Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

 

Decizie nr. 6/2014 din 26/05/2014                                                Dosar nr. 6/1/2014/HP/P

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 471 din 26/06/2014

 

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală
Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală
Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală - judecător-raportor
Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală
Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală
Roşu Cristina - magistrat-asistent

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând dacă în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba de tentativă, se reduce pedeapsa la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii ori la maximul prevăzut de lege pentru forma tentativei.

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală ce formează obiectul Dosarului nr. 6/1/2014/HP/P a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Iuliana Nedelcu, procuror şef al Secţiei judiciare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost depuse puncte de vedere şi hotărâri relevante în materie pronunţate de instanţele judecătoreşti, precum şi opinia formulată de specialiştii catedrei de drept penal din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.

    De asemenea, magistratul-asistent a arătat că au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după expunerea argumentelor juridice, a apreciat că problema de drept supusă dezlegării poate primi următoarea rezolvare: "în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei ce trebuie avută în vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată (maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al tentativei). "

    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

    După care,

ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

   I. Titularul şi obiectul sesizării

    Prin Încheierea din 18 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 179/122/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală,

    în conformitate cu prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal "în ipoteza în care este vorba despre o tentativă, pedeapsa aplicată se reduce la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată ori la maximul prevăzut de lege pentru forma infracţiunii de tentativă".

   II. Expunerea succintă a cauzei

    În cauza Dosarului nr. 179/122/2014, Tribunalul Giurgiu, sesizat potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale şi ale art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2013, de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile de la nivelul Penitenciarului Giurgiu, în cauza condamnatului D.G., care execută pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal, pedeapsa principală de executat fiindu-i aplicată prin Sentinţa penală nr. 173/2011 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă, prin sentinţa penală nr. 60 din 1 februarie 2014, a dispus admiterea contestaţiei la executare şi, în baza art. 6 din Codul penal, a redus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal de la 10 ani la 5 ani.

    Pentru a pronunţa sentinţa menţionată, Tribunalul Giurgiu a constatat că intimatul condamnat beneficiază de aplicarea legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 6 din Codul penal, numai în ceea ce priveşte durata pedepsei complementare, care în hotărârea de condamnare fusese stabilită la 10 ani, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, durata maximă a pedepsei complementare este de 5 ani.

    În consecinţă, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 din Codul de procedură penală, s-a admis contestaţia la executare în cazul condamnatului privind condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 173 din 15 decembrie 2011 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2.353 din 4 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    În baza art. 6 din Codul penal, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, Tribunalul Giurgiu a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal anterior de la 10 ani la 5 ani şi a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 529 din 17 iulie 2012 emis de Tribunalul Călăraşi şi emiterea unui nou mandat.

    În cauza definitiv judecată, condamnatul avea de executat pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare, în aceasta intrând pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată pentru o infracţiune de omor, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie şi pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de violare de domiciliu.

    Infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu, potrivit art. 234 (1) lit. f) din Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, constituie infracţiunea de tâlhărie calificată, deci este o infracţiune complexă, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 la 10 ani, dar în cauză condamnatul săvârşise tentativă la infracţiunea de tâlhărie, deci nu o infracţiune consumată.

    Ca atare, dacă contestatorul D.G. ar fi fost judecat la acest moment, ar fi fost condamnat la pedeapsa maximă de 5 ani pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie şi deci se impune stabilirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile în ipoteza unei condamnări definitive, textul arătând că dacă noua lege prevede o pedeapsă mai mică se reduce pedeapsa aplicată până la maximul prevăzut de legea nouă, iar art. 187 din Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014 prevede că "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei".

    Judecătorul, motivând că tentativa nu este numai o cauză care atenuează răspunderea penală, ci şi o formă a infracţiunii, iar art. 6 din Codul penal prevede şi el sintagma "pentru infracţiunea săvârşită", analizând cele două texte de lege, respectiv "pedeapsa prevăzută de lege" şi "infracţiunea săvârşită" (ambele fiind cuprinse în art. 6 din Codul penal), a apreciat că soluţionarea cauzei depinde de interpretarea dată acestor sintagme.

    În concluzie, judecătorul cauzei, în punctul de vedere exprimat asupra problemei de drept sesizate, este de părere că, tentativa reprezentând şi o formă a infracţiunii, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată se reduc la jumătate, deci în cauză maximul prevăzut de legea nouă se va reduce la jumătate.

   III. Opinia instanţelor judecătoreşti

    Curtea de Apel Bucureşti nu a exprimat o opinie, dar a comunicat punctele de vedere ale instanţelor arondate, în materia problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal în ipoteza încheierii de sesizare amintită.

    Tribunalul Giurgiu a comunicat că opinia unanimă în rândul judecătorilor care judecă în materie penală este în sensul că pedeapsa aplicată se reduce la maximul prevăzut de legea nouă pentru forma infracţiunii de tentativă.

    Tribunalul Ilfov a comunicat că, în urma consultării magistraţilor Secţiei penale, s-au conturat două opinii, respectiv că potrivit dispoziţiilor art. 187 din Codul penal prin sintagma "pedeapsă prevăzută de lege" se înţelege pedeapsa prevăzută de legea care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, şi cea de-a doua că în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba de o tentativă, se reduce pedeapsa la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii ori la maximul pentru forma tentativei.

    Tribunalul Călăraşi nu a exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept analizate, instanţa comunicând numai că la nivelul său şi al judecătoriilor arondate nu s-au înregistrat cauze având acest obiect.

    Tribunalul Teleorman, de asemenea, a comunicat numai punctele de vedere ale Judecătoriei Alexandria - art. 6 din Codul penal, când este vorba despre o faptă rămasă în forma tentativei, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea consumată se vor reduce la jumătate, Judecătoriei Turnu-Măgurele - aceasta însă nu răspunde chestiunii analizate, ci menţionează numai că instituţiile de drept penal în situaţii tranzitorii se aplică autonom - şi Judecătoriei Zimnicea - că în ipoteza în care este vorba de tentativă, pedeapsa se reduce la maximul pentru forma tentativei.

    Tribunalul Ialomiţa, considerând că tentativa reprezintă şi o formă a infracţiunii, a răspuns că limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată se reduc la jumătate, adică maximul prevăzut de legea nouă se va reduce la jumătate.

    Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoriile Sectorului 1, Sectorului 2, Sectorului 3, Sectorului 4, Sectorului 5 şi Sectorului 6, cu excepţia acesteia din urmă, arată că punctul de vedere majoritar al magistraţilor este că, în aplicarea art. 6 din Codul penal, în cazul tentativei, se impune reducerea pedepsei la maximul prevăzut de lege pentru tentativă, acesta nestabilindu-se potrivit art. 187 din Codul penal, în sens contrar însemnând a nu ţine seama de o împrejurare stabilită de instanţa care a examinat fondul cauzei, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii iniţiale.

    În ceea ce priveşte opinia Judecătoriei Sectorului 6, aceasta a menţionat că nu are jurisprudenţă în aplicarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba de o tentativă, dar, majoritar, magistraţii consideră că pedeapsa se raportează la maximul prevăzut de lege pentru forma tentată a infracţiunii.

    Curtea de Apel Bacău, în punctul de vedere exprimat asupra chestiunii de drept analizate, consideră că limita maximă a pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă nu poate ignora cauza de reducere a pedepsei în cazul tentativei, întrucât pedeapsa ce se poate aplica efectiv nu poate depăşi maximul special prevăzut de legea nouă aşa cum este redus.

    Tribunalul Bacău, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Buhuşi, în ceea ce priveşte chestiunea de drept analizată, au menţionat că în aplicarea art. 6 din Codul penal, în situaţia tentativei, pedeapsa se reduce la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii şi nu la maximul pentru forma tentativei.

    Judecătoria Oneşti şi Tribunalul Neamţ au apreciat că reducerea pedepsei se face prin raportare la maximul special prevăzut pentru forma tentativei şi nu a infracţiunii în formă consumată.

    Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa, în opinia exprimată, susţin că limita maximă a pedepsei care trebuie avută în vedere este cea redusă din limita prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată.

    Curtea de Apel Craiova a precizat că problema de drept supusă discuţiei, la nivelul său, a fost în sensul că în aplicarea art. 6 din Codul penal, în cazul tentativei, a fost avut în vedere maximul special pentru această formă de infracţiune, iar nu maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată. Judecătoria Slatina este de părere că aplicarea art. 187 din Codul penal exclude luarea în considerare, în aplicarea art. 6 din Codul penal, a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, prin pedeapsă prevăzută de lege înţelegându-se pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată.

    Judecătoria Balş, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Vânju- Mare, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, în punctele de vedere exprimate, au precizat că, în legătură cu interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba de o tentativă, pedeapsa se reduce la maximul pentru forma tentativei, neexistând raţiuni legale sau de interpretare logicojuridică pentru ca, în situaţia existenţei tentativei, pedeapsa să fie redusă la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii.

    Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în punctul de vedere exprimat, a susţinut că în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba de o tentativă, se reduce pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracţiunii.

    Curtea de Apel Galaţi şi instanţe din raza sa, Tribunalul Galaţi, Judecătoria Brăila, Tribunalul Brăila au transmis că opinia majoritară adoptată în rezolvarea chestiunii de drept analizate este aceea că, în cazul tentativei, pedeapsa prevăzută de lege se reduce la maximul prevăzut de lege pentru forma tentativei, noţiunea de "infracţiune săvârşită", astfel cum este definită în art. 174 din Codul penal, însemnând "săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă".

    Curtea de Apel Piteşti nu a comunicat un punct de vedere vizând chestiunea de drept analizată, mărginindu-se să transmită că pe rolul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia sa teritorială nu s-au înregistrat cauze de natura celor indicate (interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal în cauze definitiv judecate penal, formă consumată sau forma tentativei).

    Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Satu Mare, instanţă arondată competenţei sale, au comunicat că punctul de vedere exprimat de judecătorii instanţelor este acela că, în ipoteza în care este vorba de tentativă, se reduce pedeapsa la maximul prevăzut de lege pentru forma tentativei.

    Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Caraş-Severin au comunicat că, în problema de drept analizată, opinia majoritară a magistraţilor este în sensul că tentativa fiind o formă a infracţiunii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru forma consumată se reduc la jumătate, astfel că maximul prevăzut de legea nouă se reduce la jumătate.

    Tribunalul Arad, în punctul de vedere exprimat, a comunicat că magistraţii care activează la nivelul secţiei penale interpretează dispoziţiile art. 6 din Codul penal în sensul că ele se aplică pedepselor stabilite pentru tentativă doar atunci când pedeapsa iniţială este mai mare decât pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru infracţiunea consumată, interpretarea rezultând din coroborarea dispoziţiilor art. 6 şi 187 din Codul penal, compararea sancţiunilor făcându-se doar în raport cu pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru infracţiunea consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, or, oprirea procesului infracţional în faza tentativei este o cauză de reducere a pedepsei.

    Curtea de Apel Târgu Mureş nu şi-a exprimat un punct de vedere în legătură cu chestiunea de drept analizată, dar a anexat opinia Judecătoriei Luduş şi a Tribunalului Harghita, aceste două instanţe susţinând că în ipoteza în care avem de-a face cu o tentativă la o infracţiune prevăzută atât în noul cod, cât şi în vechiul cod penal, în vederea stabilirii legii penale mai favorabile, limitele pedepsei prevăzute în vechiul Cod penal reduse la jumătate se vor compara cu limitele prevăzute în noul Cod penal reduse la jumătate, având în vedere că tentativa reprezintă o formă a infracţiunii şi nu s-ar justifica compararea cu limitele pedepsei prevăzute în noul Cod penal nereduse la jumătate.

    Curtea de Apel Cluj nu şi-a exprimat un punct de vedere în legătură cu chestiunea de drept analizată, dar a anexat decizii ale Tribunalului Maramureş, Judecătoriei Baia Mare şi Curţii de Apel Cluj.

    Curtea de Apel Alba Iulia şi-a exprimat opinia în sensul celor exprimate de către completul care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

    Curtea de Apel Braşov şi-a exprimat opinia în sensul că tentativa, ca formă a infracţiunii, a intrat sub puterea lucrului judecat, astfel că în privinţa tratamentului sancţionatoriu limitele de pedeapsă ce vor fi avute în vedere sunt cele din legea nouă, însă reduse la jumătate. În privinţa tratamentului sancţionator, pedeapsa aplicată sub legea veche se reduce la maximul pentru forma tentativei, respectiv jumătate din limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.

    Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a apreciat că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal trebuie avut în vedere maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii în ipoteza în care se analizează o condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni rămase în forma tentativei. Opina exprimată a fost în sensul că pedeapsa se reduce la maximul prevăzut de lege pentru forma tentativei.

    Curtea de Apel Iaşi şi-a exprimat părerea în sensul că în ipoteza în care este vorba de tentativă se reduce pedeapsa la maximul pentru forma tentativei şi a anexat decizii ale Judecătoriei Vaslui, Tribunalului Vaslui şi Curţii de Apel Iaşi.

   IV. Opinia specialiştilor consultaţi

    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, constatându-se că a răspuns solicitării Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept - Departamentul Drept penal.

    Punctul de vedere al Universităţii din Bucureşti - Facultatea de Drept - Departamentul Drept penal

    S-a susţinut că scopul reglementării art. 6 din Codul penal este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege, care este mai favorabilă, pe timpul executării acestei pedepse şi până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare.

    Aşadar, principiul legalităţii pedepselor impune ca pedeapsa aplicată în baza legii vechi să aibă susţinere şi în legea nouă, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea aplicabilă potrivit legii noi mai favorabile.

    S-a argumentat că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal este important să se stabilească dacă judecarea condamnatului potrivit legii noi va conduce în concret la o situaţie mai blândă pentru acesta şi de aceea se vor avea în vedere limitele de pedeapsă între care s-ar face individualizarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită, dacă aceasta ar fi judecată conform legii noi.

    S-a apreciat că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni sub forma tentativei, maximul de pedeapsă aplicabil este cel redus la jumătate faţă de cel prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată, pentru că instanţa până la această limită va putea ajunge cu aplicarea pedepsei.

    De asemenea, dispoziţiile art. 187 din Codul penal privind noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege nu sunt incidente în aplicarea art. 6 din Codul penal. Noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege este menită a reflecta gravitatea faptei în abstract, în raport cu care sunt incidente anumite instituţii cum ar fi: prescripţia răspunderii penale (durata termenului de prescripţie a răspunderii penale), îndeplinirea condiţiilor privind al doilea termen al recidivei.

    S-a opinat, aşadar, în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal, că se va avea în vedere, în ipoteza unei tentative, maximul pedepsei pentru forma tentativei (adică maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată redus la jumătate).

    În altă ordine de idei, s-a apreciat că, fiind vorba de pedepse definitiv aplicate, ar prezenta importanţă dacă în urma aplicării legii noi s-ar obţine o sancţionare per ansamblu mai blândă pentru condamnat şi nu neapărat o reducere de pedeapsă pentru unele dintre infracţiunile judecate definitiv şi care nu ar fi suficientă pentru a conduce la o pedeapsă rezultantă mai uşoară decât cea aplicată definitiv.

   V. Jurisprudenţă relevantă în cauză

   V.1. Jurisprudenţa naţională în materie

    Din trecerea în revistă a soluţiilor magistraţilor care judecă în materie penală se constată că majoritatea (nu unanimitatea) au pronunţat hotărâri în materia analizată, considerând că în cadrul aplicării art. 6 alin. (1) din Cod penal în cauze definitiv judecate pedeapsa aplicată se reduce la maximul prevăzut de legea penală nouă pentru forma tentativă.

    Astfel, această orientare este relevată de Decizia penală nr. 123 din 7 februarie 2014 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 650/256/2014, în cazul tentativei la infracţiunea de furt calificat, instanţa constatând că limitele de pedeapsă trebuie reduse prin aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal la cea maximă pentru tentativă prevăzută în Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014. În acelaşi sens s-au pronunţat magistraţii instanţelor arondate curţilor de apel cum s-a mai arătat.

    A doua opinie, relevată, spre exemplu, în Sentinţa penală nr. 32 din 1 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 209/93/2014, concordă spre considerarea regimului sancţionator al tentativei ca fiind pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, întemeiată pe art. 187 din Codul penal, judecătorul motivând că raţiunea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situaţia aceluia judecat în condiţiile succesiunii de legi intervenite în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalităţii, în sensul ca cel condamnat să nu execute o pedeapsă mai mare decât limita maximă prevăzută de legea penală nouă. Soluţia dată prin această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 5/C din 6 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

   V.2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale anterior sesizării

    În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu a fost identificată a fi analizată problema de drept ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă există o jurisprudenţă în ceea ce priveşte lipsa de corelare a actelor normative, fapt ce a creat probleme de interpretare a legii care pot avea consecinţe în planul securităţii juridice.

   VI. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    Prin Adresa nr. 911/C/1276/III-5/2014 din data de 14 aprilie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare vizând problema de drept interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba de tentativă, se reduce pedeapsa la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii ori la maximul prevăzut de lege pentru forma tentativei.

    Referitor la chestiunea de drept suspusă dezlegării, Ministerul Public, în concluziile depuse la dosar a susţinut, în esenţă, că în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei ce trebuie avută în vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată, respectiv maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al tentativei.

    S-a susţinut că tentativa fiind atât o formă a infracţiunii, cât şi o cauză legală de modificare a pedepsei, efectele sale asupra pedepsei trebuie avute în vedere la stabilirea dispoziţiilor legii penale mai favorabile, iar opiniile doctrinare relevă referirea constantă la tentativă atunci când se identifică dispoziţiile legale care trebuie avute în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive şi, totodată, valorificarea tratamentului sancţionator al tentativei în identificarea maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită reprezintă o soluţie de tradiţie, unanim acceptată.

   VII. Cadrul juridic incident:

   - art. 6 alin. (1) din Codul penal, aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, art. 32 alin. (1), art. 33 alin. (1) şi (2), art. 187, art. 174 şi art. 2 alin. (2) din Codul penal, art. 4, 8 din Legea nr. 187/2012 şi art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală - Secţiunea a II-a

   VIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

    Judecătorul-raportor a susţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în ipoteza în care este vorba de tentativă, se interpretează în sensul că limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată se reduc la jumătate, limita maximă a pedepsei care trebuie avută în vedere fiind cea redusă din limita prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată.

    S-a susţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, pedeapsa închisorii aplicată pentru comiterea tentativei la o infracţiune se reduce la maximul special prevăzut de legea penală nouă pentru tentativa la infracţiunea săvârşită, întrucât, potrivit art. 174 din Codul penal nou (art. 144 din Codul penal din 1969), prin săvârşirea sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, pedeapsa închisorii aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare reducându-se la maximul special rezultat din aplicarea art. 33 alin. (2) şi a textului incriminator din legea penală, numai astfel respectându-se art. 4 şi 8 din Legea nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, sintagma "maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită" neputând fi acceptată decât în considerarea dispoziţiilor art. 187 şi 174 din Codul penal (art. 1411 şi 144 din Codul penal din 1969), raţiunea art. 6 alin. (1) din Codul penal fiind respectarea principiului legalităţii pedepsei prevăzut în art. 2 din Codul penal, nicio persoană condamnată să nu execute o pedeapsă mai mare decât ar fi putut să execute dacă ar fi fost judecată potrivit legii noi.

    S-a menţionat că art. 6 din Codul penal are un scop total diferit, acela de a asigura egalitatea de tratament juridic şi legalitatea în aplicarea pedepselor, aceasta prin raportare la specificul fiecărei cauze, nu la abstractul rezultat din textul legii, echitatea aplicării pedepselor presupunând, obligatoriu, ca o persoană în sarcina căreia s-a stabilit o situaţie de fapt în raport cu o alta să beneficieze de acelaşi tratament juridic precum cea din urmă.

   IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile reţine următoarele:

   A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale sesizării

    S-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

    Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate, Înalta Curte a procedat la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

   B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată

    Problema de drept ce face obiectul prezentei cauze priveşte interpretarea şi aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, respectiv în ipoteza în care este vorba de tentativă, dacă se reduce pedeapsa la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii ori la maximul prevăzut de lege pentru forma tentativei.

    În contextul cauzei, Înalta Curte reţine că, în aplicarea corectă a dispoziţiilor legii penale mai favorabile în cauze definitiv judecate, privitor la orice instituţie a dreptului substanţial incidentă în această fază, trebuie să pornească de la specificul reglementării cuprinse în art. 6 din Codul penal, stabilind în raport cu acesta modul în care litera şi raţiunea acestei reglementări se transpun în fiecare caz particular.

    Potrivit art. 6 alin. (1) - (3) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la executarea pedepsei a intervenit o lege penală mai favorabilă, pedeapsa închisorii sau amenzii se reduce la maximul prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

    Scopul reglementării art. 6 din Codul penal este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege, care este mai favorabilă, pe timpul executării acestei pedepse şi până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare şi, totodată, de a asigura egalitatea de tratament juridic şi legalitatea în aplicarea pedepselor.

    Principiul legalităţii pedepselor impune ca pedeapsa aplicată în baza legii vechi să aibă susţinere şi în legea nouă, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea aplicabilă potrivit legii noi mai favorabile.

    Prin garantarea principiului legalităţii se face o individualizare legală a pedepsei, înlăturându-se partea din pedeapsă care depăşeşte maximul aplicabil sub legea nouă fără a face o nouă individualizare.

    Tentativa este o formă a infracţiunii imperfectă, autonomă, pedepsită când legea prevede în mod expres, fiind o cauză legală generală de modificare a pedepsei, iar efectele sale trebuie avute în vedere la stabilirea dispoziţiilor legii mai favorabile.

    Art. 174 din Codul penal stabileşte că prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

    Referirea la "infracţiunea săvârşită" din formularea "maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită", utilizată în art. 6 alin. (1) din Codul penal, poate fi interpretată numai prin raportare la dispoziţiile art. 174 din Codul penal, potrivit cărora, aşa cum arătam mai sus, "prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă...".

    Prin urmare, în interpretarea şi aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal se va avea în vedere, în ipoteza unei tentative, maximul pedepsei pentru forma tentativei, adică maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată redus sau înlocuit conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al tentativei.

    În consecinţă, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei ce trebuie avută în vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată (maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al tentativei). "

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

   
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I penală în Dosarul nr. 179/122/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei în ipoteza în care este vorba de tentativă,

    "În aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 din Codul penal, în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei ce trebuie avută în vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată (maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al tentativei). "

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2014.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALEA ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE

Magistrat-asistent,
Cristina Roş