Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 25 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat sesizările în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.63  în dosarul nr.1510/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 194/62/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă dispoziţiile art. 1 şi 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, combinate cu dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pot fi interpretate în sensul că existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile, prin care s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiile prevăzute de acest act normativ a unui membru al familiei reclamantului, face obligatorie recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită şi a reclamantului, fără a mai fi necesară coroborarea acestei hotărâri, sau a prezumţiei pe care o generează, cu alte probe.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2017.

 

 

Decizia nr.64  în dosarul nr.1535/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 6793/190/2015 şi nr. 8529/314/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

„În interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 5 alin. (6) şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 96 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și ale textului legal ce reglementează contravenția în cauză, respectiv art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002:

(1) dacă sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se poate considera aplicată doar prin menționarea textului legal ce sancționează contravenția, fără a se preciza natura și durata sancțiunii în cuprinsul procesului-verbal;

(2) dacă se consideră că sancțiunea complementară se aplică de drept, prin menționarea textului legal ce sancționează contravenția;

(3) dacă sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se consideră aplicată prin reținerea permisului de conducere;

(4) dacă nelegalitatea aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a  conduce se poate invoca, din oficiu, de către instanță.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2017.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu