Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 56/2023 Dosar nr. 1235/1/2023

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2023

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 910 din 10 octombrie 2023

 

Eleni Cristina Marcu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
Dan-Andrei Enescu - judecător la Secţia penală
Lavinia-Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală
Alin Sorin Nicolescu - judecător la Secţia penală
Luminiţa Criştiu-Ninu - judecător la Secţia penală
Valerica Voica - judecător la Secţia penală

 

   1. Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 

    " 1. Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau dacă acest procedeu probator permite doar (ii) pătrunderea de la distanţă într-un astfel de sistem în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate? 

   2. Dacă opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, sau o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară?" 

   2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulament). 

   3. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu. 

   4. La şedinţa de judecată a participat doamna Elena-Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 

   5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal. 

   6. Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Luminiţa Criştiu-Ninu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

   7. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise hotărâri relevante pronunţate în materie şi opiniile magistraţilor din cadrul următoarelor instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Alba, Tribunalul Argeş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Braşov, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Brăila, Tribunalul Buzău, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Covasna, Tribunalul Dolj, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Gorj, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Olt, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Agnita, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Avrig, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Bacău, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Deva, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Haţeg, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Huşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Luduş, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Mizil, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Orşova, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Reghin, Judecătoria Roman, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Rupea, Judecătoria Sibiu, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Târgu-Neamţ, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Videle, Judecătoria Zalău şi Judecătoria Zimnicea. 

   8. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. 

   9. Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării privind existenţa unei chestiuni de drept de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, problemele de drept a căror dezlegare a solicitat-o Curtea de Apel Piteşti fiind invocate în cadrul procedurii de cameră preliminară. 

   10. De asemenea, a susţinut că este necesar ca sesizarea, în procedura întrebării prealabile, să fie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, evazive, care ar putea da naştere unor situaţii diferite, generând astfel practică judiciară neunitară, or, în cauză, instanţa de trimitere trebuie să analizeze legalitatea şi temeinicia autorizării, de către procuror, a măsurii accesului la un sistem informatic, precum şi legalitatea şi temeinicia încheierii prin care a fost confirmată măsura de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar prevederile art. 141 raportat la art. 138 alin. (1) lit. b) şi art. 168 din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce. 

   11. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată. 

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, 

 

    deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: 

   I. Titularul şi obiectul sesizării 

   12. Prin Încheierea din data de 4 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 

    " 1. Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau dacă acest procedeu probator permite doar (ii) pătrunderea de la distanţă într-un astfel de sistem în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate? 

   2. Dacă opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, sau o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară?" 

   II. Expunerea succintă a cauzei 

   13. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (completul de doi judecători de cameră preliminară) este învestită în ultim grad de jurisdicţie, în etapa camerei preliminare, cu soluţionarea contestaţiilor declarate de inculpaţii H.B., M.Gh.C., R.U.-C., S.C.-M. şi B.A.-M. împotriva Încheierii nr. 237 din data de 21.12.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vâlcea în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1. 

   14. Prin Încheierea nr. 237 din data de 21.12.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vâlcea în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, în temeiul art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii R.U.-C., S.C.-M., M.Gh.C, R.L.-Gh. şi B.A.-M., prin care au contestat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale şi legalitatea actelor de urmărire penală. 

   15. În baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 25.08.2022, în Dosarul de urmărire penală nr. 1.055/D/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura centrală, Secţia de combatere a traficului de droguri, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: R.U.-C., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (3 acte materiale), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (acte materiale din datele de 30.03.2022, 4.04.2022 şi 7.04.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, S.C.M., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (fapta din 4.04.2022), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, şi infracţiunea de deţinere ilegală de droguri de risc, în vederea consumului propriu (fapta din 5.05.2022), prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, H.B., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (fapta din data de 5.05.2022), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, M.Gh.C., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, R.L-Gh., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (fapta din 30.03.2022), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi B.A.-M., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (fapta din 7.04.2022), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, legalitatea administrării probelor, precum şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. 

   16. S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii mai sus menţionaţi. 

   17. Astfel cum rezultă din încheierea pronunţată, inculpaţii trimişi în judecată au formulat o serie de cereri şi excepţii prin care au invocat nelegalitatea sesizării instanţei, nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării unor acte de urmărire penală. Dintre aceştia, inculpaţii R.U.C. şi B.A.-M. au formulat cereri prin care au solicitat să se constate nelegalitatea percheziţiei informatice efectuate asupra telefoanelor mobile ridicate de la aceştia cu ocazia percheziţiei domiciliare şi excluderea tuturor probelor obţinute în urma percheziţiei informatice. 

   18. În susţinerea cererii formulate, inculpatul R.U.C. a arătat că hardurile celor trei telefoane mobile ce îi aparţineau au fost clonate în baza ordonanţei emise la data de 5.05.2022 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., prin care s-a autorizat provizoriu, pe o durată de 24 de ore, măsura de supraveghere tehnică mai sus menţionată, iar inculpatul şi apărătorul său nu au participat la această activitate, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit. 

   19. În raport cu aspectele învederate, a susţinut că au fost nesocotite dispoziţiile art. 168 alin. (2) - (5) din Codul de procedură penală, conform cărora percheziţia informatică este efectuată în baza mandatului de percheziţie emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi nu poate fi autorizată provizoriu de către procuror pentru o perioadă de 24 de ore. În acelaşi timp, a mai menţionat că dispoziţiile art. 138 alin. (1) din Codul de procedură penală, care definesc măsurile de supraveghere tehnică, nu fac referire şi la clonarea hardului unui sistem informatic ori la efectuarea unei percheziţii informatice, astfel încât procurorul nu avea nici competenţa funcţională de a autoriza un astfel de procedeu probator şi, prin urmare, toate actele efectuate în baza ordonanţei de supraveghere tehnică sunt lovite de nulitate absolută. 

   20. Inculpatul a invocat şi nesocotirea dispoziţiilor art. 168 alin. (11) din Codul de procedură penală, care, coroborate cu dispoziţiile art. 159 alin. (10) şi (11) din Codul de procedură penală, stabilesc într-o manieră imperativă că percheziţia informatică este realizată în prezenţa suspectului sau inculpatului. În acest sens, s-a susţinut că inculpatul şi apărătorii aleşi ai acestuia nu au fost înştiinţaţi cu privire la derularea percheziţiei informatice, inculpatul fiind în timpul percheziţiei sub puterea unui mandat de aducere, ulterior fiind reţinut şi arestat preventiv, despre existenţa percheziţiei informatice aflând la momentul studierii dosarului de urmărire penală. 

   21. Pentru toate aceste considerente, a solicitat, în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală, excluderea tuturor mijloacelor de probă obţinute ca urmare a percheziţiei informatice derulate în mod nelegal, precum şi a tuturor precizărilor privind rezultatul percheziţiei informatice din cuprinsul actelor de la dosar. 

   22. Inculpatul B.A.-M. a susţinut că i-a fost ridicat un telefon mobil cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C. A.B. & C. - S.R.L., societate pe care o administra, iar în urma percheziţiei domiciliare efectuate şi la locuinţa sa, la solicitarea organelor judiciare, a predat un al doilea telefon mobil, pe care îl folosea. Telefoanele mobile au fost accesate în baza ordonanţei procurorului prin care s-a autorizat provizoriu supravegherea tehnică pentru o durată de 48 de ore, supraveghere constând în accesul la un sistem informatic, în urma căreia a fost copiat integral conţinutul sistemelor informatice, fiind identificate probe (convorbiri purtate prin intermediul aplicaţiilor Signal şi Telegram) şi copiate pe un hard extern. 

   23. Astfel, a arătat că identificarea, extragerea datelor şi filmarea unor conversaţii purtate prin intermediul unor aplicaţii au fost efectuate fără a exista un mandat de percheziţie informatică, în opinia inculpatului, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 138 alin. (3) şi, implicit, cele ale art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, vizând supravegherea tehnică, ci, în raport cu activităţile efectuate de specialist, era necesară efectuarea unei percheziţii informatice, cu participarea inculpatului şi a apărătorului acestuia. 

   24. În situaţia expusă, respectiv existenţa unui telefon mobil aflat deja în posesia organelor judiciare, bunul fiind ridicat anterior cu ocazia percheziţiei domiciliare, iar inculpatul, privat de libertate, apărarea a subliniat că procedeul probatoriu de urmat pentru identificare şi strângerea probelor este percheziţia informatică reglementată de art. 168 din Codul de procedură penală, singura care permite în condiţiile descrise cercetarea, descoperirea, identificarea şi strângerea probelor stocate într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice. 

   25. Accesul la un sistem informatic, ca metodă de supraveghere tehnică, în opinia apărării, se referă strict la pătrunderea într-un astfel de sistem, fie direct, fie de la distanţă, prin programe specializate, fără însă să fie necesară ridicarea efectivă a bunului şi permiţând în continuare utilizarea acestuia de către posesor. Practic, există o monitorizare a activităţii derulate printr-un sistem informatic, în timp real, ceea ce explică apartenenţa la metodele de supraveghere tehnică, în timp ce percheziţia informatică vizează operaţiuni încheiate, urmărindu-se recuperarea datelor stocate în memorie. 

   26. S-a concluzionat că, raportat la regimul distinct al celor două procedee probatorii, probele au fost obţinute în mod nelegal. Astfel, s-a precizat că, deşi a existat o autorizare a judecătorului, aceasta a vizat doar accesul la un sistem informatic, respectiv pătrunderea în sistem, în fapt realizându-se şi o strângere a probelor stocate în acest sistem, iar, în aceste condiţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi ar fi trebuit să lămurească obiectul cererii. 

   27. Prin urmare, în opinia apărării inculpatului, lipsa mandatului de percheziţie şi neparticiparea inculpatului şi a procurorului la realizarea procedeului probator sunt de natură a atrage nulitatea absolută, cu consecinţa excluderii probelor nelegale. 

   28. Acelaşi inculpat a susţinut că accesul la un sistem informatic oferea doar posibilitatea pătrunderii într-un astfel de sistem şi a monitorizării/supravegherii activităţii derulate şi nu permitea copierea integrală a datelor conţinute de suportul informatic, astfel încât au fost încălcate grav limitele autorizării. 

   29. Suplimentar, au fost invocate şi alte neregularităţi ale administrării acestei probe, apărarea inculpatului arătând că nu rezultă: când şi în ce împrejurare a fost desigilat plicul în care se afla telefonul; cum a ajuns acesta din posesia organului de urmărire penală în posesia specialistului; când şi în ce împrejurări a fost delegat specialistul să efectueze acte de urmărire penală, constând în identificarea, culegerea, fixarea de probe; de ce organele de urmărire penală nu au participat la activitate; de ce inculpatul şi apărătorul său nu au fost citaţi la efectuarea operaţiunii de copiere integrală a conţinutului sistemului informatic reprezentat de telefonul mobil. 

   30. Prin încheierea din data de 6.05.2022, ora 16.00, a fost confirmată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti măsura provizorie mai sus menţionată. 

   31. Cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi au fost apreciate ca nefondate de judecătorul de cameră preliminară. 

   32. În esenţă, s-a reţinut că accesul la un sistem informatic este, în fapt, o măsură de supraveghere tehnică, ce poate fi dispusă de procuror, pe o durată de 48 de ore. 

   33. Potrivit dispoziţiilor art. 142 coroborate cu art. 92 din Codul procedură penală, în cursul urmăririi penale avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia situaţiei în care se utilizează măsuri speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în capitolul IV din titlul IV. 

   34. Din compararea dispoziţiilor legale incidente rezultă că deosebirea esenţială dintre accesul la un sistem informatic şi percheziţia informatică este dată, implicit, de scopul utilizării acestora. În acest sens, s-a reţinut că accesul la un sistem informatic constituie o metodă de supraveghere, pe când percheziţia informatică este o metodă de cercetare. Conform dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, accesul la un sistem informatic constă în pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe. Potrivit art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală, percheziţia informatică este un procedeu probatoriu care constă în activităţile de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizate prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acesta. 

   35. În acest sens s-a reţinut că accesul la un sistem informatic oferă acces la resursele sistemului informatic la un anumit moment, dar permite şi supravegherea acestuia pe viitor, în timp ce percheziţia informatică permite doar cercetarea resurselor sistemului informatic la momentul efectuării sale. Accesul la un sistem informatic permite monitorizarea pasivă a sistemului, în condiţii de confidenţialitate, fără ştirea titularului sau utilizatorului, pe când percheziţia informatică poate fi efectuată potrivit dispoziţiilor art. 168 alin. (11) din Codul de procedură penală numai în prezenţa suspectului sau inculpatului. 

   36. De asemenea, din analiza comparativă a celor două instituţii mai reiese că accesul la un sistem informatic se dispune pentru a identifica probe, în timp ce percheziţia informatică este dispusă pentru descoperirea, identificarea şi strângerea probelor. 

   37. În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că actul procedural la care se face referire este de fapt o măsură de supraveghere tehnică, dispusă de procuror, confirmată ulterior de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, iar nu o percheziţie informatică, aşa cum a susţinut apărarea inculpatului, fiind respectate dispoziţiile legale incidente în cauză. 

   38. În fine, neîntemeiată a fost apreciată şi cererea inculpatului B.A.-M., prin care a solicitat excluderea probelor obţinute, ca urmare a faptului că accesul la un sistem informatic nu permitea şi copierea datelor obţinute în urma accesului. 

   39. Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (5) din Codul de procedură penală, procurorul poate dispune prin ordonanţă efectuarea de copii ale datelor obţinute ca urmare a accesului la un sistem informatic. 

   40. Împotriva acestei încheieri au declarat contestaţii, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală, inculpaţii H.B., M.Gh.C., R.U.C., S.C.M. şi B.A.-M., prin care au criticat modul în care au fost soluţionate cererile şi excepţiile invocate în faţa primului judecător de cameră preliminară, contestaţii înregistrate la Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1 şi repartizate spre soluţionare unui complet de doi judecători de cameră preliminară. 

   41. La termenul acordat în vederea dezbaterilor asupra cererilor şi excepţiilor formulate, 4 aprilie 2022, inculpatul B.A.-M., prin apărător, a formulat, în temeiul art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea dezlegării de principiu a problemelor de drept anterior menţionate. 

   III. Dispoziţii legale relevante 

   42. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală 

   Art. 138. - Dispoziţii generale 

    " (1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele: 

    (...); 

   b) accesul la un sistem informatic; 

    (...). 

   (3) Prin acces la un sistem informatic se înţelege pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe. 

   (4) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. 

   (5) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare de fapte, informaţii sau concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil să determine executarea unei funcţii de către un sistem informatic. 

    (...) 

   (13) Prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d)." 

   Art. 139. - Supravegherea tehnică 

    " (1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 

    (...)." 

   Art. 141. - Autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror  (1) Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când: 

   a) există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în condiţiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; şi 

   b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139 alin. (1) şi (2). 

   (2) Ordonanţa procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 140 alin. (5). 

   (3) Procurorul are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate şi dosarul cauzei. 

   (4) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. 

   (5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă: 

   a) realizarea şi conservarea unei copii a acestor date informatice; 

   b) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. 

   (6) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obţinute şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens. 

   (7) Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea măsurii supravegherii tehnice în condiţiile art. 140. 

   (8) Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac." 

   Art. 168. - Percheziţia informatică 

    " (1) Prin percheziţie în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se înţelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. 

   (2) În cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune efectuarea unei percheziţii informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice. 

   (3) Procurorul înaintează cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei informatice împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi şi libertăţi. 

   (4) Cererea se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie. 

   (5) Judecătorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiată, încuviinţarea efectuării percheziţiei informatice şi emite de îndată mandatul de percheziţie. 

    (...) 

   (8) În cazul în care, cu ocazia efectuării percheziţiei unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice şi sunt accesibile din sistemul sau suportul iniţial, procurorul dispune de îndată conservarea, copierea datelor informatice identificate şi va solicita de urgenţă completarea mandatului, dispoziţiile alin. (1)-(7) aplicându-se în mod corespunzător. 

   (9) În vederea executării percheziţiei dispuse, pentru asigurarea integrităţii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii. 

   (10) Dacă ridicarea obiectelor care conţin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfăşurarea activităţii persoanelor care deţin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. 

   (11) Percheziţia în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează în prezenţa suspectului ori a inculpatului, dispoziţiile art. 159 alin. (10) şi (11) aplicându-se în mod corespunzător. 

   (12) Percheziţia în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează de un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, în prezenţa procurorului sau a organului de cercetare penală. 

    (...) 

   (14) Organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri ca percheziţia informatică să fie efectuată fără ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia să devină, în mod nejustificat, publice. 

    (...)." 

   Art. 1681. - Efectuarea percheziţiei informatice de lucrători de poliţie 

    "  Efectuarea percheziţiei informatice prevăzută la art. 168 alin. (12) se poate realiza şi de către lucrători de poliţie specializaţi, în prezenţa procurorului sau a organului de cercetare penală." 

   IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 

   43. Completul de doi judecători de cameră preliminară nu a expus un punct de vedere asupra chestiunilor de drept invocate, cu argumentul că, în acest fel, ar antama soluţia asupra fondului cauzei. 

   V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate 

   44. Au fost solicitate punctele de vedere ale instanţelor judecătoreşti asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării, iar în urma consultării acestora, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare, fiind identificate în răspunsurile transmise câte două opinii, asupra fiecăreia dintre cele două probleme de drept. 

   45. În afara celor două opinii formulate asupra fondului problemelor a căror dezlegare se solicită, s-a exprimat şi opinia inadmisibilităţii prezentei sesizări. 

   46. V.1.a) Cu referire la prima chestiune de drept invocată, în opinie majoritară, s-a apreciat că procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atât în situaţia în care suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală, cât şi în situaţia în care se pătrunde de la distanţă într-un astfel de sistem, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de majoritatea judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Alba, Tribunalul Argeş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Braşov, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Brăila, Tribunalul Buzău, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Covasna, Tribunalul Dolj, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Olt, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Agnita, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Avrig, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Bacău, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Buzău, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Deva, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Haţeg, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Huşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Orşova, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Reghin, Judecătoria Roman, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Rupea, Judecătoria Sibiu, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Videle, Judecătoria Zalău şi Judecătoria Zimnicea. 

   47. Punctul de vedere al Tribunalului Covasna a fost în sensul că procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat şi atunci când suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală, prin pătrunderea directă, în condiţiile art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, în scopul de a identifica probe, însă numai pentru datele informatice create în timpul monitorizării, pentru datele informatice anterioare fiind necesară autorizarea unei percheziţii informatice, cu respectarea garanţiilor prevăzute de lege. 

    În sprijinul opiniei majoritare, s-au arătat următoarele: 

   48. Accesul la un sistem informatic este o metodă specială de supraveghere reglementată de art. 138 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care permite atât realizarea accesului de la distanţă, cât şi a accesului direct şi nemijlocit la sistemul informatic. În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, care definesc accesul la un sistem informatic ca fiind pătrunderea într-un sistem informatic (orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate într-o relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor) sau un mijloc de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe. Este o metodă specială de supraveghere, fiind necesară emiterea unui mandat de supraveghere tehnică de către judecător sau confirmarea acesteia de către judecător în cazul în care a fost autorizată de către procuror, în condiţiile prevăzute de art. 141 din Codul de procedură penală. 

   49. S-a arătat că pătrunderea presupune cercetarea resurselor sistemului informatic în scopul descoperirii de informaţii existente în acesta sau a celor generate pe parcursul supravegherii tehnice sau pentru a obţine reprezentarea sistemului. Pătrunderea se efectuează fie direct - contact fizic nemijlocit cu sistemul informatic ori mijlocul de stocare a datelor informatice, fie de la distanţă (prin intermediul conexiunii la internet ori prin accesarea unei reţele wireless, în condiţii de confidenţialitate). Accesul fizic se desfăşoară în locul în care se află sistemul informatic sau mijlocul de stocare a datelor informatice. 

   50. Prin urmare, în condiţiile în care, chiar prin lege, se face trimitere, pe de o parte, la accesul de la distanţă, iar, pe de altă parte, la accesul direct, nemijlocit, o restrângere a sferei de aplicare a acestei măsuri de supraveghere nu este posibilă. În acest sens, s-a arătat că legiuitorul nu distinge în cuprinsul dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, după cum suportul informatic se află în detenţia organului de urmărire penală sau la distanţă, iar o altă interpretare înseamnă adăugare la lege. În plus, dispoziţiile care reglementează procedeul probator al percheziţiei informatice nu impun utilizarea acestuia în cazul în care sistemul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală. 

   51. S-a mai arătat că pentru ipoteza autorizării unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, în cazuri urgente, dispoziţiile art. 141 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că procurorul poate dispune prin ordonanţă cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic: a) realizarea şi conservarea unei copii a acestora; b) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date din sistemul informatic. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. Potrivit art. 141 alin. (6) din Codul de procedură penală, în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. 

   52. Potrivit art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală, percheziţia informatică reprezintă procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. Potrivit art. 168 alin. (2) din Codul de procedură penală, percheziţia informatică se dispune în toate cazurile în care pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice. 

   53. În acest context, s-a arătat că, în timp ce percheziţia informatică este folosită pentru obţinerea de date informatice deja existente, localizate într-un sistem informatic aflat deja în custodia şi sub controlul organului judiciar, în cazul datelor informatice reprezentate de conţinutul mesajelor de tip e-mail sau VoIP stocate pe sistemele informatice ce nu se află în posesia organelor judiciare, procedeul probator prin care se pot obţine aceste date este reprezentat de accesul la un sistem informatic. Şi în această situaţie este necesară emiterea unui mandat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, datele fiind obţinute cu ajutorul unor mijloace tehnice specifice, cu sau fără sprijinul furnizorilor de servicii de internet sau comunicaţii. Ceea ce diferenţiază accesul la un sistem informatic de percheziţia informatică este faptul că, pe când în cazul percheziţiei informatice datele informatice sunt deja existente în sistemul informatic percheziţionat, fiind vorba despre date din trecut prin raportare la data emiterii mandatului de percheziţie informatică, prin accesul la un sistem informatic se pot obţine atât date cu privire la comunicaţii purtate anterior datei emiterii mandatului de supraveghere tehnică, cât şi date despre comunicaţii ulterioare, efectuate între momentul emiterii mandatului de supraveghere tehnică şi data-limită până la care acesta este valabil. 

   54. S-a mai arătat şi că se impune efectuarea unei delimitări clare între cele două procedee probatorii, percheziţia informatică şi accesul la un sistem informatic, acestea fiind supuse unor reguli diferite care determină modalităţi diferite de a acţiona din partea organelor judiciare, în sensul că, în timp ce percheziţia informatică impune contactul fizic cu sistemul informatic supus percheziţiei, accesul la un sistem informatic se poate realiza atât în prezenţa sistemului informatic, cât şi în lipsa acestuia. 

   55. În aceeaşi ordine de idei, s-a menţionat şi faptul că supravegherea tehnică sub forma accesului la un sistem informatic şi percheziţia informatică nu sunt instrumente de cercetare penală alternative, pe care procurorul să le poată accesa prin amalgamarea terminologiei procedurale, pentru că un atare mod de aplicare a legii desconsideră principiul legalităţii prevăzut de art. 2 din Codul de procedură penală şi tinde la încălcarea garanţiilor procesuale prevăzute de lege. Supravegherea tehnică sub forma accesului la un sistem informatic şi percheziţia informatică sunt instituţii distincte cu funcţionalităţi precis determinate, prima fiind o metodă de cercetare secretă, iar a doua având caracter participativ. 

   56. S-a susţinut că accesul la un sistem informatic presupune investigarea dinamică a setului de date aflate pe sistemul informatic în care se pătrunde, iar atunci când datele sunt înregistrate în sistemul informatic şi nu există posibilitatea de modificare de la distanţă a acestora, singurul procedeu permis de lege este percheziţia informatică. Lipsa unui mandat de percheziţie informatică nu poate fi suplinită prin măsura tehnică a accesului la un sistem informatic. 

   57. V.1.b) În opinie minoritară, cu privire la prima chestiune de drept invocată, s-a apreciat că procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat numai pentru a pătrunde de la distanţă într-un astfel de sistem, în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate, nu şi atunci când suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală, în acest din urmă caz fiind necesară obţinerea unui mandat de percheziţie informatică. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Luduş, Judecătoria Mizil, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Târnăveni şi Judecătoria Târgu-Neamţ. 

    În sprijinul celei de-a doua opinii, s-au adus următoarele argumente: 

   58. Procedeul probator al accesului la un sistem informatic (metodă de supraveghere tehnică) poate fi utilizat în urma obţinerii unui mandat sau a autorizării procurorului, doar în situaţia în care un astfel de sistem se află la distanţă, în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate. Procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat în condiţiile în care inculpatul nu este înştiinţat despre folosirea acestuia, fiind diferit de procedeul probator al percheziţiei în sistem informatic, în acest din urmă caz suportul informatic trebuind să se afle efectiv în detenţia organului de urmărire penală şi nefiind necesară obţinerea unui mandat de acces la sistemul informatic, ci doar a unui mandat de percheziţie informatică, procedeu la care inculpatul poate participa, personal sau prin reprezentant legal. 

   59. S-a menţionat că pentru obţinerea de date informatice deja existente, localizate într-un sistem informatic aflat în custodia şi sub controlul organului judiciar, este folosită percheziţia informatică, iar, în cazul în care datele informatice sunt reprezentate de conţinutul unor mesaje de tip e-mail sau VoIP stocate pe sisteme informatice ce nu se află în posesia organelor judiciare, procedeul probatoriu prin care pot fi obţinute este reprezentat de accesul la un sistem informatic. 

   60. Din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 138 alin. (3) şi ale art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală reiese că accesul la un sistem informatic permite organelor judiciare doar pătrunderea în sistemul respectiv, pentru a identifica probe, faţă de percheziţia informatică, prin intermediul căreia datele stocate pe respectivul sistem informatic pot fi cercetate în conţinutul lor pentru a obţine probe care pot conduce, sau nu, la soluţionarea cauzei. Accesul la un sistem informatic nu permite cercetarea conţinutului probelor aflate în sistemul informatic, astfel că, în ipoteza identificării unor date ce ar putea prezenta relevanţă sau utilitate pentru soluţionarea cauzei, organele de urmărire penală trebuie să solicite emiterea unui mandat de percheziţie informatică de la judecătorul de drepturi şi libertăţi. 

   61. În continuare, s-a arătat că, deşi nu ar fi exclusă recurgerea la procedeul accesului la un sistem informatic atunci când sistemul se află în posesia organelor de urmărire penală, pentru identificarea unor eventuale date informatice care ar putea servi la aflarea adevărului, cu toate acestea, analiza conţinutului acestor date se va putea realiza numai prin intermediul percheziţiei informatice. 

   62. V.2. Cu referire la cea de-a doua chestiune de drept invocată, au fost exprimate două opinii. 

   63. V.2.a) Într-o opinie s-a apreciat că opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară. 

   64. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Brăila, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Covasna, Tribunalul Dolj, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Avrig, Judecătoria Bacău, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Huşi, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Rupea, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Târnăveni şi Judecătoria Urziceni. 

    În susţinerea primei opinii, s-au arătat următoarele: 

   65. În situaţia în care se urmăresc accesarea şi copierea datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organelor judiciare, se recurge, exclusiv, la percheziţia informatică, utilizarea accesului la un sistem informatic, într-o atare situaţie, fiind o modalitate de eludare a garanţiilor specifice percheziţiei informatice. Prin urmare, fiind vorba despre efectuarea unei percheziţii informatice în lipsa titularului sistemului, ea constituie o chestiune de legalitate, organele de urmărire penală neputând, după bunul plac, să efectueze o cercetare a sistemului informatic. În această ipoteză, opţiunea asupra utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică va fi cenzurată de judecătorul de cameră preliminară, sub aspectul legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală, conform art. 342 din Codul de procedură penală. 

   66. Atât accesul la un sistem informatic, cât şi percheziţia informatică sunt supuse testului de proporţionalitate cu scopul urmărit, precum şi celui de subsidiaritate, astfel încât intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară analiza legalităţii încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat metoda specială de supraveghere, a legalităţii utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic, respectiv a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală. 

   67. S-a arătat că, potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244/2017 (paragraful 63), în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviinţării şi punerii în executare a supravegherii tehnice. 

   68. Spre deosebire de art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevede faptul că scopul metodei speciale de supraveghere a accesului la un sistem informatic este acela de a identifica probe, art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că scopul percheziţiei informatice este acela de a cerceta, identifica şi strânge probe. 

   69. Astfel, plecând chiar de la scopul distinct precizat de legiuitor, se observă că doar în cazul percheziţiei informatice este permisă operaţiunea de strângere a probelor. În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să fie posibilă operaţiunea de strângere a probelor şi în cazul accesului la un sistem informatic, aceasta ar fi fost menţionată în mod expres. Cu toate că termenii folosiţi nu sunt suficient de clari pentru a elimina posibilitatea interpretărilor, este evident că prin sintagma,,strânge probe" s-a făcut referire la culegerea probelor prin copierea datelor informatice, iar nu la operaţiunea de strângere de probe în general. Scopul metodei de supraveghere a accesului la un sistem informatic este acela de a contribui la identificarea unor informaţii esenţiale pentru desfăşurarea anchetei în situaţiile în care trecerea timpului ar afecta buna soluţionare a cauzei, iar nu de a permite copierea datelor, în acest scop existând posibilitatea efectuării unei percheziţii informatice. 

   70. Mai mult decât atât, art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală prevede în mod explicit faptul că prin termenul de supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, accesul la un sistem informatic fiind prevăzut la lit. b), aspect ce întăreşte opinia că accesul la sistem nu permite şi copierea datelor, ci doar pătrunderea în sistemul informatic ori în mijlocul de stocare a datelor cu scopul de a cunoaşte conţinutul datelor şi a analiza necesitatea solicitării emiterii unui mandat de percheziţie informatică. Prin urmare, aspectul supus discuţiei este unul de legalitate. 

   71. Potrivit dispoziţiilor art. 168 alin. (9) din Codul de procedură penală, procurorul poate efectua copii ale datelor informatice stocate pe sistemul ridicat în contextul încuviinţării prealabile a percheziţiei informatice, copierea datelor realizându-se sub forma unei etape necesare pentru efectuarea în concret a percheziţiei informatice, iar, potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol, organul de urmărire penală are posibilitatea de a dispune conservarea şi copierea datelor informatice identificate în conţinutul unui sistem informatic, în privinţa căruia se efectuează percheziţia informatică, cercetarea acestor date presupunând mai departe obţinerea unui mandat de percheziţie informatică. 

   72. Faţă de aceste prevederi legale rezultă că procurorul este abilitat de legiuitor să realizeze conservarea şi copierea datelor informatice aflate pe un suport informatic la care accesul a fost mediat de încuviinţarea prealabilă a percheziţiei informatice, chiar asupra unui alt suport informatic, şi nu printr-un alt procedeu, precum accesul la un sistem informatic. Prin urmare, ipotezele reglementate de legiuitor, în care procurorul poate realiza copia datelor informatice, sunt strâns legate de încuviinţarea prealabilă a percheziţiei informatice, copierea realizându-se sub forma unei operaţiuni necesare efectuării percheziţiei. 

   73. Or, având în vedere că procedeul probator al accesului la un sistem informatic presupune exclusiv identificarea datelor informatice stocate pe un suport informatic, ce ar putea fi relevante ori utile soluţionării cauzei, fără a permite efectuarea unor alte operaţiuni asupra respectivelor date, iar copierea datelor este reglementată de legiuitor drept o măsură intrinsecă efectuării percheziţiei informatice, s-a apreciat că operaţiunea de copiere a datelor informatice nu poate fi realizată decât în baza unui mandat de percheziţie informatică, apt a permite şi cercetarea efectivă a conţinutului acelor date, împrejurare ce implică, în mod necesar, respectarea cerinţelor de legalitate reglementate de legiuitor, iar subsecvent, posibilitatea cenzurării acesteia de către judecătorul de cameră preliminară. 

   74. Informaţia stocată în sistemul informatic este protejată de dreptul la viaţa privată, astfel încât organul de urmărire penală nu poate efectua căutări în sistemul informatic în lipsa unor circumstanţe deosebite. 

   75. Deşi, în raport cu caracterul urgent al activităţilor preconizate, pentru combaterea pierderii datelor digitale, procurorul poate opta pentru obţinerea şi/sau utilizarea unui mandat de acces la un sistem informatic în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic pe care îl are în posesie (de exemplu, procurorul poate efectua o clonă a sistemului informatic sau a mijlocului de stocare atunci când observă că utilizatorul şterge documente din sistemul informatic), dată fiind ingerinţa în viaţa privată pe care o implică, conformitatea acestei abordări cu prevederile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului este supusă controlului de legalitate în faza de cameră preliminară. Astfel, este de competenţa judecătorului de cameră preliminară analiza legalităţii încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat măsura de supraveghere tehnică sau percheziţia informatică, precum şi mijloacele de probă obţinute în urma procedeului probatoriu încuviinţat. 

   76. V.2.b) Într-o altă opinie s-a apreciat că opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată la latitudinea organului de urmărire penală. 

   77. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Braşov, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Agnita, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Deva, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Haţeg, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Roman, Judecătoria Reghin, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Orşova, Judecătoria Târgu-Neamţ, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zalău şi Judecătoria Zimnicea. 

   78. Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Olt au exprimat punctul de vedere potrivit căruia utilizarea unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică reprezintă atât o chestiune de oportunitate aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, cât şi o chestiune de legalitate supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară. 

   79. Judecătoria Luduş a nuanţat punctul de vedere în sensul că judecătorul de cameră preliminară este în drept să se pronunţe atât asupra legalităţii măsurii, cât şi asupra oportunităţii, oportunitatea ţinând în acest caz de legalitatea procedeului probator. 

    În susţinerea celei de-a doua opinii, s-au adus următoarele argumente: 

   80. Obţinerea unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, putând exista necesitatea obţinerii rapide a acestor date prin intermediul metodei de supraveghere tehnică a accesului la un sistem informatic, iar îndeplinirea condiţiilor legale pentru încuviinţarea măsurii supravegherii tehnice este verificată de judecătorul de drepturi şi libertăţi la momentul emiterii mandatului de supraveghere tehnică sau la momentul confirmării măsurii dispuse de procuror, conform art. 141 din Codul de procedură penală. 

   81. Judecătorul de cameră preliminară, raportat la obiectul procedurii prevăzute de art. 342 din Codul de procedură penală, nu are posibilitatea de a limita ori suplimenta probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, în măsura în care au fost respectate condiţiile de legalitate prevăzute de lege. 

   82. Odată autorizat mandatul de acces la un sistem informatic, copierea integrală a datelor aflate pe respectivul sistem rămâne o chestiune de oportunitate în sfera de apreciere a procurorului. 

   83. Opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate aflată strict în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, aspect relevat de însuşi termenul "opţiune" cuprins în întrebarea adresată, fiind aşadar o chestiune de temeinicie, şi nu de legalitate, care să determine controlul din partea judecătorului de cameră preliminară. 

   84. Alegerea unui instrument probator sau a altuia reprezintă un aspect de oportunitate ce nu poate fi cenzurat de judecătorul de cameră preliminară, iar Codul de procedură penală nu impune o obligaţie în alegerea unui procedeu probator, cu prioritate faţă de altul. Organul de urmărire penală competent este cel care, în scopul obţinerii de probe, apreciază, de la caz la caz, asupra metodei de supraveghere tehnică ce ar putea conduce la realizarea acestui scop. 

   85. Revine organelor de urmărire penală ca, în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei anchete, să aprecieze dacă se impune măsura de supraveghere tehnică a accesului la un sistem informatic sau procedeul probatoriu al percheziţiei informatice. 

   86. S-a mai susţinut că este necesar a fi făcută diferenţa între metoda specială de supraveghere a accesului la un sistem informatic şi procedeul probator al percheziţiei informatice, din punctul de vedere al realizării unor copii ale sistemului informatic. Potrivit art. 168 alin. (9) din Codul de procedură penală, în vederea executării percheziţiei, pentru asigurarea integrităţii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii. După obţinerea mandatului de percheziţie informatică, procurorul este obligat să dispună efectuarea de copii (clone) ale dispozitivelor percheziţionate în vederea asigurării integrităţii datelor acestora, în condiţiile în care percheziţia informatică se efectuează ulterior asupra clonei. În cazul metodei de supraveghere a accesului la un sistem informatic legea nu impune o astfel de obligaţie, accesul fiind efectuat în mod direct la sistemul informatic, iar nu la clona acestuia, de cele mai multe ori, această copie nefiind nici posibilă (de pildă, în cazul accesării e-mailurilor). Cu toate acestea, organele de urmărire penală pot realiza copii ale sistemului informatic identificat, de aceea opţiunea reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, şi nu o chestiune de legalitate. 

   87. V.3. S-a exprimat şi opinia potrivit căreia prezenta sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunilor de drept menţionate este inadmisibilă, fie în întregul ei, fie din perspectiva uneia sau alteia dintre cele două întrebări. 

   88. În acest sens au fost formulate puncte de vedere de către Tribunalul Gorj, Judecătoria Mizil, Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Vaslui. 

   89. Inadmisibilitatea sesizării a fost argumentată diferit în punctele de vedere formulate. 

   90. Astfel, s-a arătat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute cumulativ de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu este ivită în cursul judecăţii, aşa cum se menţionează explicit în textul de lege mai sus menţionat, ci în procedura de cameră preliminară, iar de lămurirea acestei probleme nu depinde soluţionarea în fond a cauzei. 

   91. Într-un alt punct de vedere s-a arătat că sesizarea este inadmisibilă în raport cu ambele întrebări formulate, cu argumentul că nu este necesară pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dispoziţiile legale care reglementează pătrunderea în sistemul informatic [art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală] fiind clare, în sensul că se realizează fie direct, fie de la distanţă. Tot astfel sunt şi dispoziţiile care reglementează emiterea mandatului de acces la un sistem informatic şi a mandatului de percheziţie informatică, în vederea copierii integrale a datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organelor de urmărire penală. S-a apreciat că şi în acest caz dispoziţiile legale sunt clare şi nu necesită pronunţarea unei hotărâri prealabile. 

   92. Într-o altă opinie, inadmisibilitatea vizează întrebarea nr. 2, cu referire la opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică, cu referire la aspectul dacă reprezintă o chestiune de oportunitate sau de legalitate, susţinându-se în argumentarea inadmisibilităţii că textul de lege este suficient de clar, în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi este cel care dispune accesul la un sistem informatic sau percheziţia informatică. 

