Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2020

Comunicat privind decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 2 noiembrie 2020

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 2 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluționat o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție:

         

Decizia nr.67  în dosarul nr.1907/1/2020

 

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 4362/90/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă în interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, prefectul are obligaţia de a verifica în ce măsură decizia de excludere din partid a consilierului este definitivă în sistemul căilor de atac prevăzut de statutul partidului politic sau organizaţiei din care face parte acesta şi de a solicita documente justificative privind procedura excluderii.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2020.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice