cu minora, din contră, chiar intimata a fost de acord cu desfăşurarea lor mai mult decât în hotărârea judecătorească. Acest efort îi este recomandat chiar de către Direcţia de Asistenţă Socială în Raportul de Întrevedere."

Şi cu ocazia incidentului din data de 5.08.2019, care s-a încheiat în incinta Tribunalului Buzău, inculpatul filmează cele ce se întâmplă, inclusiv reacţia emoţională a fetiţei, omiţând faptul că această înregistrare probează şi lipsa oricăror încercări ale sale de a media comunicarea dintre mamă şi fiică, precum şi a unor acţiuni agresive ale mamei. În acelaşi sens, în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc L. cu privire la incidentul din incinta Tribunalului Buzău din data de 5.08.2019, se arată că spusele inculpatului, potrivit cărora persoana vătămată ar fi încercat să o ia cu forţa pe fetiţă din braţele tatălui său, a fost contrazisă de jandarmii din cadrul dispozitivului de pază.

În concluzie, instanţa a reţinut că probatoriul administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, conduce la concluzia, mai presus de orice îndoială rezonabilă, a săvârşirii de către inculpat, începând cu data de 06.05.2019 şi până în prezent, a unei activităţi tipice, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, în raport cu prevederile art. 379 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, fapta inculpatului A. constând în aceea că, din data de 6.05.2019 şi până în prezent, o reţine la domiciliul său pe fiica lui minoră C., fără consimţământul persoanei vătămate B., mama minorei, la domiciliul căreia s-a stabilit locuinţa minorei prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art. 379 alin. (1) C. pen., este închisoarea de la o lună la 3 luni, sau amenda.

Curtea a apreciat că, faţă de durata îndelungată a reţinerii minorei C., fără consimţământul persoanei vătămate, căreia minora i-a fost încredinţată prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018, nivelul ridicat de afectare a relaţiei dintre persoana vătămată şi fiica sa (persoana vătămată ajungând să renunţe la a-şi aborda copilul, pentru a nu-i face rău), atitudinea constant nesinceră a inculpatului, refuzul de a sprijini efortul de normalizare a relaţiilor dintre mamă şi fiică, efort în care s-au implicat şi autorităţi ale statului, în condiţiile în care persoana vătămată a exprimat, inclusiv în cadrul dezbaterilor, disponibilitatea de a-şi retrage plângerea penală în situaţia în care şi-ar recăpăta copilul, dar şi faţă de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, o pedeaspă cu închisoarea, egală cu mediul, de 2 luni închisoare, este proporţională cu gravitatea faptei şi periculozitatea inculpatului. Curtea a reţinut în defavoarea inculpatului afirmaţia apărării din cadrul dezbaterilor, potrivit căreia, persoana vătămată nu urmăreşte decât tragerea sa la răspundere penală, fiind vorba, în realitate, despre o încercare de a atribui persoanei vătămate vina pentru eşecul demersurilor de normalizare a relaţiilor dintre mamă şi fiică, deşi motivul principal al acestui eşec îl constituie faptul sabotării de către inculpat a acestor demersuri, în pofida afişării unei disponibilităţi în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, inculpatul A. şi persoana vătămată B., care au criticat soluţia instanţei de fond pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie (inculpatul A.), respectiv pentru motive de netemeinicie (persoana vătămată).

I. Apelantul inculpat A. a formulat prezenta cale de atac, fără a depune în scris motivele de apel.

Prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, inculpatul, prin apărător, a solicitat admiterea apelului formulat, iar pe cale de consecinţă, achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., teza I, fapta nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, din concluziile orale formulate de apărătorul ales al inculpatului reiese că motivele de apel vizează o problemă privind nelegalitatea hotărârii pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti, dar şi chestiuni ce privesc netemeinicia sentinţei apelate.

1. În ceea ce priveşte nelegalitatea sentinţei apelate, apelantul inculpat A., a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile procedurale privind exercitarea acţiunii penale, existând un impediment cu privire la aceasta, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., lipsa plângerii prealabile.

În acest sens, apelantul s-a limitat la a arăta că plângerea prealabilă efectuată de persoana vătămată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, respectiv art. 289 alin. (2) C. proc. pen., întrucât obiectul acesteia îl reprezintă infracţiunea de loviri şi alte violenţe, astfel cum rezultă din descrierea faptei în cuprinsul plângerii.

2. În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii atacate, apelantul inculpat A., prin apărător ales, a susţinut că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte elementul material al infracţiunii, respectiv reţinerea minorului.

În acest sens, apelantul şi-a concentrat apărarea pe faptul că acţiunile sale prin care a nesocotit hotărârea civilă prin care s-a dispus ca minora C. să îi fie încredinţată spre creştere şi educare mamei sale, apelanta B., au fost determinate de dorinţa minorei care nu mai doreşte să se întoarcă la domiciliul mamei sale.

Astfel, a susţinut că nu s-a opus niciodată reîntoarcerii minorei la domiciliul mamei, în schimb minora este cea care nu mai doreşte acest lucru, sens în care a subliniat atitudinea ostilă a minorei faţă de mama sa ce a reieşit în mai multe situaţii, în acest sens făcând trimitere la incidentul din data de 5 august 2019 de la cabinetul executorului judecătoresc L., când nu s-a putut realiza executarea silită tocmai ca urmare a acestei atitudini a minorei, consemnată de către acesta din urmă.

În aceeaşi notă, a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 18 din 15 ianuarie 2019 prin care se arată care este procedura de urmat în situaţia în care executorul judecătoresc constată că minorul refuză să se întoarcă la domiciliul părintelui căruia îi fusese încredinţat, acesta neputând pune în aplicare o hotărâre de încredinţare a unui minor astfel încât se impune obligaţia executorului judecătoresc de a lua act de poziţia copilului minor, de a sesiza Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, ulterior copilul urmând să fie supus unui program de asistenţă psihologică de 6 luni.

Tot în susţinerea lipsei elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 379 din C. pen., apărătorul inculpatului a făcut trimitere la cele reţinute în sentinţa apelată (la fila x), respectiv faptul că judecătorul fondului a reţinut starea de pasivitate a inculpatului în ceea ce priveşte reluarea relaţiei mamei cu fiica sa minoră întrucât acesta nu a încercat să o liniştească pe minoră şi să creeze un mediu propice pentru reluarea relaţiei, însă, în opinia apărării, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, incriminează numai acţiunea de reţinere a minorului, nu starea de pasivitate pe care instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut-o ca modalitate în care inculpatul a procedat.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei hotărâri prin care inculpatul să fie achitat întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

II. Apelanta persoana vătămată B., în termen legal, a formulat prezenta cale de atac.

Deşi a transmis la dosarul cauzei, la data de 04 octombrie 2021, o cerere prin care arată că sentinţa apelată o consideră nelegală şi netemeinică, prin motivele expuse, apelanta parte vătămată s-a limitat a prezenta situaţia de fapt din care rezultă faptul că inculpatul a reţinut-o pe minora sa, deşi, prin hotărâre judecătorească definitivă, minorei îi fusese stabilit domiciliul la mama sa, fără a indica motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei apelate.

În faţa instanţei de judecată, prin concluziile orale formulate, persoana vătămată B. a arătat că este nemulţumită de modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului susţinând că singura modalitate prin care minora poate reveni la domiciliul mamei o reprezintă condamnarea apelantului inculpat la o pedeapsă cu închisoarea, cu executare efectivă.

Astfel, având în vedere faptul că inculpatul a reţinut minora şi a împiedicat relaţiile normale ale acesteia cu persoana vătămată timp de aproximativ doi ani şi jumătate, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei şi să se dispună executarea pedepsei de 2 luni închisoare în regim privativ de libertate întrucât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu poate conduce la finalitatea urmărită de către persoana vătămată, respectiv respectarea sentinţei civile prin care a fost stabilit domiciliul minorei şi reîntoarcerea acesteia la domiciliu mamei.

Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Primul motiv invocat de apelantul inculpat A. vizează nelegalitatea sentinţei apelate, sens în care a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile procedurale privind exercitarea acţiunii penale, întrucât există un impediment cu privire la aceasta, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. ce vizează lipsa plângerii prealabile.

În acest sens, a arătat că plângerea prealabilă efectuată de persoana vătămată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, respectiv art. 289 alin. (2) C. proc. pen., întrucât obiectul acesteia îl reprezintă infracţiunea de loviri şi alte violenţe, astfel cum rezultă din descrierea faptei în cuprinsul plângerii.

Premergător analizării acestui motiv de apel, Înalta Curte va face scurte consideraţiuni teoretice cu privire la instituţia plângerii penale şi în mod aplicat a plângerii prealabile, respectiv a conţinutului şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o plângere pentru ca instanţa de judecată sau, după caz, organul de urmărire penală să se considere legal investite.

Dispoziţiile art. 289 C. proc. pen. prevede în conţinutul său datele ce trebuie să le conţină o plângere, date ce trebuie să permită identificarea persoanei care a formulat-o, iar pe de altă parte determinarea cadrului procesual. Legea nu cere indicarea în plângere a încadrării juridice, însă este necesară cunoaşterea autorului care poate fi tras la răspundere dacă acţionează cu rea credinţă.

În privinţa plângerilor informe, C. proc. pen. prevede soluţia restituirii pe cale administrativă expeditorului în vederea completării.

Dacă după parcurgerea procedurii prevăzută în art. 194 C. proc. pen. plângerea are în continuare lipsuri, procurorul va proceda diferit ţinând seama de distincţiile dintre lipsurile esenţiale şi neesenţiale ale sesizării.

În cazul în care sesizarea cuprinde lipsuri esenţiale care împiedică începerea urmăririi penale, se va dispune clasarea acesteia.

Criteriile de delimitare dintre cele două tipuri de neregularităţi, deşi nu sunt prevăzute în mod expres, pot fi deduse din ansamblul reglementării.

Lipsurile esenţiale sunt acelea care nu pot fi remediate şi care împiedică determinarea cadrului procesual, precum numele persoanei care a formulat sesizarea, lipsa semnăturii sau lipsa totală a descrierii faptei.

Pot fi considerate lipsuri neesenţiale cele care impun lămuriri suplimentare pentru a stabili limitele în care este investit organul judiciar, precum descrierea incompletă sau confuză a faptei, sens în care organul judiciar poate dispune citarea petiţionarului pentru completarea cererii.

Cu referire expresă la plângerea prealabilă, se impune a se preciza că dispoziţiile art. 295 C. proc. pen. reglementează cadrul procesual aplicabil pentru această situaţie expresă:

(1) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

(2) Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile art. 289 alin. (1) - (6) şi (8) se aplică în mod corespunzător.

Aşadar, dincolo de faptul că, în principiu, instituţiei plângerii prealabile îi sunt aplicabile aceleaşi reguli ca cele arătate anterior, particularitatea este dată de faptul că plângerea prealabilă reprezintă o condiţie de procedibilitate şi pedepsibilitate, în sensul că trebuie să conţină manifestarea expresă de voinţă a persoanei vătămate de a obţine tragerea la răspundere penală a autorului faptei şi nu poate fi formulată de substituenţi procesuali.

Calificarea unui înscris ca plângere prealabilă se face după criterii de substanţă, elementul esenţial fiind manifestarea neechivocă de voinţă în sensul tragerii la răspundere penală a autorului infracţiunii.

Dispoziţiile art. 297 C. proc. pen. intitulat Obligaţiile organului de urmărire penală în procedura plângerii prealabile instituie în sarcina acestuia aşa cum rezultă din însuşi titlu articolului o serie de cerinţe obligatoriu de parcurs pentru a se putea considera legal investit:

1) La primirea plângerii prealabile, organul de urmărire penală verifică dacă aceasta îndeplineşte condiţiile de formă şi dacă a fost depusă în termenul prevăzut de lege. În cazul în care constată că este tardivă, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate împreună cu propunerea de clasare.

(2) Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de clasare.

Referirea la aceste aspecte teoretice, reprezintă în opinia Înaltei Curţi coordonatele la care era obligat inculpatul A., prin apărătorul său, să facă referire în momentul în care, subsumat criticii de nelegalitate, a criticat hotărârea primei instanţe.

Deşi inculpatul A. a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile procedurale privind exercitarea acţiunii penale, întrucât există un impediment cu privire la aceasta, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. ce vizează lipsa plângerii prealabile întrucât din analiza conţinutului plângerii obiectul acesteia îl reprezintă infracţiunea de loviri şi alte violenţe, astfel cum rezultă din descrierea faptei în cuprinsul plângerii, şi nu cea cu care a fost investită instanţa de judecată din conţinutul plângerii prealabile înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub nr. x/2019 la data de 10.09.2019, rezultă neechivoc că plângerea formulată de persoana vătămată S. îndeplineşte condiţiile de fond şi formă cerute atât de dispoziţiile art. 289 C. proc. pen., cât şi cele prevăzute de art. 295 C. proc. pen., din descrierea faptei rezultând neechivoc că infracţiunea pentru care a solicitat a se efectua cercetări şi implicit tragerea la răspundere penală, chiar dacă nu a fost încadrată în drept, a permis organelor de cercetare penală să analizeze şi să efectueze cercetări în mod corect cu privire la infracţiune cu care, de altfel, a şi fost sesizată instanţa cu judecata.

În virtutea obligaţiei ce îi incumba organului de urmărire penală potrivit dispoziţiilor procesual penale anterior menţionate, organul de urmărire penală nu a considerat necesar a solicita lămuriri suplimentare şi s-a considerat pe deplin lămurit cu privire la infracţiunea cu care a fost investit a efectua cercetări în cauză.

Nu rezultă şi nu a explicat inculpatul A. în niciun mod de unde a ajuns la concluzia că s-au efectuat cercetări pentru o altă infracţiune decât cea cu care a fost sesizat organul de urmărire penală atâta timp cât, aşa cum s-a arătat, simpla lecturare a plângerii relevă şi arată că persoana vătămată se plânge de faptul că i-a fost luată minora care i-a fost încredinţată spre creştere şi educare prin hotărâre judecătorească de către fostul soţ şi nu i-a mai fost înapoiată din data de 5.05.2019.

Aşadar, dincolo de faptul că această susţinere trebuia să facă obiectul criticilor ce trebuiau invocate în camera preliminară, unde acesta nu a invocat niciun fel de cereri şi excepţii, faţă de faptul că a fost subsumată de inculpat cazului de nulitate absolută, Înalta Curte a analizat această critică şi în apel, însă, în raport de considerentele de fapt şi de drept expuse, urmează a o respinge ca nefondată.

În analiza motivului de apel ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, apelantul inculpat A., prin apărător ales, a susţinut că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte elementul material al infracţiunii, respectiv reţinerea minorului acestuia şi a invocat faptul că acţiunile sale prin care a nesocotit hotărârea civilă prin care s-a dispus ca minora C. să îi fie încredinţată spre creştere şi educare mamei sale, apelanta B., au fost determinate de dorinţa minorei care nu mai doreşte să se întoarcă la domiciliul mamei sale.

Înalta Curte, în analiza criticii subsumată netemeinicie soluţiei de condamnare pronunţată în cauză apreciază că şi aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate:

Inculpatul A., deşi a criticat soluţia primei instanţe pe lipsa elementelor constitutive analiza acestora relevă că, în esenţă acesta a dorit să învedereze faptul că lipseşte elementul subiectiv al infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat pentru că nu "reţinerea minorului" o contestă inculpatul prin motivele sale, pe care chiar o recunoaşte, astfel cum se va demonstra, ci faptul că această reţinere a fost generată de dorinţa minorei care nu a mai dorit să se întoarcă la domiciliul mamei B., iar intenţia sa nu a fost să nesocotească o hotărâre judecătorească.

Pornind de la criticile invocate de apelantul inculpat A., Înalta Curte constată că, sub aspectul elementului material, infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, se realizează, în cazul art. 379 alin. (1) din C. pen., prin acţiunea de reţinere a minorului de către un părinte, respectiv este vorba despre un minor care a fost încredinţat spre creştere şi educare unuia dintre părinţi sau unei alte persoane iar acest minor, aflându-se temporar la celălalt părinte sau la unul din părinţi, ca urmare a dreptului fiecărui părinte de a avea legături cu copilul său, nu este lăsat să se întoarcă la părintele sau la persoana căreia i-a fost încredinţat potrivit legii.

Pentru existenta infracţiunii este necesar ca reţinerea minorului să se facă fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul.

Pe aceste coordonate apreciază Înalta Curte că se impune analizarea acuzaţiei adusă inculpatului A. şi care, în conformitate cu probele administrate în cauză, se pliază întru totul pe condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

Astfel cum se va arăta, Înalta Curte apreciază că, ne aflăm în prezenţa unui caz clasic de alienare parentală din partea tatălui ce îmbracă sfera penalului pentru că dincolo de modul în care a procedat apelantul inculpat, a perseverat într-un mod nepermis la deteriorarea relaţiei mamă-fiică, în dauna drepturilor mamei şi a interesului superior al copilului.

Cu titlu prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se arăta importanţa relaţiilor dintre părinţi şi copii astfel cum este ea reglementată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile sale şi efectele pe care o conduită precum cea a inculpatului din prezenta speţă le poate produce asupra minorilor.

Posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile naţionale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul protejat de art. 8 din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Trebuie însă de fiecare dată respectată obligaţia de a menţine echilibrul corect dintre interesele contrare ale persoanelor implicate în cauză şi interesul superior al copilului, pentru că obligaţiile impuse statelor de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său.

Interpretarea acestor obligaţii pozitive în lumina Convenţiei de la Haga, care conţine în art. 7 o listă neexhaustivă de măsuri ce trebuie luate de state pentru a asigura înapoierea rapidă a copilului, inclusiv iniţierea procedurilor judiciare, a fost aplicată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în toate hotărârile sale.

Ceea ce este însă relevant, în toate speţele sale este faptul că atunci când este vorba despre interesul superior al copilului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune statelor membre în respectarea art. 8, posibilitatea luării oricăror măsuri pentru a înlesni reîntregirea familiei relevantă în acest sens fiind cauza Eberhard şi M. contra Sloveniei care statuează că este necesar să se analizeze atunci când este vorba despre minori dacă măsurile luate de instanţele naţionale sunt necesare şi suficiente pentru a înlesni reîntregirea familiei, pentru că o măsură este apreciată ca fiind adecvată în funcţie de celeritatea cu care este pusă în aplicare, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu el.

Se mai arată că durata procedurilor în care sunt implicaţi copii, capătă o importanţă deosebită deoarece există întotdeauna pericolul ca orice întârziere procedurală să aibă efect asupra soluţionării de facto a problemei în faţa instanţei, sens în care trebuie acordată o importanţă deosebită interesului superior al copilului care, în funcţie de natura lui şi de gravitate, poate fi pus mai presus de interesele părinţilor.

Iar cu referire la o speţă similară cu cea care face obiectul prezentei cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul italian (cauza Nicollo Santili împotriva Italiei pct. 73), cu privire la modul în care statul a gestionat executarea deciziilor de încredinţare a copiilor, deoarece acestea trebuiau să se ocupe mai întâi de opoziţia tatălui şi apoi de cea a copiilor care sub influenţa tatălui au refuzat în mod categoric să revină la locuinţa mamei lor.

Se mai arată că lipsa de cooperare dintre părinţi nu scuteşte autorităţile de luarea tuturor măsurilor care pot contribui la menţinerea sau restabilirea legăturilor de familie şi că revine instanţelor naţionale instituirea unui mecanism de sancţionare fermă a părintelui vinovat de "atitudinea de obstrucţionare"

Deopotrivă în cauza Eberhard şi M. contra Sloveniei, pct. 130, Curtea Europeana a Drepturilor Omului în considerarea interesului superior al copiilor a arătat că "deşi în acest domeniu delicat nu sunt de dorit măsuri coercitive, nu trebuie exclusă recurgerea la sancţiuni atunci când părintele cu care locuiesc copii are un comportament ilegal" şi că "dreptul unui copil de a-şi exprima propriile opinii nu ar trebui interpretat ca oferind un drept de veto necondiţionat copiilor, fără a lua în considerare şi alţi factori şi a efectua o examinare în scopul determinării interesului superior al copilului; în mod normal acest interes impune menţinerea legăturilor personale ale copilului, cu excepţia cazurilor în care acest lucru ar dăuna sănătăţii şi dezvoltării copilului"(cauza Raw şi alţii împotriva Franţei pct. 94).

Pornind de la aceste consideraţiuni ce trebuie avute în vedere ori de câte ori interesul superior al copiilor reprezintă motiv de dispută pentru părinţii care lasă pe ultimul loc ceea ce ar trebui să reprezinte în fapt o prioritate şi analizând situaţia de fapt ce face obiectul prezentului apel, Înalta Curte, fără a mai face o analiza exhaustivă astfel cum a procedat instanţa de fond, însă fără a minimiza întreg contextul ce a generat această situaţie, cu referire concretă la acţiunile inculpatului A. care se circumscriu pe deplin sferei infracţionalului constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 183/14.02.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018 ce a rămas definitivă la data de 14.02.2019, a fost admisă cererea de divorţ formulată de către A., astfel cum a fost modificată; s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părţi; s-a dispus ca fosta soţie să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, respectiv T.; s-a stabilit exercitarea autorităţii părinteşti în comun, de către ambii părinţi, cu privire la minoră; s-a stabilit locuinţa minorei C. la domiciliul mamei; a fost obligat A. la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei în cuantum de 1/4 din venitul net lunar realizat, începând cu data pronunţării sentinţei, respectiv 14.02.2019 şi până la majoratul acesteia; s-a dispus ca B. să execute în natură obligaţia de întreţinere faţă de minoră, prin asigurarea celor necesare traiului şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională; i s-a încuviinţat tatălui dreptul de a avea legături personale cu fiica sa minoră după următorul program: prima şi a treia săptămână din lună, de vineri ora 14:00 până duminică ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuinţa/grădiniţa acesteia şi aducerea în locuinţa mamei; în fiecare zi de miercuri din săptămână de la ora 15:00 la ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuinţa/grădiniţa acesteia şi aducerea la locuinţa mamei; jumătate din vacanţele de iarnă - jumătate din vacanţele de vară - prima zi de Crăciun şi a doua zi de Paşti în anii impari - a doua zi de Crăciun şi prima zi de Paşti în anii pari - ziua de naştere a minorei, o dată la doi ani - ziua de naştere a tatălui.

Din momentul pronunţării hotărârii de divorţ, minora C., care locuia tot la domiciliul persoanei vătămate B., a avut legături personale cu tatăl ei, inculpatul A., mult mai extinse faţă de cele stabilite prin hotărârea judecătorească nr. 183/2019, mama fiind de acord.

Dincolo de declaraţiile neechivoce ale persoanei vătămate B. şi chiar a inculpatului A., relevante pe acest aspect al unei disponibilităţi neechivoce şi nelimitate a persoanei vătămate sunt şi declaraţiile martorilor D., mama persoanei vătămate, E. martor propus de inculpat şi F. mama inculpatului.

Martora D., mama persoanei vătămate, a declarat că:

"după pronunţarea hotărârii, fiica mea a dorit ca minora să aibă o relaţie bună cu ambii părinţi chiar dacă aceştia sunt divorţaţi; în acest sens, fiica mea a fost de acord ca fostul soţ să o ia pe minoră la el acasă ori de câte ori dorea acesta chiar dacă nu avea program de vizită; practic, fostul meu ginere avea un program de vizită mai larg faţă de cel stabilit de către instanţa de judecată".

Martora E., audiată la cererea inculpatului, a declarat că:

"după divorţ copilul a fost încredinţat mamei, iar A. avea program de vizită; după ce instanţa a stabilit programul de vizită, minora a fost dusă de B. la locuinţa lui A. şi în alte zile în care acesta nu avea program de vizită, practic acesta având un program de vizită mult mai larg faţă de cel stabilit de către instanţă".

Iar martora F., mama inculpatului, a declarat că, "de la momentul pronunţării hotărârii de divorţ, B. nu i-a interzis fostului soţ să aibă legături personale cu minora, conform hotărârii judecătoreşti, fiul meu respectând întocmai programul stabilit de către instanţă".

Aşadar declaraţiile acestor martore confirmă faptul că persoana vătămată B. a fost de acord ca inculpatul să aibă legături personale cu minora C. mult mai extinse decât cele stabilite de către instanţa de judecată.

În pofida acestui fapt şi dincolo de ceea ce a dispus instanţa civilă, inculpatul de profesie avocat, deci în deplină cunoştinţă de cauză, la data de 5.05.2019, a refuzat să o mai ducă pe minoră în locuinţa mamei sale, la ora 21:00 şi a reţinut-o la domiciliul său, unde se află şi în prezent, fără consimţământul persoanei vătămate.

Persoana vătămată audiată pe acest aspect a declarat că "am stabilit cu fostul soţ să mi-o aducă pe minoră duminică seara, respectiv pe 5.05,2019 pentru a o pregăti să meargă a doua zi la grădiniţă; în cursul serii de 5.05.2019 l-am sunat pe fostul soţ şi l-am întrebat când o aduce pe fată ca să am timp să o pregătesc de grădiniţă, iar el mi-a spus că o să o aducă; văzând că totuşi nu a adus-o, l-am sunat insistent pe fostul meu soţ şi i-am cerut să o aducă pe minoră, iar el mi-a spus că aceasta nu vrea să vină acasă şi atunci el mi-a zis să o mai las la el şi în cursul acelei seri, că o să o aducă el în dimineaţa următoare; a doua zi dimineaţa, respectiv la data de 6.05.2019, în. jurul orelor 09:00, fostul soţ a venit cu minora la domiciliul meu; copilul plângea că nu vrea să meargă la grădiniţă şi-i cerea fostului meu soţ să o ducă să se joace cu copiii; eu am schimbat minora de hainele cu care era îmbrăcată, i-am pus mâncare şi apoi i-am dat-o fostului meu soţ să o ducă la grădiniţă, lucru pe care el l-a şi făcut'.

Declaraţia martorei G., educatoarea minorei C., confirmă faptul că, în dimineaţa zilei de 6.05.2019, minora a fost adusă la grădiniţă de către tată şi că "în momentul în care tata a vrut să plece de la grădiniţă şi să o lase pe minoră în continuare la cursuri, aceasta a început să plângă şi să spună că nu vrea să rămână la grădiniţă "pentru că mami nu o s-o mai lase la tati, iar tati nu o s-o mai lase la mami" văzând această situaţie i-am luat pe minoră şi tatăl său într-o altă încăpere a grădiniţei să încercăm să o liniştim pe fetiţă; şi eu şi tatăl am discutat cu minora; eu am întrebat-o pe minoră de ce nu vrea să mai rămână la grădiniţă, iar ea mi-a spus exact ce îmi spuse anterior, că îi iubeşte pe amândoi părinţii, iar eu i-am promis că o să discut cu amândoi părinţii şi că ea va merge la ambii părinţi atunci când va dori; minora s-a liniştit, astfel că s-au putut desfăşura activităţile şcolare; înainte de a pleca tatăl său de la şcoală, acesta mi-a comunicat că, în cursul acelei zile, va veni cineva mai devreme la grădiniţă, fără a preciza cine anume e acea persoană, să o ia pe minoră ca să o ducă la o petrecere în oraşul Buzău, petrecere la care trebuia să ajungă până în ora 13:00; în jurul orelor 11:30 - 11:45, când eram în timpul programului de limba engleză a venit bunica paternă a intrat în sala de clasă şi mi-a zis să-i dau drumul mai devreme minorei C. să meargă la petrecere; eu ştiind despre această petrecere chiar de la tatăl minorei şi pentru că nu era prima dată când bunica paternă venise să o ia de la grădiniţă am fost de acord să o ia; la ora 12:30 la grădiniţă a venit bunica maternă să ia fetiţa, i-am spus că deja fusese luată, de către cine şi cu ce motiv".

Depoziţia martorei F. confirmă faptul că, la data de 6.05.2019 s-a deplasat la grădiniţa la care învăţă minora, a luat-o după terminarea cursurilor şcolare şi a dus-o pe minoră la imobilul în care locuieşte ea şi inculpatul şi că "după ce a ajuns tatăl minorei acasă, el a intenţionat să o ia pe fată, să o convingă să meargă la locuinţa mamei sale, conform hotărârii, dar minora a refuzat să meargă la locuinţa mamei sale; din acea zi şi până în prezent, minora se află la locuinţa tatălui ei; de la acea dată şi pană în prezent tatăl minorei îi spune acesteia să meargă şi la mama ei, dar minora începe să plângă, îl ia de gât şi refuză să meargă la mama sa; nu cunosc care este motivul pentru care minora refuză să meargă la mama sa; eu îi ofer nepoatei mele tot ceea ce-şi doreşte, însă nu am întrebat-o care este motivul pentru care refuză să meargă la mama sa "pentru că nu vreau să intru în intimitatea ei".

Acest aspect a fost recunoscut şi de inculpatul A., care cu prilejul audierii sale a confirmat faptul că minora a rămas în locuinţa sa la data de 5.05.2019, cu acordul mamei sale, dar şi că, în dimineaţa zilei următoare, a dus-o pe minoră la domiciliul persoanei vătămate, care a pregătit-o pentru grădiniţă. Ulterior, inculpatul a luat-o pe C. şi a dus-o la Grădiniţa cu program normal "Orizont" din mun. Râmnicu Sărat, ale cărei cursuri le frecventa încă din anul 2017.

La data de 19.08.2019 inculpatul a declarat că, după ce minora a fost luată de la grădiniţă de către F., fosta soţie l-a contactat telefonic şi i-a reproşat că a luat copilul. Inculpatul a mai declarat că "în cursul acelei zile, fosta soţie nu a mai dat niciun semn de viaţă; eu am vrut s-o iau pe minoră şi s-o duc la locuinţa mamei sale, însă minora a refuzat total fără a-i spune motivul; în cursul acelei seri de 6.05.2019, nu pot preciza ora, până să se întunece afara, cred că în intervalul 17,30 - 18,00, am luat-o pe minoră în maşina mea cu intenţia de a o duce la locuinţa mamei sale şi atunci când am intrat pe str. x, unde se află biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva şi în imediata apropiere a acesteia se găseşte scara blocului unde locuieşte fosta soţie, fiica mea a recunoscut zona, a început să ţipe, să plângă şi să-mi spună " tati, tati nu vreau să merg la mami, vreau să stau cu tine" şi de pe bancheta din spate, unde ea se afla, a venit între cele două scaune şi m-a luat de gât insistând să nu o duc la locuinţa mamei sale; deşi am ajuns până pe strada pe care se află blocul în care locuieşte fosta mea soţie, eu nu am anunţat-o în vreun fel pe aceasta că mă aflu în acea zonă şi că am adus minora, dar că ea refuză să meargă la locuinţa ei; în acea situaţie m-am întors cu minora la locuinţa mea; în cursul serii de 6.05.2019 eu nu am contactat-o pe soţia mea să-i spun că minora rămâne la mine şi nici ea nu m-a contactat în vreun fel".

Martorul H., audiat la cererea inculpatului, la data de 4.12.2019, a declarat că, la data de 6.05.2019, copilul său a participat la o petrecere la care a fost prezentă şi minora C. şi că "în cursul serii de 6.05.2019, după ce petrecerea fusese terminată, am văzut că în faţa blocului în care locuieşte B., fostă Radu, era parcată maşina lui A., iar el era jos lângă maşină; am oprit, l-am întrebat ce a păţit şi el mi-a spus că fata...nu vrea să se ducă la mama ei "că este ăla acolo", că este speriată şi că plânge; eu am văzut când A. a încercat să o ia pe fată să o ducă la mama ei, dar minora se ţinea de tetiera maşinii".

Persoana vătămată a declarat că "în cursul serii de 6.05.2019 l-am sunat de mai multe ori pe fostul meu soţ pentru a-l întreba când aduce acasă fata, dar el nu mi-a mai răspuns şi atunci am început să-i trimit mesaje pe telefon".

În dovedirea afirmaţiilor sale a depus la dosar copii de pe mesajele transmise/primite (ora 22:10), iar din conţinutul acestora nu reiese că inculpatul s-a deplasat cu minora spre locuinţa persoanei vătămate, dar copilul a refuzat să meargă la mama sa şi nici că B. ar fi fost de acord ca minora să rămână la acea dată în locuinţa inculpatului.

Înalta Curte apreciază că şi în condiţiile în care depoziţia martorului H. ar fi una reală şi nu pro cauza, aşa cum a interpretat instanţa de fond, ceea ce are relevanţă este faptul că inculpatul A., care era în deplină cunoştinţă de dispoziţiile Sentinţei civile nr. 183/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, de la acea dată şi până în prezent, a reţinut-o la domiciliul său pe minora C., fără consimţământul mamei sale, iar în declaraţia data la 4.12.2019, cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat, A. relevă că motivul pentru care nu a vrut să o înapoieze pe minoră mamei este unul pur subiectiv, bazat pe o interpretare personală, părtinitoare şi discriminatorie apreciind fără temei că minora s-ar afla în pericol urmare a faptului că mama se afla într-o relaţie cu un alt bărbat "da, pericolul a constat în prezenţa acestui bărbat în apartamentul în care locuia fosta soţie şi minora C.; atunci când ne despărţeam în fapt, minora nu a refuzat niciodată să o duc înapoi în domiciliul mamei, însă după ce fosta soţie a intrat în relaţia de concubinaj cu acest bărbat comportamentul minorei s-a schimbat radical ea refuzând să mai meargă în locuinţa mamei ei pentru că era prezent acel bărbat' care "nu are referinţe bune".

Înalta Curte constată că nu a reuşit în niciun fel inculpatul să dovedească că existenţa respectivei relaţii a afectat în vreun mod relaţiile dintre minoră şi părinţii săi, cu atât mai mult cu cât chiar inculpatul a declarat că fosta soţie i-a permis să aibă legături cu minora atât în perioada despărţirii în fapt, cât şi după pronunţarea divorţului, în condiţii mult mai avantajoase decât stabilise instanţa şi, mai mult decât atât, însuşi inculpatul A. a fost de acord ca minora să aibă locuinţa la domiciliul mamei, deşi avea cunoştinţă de relaţia de concubinaj a persoanei vătămate, dar şi de prezenţa acelui bărbat în locuinţa persoanei vătămate. Deşi inculpatul A. a declarat că este de acord să respecte hotărârea judecătorească şi că doreşte ca minora să reia legătura cu mama şi să revină în locuinţa acesteia, dar minora este cea care refuză orice contact cu mama ei, probator s-a stabilit că, în fapt, refuzul minorei manifestat prin stări de agitaţie, plâns etc. este determinat chiar de comportamentul inculpatului care, prin demersurile făcute de el încă din data de 6.05.2019, a încercat să împiedice orice legătură între minoră şi mamă, a refuzat să susţină şi să sprijine apropierea minorei de mamă şi a accentuat starea de nelinişte a copilului atunci când în preajma lor se afla şi persoana vătămată.

Relevant în acest sens este atitudinea inculpatului A. chiar din 6.05.2019, când nu a discutat cu fosta soţie despre situaţia minorei, deşi a susţinut că s-ar fi aflat în apropierea locuinţei acesteia împreună cu copilul lor şi a concertat planul de a o împiedica pe mamă să ia legătura cu minora în lipsa lui, începând cu data de 7.05.2019 şi până la terminarea anului preşcolar 2018 - 2019, când nu a mai dus-o pe C. la J., deşi ea era familiarizată cu personalul angajat şi cu colegii săi, întrucât a frecventat cursurile acestei unităţi preşcolare din anul 2017, aspect confirmat şi de declaraţia educatoarei G., dar şi din înscrisurile transmise de către unitatea preşcolară.

Apărarea inculpatului A. în sensul în care minora este cea care a refuzat să mai meargă la grădiniţă întrucât "fiica mea, care este stăpânită de o temere extraordinară, temere motivată de aceea că se teme de mama sa, dar fără să cunosc motivul", nu face altceva decât să dovedească că inculpatul nu a urmărit interesul superior al copilului său, ci doar propriul său interes, acela al alienării minorei C. de mama sa.

Toate acţiunile ulterioare şi încercările disperate ale persoanei vătămate, astfel cum vor fi succint prezentate de către Înalta Curte, nu fac altceva decât să dovedească faptul că inculpatul A. cu ştiinţă şi în mod absolut deliberat a transformat într-o luptă personală demersurile mamei în condiţiile în care avea obligaţia legală şi personală să îşi exercite drepturile părinteşti alături de aceasta.

Astfel:

În după amiaza zilei de 8.05.2019, persoana vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a o lua pe minoră, dată la care F., atunci când a văzut-o, a încercat să închidă uşa, între cele două având loc o discuţie contradictorie la care, la un moment dat, la faţa locului a sosit inculpatul, dar şi organele de poliţie.

De asemenea, în scopul înstrăinării minorei de mama sa, inculpatul nu a făcut, concret, vreun demers pentru ca minora să reia legătura cu mama ei, nu a pregătit-o pentru întâlnirile la care cunoştea că va fi prezentă şi persoana vătămată şi nici nu a încercat s-o liniştească pe minoră atunci când aceasta devenea agitată în prezenţa mamei ei, ba chiar, prin atitudinea lui, i-a creat copilului ideea că mama este un rău de care se teme, nu doar minora, ci chiar el.

Relevante sunt în acest sens înregistrările audio-video unde se observă faptul că inculpatul ţine în mână un telefon mobil pe care i-l întinde minorei, în timp ce se deplasează împreună într-o cameră (dormitor), întrebând-o de câteva ori dacă vrea să se întâlnească cu mama ei şi dacă vrea să vorbească cu aceasta, iar întrebările îi sunt adresate minorei în timp ce aceasta este preocupată să se joace cu un telefon mobil pe care-1 are în mână.

Aceste înregistrări reliefează faptul că inculpatul A. nu a făcut niciun demers pentru a o convinge pe minoră să întrerupă joaca cu telefonul pentru a discuta cu mama ei, astfel că refuzul de a vorbi cu persoana vătămată era previzibil, în condiţiile în care din înregistrările audio-video reiese că minora foloseşte atât telefonul, cât şi tableta.

Într-o altă înregistrare audio-video, pe care s-a menţionat că a fost făcută la D.G.A.S.P.C. Buzău - Birou Râmnicu Sărat se observă că inculpatul se află în afara unui birou în care sunt mai multe persoane, uşa fiind deschisă, şi în acelaşi timp o ţine în braţe pe minora, care plânge, şi filmează; în interiorul camerei, la un birou, se află şi persoana vătămată.

Deşi copilul plângea, inculpatul nu a încercat în niciun mod să-l liniştească, ci a continuat să filmeze până când o persoană din incinta biroului i-a atras atenţia că nu are voie să filmeze.

Un alt episod înregistrat audio-video îl reprezintă vizita făcută de mamă minorei la un imobil (casă de locuit), unde se afla inculpatul. Din vizionarea acestuia se observă că inculpatul a ieşit cu minora de mână din casă şi s-au deplasat spre poarta de acces în curte, în stradă aflându-se persoana vătămată. Când au ajuns în apropierea porţii, minora a început să plângă şi să fugă spre intrarea în locuinţă, unde se mai aflau două femei, strigând că a venit mama sa. Din modul în care a reacţionat minora reiese că aceasta nu a fost anunţată de către inculpat că mama ei va veni în vizită, nu a pregătit-o pentru această întâlnire şi nici când i-a văzut reacţia fetei nu a liniştit-o în vreun fel şi nici nu a făcut vreun demers pentru ca minora să vorbească cu mama ei.