   93. Tot în ceea ce priveşte întrebarea nr. 2, s-a arătat că răspunsul reiese în mod direct din normele procedurale la care se face trimitere. Dat fiind faptul că mandatul de acces este un act procedural, emis ca urmare a actului procesual al încuviinţării şi al dispoziţiei de emitere, este lesne de stabilit că inclusiv acesta va intra în sfera de verificare a judecătorului de cameră preliminară. 

   VI. Opinia specialiştilor consultaţi 

   94. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse examinării, fiind transmise puncte de vedere de către Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara. 

   95. Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi că, în privinţa întrebării nr. 2, se impune reformularea. 

   96. În ceea ce priveşte prima întrebare s-a arătat faptul că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, accesul la un sistem informatic se poate realiza fie direct, fie de la distanţă. În consecinţă, în baza interpretării textuale, se poate conchide că măsura de supraveghere tehnică constând în accesul la un sistem informatic poate fi realizată direct, ipoteză în care organul de urmărire penală are contact direct şi nemijlocit cu sistemul informatic sau cu mijlocul de stocare a datelor informatice. Ca atare, accesul la un sistem informatic, aşa cum este prevăzut de art. 138 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (13) din Codul de procedură penală, poate fi utilizat şi atunci când sistemul informatic se află în posesia organului de urmărire penală. 

   97. În ceea ce priveşte a doua întrebare, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu are competenţa funcţională de a verifica dreptul de apreciere al organului de urmărire penală în ceea ce priveşte utilizarea unui procedeu probatoriu sau a altuia; competenţa judecătorului de cameră preliminară priveşte doar legalitatea utilizării unui anumit procedeu probatoriu. 

   98. Având o natură esenţialmente investigativă, desfăşurarea urmăririi penale, inclusiv opţiunea pentru un anumit procedeu probatoriu sau opţiunea pentru o anumită cronologie a procedeelor probatorii, intră în dreptul de apreciere al organului de urmărire penală. Exercitarea acestui drept nu intră, în mod direct, în obiectul camerei preliminare. 

   99. Pe de altă parte, verificând legalitatea unui mijloc de probă, judecătorul de cameră preliminară analizează respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru administrarea acestuia. Această analiză nu priveşte însă dreptul de apreciere al organului de urmărire penală în alegerea procedeelor probatorii, ci respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte procedeul probatoriu ales. 

   100. Având în vedere cele de mai sus, s-a menţionat că judecătorul de cameră preliminară are competenţa de a verifica legalitatea utilizării accesului la un sistem informatic sau legalitatea percheziţiei informatice, având în vedere condiţiile specifice prevăzute de lege pentru fiecare dintre ele. În această analiză, judecătorul de cameră preliminară poate concluziona în sensul că organul de urmărire penală nu a respectat dispoziţiile legale pentru utilizarea măsurii de supraveghere tehnică a accesului la un sistem informatic, iar în funcţie de elementele de fapt concrete ale cauzei judecătorul de cameră preliminară poate arăta că, în concret, organul de urmărire penală ar fi trebuit să utilizeze procedeul probatoriu al percheziţiei informatice. 

   101. În realitate, problema de drept supusă analizei judecătorilor de cameră preliminară în procedura de soluţionare a contestaţiei a fost aceea a distincţiei dintre accesul la un sistem informatic în mod direct şi percheziţia informatică, însă instanţa de trimitere nu a formulat întrebări care să vizeze în mod direct această chestiune. 

   102. În măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aprecia că este necesară pronunţarea şi asupra acestei chestiuni, s-au formulat anumite observaţii. 

   103. Potrivit Codului de procedură penală, accesarea datelor informatice poate fi realizată fie prin utilizarea măsurilor de supraveghere tehnică, aşa cum este şi accesul la un sistem informatic, fie prin percheziţie informatică. În analiza distincţiei între cele două procedee probatorii, accesul la un sistem informatic şi percheziţia informatică, s-a apreciat că este esenţial să fie avută în vedere natura juridică distinctă a celui dintâi. Accesul la un sistem informatic, inclusiv atunci când este realizat în mod direct, este o măsură de supraveghere tehnică reglementată în capitolul IV "Metode speciale de supraveghere sau cercetare" al titlului IV, natură conferită în mod expres de art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală. 

   104. Accesul la un sistem informatic are drept caracteristici: (1) este o metodă de supraveghere tehnică ce poate fi dispusă doar atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 din Codul de procedură penală; (2) este o metodă de supraveghere tehnică cu caracter secret, iar acest lucru este de esenţa utilizării sale; (3) este o metodă de supraveghere tehnică utilizată pe o perioadă de timp expres indicată în încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi, putând fi prelungită atunci când este necesar în vederea obţinerii de probe; (4) este o metodă de supraveghere tehnică ce are drept scop accesul la date informatice stocate şi la date produse în perioada supravegherii. 

   105. În schimb, percheziţia informatică are următoarele caracteristici: (1) este un procedeu probatoriu ce poate fi dispus doar atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală; (2) este un procedeu probatoriu ce nu are caracter secret, suspectul sau inculpatul având dreptul să participe la efectuarea acesteia; (3) este un procedeu probatoriu ce poate fi utilizat doar pe o perioadă expres indicată în încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau în încheierea instanţei de judecată, iar această perioadă este necesară doar pentru punerea în aplicare a procedeului probatoriu (spre exemplu, efectuarea de copii pentru a păstra integritatea datelor) şi nu pentru urmărirea în timp a unor activităţi ulterioare; (4) este un procedeu probatoriu ce are drept scop accesul la date informatice stocate. 

   106. În ceea ce priveşte cea de-a patra caracteristică este important de precizat faptul că dispoziţiile art. 168 din Codul de procedură penală fac referire, în mod expres, doar la probe "stocate". Cu referire la acest aspect, în literatura de specialitate s-a arătat că, spre deosebire de percheziţia în sistem informatic, procedeul probator al accesului la un sistem informatic are caracter confidenţial faţă de persoana vizată, care nu este încunoştinţată şi nu participă la activitatea organelor judiciare, şi vizează atât datele informatice anterioare, cât şi pe cele create în timpul monitorizării [G. Zlati, R. Slăvoiu, Metode speciale de supraveghere sau cercetare, în M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2020, ediţia a III-a, p. 921]; spre deosebire de accesul informatic, percheziţia informatică va avea un caracter static, deoarece va surprinde numai datele informatice existente la un moment dat, or, accesul la un sistem informatic permite monitorizarea tehnică a activităţilor pe care le desfăşoară făptuitorul pe o perioadă mai întinsă de timp (în acest sens, M. Suian, Metode speciale de supraveghere sau cercetare, Ed. Solomon, Bucureşti, 2021, p. 265). 

   107. În ipoteza în care accesul la un sistem informatic este realizat la distanţă, distincţia între această măsură de supraveghere tehnică şi percheziţia informatică este uşor de realizat. Pe de altă parte, dificultăţi pot să apară atunci când accesul la un sistem informatic este realizat în mod direct. În această ultimă ipoteză, criteriul care permite distincţia între accesul la un sistem informatic şi percheziţia informatică este natura juridică diferită a acestora. 

   108. Chiar dacă este realizat în mod direct, accesul la un sistem informatic îşi păstrează natura juridică de metodă de supraveghere tehnică. Acest lucru înseamnă că, în raport cu elementele de fapt concrete ale cauzei, organul de urmărire penală apreciază că este necesar caracterul secret al acestei metode de supraveghere şi desfăşurarea ei continuă pe o perioadă de timp în scopul obţinerii de date stocate şi de date produse în perioada supravegherii. 

   109. Păstrarea caracterului secret, caracteristică esenţială a metodelor tehnice de supraveghere, trebuie justificată de organul de urmărire penală prin trimitere la elementele de fapt concrete ale cauzei. Spre exemplu, un investigator sub acoperire, a cărui activitate este autorizată conform legii, a sustras un telefon al suspectului şi l-a predat organului de urmărire penală; pentru a păstra caracterul secret al metodei de investigare tehnică şi pentru a obţine atât date stocate, cât şi date produse în timp real, procurorul solicită judecătorului de drepturi şi libertăţi autorizarea accesului la un sistem informatic sau dispune, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 141 din Codul de procedură penală, autorizarea de urgenţă pe o perioadă de maximum 48 de ore. Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, în raport cu elementele de fapt concrete ale cauzei, aparţine judecătorului de cameră preliminară. 

   110. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în ştiinţe penale a opinat în sensul că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. 

   111. În acest sens, s-a menţionat că, deşi sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate (cauza se află în faţa unui complet de judecători de cameră preliminară care se va pronunţa prin încheiere definitivă asupra contestaţiilor formulate; chestiunea de drept pendinte nu a făcut obiectul altor sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau a unui recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; chestiunea de drept este aptă să influenţeze soluţia pe fondul cauzei, întrucât în funcţie de modul de soluţionare a problemei se va putea decide soluţia în privinţa contestaţiei, respectiv dacă soluţia judecătorului de cameră preliminară iniţial învestit este legală sau nu, cu consecinţa admiterii sau respingerii căii de atac, legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală având aptitudinea de a influenţa nu doar soluţia pronunţată în cameră preliminară, ci şi soluţionarea fondului cauzei), nu este îndeplinită şi cea de-a patra condiţie, dedusă din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la împrejurarea ca problema ridicată să fie o veritabilă problemă de drept penal sau procesual penal, cu caracter dificil, să aibă caracter de noutate şi să necesite o rezolvare de principiu, în raport cu potenţialul acesteia de a genera interpretări diferite în practica judiciară. 

   112. În punctul de vedere formulat s-a apreciat că la ambele probleme de drept invocate se poate da un răspuns pe baza textelor de lege incidente din Codul de procedură penală. 

