Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2017

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 20 noiembrie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 20 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat sesizările în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.82  în dosarul nr.1630/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 585/89/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 283/2011, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, în ceea ce priveşte acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2017.        

 

Decizia nr.83  în dosarul nr.1806/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 1483/89/2016, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările ulterioare, contractul individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având şi atribuţii de gestionar, care a fost condamnată definitiv pentru una din infracţiunile prevăzute de textul indicat la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere, încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare?

În ipoteza unui răspuns afirmativ, textul legal - art. 4 din Legea nr. 22/1969 -reglementează un caz special, distinct de încetare de drept a raporturilor de muncă sau încetarea de drept operează prin interpretarea şi aplicarea extensivă a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind, în consecinţă, obligatorie şi emiterea unei decizii potrivit art. 56 alin. (2) din Codul muncii?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017.          

 

Decizia nr.84  în dosarul nr.1949/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 857/113/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la principiul contributivităţii reținut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi ale Deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2017.

 

Decizia nr.85  în dosarul nr.1657/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 9028/193/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (2) din Codul civil, respectiv dacă echivalentul valoric al diurnei se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2017.

 

Decizia nr.86  în dosarul nr.1865/1/2017

 

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. 114907/299/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite este îndreptățit să obțină penalizările prevăzute de dispozițiile art. 38 din același act normativ dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile la scadență sau şi le îndeplineşte necorespunzător.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2017

 

Decizia nr.87  în dosarul nr.2182/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, în dosarul nr. 176/110/2016, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

“Din coroborarea dispoziţiilor art. 1489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017.          

           

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu