Ședințe de judecată: Octombrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Art. 741 C. pen. Decizia Curţii Constituţionale nr. 573/2011. Lege penală mai favorabilă. Condiţii de aplicare

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor   

Indice alfabetic: Drept penal

- lege penală mai favorabilă 

                          C. pen., art. 741

C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 14

 

1. Dispoziţiile art. 741 C. pen., referitoare la reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni administrative în cazul anumitor infracţiuni, introduse prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010 şi declarate neconstituţionale prin decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, constituie o lege penală mai favorabilă.

2. Dispoziţiile art. 741 C. pen. sunt aplicabile, ca lege penală mai favorabilă, infracţiunilor economice prevăzute în legi speciale, cum este infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, prin care s-a pricinuit o pagubă, numai dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Prin urmare, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispoziţiile art. 741 C. pen. nu sunt aplicabile, ca lege penală mai favorabilă, dacă inculpatul a acoperit numai paguba efectivă (lucrum cessans) constând în obligaţiile fiscale, iar nu şi beneficiul nerealizat (damnum emergens), reprezentat de majorările de întârziere calculate conform Codului de procedură fiscală, întrucât nu a acoperit integral prejudiciul cauzat.    

3. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 741 C. pen. în cauzele soluţionate în primă instanţă şi în apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 se examinează prin prisma cazului de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), iar nu a cazului de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului), care este incident numai dacă, după pronunţarea hotărârii atacate şi până la judecarea recursului, a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziţii mai favorabile sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen.).

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4144 din 6 decembrie 2011

 

Prin sentinţa penală nr. 99 din 22 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.V. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate privind pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 3974 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.V. să execute pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului Comerţului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Bucureşti.

S-a constatat că inculpatul a achitat din prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului sumele de 3.731,78 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, respectiv suma de 3.147 lei - impozit pe profit.

A fost obligat inculpatul B.V. la plata dobânzilor legale şi penalităţilor de întârziere aferente, conform Codului fiscal, calculate de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data de 11 ianuarie 2011 (când inculpatul a achitat paguba efectivă).

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanţei, la prima zi de înfăţişare, inculpatul prin apărător ales a depus la dosar copie de pe chitanţa din 11 ianuarie 2011, prin care a făcut dovada achitării sumelor de 3.732 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, respectiv de 3.147 lei cu titlu de impozit pe profit şi a recunoscut vinovăţia, potrivit art. 3201 C. proc. pen.

Procedându-se conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., luându-se act de probatoriile administrate şi de declaraţia inculpatului, s-a constatat că fapta inculpatului ce în calitate de administrator al societăţii comerciale V.A. (societate în prezent radiată în urma închiderii procedurii falimentului, aşa cum a rezultat din extrasul emis de Oficiul Registrului Comerţului), în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, nu a evidenţiat în actele contabile ale societăţii şi nu a declarat organelor de control abilitate operaţiunile comerciale de aprovizionare desfăşurate în perioada august - septembrie 2005 cu mai multe societăţi, respectiv cu societatea comercială S., societatea comercială A., societatea comercială V.E. şi societatea comercială C. şi nici operaţiunile comerciale de livrare efectuate în cursul lunii septembrie 2005 cu societatea comercială T.R., societatea comercială T.U., societatea comercială C.O., societatea comercială N. şi P.F. „G.L.”, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 6.879 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Bucureşti a formulat cerere de constituire ca parte civilă, prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata prejudiciului adus bugetului general consolidat al statului, reprezentând obligaţii fiscale aferente tranzacţiilor comerciale desfăşurate de societatea al cărui administrator a fost, respectiv suma de 3.732 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată şi suma de 3.147 lei cu titlu de impozit pe profit, la care să fie adăugate accesoriile legale prevăzute de Codul de procedură fiscală calculate de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data stingerii în totalitate a sumei datorate, cu menţiunea că prevederile art. 1201 din Codul procedură fiscală prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii debitului inclusiv.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reţinut că societatea administrată de inculpat, în perioada august - septembrie 2005, nu a înregistrat în evidenţa contabilă, nu a declarat şi nu a virat către bugetul general consolidat al statului taxa pe valoarea adăugată în sumă de 3.732 lei aferentă mărfurilor vândute şi nici impozitul pe profit în sumă de 3.147 lei, la care expertul a adăugat dobânzi de întârziere pentru neplata acestor obligaţii bugetare calculate la zi începând cu data de 25 octombrie 2005 până la 11 martie 2010 când s-a întocmit expertiza.

Deşi art. 741 C. pen., introdus prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010, prevede că în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, precum şi al unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, printre care se încadrează şi infracţiunile reglementate în Legea nr. 241/2005, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmării penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, în condiţiile în care acesta este de până Ia 50.000 euro în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul fiscal, în cauza de faţă inculpatul, cu chitanţa depusă la dosar, a făcut dovada că a achitat obligaţiile fiscale de la care s-a sustras societatea administrată de acesta, respectiv taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 3.732 lei şi impozitul pe profit în cuantum de 3.147 lei, fără a achita accesoriile acestora, astfel că nu poate beneficia de prevederile legale menţionate, deoarece, potrivit art. 14 C. proc. pen., repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune presupune atât repararea pagubei efective, cât şi despăgubirile pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

Prin decizia nr. 143 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul inculpatului B.V., a desfiinţat hotărârea atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii şi a dispoziţiilor privind soluţionarea acţiunii civile.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de un an şi 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare ce s-a compus din cuantumul pedepsei, la care s-a adăugat un interval de 2 ani, în total 3 ani şi 6 luni, făcându-se aplicarea art. 863 C. pen.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data de 11 ianuarie 2011, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 741 C. pen., s-a reţinut că aceste dispoziţii legale introduse prin Legea nr. 202/2010 au fost declarate ca neconstituţionale prin decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, însă declararea ca neconstituţională a dispoziţiei legale analizate nu exclude aplicarea sa, ca lege penală mai favorabilă, potrivit art. 13 C. pen.

Instanţa de apel, similar celor reţinute de instanţa de fond, a constatat că dispoziţiile art. 741 C. pen. nu sunt incidente în speţă, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicabilitate ale acestora.

În acest sens se reţine că, potrivit art. 741 alin. (1) şi (2) C. pen., în cazul săvârşirii unor infracţiuni economice, prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă până la soluţionarea cauzei în primă instanţă inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, care este până la 50.000 euro în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speţa dedusă judecăţii, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998, art. 999 C. civ.

Or, acest temei al răspunderii obligă inculpatul la repararea prejudiciului integral, atât în ce priveşte dauna efectivă (lucrum cessans), cât şi beneficiul nerealizat (damnum emergens).

S-a reţinut astfel că, în mod temeinic, prima instanţă a stabilit răspunderea inculpatului şi cu privire la plata majorărilor de întârziere aferente prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, prin fapta inculpatului ce are caracterul unei infracţiuni.

Pentru aceste considerente, dispoziţiile art. 741 C. pen. nu sunt aplicabile inculpatului, neputându-se reţine că acesta a achitat în integralitate prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii.

Analizând cauza potrivit dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., instanţa de apel a mai constatat că, referitor la latura civilă a cauzei, eronat prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la plata dobânzilor legale şi a penalităţilor de întârziere aferente prejudiciului cauzat de inculpat bugetului consolidat de stat, conform Codului fiscal, deoarece în materia creanţelor fiscale beneficiul nerealizat prin plata cu întârziere a unor obligaţii fiscale este cuantificat prin majorări de întârziere, iar nu prin dobânzi şi penalităţi, iar reglementarea şi modul de calcul al acestora este cuprinsă în Codul de procedură fiscală, art. 119 şi urm., iar nu în Codul fiscal.

În consecinţă, a dispus obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform Codului de procedură fiscală de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data de 11 ianuarie 2011.

Împotriva deciziei nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.V., invocând cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În motivare, a susţinut că la individualizarea pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanţele sale personale favorabile, comportarea sinceră în proces şi, întrucât a achitat în întregime prejudiciul cauzat bugetului de stat, sunt incidente dispoziţiile art. 741 alin. (2) C. pen. care prevăd aplicarea unei sancţiuni administrative.

Examinând atât motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului B.V. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Se constată că, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului B.V., constatând că vinovăţia acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În primă instanţă, la termenul din 9 februarie 2011, când pricina s-a judecat în fond, inculpatul B.V., în prezenţa apărătorului ales, a declarat până la începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanţa de fond a apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există declaraţia inculpatului făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (2) C. proc. pen.

Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatului pentru evaziune fiscală, aplicându-i o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În recurs, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.V. pentru fapta săvârşită au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., natura şi gravitatea faptei comise - infracţiune economică prin care s-a pricinuit o pagubă bugetului de stat, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, urmările produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, s-au avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat.

Este adevărat că inculpatul a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei, judecata realizându-se pe baza probelor administrate la urmărire penală, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi implicit reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Se constată, însă, că aceeaşi împrejurare - comportarea sinceră în proces - a fost valorificată o dată prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel că nu justifică a fi reţinută în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă prevăzută în dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Cât priveşte persoana inculpatului B.V., se constată că este angajat în cadrul societăţii comerciale R., este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere, dar anterior a mai fost condamnat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea prevăzută în art. 1275 din Legea nr. 149/2004, întrucât în calitate de administrator al unei societăţi comerciale a introdus în circuitul civil ca mijloace de plată file cec fără a avea disponibil în contul societăţii şi fără a avea specimen de semnătură în bancă, precum şi pentru alte activităţi care încălcau obligaţia de a prezenta documentele necesare de pe înregistrările contabile ale societăţii ce o administra la acea dată.

Infracţiunile sunt concurente cu fapta dedusă judecăţii, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen., fiind anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj şi contopite pedepsele.

Prin urmare, o reducere a cuantumului pedepsei închisorii aplicată inculpatului pentru evaziune fiscală nu se justifică în raport cu antecedenţa penală a inculpatului ce a manifestat perseverenţă infracţională.

În recurs, apărarea a mai susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 741 alin. (2) C. pen. şi, întrucât inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat bugetului de stat, se impunea să-i fie aplicată o sancţiune administrativă.

Criticile formulate vor fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), iar nu a cazului de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului), care este incident numai dacă, după pronunţarea hotărârii atacate şi până la judecarea recursului, a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziţii mai favorabile inculpatului sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen.), ceea ce nu este cazul în speţă.

Dispoziţiile art. 741 C. pen. - reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni administrative în cazul anumitor infracţiuni - au fost introduse prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar declarate neconstituţionale prin decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011.

Dispoziţiile legale enunţate sunt în principiu aplicabile în cauză, întrucât constituie o lege penală mai favorabilă, avându-se în vedere că prevăd că în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă (...), infracţiuni economice prevăzute în legi speciale (infracţiunea de evaziune fiscală fiind una dintre acele infracţiuni economice la care textul face referire), prin care s-a pricinuit o paguba, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. La alin. (2) al art. 741 C. pen. se prevede că în situaţia în care prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Prin urmare, în raport cu sancţiunile penale ce sunt prevăzute, dispoziţiile art. 741 C. pen. constituie o lege penală mai favorabilă.

În speţă, inculpatul nu poate beneficia însă de dispoziţiile legale favorabile, pentru că nu a acoperit integral prejudiciul cauzat bugetului de stat.

În soluţionarea acţiunii civile, instanţa este ţinută şi de respectarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cessans - cât şi acoperirea folosului material, a unui câştig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens.

În cauză, inculpatul a achitat obligaţiile fiscale de la care societatea ce o administra s-a sustras, ce au constat în TVA (taxă pe valoarea adăugată) în cuantum de 3.732 lei şi impozit pe profit în sumă de 3.147 lei, dar nu a achitat majorările de întârziere (damnum emergens) aferente sumei achitate, calculate conform Codului de procedură fiscală de la 25 octombrie 2005 când obligaţiile legale de plată au devenit scadente şi până la 11 ianuarie 2011 când inculpatul a achitat paguba efectivă. Corect, cele două instanţe, fond şi apel au apreciat că dispoziţiile art. 741 C. pen. nu-i sunt aplicabile inculpatului, de vreme ce nu a acoperit integral prejudiciul cauzat, adică nu numai paguba efectivă, dar şi beneficiul nerealizat constând în majorări de întârziere aferente sumei achitate.

Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.