   113. Astfel, cu referire la prima întrebare: "Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau dacă acest procedeu probator permite doar (ii) pătrunderea de la distanţă într-un astfel de sistem în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate?", s-a apreciat că răspunsul se găseşte în însăşi definiţia legală a accesului la un sistem informatic, prevăzută în art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală. Potrivit normei menţionate, prin acces la un sistem informatic se înţelege "pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe". În consecinţă, acest procedeu probatoriu permite pătrunderea nu doar de la distanţă, ci şi direct, prin interacţiune directă, la locul unde este amplasat sau unde se găseşte sistemul informatic, fără cunoştinţa persoanei supravegheate, prin infiltrarea, accesarea directă şi copierea unor date informatice. 

   114. În continuare, s-a arătat că întrebarea referitoare la utilizarea acestui procedeu atunci când "suportul" se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală se referă la situaţia de fapt din speţă, în care organul de urmărire penală procedase la ridicarea unor telefoane mobile cu ocazia percheziţiei domiciliare. Sistemul informatic sau mijlocul de stocare cu care organul de urmărire penală a intrat în contact fizic se pretează fie la o interacţiune prin intermediul procedeului de acces la un sistem informatic, fie prin intermediul procedeului percheziţiei informatice. Diferenţa constă în faptul că primul procedeu are caracter confidenţial, pe când cel de-al doilea se face în prezenţa obligatorie a suspectului sau inculpatului. În consecinţă, atunci când sistemul informatic sau mijlocul de stocare a datelor informatice a ajuns în detenţia fizică a organului de urmărire penală, procedeul de aplicat este cel al percheziţiei informatice, întrucât, prin ipoteză, caracterul confidenţial al accesului la un sistem informatic nu mai poate fi avut în vedere. Utilizarea într-o asemenea situaţie a procedeului de acces la un sistem informatic este nelegală, întrucât înfrânge drepturile apărării, prin absenţa suspectului sau a inculpatului. Tentaţia de a folosi acest procedeu numai pentru că accesul poate fi permis provizoriu prin autorizarea emisă de procuror eludează dispoziţiile imperative ce impun emiterea unui mandat de judecătorul de drepturi şi libertăţi. 

   115. Cu privire la cea de-a doua întrebare: "Dacă opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, sau o chestiune de legalitate supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară?", s-a apreciat că răspunsul se regăseşte, de asemenea, în prevederile exprese ale Codului de procedură penală. Astfel, dispoziţiile art. 141 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd: "Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă, realizarea şi conservarea unei copii a acestor date informatice [...]. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea." În aceeaşi chestiune, art. 168 alin. (9) şi (10) din Codul de procedură penală prevede că: "În vederea executării percheziţiei dispuse, pentru asigurarea integrităţii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii. Dacă ridicarea obiectelor care conţin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfăşurarea activităţii persoanelor care deţin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea". În consecinţă, ambele procedee informatice permit efectuarea unei copii integrale a datelor informatice. 

   116. Nuanţa întrebării dacă ar exista o alegere între un procedeu şi celălalt la discreţia organului de urmărire penală, care are în posesie sistemul informatic sau mijlocul de stocare a datelor informatice, vizează, de asemenea, aplicarea literală a legii. Opţiunea nu există cât timp cele două procedee au regimuri diferite, motivate de apartenenţa accesului la un sistem informatic la categoria măsurilor de supraveghere tehnică (măsuri oculte) şi a percheziţiei informatice la categoria procedurilor de investigare transparente. În toate cazurile, modul în care a ales un organ de urmărire penală să utilizeze un procedeu probator ce conduce la obţinerea unor mijloace de probă apte să fie utilizate în procesul penal trebuie şi poate fi supus cenzurii de legalitate din partea judecătorului de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală. 

   117. În concluzie, fără a se impune interpretări sofisticate în materie, răspunsul la întrebările adresate se poate face în mod facil, situaţie ce nu deschide calea sesizării instanţei supreme în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală. 

   VII. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară a fost în sensul inadmisibilităţii sesizării prin care s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare de principiu celor două chestiuni de drept anterior menţionate. 

   118. Ministerul Public a susţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ toate cele trei condiţii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, lipsind condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. 

   119. S-a arătat că situaţia juridică premisă care a generat sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se regăseşte în cauza în care a fost formulată sesizarea, respectiv, cu prilejul unei percheziţii domiciliare, a fost ridicat un telefon mobil, aparţinând unuia dintre inculpaţi, în aceeaşi zi, procurorul autorizând provizoriu accesul la telefonul mobil pe o perioadă de 48 de ore, în baza art. 141 alin. (1) din Codul de procedură penală. În baza ordonanţei procurorului, un ofiţer de poliţie specialist din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice a accesat sistemul informatic şi a procedat la copierea integrală şi extragerea conţinutului acestuia, inclusiv a unor convorbiri purtate prin intermediul aplicaţiilor Signal şi Telegram şi a înregistrării video a unei discuţii efectuate cu telefonul mobil, toate activităţile de supraveghere efectuate fiind consemnate într-un proces-verbal. Ulterior, măsura de supraveghere tehnică provizorie a fost confirmată de judecătorul de drepturi şi libertăţi. 

   120. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate a sesizării privind existenţa unei chestiuni de drept de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, s-a arătat că a fost consacrată jurisprudenţial de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, între altele, prin deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, nr. 17 din 1 septembrie 2014, nr. 22 din 6 octombrie 2014, nr. 23 din 6 octombrie 2014, nr. 24 din 6 octombrie 2014, nr. 7 din 17 aprilie 2015, nr. 11 din 12 septembrie 2018 şi nr. 21 din 29 octombrie 2019. În aceste decizii s-a reţinut că, prin instituirea condiţiei anterior menţionate, s-a urmărit excluderea de la procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a cauzelor penale şi care pot fi interpretate pe calea recursului în interesul legii; totodată, că nu este îndeplinită condiţia privind legătura problemei de drept a cărei dezlegare se solicită cu soluţionarea pe fond a cauzei, în ipoteza în care chestiunea de drept nu vizează soluţionarea acţiunii penale sau civile a cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 349 şi următoarele din Codul de procedură penală. 

   121. În plus, în jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reflectată în deciziile nr. 2 din 27 ianuarie 2022 şi nr. 44 din 19 septembrie 2022, s-a statuat că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate menţionată, din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept care să vizeze o judecată propriu-zisă a acţiunii penale, în cauzele în care nu s-a dispus încă începerea judecăţii, ca fază distinctă a procesului penal, în care se dă o rezolvare raportului juridic penal de conflict, problema de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă fiind invocată în faţa judecătorului de cameră preliminară, a cărui competenţă funcţională nu include şi judecarea pe fond a litigiului, ci se limitează exclusiv la verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 

   122. Din această perspectivă, s-a subliniat şi o reconsiderare a practicii instanţei supreme, exprimată în Decizia nr. 23 din 4 mai 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în cuprinsul căreia s-a reţinut că este îndeplinită condiţia admisibilităţii sesizării, atunci când dezlegarea dată produce consecinţe asupra soluţiei ce ar putea fi dată fondului problematicii specifice camerei preliminare. 

   123. În cauză, problemele de drept a căror dezlegare a solicitat-o Curtea de Apel Piteşti nu au fost invocate cu prilejul judecării pe fond a cauzei, ci în cadrul procedurii de cameră preliminară, cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală, împotriva încheierii prin care au fost soluţionate cererile şi excepţiile privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. 

   124. În consecinţă, lămurirea chestiunilor ce formează obiectul întrebării prealabile nu se repercutează în niciun fel asupra modalităţii de soluţionare a fondului cauzei, neexistând relaţia de dependenţă necesară între problemele de drept supuse interpretării şi rezolvarea acţiunii penale şi/sau civile, ceea ce determină inadmisibilitatea sesizării pentru neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute cumulativ de art. 475 din Codul de procedură penală. 

   125. S-a mai arătat că sesizarea este inadmisibilă şi din alte considerente. Din analiza jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că sesizarea, în procedura întrebărilor prealabile, trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, evazive şi care ar putea da naştere unor soluţii diferite, generând astfel practică judiciară neunitară (în acest sens fiind deciziile nr. 2 din 8 februarie 2018, nr. 15 din 24 septembrie 2019, nr. 11 din 18 februarie 2021 şi nr. 17 din 17 martie 2021 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). 

   126. Raportat la cele mai sus menţionate, s-a arătat că instanţa de trimitere avea de analizat legalitatea şi temeinicia autorizării de către procuror a măsurii accesului la un sistem informatic, precum şi legalitatea şi temeinicia încheierii prin care a fost confirmată măsura de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi, în acest sens, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 141 raportat la art. 138 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, condiţiile în care se poate dispune, în cursul urmăririi penale, accesul la un sistem informatic de către procuror, iar, în cuprinsul art. 168 din Codul de procedură penală, condiţiile în care se poate efectua o percheziţie în sistem informatic. 

   127. Astfel, din cuprinsul prevederilor art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală rezultă că pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice se poate face fie direct, la locul unde se află sistemul informatic, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele de comunicaţii, utilizându-se softuri specializate, în scopul de a identifica probe. 

   128. Dispoziţiile art. 141 alin. (1) din Codul de procedură penală stipulează condiţiile în care procurorul poate autoriza provizoriu măsura de supraveghere tehnică, instituind o excepţie de la regula competenţei exclusive a judecătorului de drepturi şi libertăţi în ce priveşte dispunerea supravegherii tehnice, justificată de existenţa unei stări de urgenţă şi de riscul producerii unor consecinţe negative (pentru probatoriul cauzei sau pentru siguranţa unei persoane), dacă s-ar urma procedura obişnuită de autorizare a măsurii. Prin urmare, autorizarea provizorie de către procuror a măsurii accesului la un sistem informatic este posibilă în măsura în care, în funcţie de elementele de fapt specifice cauzei, parcurgerea procedurii de emitere a mandatului de supraveghere tehnică de către judecător ar duce la pierderea momentului operativ, a posibilităţii de a obţine anumite probe sau la punerea în pericol a siguranţei persoanei vătămate, a martorului sau a membrilor familiilor acestora. 

   129. Întrucât scopul accesului la un sistem informatic este identificarea de probe, iar potrivit art. 285 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect, între altele, strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, constatarea îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală intră în competenţa procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Art. 141 alin. (3) din Codul de procedură penală instituie, însă, obligaţia procurorului, ca, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei autorizării accesului la un sistem informatic şi confirmării măsurii. 

   130. În ceea ce priveşte datele informatice identificate prin pătrunderea în sistemul informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă, potrivit art. 141 alin. (5) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, realizarea şi conservarea unei copii a datelor cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea sau suprimarea accesării sau îndepărtarea datelor din sistemul informatic. 

   131. În cauza de faţă, organele de urmărire penală s-au aflat în contact fizic cu sistemul informatic, iar accesarea acestuia s-a făcut în mod direct, în locul unde se afla telefonul mobil, potrivit art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevede această modalitate de pătrundere în sistemul informatic, fiind urmată de copierea integrală a sistemului informatic, inclusiv a unor convorbiri purtate prin intermediul aplicaţiilor Signal şi Telegram. Măsura de supraveghere provizorie a fost supusă controlului judiciar a posteriori, fiind confirmată de judecătorul de drepturi şi libertăţi. 

   132. În ceea ce priveşte identificarea şi strângerea probelor aflate într-un sistem informatic prin intermediul percheziţiei informatice, potrivit dispoziţiilor art. 168 din Codul de procedură penală, a căror dificultate de interpretare şi aplicare a constatat-o instanţa de trimitere, se stipulează în termeni clari şi concişi care sunt condiţiile în care poate fi dispusă percheziţia informatică şi scopul urmărit prin aceasta, împrejurare de natură să împiedice orice confuzie cu măsura de supraveghere tehnică constând în accesul la un sistem informatic. 

   133. Potrivit dispoziţiilor mai sus menţionate, percheziţia informatică reprezintă un procedeu de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute. În vederea executării percheziţiei informatice, pentru asigurarea integrităţii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii. 

   134. Distincţia între cele două procedee probatorii a fost analizată în doctrină, constatându-se că accesul la un sistem informatic presupune pătrunderea într-un sistem informatic sau într-un mediu de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate sau a unei reţele, în scopul de a identifica probele existente sau pe cele generate pe parcursul supravegherii tehnice, pe când percheziţia informatică constă în cercetarea unui sistem informatic sau a unui mediu de stocare a datelor informatice, în vederea descoperirii şi strângerii probelor existente pe acesta. În continuare, au fost menţionate şi diferenţele în ceea ce priveşte organul competent să autorizeze măsurile (accesul la un sistem informatic poate fi autorizat provizoriu şi de către procuror, pe când percheziţia poate fi dispusă în cursul urmăririi penale numai de către judecătorul de drepturi şi libertăţi), precum şi diferenţele privind regimul de confidenţialitate, respectiv participare la procedură (percheziţia în sistem informatic se efectuează în prezenţa suspectului sau a inculpatului, pe când accesul la un sistem informatic are caracter confidenţial, desfăşurându-se în lipsa persoanei vizate de măsură sau a avocatului acesteia). 

   135. Prin urmare, în opinia Ministerului Public, în cursul urmăririi penale, alegerea uneia dintre cele două modalităţi legale de obţinere a mijloacelor de probă este lăsată la aprecierea procurorului, fiind o chestiune de oportunitate legată de particularităţile cauzei, neputând astfel face obiectul verificării în camera preliminară. Legalitatea administrării probelor obţinute prin aceste procedee probatorii urmează a fi supusă verificării judecătorului de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală. 

   136. S-a apreciat astfel că prevederile art. 141 raportat la art. 138 alin. (1) lit. b) şi art. 168 din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. 

   137. În fine, s-a arătat că inadmisibilitatea decurge şi din aceea că problemele de drept invocate nu privesc interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, adică nu au ca finalitate o dezlegare cu valoare de principiu, ci tind către rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei. Or, potrivit practicii constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (de exemplu, Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, Decizia nr. 21 din 4 iunie 2015, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021 etc.), pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte trebuie să aibă izvorul în dispoziţiile legale şi nu într-o stare de fapt. 

   138. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării. 

   VIII. Examenul jurisprudenţei în materie 

   1. Jurisprudenţa naţională relevantă 

   139. În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată o singură hotărâre judecătorească, cu relevanţă pentru problema de drept ridicată în speţă. 

   140. Astfel, a fost comunicată încheierea din 16.10.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 32.521/299/2020, prin care, deşi a fost respinsă cererea de acces la sisteme informatice ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia percheziţiei domiciliare, ca neîntemeiată, prezintă relevanţă din perspectiva clarificării conceptului de acces la un sistem informatic şi a distincţiei în raport cu percheziţia informatică. 

   141. S-a reţinut că accesul la un sistem informatic presupune, în esenţă, identificarea probelor aflate într-un dispozitiv de prelucrare automată a datelor (calculator, tabletă, telefon mobil etc.) sau într-un mijloc de stocare (hard, drive, CD, memory stick etc.) prin folosirea unor procedee tehnice care să asigure confidenţialitatea acestui demers. Scopul acestei măsuri de supraveghere tehnică este acela de a obţine datele şi probele necesare anchetei, fără ca inculpaţii să cunoască acest lucru. 

   142. Accesul la un sistem informatic prevăzut de art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală nu trebuie confundat cu percheziţia informatică reglementată de art. 168 din Codul de procedură penală, între cele două existând diferenţe esenţiale, printre care şi faptul că percheziţia necesită prezenţa obligatorie a suspectului sau a inculpatului, pe când accesul la un sistem informatic are caracter confidenţial faţă de persoana vizată şi are în vedere atât datele informatice anterioare, cât şi pe cele create în timpul monitorizării. Garanţiile existente în materia percheziţiei informatice prin raportare la măsura de supraveghere a accesului la un sistem informatic sunt net favorabile inculpaţilor, în condiţiile în care, în cazul percheziţiei informatice, este necesar să se realizeze o copie de pe mijloacele de stocare a datelor informatice, ceea ce implică utilizarea unor mijloace tehnice adecvate, accesul la un sistem informatic fiind lipsit de astfel de garanţii. 

   143. În fine, s-a mai reţinut că, dacă în cazul efectuării percheziţiei informatice nu există riscuri de modificare a variabilelor ataşate respectivelor date informatice, în ipoteza accesului, acest risc nu este înlăturat, modificările putând interveni şi involuntar (de pildă, în ipoteza accesării unui fişier va putea fi schimbată data ultimei accesări), aspect ce poate conduce la alterarea probatoriului. 

   2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 

   144. Cu referire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, nu au fost identificate decizii obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare. 

   145. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, la nivelul Completului de 5 Judecători nu au fost identificate hotărâri în care să fi fost analizată problema de drept supusă dezlegării. 

   3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 

   146. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. 

   IX. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului 

   147. În jurisprudenţa CEDO au fost identificate mai multe decizii referitoare la percheziţia informatică, fără însă a fi analizate aspecte referitoare la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, din perspectiva diferenţierii celor două procedee probatorii, în jurisprudenţa identificată fiind relevate aspecte ce ţin de asigurarea garanţiilor în vederea protejării drepturilor reglementate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 

   148. Curtea Europeană a criticat de-a lungul jurisprudenţei sale modalitatea de redactare a mandatelor de percheziţie în termeni excesiv de largi, care a permis organelor judiciare o putere discreţionară în efectuarea percheziţiei şi în stabilirea documentelor ce prezintă importanţă pentru ancheta penală (CEDO, hotărârea din 4 februarie 2020, Cauza Kruglov ş.a. c. Rusiei; CEDO, hotărârea din 22 decembrie 2008, Cauza Aleksanyan c. Rusiei; CEDO, hotărârea din 3 iulie 2012, Cauza Robathin c. Austriei). În acelaşi timp, a reiterat importanţa proporţionalităţii măsurii cu scopul urmărit şi cu mijloacele folosite şi a necesităţii măsurii într-o societate democratică. A statuat, în numeroase rânduri, asupra necesităţii emiterii mandatului de percheziţie de către un judecător şi a respectării dreptului la viaţă privată. 

   149. De pildă, în Cauza Servulo & Associados - Sociedade de Advogados v. Portugalia (Hotărârea din 3.09.2015 - Cererea nr. 27.013/10), Curtea, evaluând asigurarea garanţiilor necesare în vederea respectării art. 8 din Convenţie, a apreciat că nu a existat o încălcare din acest punct de vedere. În esenţă, în cauză fuseseră percheziţionate sisteme informatice folosite de un cabinet de avocatură, iar procurorul, în baza unui mandat de perchiziţie emis de judecător, a obţinut şi date informatice aflate sub secret profesional sau care conţineau şi date personale. În urma contestării măsurii, judecătorul a dispus sigilarea documentelor obţinute şi, în urma verificărilor efectuate asupra acestora, a dispus ştergerea celor care erau protejate de secretul profesional şi care conţineau date personale. Curtea a observat astfel că au fost respectate toate garanţiile, reclamantul fiind prezent personal la efectuarea percheziţiei, fiind, de asemenea, prezent, şi un avocat desemnat de barou. Totodată, a observat că, deşi investigaţia a fost condusă de un procuror, cu toate acestea, un judecător a exercitat controlul asupra percheziţiei informatice, anterior, în timpul derulării acesteia şi ulterior finalizării sale, posibilitatea contestării limitelor mandatului de percheziţie informatică fiind un remediu efectiv şi adecvat, iar controlul judecătorului compensând limitele mai largi ale mandatului de percheziţie informatică. 

   X. Direcţia Legislaţie, jurisprudenţă şi contencios - Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că au fost identificate încheierile nr. 137 din 4 martie 2019, nr. 787 din 13 decembrie 2022 şi nr. 1/C din 31 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, care cuprind considerente relevante pentru soluţionarea sesizării. Cu toate acestea, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti prin care să fie rezolvate în mod direct problemele de drept deduse interpretării. 

   XI. Opinia judecătorului-raportor 

   150. Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept invocate. 

   XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 

    Admisibilitatea sesizării 

   151. Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. 

   152. În raport cu textul legal evocat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: întrebarea să fie formulată de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. 

   153. Totodată, din economia dispoziţiilor legale invocate, precum şi din jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reiese că admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală. 

   154. Astfel, cu privire la prima condiţie, se constată că este îndeplinită, în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţinând unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultim grad de jurisdicţie, respectiv Curtea de Apel Piteşti, pe rolul căreia se află înregistrat dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, ce are ca obiect contestaţiile formulate de inculpaţii H.B., M.Gh.C., R.U.-C., S.C.-M. şi B.A.-M. împotriva Încheierii nr. 237 din data de 21.12.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vâlcea. 

   155. De asemenea, se constată îndeplinită şi condiţia ce vizează caracterul de actualitate a problemei de drept invocate în cauză, din relaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme rezultând că nu au fost pronunţate hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă analizei şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 

   156. Cu privire la condiţia existenţei unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a evidenţiat că aceasta este îndeplinită ori de câte ori interdependenţa procedurilor specifice cauzei influenţează într-o măsură soluţionarea fondului, soluţia dată acţiunii penale sau civile în procesul penal. 

   157. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală. 

   158. S-a subliniat, sub un prim aspect, că între problema de drept a cărei lămurire se solicită - indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual - şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, şi Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014). 

   159. În al doilea rând, s-a evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei (Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018). 

   160. În fine, s-a apreciat că hotărârile prealabile pronunţate de instanţa supremă nu pot conduce la rezolvarea directă a unor chestiuni ce ţin de particularităţile factuale ale cauzei şi nici la dezlegarea unor probleme pur teoretice, deoarece s-ar crea astfel riscul transformării acestui mecanism de unificare a practicii judiciare fie într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care se va substitui mecanismului recursului în interesul legii (Decizia nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021). 

   161. A). Din perspectiva acestor argumente teoretice se constată că prima întrebare menţionată în sesizarea de faţă, respectiv "Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau dacă acest procedeu probator permite doar (ii) pătrunderea de la distanţă într-un astfel de sistem în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate?", are legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv cu soluţia pe care completul de doi judecători de cameră preliminară este chemat să o pronunţe asupra cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţi, în calea de atac a contestaţiei. 

   162. În acelaşi timp, întrebarea menţionată are legătură şi cu soluţionarea pe fond a cauzei. Din această perspectivă, se reţine că legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală influenţează soluţionarea fondului, întrucât vizează chiar stabilirea mijloacelor de probă care pot fi luate în considerare pentru a pronunţa o soluţie cu privire la acţiunea penală şi la acţiunea civilă. 

   163. În acest sens, se constată că, în esenţă, inculpaţii au solicitat excluderea probelor obţinute ca urmare a procedeului probator utilizat de procuror în cursul urmăririi penale, acela al accesului la un sistem informatic, susţinând că în măsura în care sistemul informatic se afla deja în posesia organului de urmărire penală, singurul procedeu probator ce putea fi folosit pentru identificarea şi strângerea probelor era percheziţia informatică, iar în acest scop era necesară emiterea unui mandat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În acelaşi timp, s-a susţinut şi că autorizarea pătrunderii în sistemul informatic nu permitea şi copierea integrală a datelor conţinute de acesta, fiind încălcate limitele autorizării. 

   164. Ca urmare, dezlegarea prealabilă a acestei probleme de drept ar putea avea, în principiu, o înrâurire decisivă nu doar asupra hotărârii finale în camera preliminară, ci, implicit, şi asupra evoluţiei ulterioare a procesului penal. Prin urmare, chiar dacă efectele dezlegării obligatorii date acestei probleme de drept se repercutează într-un mod indirect asupra rezolvării fondului cauzei, legătura dintre hotărârea preliminară şi soluţionarea cauzei este suficient de însemnată pentru a se considera îndeplinită condiţia de admisibilitate analizată. 

   165. În acelaşi timp, însă, cu referire la problema de drept menţionată, deşi, aşa cum s-a arătat mai sus, are legătură cu soluţionarea cauzei, cu toate acestea, se constată că nu este îndeplinită o altă condiţie de admisibilitate, aceea ca problema de drept să fie una veritabilă, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală. 

   166. Chiar dacă punctele de vedere transmise de către instanţe reflectă opinii divergente asupra primei probleme de drept ce face obiectul sesizării, totuşi, norma procesual penală a cărei interpretare se solicită nu este una ambiguă şi permite instanţei de trimitere să stabilească cu suficientă certitudine conţinutul şi sensul textului legal ce face obiectul întrebării prealabile. În acelaşi timp, se reţine că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti prin care să se fi aplicat neunitar norma de drept în discuţie. 

   167. Prin chiar dispoziţiile art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală se arată că "prin acces la un sistem informatic se înţelege pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe". Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (5) din Codul de procedură penală, "cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă: a) realizarea şi conservarea unei copii a acestor date informatice; (...). Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea". 

   168. În această privinţă, se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 (ale cărei considerente au fost reluate apoi în Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016; Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019; Decizia nr. 19 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020; Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020; Decizia nr. 65 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 27 ianuarie 2022; Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "scopul unei asemenea proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate". 

   169. Instanţa supremă este chemată să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme care ar fi afectată de o asemenea ambiguitate, încât nu ar permite instanţei de trimitere ca, prin intermediul unor metode de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern, să stabilească cu suficientă certitudine conţinutul şi sensul textelor legale ce fac obiectul întrebării prealabile (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020). 

   170. În acest context, se apreciază că, în ceea ce priveşte prima problemă de drept, nu este îndeplinită condiţia rezultată din chiar practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la caracterul neechivoc al normei legale şi la dificultatea problemei de drept ce face obiectul întrebării. 

   171. Ca atare, nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate în cauză, context în care prima întrebare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. Simpla lectură a dispoziţiilor mai sus menţionate este lămuritoare şi nu este necesară intervenţia instanţei supreme prin mecanismul întrebării prealabile. 

   172. B). În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare adresată, aceea "Dacă opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, sau o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară?", se apreciază că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate în faza camerei preliminare şi, cu atât mai puţin, cu soluţia ce ar putea fi pronunţată asupra raportului juridic de conflict. 

   173. În fapt, se constată că, deşi problema de drept enunţată are caracter abstract, ea nu influenţează, în sine, soluţia asupra fondului cauzei, deoarece, pe calea acestei întrebări, se tinde la obţinerea, de către instanţa de trimitere, a clarificării competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară în procedura filtru de verificare a legalităţii trimiterii în judecată, a legalităţii administrării probelor şi a actelor de urmărire penală, în condiţiile în care această competenţă nu a fost contestată de inculpaţi, şi care, de altfel, au învestit judecătorul de cameră preliminară cu cenzurarea alegerii procedeului probator de către procuror, în vederea clonării datelor din sistemul informatic aflat la dispoziţia acestuia. 

   174. Este de subliniat, în acest context, că organul de urmărire penală poate dovedi acuzaţiile formulate în cursul urmăririi penale cu probe rezultate din mijloacele de probă prevăzute de lege şi obţinute prin procedee probatorii legale, între acestea, şi metode speciale de supraveghere şi cercetare, iar legalitatea administrării probelor la care se referă art. 342 din Codul de procedură penală vizează legalitatea actelor prin care probele şi mijloacele de probă au fost dispuse, autorizate sau confirmate, legalitatea mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii prin care acestea au fost obţinute. Se reţine, în acest sens, că, indiferent care sunt mijloacele de probă administrate şi procedeele probatorii prin care au fost obţinute şi pe care procurorul a înţeles să le utilizeze în faza de urmărire penală, legalitatea acestora face obiectul verificării din partea judecătorului de cameră preliminară. 

   175. Întrebarea adresată instanţei supreme - şi anume cenzurarea ori nu de către judecătorul de cameră preliminară a alegerii de către organul de urmărire penală a procedeelor probatorii - reflectă o abordare teoretică a unei chestiuni care, examinată în contextul particularităţilor cauzei, nu are, în realitate, o înrâurire propriu-zisă asupra modului de rezolvare a chestiunilor invocate în etapa filtru a procesului penal. 

   176. În acelaşi timp, în cadrul examenului de admisibilitate a sesizării, trebuie avute în vedere şi elementele de diferenţiere dintre acest mecanism de unificare a practicii judiciare şi cel al recursului în interesul legii. Finalitatea hotărârii preliminare este aceea de a asigura predictibilitate jurisprudenţei anterior apariţiei unei practici neunitare consistente în rândul instanţelor judecătoreşti, pe când recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită. Aşa cum s-a statuat anterior în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din modul de reglementare a celui dintâi mecanism de unificare a practicii judiciare rezultă că legiuitorul a înţeles să excludă din sfera acestui demers unificator chestiunile de drept care nu se repercutează semnificativ asupra fondului cauzei, acestea din urmă fiind susceptibile de o interpretare obligatorie numai pe calea recursului în interesul legii (Decizia nr. 11/2018). 

   177. Pentru aceste considerente, şi cea de-a doua întrebare prealabilă urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. 

 

   178. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 şi 476 din Codul de procedură penală, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti este apreciată ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală. 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE 

 

În numele legii 

 

D E C I D E: 

 

    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 

    " 1. Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau dacă acest procedeu probator permite doar (ii) pătrunderea de la distanţă într-un astfel de sistem în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate? 

   2. Dacă opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, sau o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară?" 

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. 

    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2023. 

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
judecător ELENI CRISTINA MARCU

Magistrat-asistent,
Elena-Mihaela Mustaţă