Un alt moment înregistrat îl reprezintă incidentul petrecut în apropierea unui K., unde se observă că B. încearcă să vorbească cu fiica ei, care se află în braţele inculpatului şi plânge, timp în care acesta filmează, fără a încerca să o liniştească pe minoră ori să vorbească cu fosta soţie, ba mai mult decât atât devine agitat, solicită celor din jur să cheme poliţia şi începe să fugă cu minora în braţe, fiind urmat de persoana vătămată care-i spune minorei ca vrea sa vorbească cu ea şi că-i este dor de ea.

Într-un mod cu totul nepermis inculpatul, cu minora în braţe, începe să fugă mai tare, fără a întrerupe înregistrarea, fiind urmaţi de către persoana vătămată. În înregistrare se aude când minora îi spune inculpatului să fugă mai tare, dar şi când inculpatul i-a spus persoanei vătămate să plece de lângă ei. Inculpatul a intrat cu minora într-o clădire (pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre Tribunalul Buzău) şi pe un ton foarte agitat s-a adresat unei persoane din clădire (jandarm), spunând că vine de la executorul judecătoresc şi că "s-a repezit la copil să-l ia", făcând trimitere la persoana vătămată care ajunsese în aceeaşi locaţie.

Persoana vătămată a spus că vrea să vorbească cu copilul, iar inculpatul care era foarte agitat, stare pe care o avea şi copilul, făcând referire la acesta a spus că "nu poate să stea, că-l maltratează, că i-a făcut lucruri grele, că nu vrea să meargă copilul la ea" şi, pe fondul acelei atmosfere inculpatul a întrebat-o pe minoră cu cine vrea să stea incident ce a fost filmat de către inculpat.

Actele dosarului au reliefat faptul că incidentul descris a avut loc la data de 5.08.2019, când foştii soţi au mers la BEJ L., fiind chemaţi în dosarul de executare nr. x/2019, dată la care însă executarea nu a putut fi efectuată, din cauza refuzului minorei de a merge la mama sa.

La data de 5.08.2019, la sediul Tribunalului Buzău a sosit şi executorul judecătoresc chemat telefonic de către inculpat şi care a constatat prezenţa foştilor soţi şi a minorei, încheind un proces-verbal la data de 16.09.2019.

Ca de fiecare dată, explicaţia inculpatului a fost argumentată de refuzul minorei de a avea legături personale cu mama, însă, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond, refuzul minorei este generat de modul în care a reacţionat inculpatul şi de atitudinea pe care o are inculpatul atunci când fosta soţie este în apropierea lor, de mesajul pe care acesta îl transmite copilului, respectiv acela de temere de mamă, ca şi cum aceasta ar reprezenta un mare pericol, nu doar pentru minoră, ci chiar pentru el, un adult care fuge de acea persoană la care copilul ar trebui să meargă să locuiască.

Aceeaşi stare a indus-o inculpatul minorei şi cu prilejul derulării unui alt incident despre care s-a susţinut că a avut loc la sediul Judecătoriei Râmnicu Sărat, din imaginile audio-video reieşind că persoana vătămată vorbeşte cu copilul care se află, şi de această dată, în braţele inculpatului cu un telefon mobil în mână şi îi spune că nu-i va face rău şi, deşi erau doar ei trei şi ar fi putut discuta cu privire la situaţia minorei, inculpatul nu a intervenit, a continuat să filmeze şi, la un moment dat, i-a spus fostei soţii "asta e reacţia copilului", fapt ce a generat din nou o reacţie violentă a copilului.

În pofida imaginii profund deformate pe care inculpatul a încercat să o inducă cu privire la mamă din conţinutul unei înregistrări a reieşit că minora a comunicat cu mama ei; la data de 14.10.2019, urmare a vizitei făcută de mamă minorei la acea dată, inculpatul le-a reproşat educatoarei şi administratorului grădiniţei că nu l-au anunţat de prezenţa mamei şi le-a spus că "mama poate să o vadă doar în prezenţa mea" că minora nu a purtat anumite lucruri oferite de mama ei pentru că "nu a vrut tati" că, la preluarea de la grădiniţă, tatăl a observat că minora era încălţată cu ghetele primite în acea zi de la mama ei, fapt pentru care i le-a scos şi i-a pus încălţămintea cu care o adusese el (proces-verbal nr. x/6.11.2019); că tati i-a spus minorei să plângă "tare, tare" când o vede pe mamă; că tati i-a spus să nu o îmbrăţişeze pe mamă (proces-verbal nr. x/19.11.2019); că inculpatul reproşează personalului faptul că mama vine prea des să o vadă pe fată, "iar noi, nu numai că acceptăm, contrar voinţei preşcolarului făcând-o să sufere, ci şi acordăm clemenţă mamei'; că inculpatul le-a adresat ameninţări "că vom avea de-a face cu autorităţile din Buzău" "că factura pentru taxa de şcolarizare şi catering să o trimitem mamei pentru plată" (proces-verbal nr. x/20.11.2019).

La data de 9.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către A. în contradictoriu cu B. prin care a solicitat schimbarea locuinţei minorei C., de la domiciliul mamei la domiciliul tatălui şi sistarea pensiei de întreţinere stabilită prin Sentinţa nr. 183/2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 1857/2.12.2019 pronunţată în dosarul indicat mai sus a fost respinsă cererea formulată de către A., ca neîntemeiată.

La data de 9.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect ordonanţa preşedinţială formulată de către A. în contradictoriu cu B. prin care a solicitat schimbarea locuinţei minorei C., de la domiciliul mamei la domiciliul tatălui şi sistarea pensiei de întreţinere stabilită prin Sentinţa nr. 183/2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 820/29.05.2019 pronunţată în dosarul precizat anterior a fost respinsă cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de A..

În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că "dorinţa minorei, în vârstă de 5 ani, nu este suficientă pentru a justifica o modificare a locuinţei minorei pe calea ordonanţei preşedinţiale, nefăcându-se dovada urgenţei în acest sens, respectiv că minora ar fi în pericol în domiciliul mamei, că starea de sănătate a acesteia ar impune schimbarea domiciliului sau că ar exista o urgenţă de altă natură".

Prin Decizia civilă nr. 459/20.06.2019 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2019 a fost respins apelul declarat de către A. împotriva Sentinţei nr. 820/2019, ca nefondat.

Instanţa de control a reţinut că "minorul prezintă simptome de alienare părintească faţă de mama sa şi aceste efecte trebuie contracarate printr-o bună colaborare între părinţi, fiind în interesul superior al copilului păstrarea unor bune relaţii între părinţi; nici un moment apelantul nu a făcut dovada eforturilor sale în ceea ce priveşte disponibilitatea minorei de a-şi vedea mama ...; acest efort îi este recomandat chiar de către Direcţia de Asistenţă Socială ...; a întrerupe, ca tată, un efort al mamei şi al educatoarei de integrare în colectivul grădiniţei, la o vârstă când minora trebuie să se adapteze cerinţelor învăţământului preşcolar, doar pe considerentul că minora refuză să meargă pentru că vine mama să o ia, ... denotă că apelantul nu a întreprins niciun efort în ceea ce priveşte relaţia mamă-fiică; interesul superior al copilului este o noţiune complexă, care cuprinde atât obligaţia autorităţilor competente de a lua în privinţa minorilor decizii care să protejeze dezvoltarea normală a acestora, cât şi dreptul minorului de a-i fi ascultată şi luată în considerare opinia cu privire la situaţia sa, însă acest din urmă drept al acestuia, raportat la art. 264 C. civ., nu poate fi adus la îndeplinire datorită vârstei fragede şi uşor influenţabile".

Pe de altă parte persoana vătămată B. a făcut eforturi supra omeneşti să îşi redobândească şi să reia legătura cu minora.

În acest sens:

La data de 10.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de înapoiere copil formulată de către B. în contradictoriu cu inculpatul A..

Prin Sentinţa civilă nr. 1189/20.08.2019 pronunţată în dosarul indicat anterior a fost respinsă acţiunea având ca obiect înapoiere minor formulată de B..

Instanţa a reţinut că, "faptul că nu s-a reuşit executarea efectivă a hotărârii judecătoreşti prin care pârâtul a fost obligat să înapoieze minora reclamantei aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de BEJ L., nu justifică promovarea unei noi acţiuni care să tindă la aceeaşi finalitate, respectiv obligarea pârâtului la înapoierea minorului".

La data de 13.05.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect ordonanţa preşedinţială formulată de către B. în contradictoriu cu A., prin care a solicitat obligarea fostului soţ să o aducă, de urgenţă, la domiciliul stabilit de către instanţă prin Sentinţa nr. 183/2019 pe minora C..

Prin Sentinţa nr. 861/7.06.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul menţionat anterior a fost admisă cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulate de B. şi a fost obligat A. să-i înapoieze minora.

Prin Decizia civilă nr. 510/22.07.2019 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul cu nr. x/2019 a fost respins apelul formulat de către A. împotriva Sentinţei nr. 861/2019.

La data de 9.08.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către B. în contradictoriu cu A. prin care a solicitat aplicarea de penalităţi pârâtului, conform art. 906 C. proc. civ.. Pronunţarea a fost amânată pentru data de 9.12.2019 şi, ulterior, pentru 18.12.2019.

La data de 16.09.2019 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat dosarul civil nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către A. în contradictoriu cu B., prin care a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale, suplinirea consimţământului pârâtei la schimbarea grădiniţei, respectiv transferul şi înscrierea minorei C. de la J. la Q..

Prin Sentinţa civilă nr. 1705/14.11.2019 pronunţată în dosarul menţionat anterior a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către A..

La momentul întocmirii rechizitoriului cauza se afla pe rolul Tribunalului Buzău pentru a fi soluţionat apelul declarat de către A. împotriva Sentinţei nr. 1705/2019, având termen de judecată stabilit la data de 27.01.2020.

La data de 27.06.2019 s-a înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc L. dosarul de executare nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către B. împotriva debitorului A., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 183/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Executarea nu a putut fi efectuată, conform procesului-verbal încheiat la data de 5.08.2019, creditoarea solicitând sesizarea instanţei pentru aplicarea de penalităţi debitorului (dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Râmnicu Sărat).

La data de 23.07.2019 s-a înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc R. dosarul de executare nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de către A. împotriva debitoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 861/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, prin care el a fost obligat să înapoieze minora mamei, însă executarea nu a putut fi efectuată.

În raport de cele expuse mai sus s-a constatat că, în cadrul demersurilor judiciare promovate la instanţele de judecată de către inculpat după momentul reţinerii minorei la domiciliul său, fără consimţământul persoanei vătămate, acesta a prezentat situaţia minorei, astfel cum a fost prezentată şi în această cauză de către el, însă instanţele nu au dispus nicio hotărâre prin care să schimbe dispoziţiile Sentinţei civile nr. 183/2019.

Apărarea inculpatului A. prin care face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 18 din 15 ianuarie 2019 întrucât se arată care este procedura de urmat în situaţia în care executorul judecătoresc constată că minorul refuză să se întoarcă la domiciliul părintelui căruia îi fusese încredinţat, acesta neputând pune în aplicare o hotărâre de încredinţare a unui minor astfel încât se impune obligaţia executorului judecătoresc de a lua act de poziţia copilului minor, de a sesiza Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, ulterior copilul urmând să fie supus unui program de asistenţă psihologică de 6 luni, şi că aceasta era procedura de urmat astfel că nu i se poate imputa comiterea vreunei fapte de natură penală este una extrasă din context şi care nu îl absolvă de răspundere penală.

Opunerea minorei, invocată de acesta în mod frecvent în apărarea sa, vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Constituţie, care prevede că prin sintagma "persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altor", legiuitorul constituant a avut în vedere persoana fizică având deplină capacitate de exerciţiu şi experienţă de viaţă care are posibilitatea de a-şi valorifica acest drept în deplină cunoştinţă de cauză, situaţie care nu se regăseşte în persoana unui minor lipsit de capacitate de exerciţiu" (CCR, Decizia nr. 1287 din 8 octombrie 2009).

Mai mult decât atât, în paragraful 20 al deciziei mai sus menţionate, Curtea Constituţională constată că instanţa de la Strasbourg are o jurisprudenţă bogată prin care a dat prevalenţă interesului superior al copilului. Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că respectul pentru viaţa de familie implică, în materia separaţiei copiilor de părinţi, obligaţia pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menţine legăturile personale, cât şi pentru a reuni părintele cu copilul său, ţinând cont de interesul superior al copilului.

Or, invocarea acestei decizii de către inculpat în apărare nu face altceva decât să reliefeze faptul că în atingerea unui interes personal a ignorat cu desăvârşire interesul superior al propriului copil folosindu-l drept scuză în comportamentul său care fără niciun fel de dubiu îmbracă sfera penalului.

Nu a reuşit inculpatul A. să probeze în niciun mod că în preajma zilei de 6.05.2019, raporturile dintre persoana vătămată şi minoră nu erau de aşa natură încât, luarea de îndată a fetiţei de la domiciliul mamei sale să fie o măsură necesară pentru salvarea minorei de la un pericol iminent, care să nu poată fi înlăturat altfel, şi care îi ameninţa viaţa, integritatea corporală sau sănătatea, fie ea fizică sau psihică. În lipsa unui astfel de context, decizia inculpatului de a păstra pe minoră la domiciliul său, contrar hotărârii judecătoreşti care statua în mod neechivoc stabilirea domiciliului copilului la mama, la care se adaugă manoperele, ulterioare datei de 6.05.2019, prin care inculpatul a împiedicat-o pe persoana vătămată să se bucure de o relaţionare normală cu copilul său, prezintă elementele tipicităţii obiective şi subiective ale infracţiunii prev. de art. 379 alin. (1) din C. pen. astfel cum corect a apreciat şi instanţa de fond.

În ceea ce priveşte declaraţia inculpatului dată în faţa Înaltei Curţi, aceasta nu face altceva decât să reflecte caracterul şi atitudinea inculpatului A., din care rezultă cu prisosinţă că nu a avut în intenţie nicio singură secundă să respecte hotărârea instanţei civile.

Din toate actele dosarului reiese că inculpatul a încercat şi a şi reuşit printr-o poziţie dominantă de forţă să decidă în mod unilateral în maniera care i-a convenit, cu privire la situaţia minorei C. în contra hotărârii instanţei civile, a dorit să demonstreze în permanenţă, în pofida demersurilor juridice legale iniţiate de persoana vătămată, că nimeni nu este mai presus de el şi de deciziile sale, a pus persoana vătămată într-o poziţie permanentă de defensivă şi a umilit-o în încercarea sa disperată de a relua legătura cu fiica sa, minora.

A făcut inculpatul A. tot ce i-a stat în putinţă ca s-o îndepărteze pe minora C. de mama sa, inoculându-i tot felul de stări de temere şi îndoială de natură să o determine să-şi respingă mama. A aşezat interesul şi orgoliul său personal mai presus de interesul superior al minorei şi nu i-a păsat niciun moment că ar putea să o traumatizeze pe minoră pentru tot restul vieţii sale.

A încercat să minimalizeze prin orice fel de demersuri rolul persoanei vătămate în creşterea şi educarea minorei C. şi a privat-o prin atitudinea sa pe minoră de prezenţa mamei într-una din cele mai importante etape din viaţa acesteia, respectiv atunci când are mai mare nevoie de prezenta mamei în viaţa sa.

A simulat mai mult decât a participat la demersurile iniţiate de persoana vătămată şi a persistat într-o conduită refractară, rigidă şi lipsită de empatie faţă de minoră şi mama acesteia, persoana vătămată B..

A pus interesul său mai presus de orice şi a transformat o situaţie care trebuia să-i favorizeze pe amândoi părinţii, într-un război personal ignorând toate hotărârile instanţelor civile care au dat câştig de cauza mamei în ceea ce priveşte domiciliul minorei.

