Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 410/2023

Decizia nr. 410

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare, înregistrată pe rolul instanţei la 03.05.2022, sub nr. x/2022, contestatorii A. şi B. au solicitat anularea deciziei civile nr. 509 din 16 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, învocând dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare au fost evocate următoarele aspecte:

1. Contestatorul A. a arătat că, în fapt, la 5.10.2021, B. a depus cerere de intervenţie accesorie în favoarea sa, iar la termenul din 6.10.2021, completul de judecată C3, deşi nelegal constituit, a comunicat cererea de intervenţie formulată de B. către avocatul intimatului, deşi completul de judecata nu avea un alt drept legal decât să fixeze un nou termen de judecata,

Precizează că la termenul de judecată din 6.10.2021 completul de judecată nu a fost legal constituit, întrucât din completul de judecată a făcut parte doamna judecător C. care era incompatribilă, deoarece a făcut parte din completul care a pronunţat decizia nr. 80/2021 a ICCJ care a casat decizia nr. 271/A/19.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Contestatorul A. arată că, pentru termenul din 23.02.2022, a formulat cerere de amânare a judecaţii, motivat de împrejurarea că se afla în misiune, potrivit ordinului de serviciu depus la dosar, ceea ce demonstra imposibilitatea prezentării sale la termenul de judecată respectiv.

Cu toate acestea, la termenul din 23.02.2022, instanţa a pus în discuţia intimatului, fară prezenţa sa şi a intervenientului, admisibilitatea cererii de intervenţie formulată de B., cu toate că avocatul intimatului-recurent a insistat ca cererea de intervenţie să fie discutată în prezenta părţilor.

Pe cale de consecinţă, invocă nelegala sa citare pentru termenul de judecată la care s-a discutat admisibilitatea cererii de intervenţie şi a numitei B., întrucât instanţa avea obligaţia legală să acorde un termen şi să procedeze la citarea sa şi a intervenientului, pentru a pune în discuţie admisibilitatea cererii intervenientului.

Apreciază că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare obişnuită, deoarece completul C3 nu a citat intervenientul accesoriu, nu a citat părţile şi nu a acordat un nou termen de judecata aşa cum prevede C. proc. civ. (art. 63 şi art. 64 şi următ. din C. proc. civ.) pentru a pune în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie, nu a amînat cauza şi nu a acordat termen de judecata, aspecte care demonstrau temeinicia cererii sale de amânare.

2. Contestatoarea B., în motivarea contestaţiei în anulare, a arătat că, la data de 5.10.2021 a depus o cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentului A..

La termenul de judecată din 06.10.2021, completul de judecată C3 deşi nu era legal constituită, a intrat pe fondul cauzei şi a procedat la comunicarea cererii de intervenţie părtilor litigante.

La termenul din 23.02.2022, deşi cererea sa a fost comunicată intimatului, instanţa nu a procedat la citarea sa, încalcând prevederile art. 64 pct. 2 C. proc. civ., în conformitate cu care "după ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată."

Consideră că instanţa avea obligaţia să procedeze la citarea sa, pentru a pune în discuţia părţilor admisibilitatea cererii sale de intervenţie.

Fiind încălcate dispoziţiile art. 63 şi 64 C. proc. civ., precum şi unul dintre principiile de baza ale dreptului, acela al contradictorialitătii, solicită, în temeiul art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 1 C. proc. civ., admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei nr. 509/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, pronunţată în dosarul nr. x/2016,.

Contestatorii au solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, potrivit art. 453 C. proc. civ.

Intimatul D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. şi, ca inadmisibilă, contestaţia formulata de B..

A arătata că, în cazul contestatorului A., acesta a fost legal citat pentru termenul din 23.02.2022, dar nu s-a prezenta la termen, instanţa apreciind că motivul neprezentării a fost insuficient motivat pentru acordarea unui nou termen de judecată.

Referitor la motivul contestaţiei în anulare care se referă la nelegala constituire a completului de judecată din data de 06.10.2021, care a procedat la comunicarea cererii de intervenţie, susţine că motivul nu poate fi primit deoarece hotărârea din recurs, pe care o atacă contestatorul, a fost pronunţată în 23.02.2022 de un complet de judecată legal constituit.

În privinţa susţinerii privind obligaţia instanţei de a cita intervenientul, intimatul arată că intervenientul nu este parte în dosar, obligaţia citării acestuia intervenind doar după admiterea în principiu a cererii de intervenţie. Aşadar, la termenul la care se pune în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie intervenientul poate fi prezent să îşi susţină cererea, dar nu poate fi citat, deoarece nu poate fi îndeplinit niciun act de procedură faţă de intervenient înainte de admiterea în principiu a intervenţiei.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată de B., susţine că o atare cale de atac poate fi promovată doar de părţile din dosar, respectiv de părţile la care se refera decizia atacată. Intervenientul poate formula cale de atac împotriva încheierii de respingere în principiu a cererii sale, nicidecum nu poate formula o cale de atac împotriva hotărârii pe fond care priveşte reclamantul si pârâtul.

Nu există obligaţia instanţei de a cita intervenientul anterior punerii în discuţie a cererii sale de intervenţie, deoarece intervenientul nu este parte decât după admiterea în principiu a cererii sale, sens în care apreciază, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de B..

La termenul din 09 februarie 2023, contestatorul A. a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului intimatului, excepţie pe care instanţa o apreciază a fi neîntemeiată, întrucât la dosar a fost depusă împuternicirea avocaţială, în condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (3) C. proc. civ. şi ale Statutului profesiei de avocat, care face dovada calităţii de reprezentant convenţional al avocatului intimatului D..

În conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat se dovedeşte prin înscrisul emis în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 şi ale Statutului profesiei de avocat. Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, împuternicirea avocaţială, emisă în baza contractului de asistenţă juridică, este înscrisul care probează în faţa instanţei de judecată puterile pe care clientul le-a conferit avocatului şi, totodată, reprezintă dovada calităţii de reprezentant la care face trimitere norma de procedură prevăzută la art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, împuternicirea avocaţială aflată la dosar de avocat probează mandatul dat de partea intimată pentru actele procedurale îndeplinite, ceea ce denotă că excepţia învocată de contestatotul A., în condiţiile art. 80 alin. (2) C. proc. civ., se vădeşte a fi nefondată.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată că acestea nu pot fundamenta contestaţia în anulare promovată, având în vedere următoarele considerente:

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (1) şi (2), pct. 1 C. proc. civ., care deschid calea contestatiei în anulare împotriva hotărârilor definitive atunci când partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, precum şi atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, contestatorul A. invocă, în realitate, aspecte străine de conţinutul şi sensul prevederilor legale evocate.

Ceea ce sancţionează norma legală înscisă în art. 503 alin. (1) C. proc. civ. este realizarea unei judecăţi cu încălcarea obligaţiei imperaţive vizând citarea părţilor, întrucât conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ. "instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel".

Or, în cauză, contestatorul A. a fost legal citat pentru termenul de judecată din 06.10.2021, când a fost prezent la dezbaterile ce au avut loc la termenul respectiv. În acest context, contestatorul a primit, conform art. 229 alin. (1) C. proc. civ., termen în cunoştinţă pentru următorul termen de judecată ce a fost acordat la 23.02.2022, când a avut loc judecata recursului, finalizată prin decizia nr. 509/16 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Aspectul invocat de contestator referitor la motivul justificativ al neprezentării sale la termenul din 23.02.2022, care ar fi impus necesitatea acordării unui nou termen de judecată, nu se subsumează dispoziţiilor referitoare la citare (pentru a fi sancţionate ca atare), ci ţine de modalitatea în care instanţa de recurs a procedat la examinarea cererii recurentului A. de amânare a judecării recursului, justificat de împrejurarea că, la acea dată, se află la Judecătoria Constanţa, unde avea un alt dosar. Faptul că cererea de amânare formulată de recurentul-contestator a fost respinsă, cu posibilitatea de a depune concluzii scrise, urmare a amânării pronunţării, în conformitate cu art. 222 C. proc. civ., nu are semnificaţia unei neregularităţi procedurale privind citarea contestatorului-recurent care să poată fi invocată în cadrul contestaţiei în anulare fundamentată pe motivul înscris în art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul contestaţiei în anulare referitor la nelegala citare a părţilor nu poate fi extins asupra altor aspecte legate de desfăşurarea judecăţii realizate în recurs, atât timp cât contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Nici susţinerea contestatorului A. referitoare la încălcarea obligaţiei legale privind citarea intervenientei B. nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (1) şi (2), pct. 1 C. proc. civ.

Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea, este sancţionată, potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ., cu nulitatea relativă, care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare, numai de partea vizată de neîndeplinirea actului procedural, interesată a o invoca.

Aşadar, introducerea unei contestaţii în anulare trebuie să fie justificată în persoana contestatorului care, doar el, se poate prevala de neregularităţile procedurale, neavând posibilitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a procedurii de citare a altor părţi din proces sau pentru a proteja alte persoane care ar putea lua parte la judecată, în contra cărora s-ar pretinde producerea acelor neregularităţi.

Susţinerea contestatorului potrivit căreia la termenul de judecată din 06.10.2021 completul de judecată care a procedat la comunicarea cererii de intervenţie nu era legal constituit este, de asemenea, străină motivului prevăzut de art. 503 alin. (2), pct. 1 C. proc. civ.

Norma legală sus menţionată vizează situaţia în care hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei (s.n. atât compunerea, cât şi constituirea acesteia) şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a respins-o ori a omis să se pronunţe asupra ei.

Aşadar, cazul contestaţiei speciale se referă la încălcarea normelor de competentă absolută sau a normelor referitoare la alcătuirea instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere prin intermediul căii de retractare exercitate. Or, contestatorul face referire la nelegala constituire a completului de judecată, care a procedat la comunicarea cererii de intervenţie la termenul de judecată din 06.10.2021 şi nu la completul care a pronunţat decizia nr. 509/2022, în dosarul nr. x/2016, ce constituie obiect al contestaţiei în anulare de faţă.

Prin urmare, argumentele contestatorului nu vizează "alcătuirea instanţei" care a pronunţat hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, ci compunerea completului de judecată de la un termen precedent, aspect nesubsumabil motivului reglementat de art. 503 alin. (2), pct. 1 C. proc. civ.

Constatând lipsa de fundament a criticilor formulate de contestator prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de A..

Referitor la contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 509/16 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, se inpune a semnala relevanţa dispoziţiilor înscrise în art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018 întrucât forma modificată a textului normativ va fi incidentă, potrivit art. 24-25 C. proc. civ., numai în cauzele în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legeii nr. 310/2018. Prin urmare, sub aspectul aplicării legii în timp, este irelevant momentul la care a fost formulată cererea de intervenţie voluntară, întrucât legea aplicabilă procesului, inclusiv cererilor incidente ori căilor ordinare şi extraordinare de atac, va fi cea care era în vigoare la momentul formulării cererii introductive de instanţă.

Astfel, art. 64 alin. (4) C. proc. civ. (în forma în vigoare de dinaintea modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018) prevedea că: "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în primă instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel".

Potrivit textului legal anterior menţionat, legiuitorul a înţeles să reglementeze o normă de excepţie în materia căilor de atac exercitate împotriva încheierilor prin care a fost respinsă cererea de intervenţie, stabilind că împotriva încheierilor de respingere, pronunţate în primă instanţă, calea de atac este numai apelul, respectiv numai recursul, în situaţia în care încheierea a fost pronunţată în apel. Aşadar, norma legală sus enunţată reflectă voinţa legiuitorului de a stabili ca încheierea prin care a fost respinsă cererea de intervenţie, atunci când a fost pronunţată în recurs, să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu sunt susceptibile a fi atacate nici cu contestaţie în anulare.

Legalitatea căilor de atac presupune, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Cum legiuitorul a optat ca aceste încheieri pronunţate în recurs, de respingere a cererii de intervenţie, să nu fie supuse niciunei căi de atac, rezultă că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu nicio cale de atac, ceea ce denotă că nici calea contestaţiei în anulare nu poate fi exercitată de către titularul cererii de intervenţie, context în care nicio altă analiză a criticilor formulate de către contestatoarea B., ce au fost deduse judecăţii prin intermediul acestei căi de retractare, nu mai este posibilă.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 509/16 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional a avocatului intimatului D., invocată de contestatorul A..

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 509 din 16 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2023.