Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 570/2023

Decizia nr. 570

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, fiind ulterior stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Borşa prin primar, SPCLEP Borşa prin primar, B., Preşedinţia României - Palatul Cotroceni, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în urma administrării probatoriului să dispună obligarea în solidar a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Borşa, SPCLEP Borşa prin Primar şi B. angajat al SPCLEP Borşa la plata sumei de 1.500.000 euro daune morale şi să atribuie votul său atât din primul tur, cât şi din turul 2 de la votarea din luna octombrie şi luna noiembrie 2019, către preşedintele C..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1346 din 17 decembrie 2021 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Borşa, B. şi D..

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Borşa, B. şi D., având ca obiect daune morale şi acordare vot.

S-a dispus plata sumei de 1.567 RON din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiţiei în favoarea d-nei avocat E. din cadrul Baroului Maramureş, desemnată în cauză prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.

A fost obligat reclamantul A. să achite în favoarea Statului suma de 1.567 RON stabilită cu titlu de onorariu apărător desemnat în procedura ajutorului public judiciar în baza dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 281/A din 22 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1346 din 17 decembrie 2021 a Tribunalului Maramureş.

S-a stabilit onorariul cuvenit avocatului din oficiu, la suma de 1.567 RON, care rămas în sarcina Statului.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 281/A din 22 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, depunând la dosar două cereri distincte.

Prin prima cerere de recurs, transmisă prin e-mail la 17 august 2022, au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel nu a luat în considerare argumentele dezvoltate în notele de şedinţă depuse la dosar ce făceau referire la fapta ilicită a pârâţilor, prejudiciul şi legătura de cauzalitate, apreciind, în mod nefondat, că existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate nu au fost criticate de către apelant, care în apel nu ar fi solicitat administrarea de probe sub acest aspect.

Deşi instanţa de fond a reţinut că cererea de eliberare a cărţii de identitate a reclamantului a fost primită de funcţionarul SPCLEP Borşa - B., ulterior a considerat ca nu au fost întrunite condiţiile de angajare a răspunderii pârâţilor, deşi i s-a eliberat acestuia cartea de identitate abia după 5 luni, contrar prevederilor O.G. nr. 97/2006 art. 15 alin. (3)-(5).

Cu vinovăţie sau din culpă pârâţii au creat un prejudiciu constând în privarea reclamantului de dreptul fundamental de a alege, drept consfinţit de art. 36 din Constituţia României, dar şi a dreptului la libera circulaţie drept garantat de art. 25 din Constituţie. Reclamantul este astfel îndreptăţit la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat, respectiv la plata daunelor morale solicitate.

Deşi a adus critici prin răspunsul la întâmpinare, instanţa de apel nu a mai ţinut cont de faptul că totuşi la data de 08.01.2020 s-a eliberat reclamantului actul de identitate solicitat, fără ca să depună vreun alt înscris doveditor al domiciliului său.

Instanţa de fond nu a ţinut cont nici de faptul că în dosarul nr. x/2016, în care reclamantul este în litigiu cu sora sa (cu privire la imobilul din Borşa, str. x jud. Maramureş), în momentul la care s-a cerut cartea de identitate (09.08.2019) şi apoi ulterior chiar la data eliberării acesteia la 08.01.2020, dosarul nu era soluţionat definitiv, fiind depuse dovezi în acest sens, care atestă încă o dată că situaţia este neschimbată şi că imobilul este în continuare proprietatea reclamantului.

Apreciază că susţinerea instanţei de apel, în sensul că existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate nu au fost criticate şi probate de către apelant, este neîntemeiată.

Analiza instanţei de apel, care preia aceleaşi considerente şi raţionamentul juridic al instanţei de fond, se contrazice cu concluzia că nu se poate reţine vreo culpa a pârâţilor, vreo faptă ilicită, în condiţiile în care reclamantul nu a îndeplinit solicitarea SPCLEP Borşa din adresă nr. x/2019 de a depune declaraţia de găzduire pentru complinirea lipsei dovezii privind domiciliul la adresa indicată în cererea iniţială, dar totuşi la data de 08.01.2022 a primit cartea de identitate, în baza actelor de proprietate depuse de acesta.

Legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este evidentă, iar cuantificarea daunelor morale este întotdeauna subiectivă.

Situaţia de fapt era evidentă, iar contrariul ar fi fost să voteze cu un act fals, ceea ce era infracţiune. Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere şi dictonul din dreptul roman din care rezultă că faptele negative nu puteau fi probate.

Instanţa a susţinut în considerente că reclamantul nu a probat intenţia de a merge la vot, însă acest argument este nefondat, nimeni nu poate cere să probezi un drept recunoscut prin Constituţie. Neeliberarea cărţii de identitate în termenul legal sau a unei cărţi provizorii este o încălcare a drepturilor reclamantului, aşa cum a menţionat în memoriul de apel. Aceste argumente nu au fost analizate de instanţa de apel şi nici nu au fost prezentate argumente pentru care să fi fost înlăturate. A solicitat ca instanţa de apel să aibă în vedere la analizarea motivelor de apel şi consemnările din încheierea din 09.12.2021, aspect care nu a fost analizat.

Deşi instanţa de apel a constatat că reclamantul a dovedit că este în continuare proprietarul imobilului din Borşa str. x, că actele depuse pentru emiterea cărţii de identitate erau legale şi temeinice şi că decizia civilă nr. 5/A/2019 din dosarul x/2016 nu era definitivă, totuşi, contrar acestor probe, a respins ca nefondat apelul, reţinând că reclamantul nu a probat legătura de cauzalitate şi prejudiciul.

Cea de-a doua cerere de recurs, înregistrată la 18 august 2022 (conform ştampilei curţii de apel), a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a arătat că prin decizia civilă nr. 281/A/2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a respins apelul, cu o motivare care nu există în raport de obiectul dedus judecăţii, fapt care atrage nulitatea hotărârii pronunţate, echivalând cu o nemotivare în fond şi cu necercetare a fondului, o motivare contradictorie şi străină de natura pricinii, cu neanalizarea şi neadministrarea probelor utile solicitate, asupra cărora instanţa nici nu s-a pronunţat, fapt ce echivalează cu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi cu interpretarea şi aplicarea greşită sau neaplicarea dispoziţiilor legale de drept material incidente în cauză.

Instanţa de apel şi cea de fond au conchis că în cauză nu este necesar şi util încuviinţarea probei testimoniale cu martorul F., astfel că nelegal a fost respinsă această probă. Mai mult, niciuna dintre instanţe nu a analizat prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile cauzei cererea reclamantului, nu au analizat în niciun fel conduita abuzivă a funcţionarilor publici care sunt direct răspunzători pentru îndeplinirea defectuasă ori neîndeplinirea unei atribuţii date lor potrivit funcţiei şi fişei postului, limitându-se la o motivare fără silogism juridic şi fără nici o legătură cu obiectul cauzei.

Instanţa de apel nu a aplicat şi nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 şi art. 1357 C. civ., prin raportate la înscrisurile din dosar şi fapta funcţionarilor publici, care au abuzat în funcţia lor. În cauză nu a prezentat importanţă şi nici relevanţă juridică existenţa deciziei civile nr. 5/A/2019 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2016, care a fost casată prin admiterea recursului, conform deciziei civile nr. 713/11.03.2020 pronunţată de Înalta Curte, astfel că motivarea instanţei de apel, prin raportare la această decizie, este străină de natura pricinii, existenţa raportului de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi prejudiciul cauzat neputând fi analizat prin aplicarea dispoziţiilor art. 484 şi art. 633 pct. 1 C. proc. civ., care au fost aplicate greşit de instanţa de apel în argumentarea soluţiei de respingere a apelului.

Art. 1349, art. 1357 şi următoarele C. civ. nu au fost analizate şi aplicate de instanţa de apel, dar nici de cea de fond, decizia recurată fiind nelegală, pentru că nu a dat curs acestor dispoziţii de drept material aplicabile.

Refuzul pârâţilor de a elibera actul de identitate tipărit încă din 26.08.2019 şi eliberarea acestuia doar în data de 08.01.2020 trebuie analizat prin prisma dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 C. civ., lucru pe care instanţa nu l-a făcut.

Această faptă ilicită a cauzat reclamantului un prejudiciu, dovada existenţei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu fiind faptul că nu a putut să-şi administreze drepturile şi bunurile nepatrimoniale şi patrimoniale, nu a putut călători în afară, nu a putut face operaţiuni bancare, nu s-a putut legitima nicăieri, nu a putut vota, a fost un om fără identitate. Ori acesta situaţie i-a creat grave prejudicii morale, fiindu-i defăimată onoarea şi calitatea sa de om, fiindu-i îngrădite ilegal anumite drepturi şi libertăţi cetăţeneşti constituţionale, garantate de CEDO şi Constituţia României. Acesta situaţie creată, i-au determinat o stare de decădere psihică şi totodată o suferinţă fizică şi psihică, care în mod cert trebuie reparată.

Decizia recurată, dar şi sentinţa fondului sunt total nelegale şi pentru că s-a reţinut că pentru a vota avea posibilitatea să solicite carte de identitate provizorie, fără a lua în considerare dispoziţiile legale în ceea ce priveşte eliberarea cărţii de identitate provizorii, neaplicabile reclamantului.

Decizia este nelegală şi pentru aceea că instanţa de apel, cu necercetarea fondului şi cu încălcarea regulilor de procedură care atrag nulitatea hotărârii, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 58 - 60 din H.G. nr. 1375/2008, invocate de pârâţi în apărare.

Decizia recurată este nelegală şi sub aspectul respingerii apelului în ceea ce priveşte obligarea sa la plata ajutorului public judiciar, făcând o aplicare greşită şi dând o interpretare eronată şi nelegală art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, acţiunea nefiind una abuzivă.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Borşa şi B. au depus întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspunsuri la întâmpinări, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimaţii-pârâţi.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (8 ianuarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin cele două cereri de recurs şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

O primă critică prezentată în cererea de recurs transmisă prin e-mail la 17 august 2022 face referire la faptul că instanţa de apel nu a luat în considerare argumentele dezvoltate în notele de şedinţă depuse de reclamant în apel cu privire la fapta ilicită a pârâţilor, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

Critica este nefondată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 470 C. proc. civ., apelul se motivează prin cererea de apel, iar durata termenului de motivare coincide cu durata termenului de exercitare a căii de atac, fapt ce rezultă implicit din conţinutul alin. (5) al articolului, care arată că, în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge însă de la data comunicării hotărârii.

În respectarea drepturilor procesuale ale tuturor părţilor din proces, legiuitorul a prevăzut, astfel cum anterior s-a evidenţiat, faptul că motivele de apel se depun într-un anumit termen ce curge de la comunicarea hotărârii, indiferent dacă termenul de declarare a căii de atac curge de la pronunţare sau de la comunicare. De asemenea, art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă principiului tantum devolutum quantum apellatum, ce semnifică faptul că instanţa de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

