ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMUNICAT DE PRESĂ

referitor la participarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la lucrările celei de  a IX-a Conferinţe a Autorităţilor Judiciare din Regiunea Balcanilor (11- 13 mai 2014)

 

La data de 12 mai 2014, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecător dr. Livia Doina Stanciu a participat la lucrările celei de a IX-a Conferinţe a Autorităţilor Judiciare din Regiunea Balcanilor, organizată la Bucureşti sub auspiciile preşedinţiei române în exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud – Est (SEECP) şi găzduită de Consiliul Superior al Magistraturii din România.

La prestigiosul eveniment au fost prezenţi: domnul judecător dr. Adrian Bordea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător Nicolae Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi membru al Comitetului Executiv al RECJ, domnul Marius Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, domnul Tiberiu Mihail Niţu, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  domnul Paul Gilligan, preşedinte RECJ, doamna Carmen Burlacu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, reprezentanţi ai sistemului judiciar din România, alături de membrii delegaţiilor statelor participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud - Est şi cei ai Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare (RECJ).

Doamna jud. dr. Livia Doina Stanciu, în cadrul alocuţiunii susţinute în deschiderea lucrărilor celei de a  IX-a Conferinţe a Autorităţilor Judiciare din Regiunea Balcanilor (Adunarea Generală Constitutivă a Reţelei Balcanice şi Euro – Mediteraneene a Consiliilor Judiciare) a exprimat convingerea că reprezentanţii autorităţilor judiciare din regiunea balcanică vor avea un rol esenţial în consolidarea relaţiilor de cooperare regională şi că vor acorda prioritate promovării la nivel regional a valorilor şi principiilor europene, punându-se accent pe statul de drept, supremaţia legii, independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor omului.

Agenda conferinţei a cuprins o serie de sesiuni plenare vizând:

• Contribuţia consiliilor judiciare din Sud-Estul Europei la garantarea independenţei şi consolidarea statului de drept în regiune;
• Consolidarea cooperării regionale a consiliilor judiciare. Necesitatea înfiinţării unei Reţele Balcanice şi Euro-Mediteraneene a Consiliilor Judiciare;
• Finalizarea proiectului de Cartă a Reţelei Balcanice şi Euro- Mediteraneene a Consiliilor Judiciare;
• Adoptarea şi semnarea Cartei Reţelei Balcanice şi Euro - Mediteraneene a Consiliilor Judiciare.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

*****

 Alocuţiunea Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

 

Domnule preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii,

Doamnelor şi domnilor preşedinţi ai consiliilor judiciare din ţările SEECP,

Distinşi participanţi,

Dragi colegi,

 

Sunt deosebit de onorată să mă adresez dumneavoastră, cu ocazia acestei prestigioase reuniuni a conducătorilor consiliilor judiciare din ţările participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est, reuniune ce ne oferă tuturor posibilitatea unică de dezbatere a unor teme de interes comun în privinţa locului şi rolului pe care justiţia trebuie să îl aibă în fiecare dintre ţările noastre în vederea realizării în această parte a bătrânului continent a unei zone de pace, securitate, prosperitate economică şi socială, în care legea şi dreptatea să reprezinte cele mai importante valori ale unor state cu o democraţie pe deplin consolidată.

Popoarele din regiunea Europei de Sud-Est sunt legate printr-o istorie, tradiţie şi cultură comune,  fiind, atât în trecut, cât şi în prezent, confruntate, în mare, cu acelaşi tip de provocări, fie ele de natură socială, economică sau politică. Particularitatea legăturilor existente între naţiunile noastre se regăseşte, de altfel, pe deplin, şi în domeniul activităţii judiciare, toţi cei prezenţi azi aici reprezentând practic sisteme de drept bazate pe o tradiţie juridică comună, cu valori şi aspiraţii identice, dar şi cu experienţe şi provocări similare în privinţa eforturilor pe care a trebuit să le depunem, mai ales în ultimii 20 de ani, pentru a face ca legea şi dreptatea să domnească cu adevărat în ţările noastre.

Dar dincolo de orice, legătura dintre naţiunile noastre este dată de apartenenţa la marea familie a democraţiei europene, ale cărei valori au o vechime de secole, fiind înrădăcinate în concepte şi idei ce au străbătut istoria din antichitate până în prezent, şi care au devenit azi o parte nepreţuită a patrimoniului de gândire politico-juridică a civilizaţiei noastre comune.   

Astfel, în urmă cu mii de ani, Homer, citându-l pe poetul Pindar, pomenea cu mândrie despre acel nomos basileus, prin care legea devenea suverana guvernării în cetăţile greceşti, şi care le asigura grecilor superioritatea în raport cu perşii, ce cunoşteau o formă totalitară de guvernare în cadrul unui imperiu în care puterea politică concentrată în mâna unui singur om făcea ca legea şi dreptatea să fie atribute discreţionare ale unui suveran absolut.

Secole mai târziu, omenirea recunoaşte superioritatea dezvoltării politice tot acelor state ce oferă legii domnia absolută. Validată de istorie, supremaţia legii este şi astăzi piatra de temelie a oricărei construcţii statale democratice, statul de drept nefiind nimic altceva decât acea formă de guvernare în care orice persoană se supune legii, şi chiar statul, nu în mai mică măsură decât cetăţenii pe care îi guvernează, se supune el însuşi, prin toate autorităţile sale, legii.

 Departe de a fi un proces automat, instituirea domniei legii într-o societate reprezintă o luptă lungă şi grea, o luptă ce nu durează un an, 10 ani sau 50 de ani, ci întreaga viaţă. Înseamnă o luptă perpetuă, ce necesită hotărâre, viziune, curaj.

 Şi dacă este adevărat că întreaga societate este datoare să ducă această luptă constantă, responsabilitatea câştigării ei apasă cel mai mult pe umerii justiţiei.

Căci, dacă din cele mai vechi timpuri este cunoscut faptul că statul presupune cu necesitate existenţa legii (ubi societas ibi jus), în prezent, ecuaţia democraţiei demonstrează faptul că statul de drept presupune cu necesitate supremaţia legii, iar supremaţia legii presupune la rândul ei, o justiţie puternică şi independentă, istoria arătând că, în caz contrar, în condiţiile unei justiţii ineficiente, incapabile să asigure aplicarea dreptului pozitiv în acord cu valorile dreptăţii şi echităţii, realizarea unui regim democratic devine imposibilă.

De aceea, doamnelor şi domnilor, nu vă spun nimic nou prin faptul că nivelul calitativ atins de actul de justiţie într-o ţară este cel mai fin indicator al nivelului atins de societatea respectivă în ceea ce priveşte procesul instituirii şi menţinerii statului de drept.

Dar ce face justiţia să fie puternică?

Modelul european de democraţie - căruia atât România, cât şi celelalte ţări ale Europei de Sud-Est, îi sunt fidele prin tradiţie - a impus de la Montesquieu încoace, drept o condiţie esenţială a existenţei libertăţii politice a cetăţenilor, asigurarea tuturor garanţiilor necesare pentru ca autoritatea judecătorească să îşi poată exercita funcţia sa jurisdicţională într-un mod total independent faţă de celelalte autorităţi ale statului.

Suntem însă, cu toţii, pe deplin conştienţi de faptul că simpla consacrare constituţională şi legislativă a valorilor democratice referitoare la supremaţia legii şi independenţa justiţiei nu garantează automat existenţa manifestării concrete a acestora în societate, fiind, prin urmare, absolut necesară găsirea şi implementarea unor soluţii care să asigure continuitatea de manifestare a tuturor acestor valori la nivelul practic al realităţii sociale.

La nivelul celor mai multe state europene, soluţia ce şi-a demonstrat cu cea mai mare forţă eficienţa şi viabilitatea în privinţa garantării independenţei justiţiei a fost cea de înfiinţare a unui organism, el însuşi independent în raport cu orice altă autoritate, care să îndeplinească rolul de instituţie-ecran (aşa cum o numea profesorul francez de drept Jean Gicquel[1]) sau de interpunere între autoritatea judecătorească şi orice posibilă sursă de influenţă, presiune sau imixtiune asupra activităţii acesteia.

Astfel, în istoria recentă a democraţiei de tip european, consiliile judiciare s-au impus progresiv –la nivelul majorităţilor statelor de pe bătrânul continent - drept instrumente absolut necesare ale garantării  independenţei puterii judecătoreşti în raport cu celelalte puteri ale statului.

Momentul înfiinţării (sau ca în cazul României, a reînfiinţării) consiliilor judiciare în majoritatea ţărilor europene a coincis cu cel al reafirmării apartenenţei acestor state la marea familie a democraţiei europene: Italia în 1947, Portugalia în 1976, Spania în 1978, ţările Europei Centrale şi de Sud-Est în anii 90.

Chiar şi ţări precum Belgia (în 1998) sau ţările anglo-saxone ale Europei de Nord (în cursul anilor 2000) au recurs la înfiinţarea consiliilor judiciare sau a unor organisme similare acestora, în scopul unei şi mai puternice consolidări a independenţei oferite judecătorilor lor, şi aceasta chiar dacă garanţiile ce erau deja asigurate de aceste state independenţei justiţiei se situau, oricum, la cele mai înalte standarde democratice.

În pofida faptului că nu există un model de organizare şi funcţionare unic la nivelul tuturor statelor europene în privinţa consiliilor judiciare, acesta variind de la ţară la ţară, succesul înregistrat de acest tip de organism în apărarea independenţei justiţiei în plan european este unul definitiv dovedit.

Şi în România, rolul Consiliului Superior al Magistraturii, ca garant constituţional al independenţei justiţiei, este, fără îndoială, unul extrem de important. Misiunea acestuia împleteşte funcţia de protejare a independenţei sistemului judiciar cu cea de reprezentare a acestui sistem, funcţia de gestionare exclusivă a carierei magistraţilor cu cea de punere în aplicare eficientă a responsabilităţii profesionale a acestora.  Într-un context de profundă reformă a întregului sistem judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii din România s-a dovedit a fi, mai ales în ultimii ani, un instrument deosebit de important al luptei de restabilire a încrederii cetăţenilor români în calitatea actului de justiţie, în magistraţi şi în instituţiile judiciare în general.

Personal, apreciez că experienţa dobândită de România în domeniul reformelor sistemului judiciar, în special a celei legate de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, poate constitui o componentă importantă a contribuţiei sale la realizarea procesului de cooperare între ţările Europei de Sud-Est în materie de justiţie, la promovarea şi diseminarea în această regiune - şi nu numai - a valorilor legate de independenţa justiţiei şi supremaţia legii, ca elemente fundamentale ale unei societăţi democratice de tip european.

Nu mai puţin, am convingerea că experienţa acumulată de toate statele participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est este cel puţin la fel de interesantă şi de importantă în privinţa rolului pe care consiliile judiciare îl au, şi trebuie să îl aibă, în garantarea şi întărirea sistemului judiciar şi a statului de drept, în fiecare ţară în parte şi, implicit, în întreaga regiune.

Iar dacă la începutul alocuţiunii mele vorbeam despre elementele comune ce asigură legătura dintre naţiunile noastre, vreau să închei pomenind despre importanţa avută de diferenţele oferite de specificitatea fiecărui sistem de drept în parte pentru asigurarea unei imagini cât mai largi asupra realităţii juridice a spaţiului est-european, împărtăşirea experienţelor diferite înregistrate de fiecare ţară în parte, în procesul promovării statului de drept prin justiţie, prezentând o importanţă cel puţin egală în cadrul procesului de cooperare, cu identificarea aspectelor din acest domeniu, ce ne apropie.

Totodată, o cooperare reală presupune împărtăşirea sinceră atât a succeselor, cât şi a eşecurilor, doar aşa putându-se, până la urmă, contribui, în mod real, la uşurarea eforturilor întreprinse de celelalte state în vederea atingerii unor obiective similare în procesul de întărire a statului de drept în Europa de Sud-Est.

În final, nu pot decât să îmi exprim dorinţa ca tot ceea ce s-a realizat în planul cooperării regionale la nivelul tuturor celorlalte autorităţi ale statelor participante să fie extins şi în privinţa autorităţii judecătoreşti, personal fiind convinsă de faptul că domeniul justiţiei este esenţial pentru reuşita întregului proces.

O să închei, dorind mult succes lucrărilor acestei conferinţe, cât şi tuturor activităţilor noastre viitoare desfăşurate în cadrul procesului de cooperare în domeniul judiciar.

Vă mulţumesc!

Judecător dr. Livia Doina Stanciu

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție