Şedinţa publică din data de 3 mai 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 octombrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educatiei, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 şi a tuturor efectelor administrative ce decurg din acest ordin si, în consecinţă, să dispună reîncadrarea reclamantului în funcţia de rector al Universităţii "B." din Târgu Jiu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
La data de 08.12.2022 a fost depusă cererea de intervenţie accesorie formulată de către C..
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 1/12.01.2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.
Instanţa a analizat incidenţa prevederilor art. 207 alin. (2), art. 207 alin. (2)1, 207 alin. (2)2, art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educatiei naţionale şi a reţinut că din conţinutul acestor texte legale reiese că funcţia de rector al unei universităţi nu presupune prerogative de putere publică şi nu este o funcţie publică de autoritate.
Astfel, instanţa a constatat că raportul juridic stabilit între rectorul unei universităţi de stat şi senatul acestei universităţi, respectiv între rectorul unei universităţi de stat şi ministrul educaţiei nu este unul de drept administrativ, ci este un raport juridic civil, litigiile izvorâte de acest raport fiind de natură civilă.
2.2. Învestită prin declinare, prin sentinţa nr. 58/2.03.2023, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
A reţinut instanţa că că ordinul contestat este un act administrativ, emis de o autoritate centrală, fiind definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, chiar dacă ordinul în speţă, emis de ministru, ar avea la bază un raport de drept civil, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 privitoare la competenţă au caracter special şi imperativ, astfel încât nu pot fi eludate.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele argumente:
Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea reclamantului A. prin care a solicitat instanţei să dispună anularea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 şi a tuturor efectelor ce decurg din acest ordin şi, în consecinţă, să dispună reîncadrarea reclamantului în funcţia de rector al Universităţii "B." din Târgu Jiu.
Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă a fost generată de interpretarea diferită a instanţelor aflate în conflict asupra naturii litigiului, prima reţinând că raportul juridic dedus judecăţii are natură civilă, iar a doua instanţă a apreciat că actul atacat reprezintă un act administrativ, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale".
Prin contencios administrativ, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, se înţelege "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
La stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza, Înalta Curte va avea în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost dedus judecăţii de către reclamant, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar obiectul principal al cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului de anulare a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022.
Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd următoarele: "Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120".
Ministerul Educaţiei a emis Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 în baza art. 211 alin. (1) şi alin. (3), art. 213 alin. (7) teza I din Legea nr. 1/2011 şi în temeiul art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 396/2021
Potrivit art. 211 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, "rectorul, desemnat conform art. 209, este confirmat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 30 de zile de la data selecţiei. După emiterea ordinului de confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiare/contabile, diplome şi certificate" iar potrivit alin. (3) "Rectorul confirmat de ministrul educaţiei şi cercetării încheie cu senatul universitar un contract de management, cuprinzând criteriile şi indicatorii de performanţă managerială, drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale."
Art. 1 din H.G. nr. 396/2021 prevede că "Ministerul Educaţiei este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează în subordinea Guvernului."
Totodată, art. 20 alin. (5) din H.G. nr. 396/2021 stipulează că "normativele de personal şi criteriile de constituire a compartimentelor pentru unităţile şi instituţiile publice subordonate, finanţate de la bugetul de stat, precum şi atribuţiile acestora sunt stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, în baza Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare."
Raportând capătul de cerere principal la contextul legal configurat de textele citate, Înalta Curte observă că Ordinul nr. 4022/09.06.2022 este emis de un organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
Aşa fiind, constatând că pricina de faţă vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, ţinând cont de prevederile art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care statuează că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, luând în considerare criteriul rangului autorităţii emitente, Înalta Curte reţine că, în speţă, competenţa materială în soluţionarea cauzei revine Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Inclusiv contractul de management prevede în mod expres (art. 18 din Contractul înregistrat sub nr. x/14.04.2020 la Registratura UCB) că "litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, rezilierea, încetarea şi interpretarea clauzelor contractului de management sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, în condiţiile legii."
Semnarea contractului instituţional de către părţi nu are relevanţă, în determinarea competenţei soluţionării cauzei, având în vedere că obiectul convenţiei (finanţarea universităţii) nu se află în legătură de cauzalitate cu emiterea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022.
Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte urmează a stabili competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.