A lipsit de efect din start hotărârea instanţei civile prin care stabilea domiciliul minorei C. la mamă, justificându-şi atitudinea prin dragostea sa faţă de minoră şi nu a vrut nici măcar să accepte în vreun mod prezenţa persoanei vătămate în preajma minorei, ba chiar a depus toate demersurile ca aceasta să nu se afle alături de mama sa, şi i-a deteriorat profund imaginea mamei în faţa minorei care a început să o vadă pe acesta ca o persoana potrivnică.

Nu a încercat niciun moment să contureze în memoria minorei C. imaginea mamei aşa cum ar fi fost firesc, ba dimpotrivă a învinovăţit-o pe aceasta de tot ce se întâmpla şi a determinat-o pe minoră să respingă ideea de a avea legături cu mama sa naturală, persoana vătămată din prezenta cauză şi la care ar fi trebuit să locuiască de multă vreme.

A justificat într-un mod pueril că executarea silită împotriva sa ca efect al neîncredinţării de bună voie a minorei s-a datorat opoziţiei minorei şi a atras-o în această activitate pe martora F., mama sa, care şi-a adus pe deplin contribuţia la activitatea infracţională a inculpatului astfel cum s-a arătat.

Analiza întregului material probator administrat în cauză reliefează aşadar neechivoc că acţiunile repetate şi constante ale inculpatului A. de a refuza încredinţarea minorei mamei sale, persoana vătămată din prezenta cauză, se pliază pe deplin pe elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., astfel încât condamnarea acestuia este pe deplin justificată, legală şi deopotrivă temeinică.

Argumentele prezentate de Înalta Curte cu prilejul analizării vinovăţiei inculpatului A., reprezintă deopotrivă motive întemeiate pentru a admite apelul persoanei vătămate sub aspectul individualizării pedepsei în planul modalităţii de executare dispusă de instanţa de fond, apreciindu-se că scopul pedepsei aplicată acestuia nu poate fi atins decât prin executare efectivă în regim de detenţie.

Înalta Curte apreciază că toate argumentele expuse pledează şi susţin necesitatea dispunerii executării pedepsei în regim de detenţie fiind dovedită pe deplin proporţionalitatea soluţiei adoptată în cauză cu situaţia care a determinat-o, inculpatul prin întreaga sa conduită nu a înţeles să pună în executare hotărârea prin care minora a fost încredinţată mamei sale şi a bagatelizat în mod repetat dispoziţiile instanţei civile.

Executarea pedepsei în regim de detenţie îşi găseşte deopotrivă justificarea din punctul de vedere al Înaltei Curţi şi în planul reglementărilor internaţionale, unde drepturile copilului sunt stabilite prin Convenţia asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 ce a fost asumată şi de România prin adoptarea Legii nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001) şi care defineşte drepturile şi principiile dezvoltării normale a unui copil, garantând printre altele următoarele drepturi: copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, iar copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia, printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale protejează prin art. 8 dreptul la respectarea vieţii private şi de familie apreciind că legăturile personale între părinte şi copilul său reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi s-a rupt, iar măsurile interne care împiedică o astfel de relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă familială.

În cauzele Ignaccolo-Zenide c. României şi I. C. civ. României, jurisdicţia europeană a reţinut că trebuie verificat dacă s-a păstrat un echilibru echitabil între interesele concurente ale părinţilor şi ale copilului, însă se va ţine seama de faptul că trebuie avute în vedere, în principal, cele mai bune interese ale copilului. De asemenea, Curtea a admis că dificultăţile în executarea hotărârii datorate comportamentului unui părinte obligă statele membre să ia măsuri adecvate, coercitive, pentru a sancţiona comportamentul ilicit al părintelui la care locuieşte, în fapt, copilul.

Înalta Curte apreciază că deteriorarea relaţiilor dintre mamă şi copil nu îi poate fi imputată acesteia devreme ce alienarea săvârşită de tată ani la rând îi este imputabilă exclusiv acestuia şi acest fapt rezultă din rapoartele de întrevedere întocmite de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Local al Municipiului Ploieşti în perioada septembrie-decembrie 2020, şi a fost constatată şi de către experţii psihologi care au întocmit în cauză raportul de expertiză psihologică (expertul desemnat de instanţă) şi, respectiv, opinia profesională în specialitatea psihologie clinică (expertul parte desemnat de inculpat) care concluzionează că "C. prezintă elemente de alienare parentală, exprimate printr-o simptomatologie anxioasă de separare, cu simptome somatoforme (stare de panică, cu agitaţie, plâns spontan cu lacrimi şiroind pe obraz, tremur, roşeaţa feţei, palpitaţii, senzaţie de vomă etc.), refuz şi opoziţie în a relaţiona cu mama.

A folosit inculpatul A. în apărarea sa refuzul minorei de a se reîntoarce la mama pe care până la momentul la care a refuzat să o înapoieze pe minoră a crescut şi locuit cu aceasta şi a folosit refuzul minorei C. la care acesta a contribuit pe deplin ca un "drept de veto necondiţionat" şi care îi conferea puteri absolute.

Persoana vătămată B. a făcut plângeri la instituţii şi autorităţi, însă toate petiţiile au fost soluţionate lacunar şi nimeni nu a luat o măsură concretă pentru a soluţiona disputa şi a pune capăt alienării parentale făcută de tatăl copiilor în dauna drepturilor mamei şi a interesului superior al copilului.

Mai mult, durata enormă a procedurilor privind punerea în executare a măsurilor de încredinţare a minorilor şi lipsa efectivă a legăturilor dintre mamă şi minora C. a condus la o deteriorare substanţială a acestor legături, fapt ce nu numai că a profitat pe deplin inculpatului A., dar a şi transformat această situaţie într-un raport de forţă în care persoană vătămată, în pofida demersurilor constante, a pierdut orice şansă.

Deşi instanţele şi autorităţile implicate au făcut tot posibilul pentru a respecta drepturile procedurale ale inculpatului, nu au reuşit până la acest moment să rezolve în niciun fel această situaţie şi nu numai pentru mamă, ci şi pentru copilul ei care a fost ţinut departe de ea în toată această perioadă.

Trecerea timpului în privinţa relaţiilor copiilor minori cu părintele care doreşte să aibă astfel de relaţii dar acestea îi sunt obstrucţionate de părintele alienator are consecinţe deosebit de grave asupra copiilor şi conduce la lezarea interesului superior al acestora, or inculpatul A. nu numai că a urmărit acest scop, dar a făcut şi tot ce i-a stat în putinţă să îşi atingă scopul fără să îi pese că de fapt persoana care a pierdut cel mai mult este propriul copil.

Ceea ce trebuie sancţionat este aşa cum în mod constant a arătat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile sale, dincolo de "dreptul la opoziţie" al inculpatului în înapoierea minorei C., perseverenţa cu care a inoculat şi determinat minora să refuze în a-şi mai vedea mama şi acest fapt trebuie remediat de îndată şi nu poate fi realizat faţă de toate considerentele de fapt şi drept expuse decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că dincolo de normele de drept interne încălcate, inculpatul A. a încălcat flagrant şi normele de drept internaţional, astfel cum au fost arătate, fiind evidentă şi neechivocă starea de pericol creată atât pentru creşterea şi educarea minorei C., cât şi pentru valorile sociale ocrotite de lege cărora trebuia să se supună, astfel că executarea pedepsei în regim de detenţie este pe deplin justificată.

Pentru toate acestea, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de persoana vătămată B. împotriva Sentinţei penale nr. 55 din data de 10 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului A. şi judecând în aceste limite:

Va înlătura dispoziţia privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală atacată şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. ca pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de persoana vătămată B. vor rămâne în sarcina statului.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii şi, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de A. împotriva Sentinţei penale nr. 55 din data de 10 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul formulat persoana vătămată B. împotriva Sentinţei penale nr. 55 din data de 10 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului A. şi judecând în aceste limite:

Înlătură dispoziţia privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală atacată şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de persoana vătămată B. vor rămâne în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 55 din data de 10 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - MM