În cauză, din lecturarea cererii de apel (ce prezintă aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi consideraţii personale cu privire la lipsa de profesionalism judecătorului care a soluţionat cauza în primă instanţă) rezultă cu claritate faptul că reclamantul A. nu a criticat considerentele reţinute de tribunal cu privire la neîndeplinirea condiţiilor privind existenţa faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în mod legal şi cu respectarea regulilor de procedură, instanţa de apel nu a luat în considerare argumentele dezvoltate în cuprinsul înscrisului denumit "note de şedinţă/răspuns la întâmpinare" înregistrat la dosar la data de 16 iunie 2022, după expirarea termenului de motivare a căii de atac.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, obiectul şi limitele acestuia fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor (art. 9 alin. (2) C. proc. civ.), iar cererile trebuie să cuprindă, în mod necesar, sub sancţiunea nulităţii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază (cu referire la cererea de apel relevante fiind dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) C. proc. civ.). Faţă de aceste dispoziţii procedurale, cu a căror respectare poate avea loc o legală învestire a instanţei, susţinerea recurentului (prezentată în ambele cereri de recurs) conform căreia instanţa de apel nu a analizat şi aplicat dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi următoarele din C. civ., este una fără temei legal şi cu nesocotirea rigorilor procedurale anterior menţionate. Câtă vreme prin motivele de apel depuse în termenul prevăzut de lege reclamantul nu a formulat critici vizând aspectele legate de existenţa faptei ilicite imputate pârâţilor, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate, curtea de apel era limitată a analiza numai ceea ce s-a apelat, astfel încât susţinerile recurentului-reclamant se dovedesc a fi nefondate.

Se constată, totodată, că nici soluţia dată petitului subsecvent, vizând atribuirea votului reclamantului, nu a făcut obiectul criticilor în apel, astfel încât susţinerile prezentate în cererea de recurs transmisă prin e-mail la 17 august 2022, ce fac referire la faptul că reclamantul nu putea proba intenţia de a merge la vot, apreciind că "situaţia de fapt că nu a votat era evidentă - contrariul ar fi fost să voteze cu un act fals", pe lângă faptul că ating chestiuni legate de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, sunt formulate omisso medio şi excedează analizei în prezenta cale de atac, în lipsa unor critici pe fondul pretenţiilor care să fi fost deduse judecăţii în apel, neputând forma obiect al examinării instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte criticile din recurs, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată întrucât instanţa de apel nu ar fi aplicat şi analizat condiţiile răspunderii civile delictuale, neexistând o motivare în raport cu obiectul dedus judecăţii, se constată că acestea sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost analizate.

Motivarea hotărârii judecătoreşti în sensul prevăzut de lege nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părţi în cadrul criticilor formulate, ci implică examinarea reală a problemelor esenţiale ce au fost supuse analizei judiciare şi redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunţarea soluţiei respective.

În speţă, se constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de textul de lege anterior menţionat, întrucât instanţa de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale şi a arătat care sunt, în concret, considerentele pentru care a înţeles să respingă apelul.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în contextul procesual creat prin criticile deduse judecăţii în apel, se constată că motivarea este una suficientă şi necontradictorie. Curtea a validat raţionamentul primei instanţe şi, examinând criticile prezentate prin cererea de apel depusă în termenul prevăzut de lege, a concluzionat că "niciunul dintre considerentele decizorii ale tribunalului cu privire la neîndeplinirea condiţiilor privind existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate nu au fost criticate de către apelant, care nici în apel nu a solicitat administrarea de probe sub acest aspect." A reţinut, totodată, că "reclamantul nu a criticat considerentele tribunalului care au permis instanţei concluzia inexistenţei faptei ilicite imputate pârâţilor."

Ca o ultimă critică inserată în cererea de recurs înregistrată la 18 august 2022, recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este nelegală sub aspectul respingerii apelului în ceea ce priveşte obligarea sa la plata ajutorului public judiciar, acţiunea nefiind abuzivă.

Examinând hotărârea recurată prin prisma acestor susţineri, se constată că, astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, reclamantul nu a formulat critici în apel care să vizeze acest aspect. Cum considerentele tribunalului ce stabileau caracterul abuziv al acţiunii exercitate de reclamant nu au făcut obiect al criticilor de apel, Curtea a concluzionat că, în mod corect, în aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, reclamantul a fost obligat la plata sumei cu privire la care a beneficiat de ajutor public judiciar.

Pentru considerentele expuse, se constată că prin modalitatea de redactare a cererilor de recurs şi de formulare a criticilor, reclamantul nu a reuşit să demonstreze nelegalitatea hotărârii instanţei din apel.

Reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererile de recurs, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, cererile de recurs formulate de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 22 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.