ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMUNICAT DE PRESĂ

cu privire la participarea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Conferinţa aniversară „România şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – 20 ani”

 

Miercuri, 18 iunie 2014, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu a participat alături de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea şi doamna judecător Lavinia Lefterache la Conferinţa aniversară „România şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – 20 ani”, co-organizată de Camera Deputaţilor şi de Ministerul Afacerilor Externe.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul alocuţiunii susţinute în deschiderea conferinţei ce aniversează împlinirea a 20 de ani de la ratificarea de către România prin Legea nr. 30/1994 a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a adresat un mesaj de mulţumire organizatorilor pentru invitaţia de participare la prestigiosul eveniment şi a subliniat importanţa respectării şi garantării drepturilor omului, a dreptului fundamental de acces la justiţie, punând accent pe independenţa justiţiei şi a rolului pe care aceasta îl ocupă în statul de drept.

În discursul său, preşedintele instanţei supreme a apreciat modul de aplicare în dreptul intern a Convenției Europene și a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, relevând, totodată, importanţa hotărârilor pronunţate de Curtea de la Strasbourg,  evidenţiind rolul şi autoritatea judecătorului naţional la CEDO, arătând în continuare importanţa cooperării dintre autorităţile judiciare din ţara noastră, în special, în cauzele referitoare la România.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

*****

Alocuţiunea Preşedintelui Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie

Stimate domnule ministru Titus Corlățean,
Stimate domnule președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților Bogdan Ciucă,
Stimată doamnă judecător Iulia Antoanella Motoc,
Stimate domnule președinte al Consiliului Superior al Magistraturii Adrian Bordea,
Stimate domnule procuror general Tiberiu Nițu,
Stimată doamnă secretar de stat Simona Maya Teodoroiu,
Stimați domni parlamentari,
Stimați invitați,
Dragi colegi,
Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să încep prin a adresa mulțumiri domnului președinte Valeriu Zgonea și domnului ministru Titus Corlățean pentru invitația făcută de a participa la acest eveniment de o deosebită însemnătate, ce marchează împlinirea a 20 de ani de la momentul ratificării de către România, prin Legea nr. 30/1994, a Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Doamnelor și domnilor,

Cu 20 de ani în urmă, ne aflam, ca popor, la începutul experienței noastre democratice, după o mult prea lungă, grea și dureroasă experiență istorică care, însă, în pofida tuturor ororilor comise, nu a reușit să ne îndepărteze de naturala noastră vocație umanist europeană.

Aderarea României la sistemul de valori susținut de Consiliul Europei, la principiile conținute de textul Convenției Europene a Drepturilor Omului și al protocoalelor sale adiționale, precum și la rigoarea juridică impusă de jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului, a marcat decisiv și cred eu și definitiv ruptura noastră față de totalitarism, producând o reformare istorică și ireversibilă a tuturor componentelor de bază ale societății românești: de la sistemul legislativ, la cel jurisprudențial, de la mentalitatea instituțiilor statului și până la percepția, înțelegerea avută de către fiecare cetățean în parte asupra valorii imense pe care respectarea drepturilor omului trebuie să o aibă în societate.

Convenția ratificată în 1994 ne-a schimbat pentru totdeauna ca țară, ne-a schimbat modul de a gândi legea, de a înțelege raportul dintre Stat și indivizi, și, mai ales, ne-a schimbat pentru totdeauna modul în care trebuie înțeleasă justiția și importanța corectei ei înfăptuiri pentru viața fiecăruia dintre noi.

Odată ratificată, Convenția a dobândit aplicabilitate directă și prioritară în ordinea juridică internă, astfel încât, în lumina prevederilor art.11 și art. 20 din Constituția României, judecătorul
român a devenit pe deplin responsabil de aplicarea imediată și conformă a Convenției, instanța națională reprezentând cel dintâi for chemat să asigure protecția gândită de autorii Convenției, drepturilor fundamentale ale omului.

Dacă în primii ani după ratificare, influența Convenției Europene asupra jurisprudenței naționale n-a fost neapărat una semnificativă, invocarea normelor Convenției în fața instanțelor de judecată fiind mai degrabă izolată, ulterior momentului intrării în vigoare a Protocolului 11 această influență a devenit una extrem de importantă, pronunțarea hotărârilor judecătorești prin raportare la dispozițiile Convenției, interpretate din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, devenind o constantă a realității juridice românești.
Rolul Curții Europene a Drepturilor Omului în asigurarea scopului propus prin conținutul Convenției a fost, prin urmare, și în ceea ce privește țara noastră, unul fundamental. Prin interpretarea dinamică, clară și coerentă a prevederilor convenționale, Curtea de la Strassbourg a oferit un instrument de neprețuită valoare juridică judecătorului român, în eforturile acestuia de a înțelege și aplica legislația internă în acord cu principiile și valorile exprimate în Convenție. Prin urmare, nu de puține ori, prin valoarea lor juridică argumentele exprimate de Curtea de la Strassbourg, chiar în cauze ce nu priveau România, au determinat sau au impulsionat reforme legislative importante ori schimbări ale jurisprudenței naționale.

Astfel, judecătorul român a reținut și valorificat de foarte multe ori în hotărârile sale, ideea exprimată în mod constant de Curtea Europeană, conform căreia protecția oferită prin sistemul instituit prin Convenție, drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să fie una efectivă și nicidecum una pur teoretică sau iluzorie. Totodată, prin jurisprudența sa referitoare la țara noastră, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reprezentat, în toți acești ani, un partener de nădejde în eforturile noastre de reformă: arestarea preventivă, libertatea de exprimare, procesul echitabil, drepturile deținuților, dreptul de proprietate căpătând noi valențe jurisprudențiale.

Doamnelor și domnilor,

După 20 de ani de când Convenția Europeană a devenit parte a ordinii juridice naționale, cred că sunt îndreptățită să spun, aici, adresându-mă dumneavoastră atât ca simplu judecător, cât și ca președinte al instanței aflate la vârful sistemului judiciar român, faptul că instanțele naționale, în covârșitoarea lor majoritate, în pofida constrângerilor uneori inhibitoare, generate de lipsa de calitate și coerență a cadrului normativ intern, de regulile procedurale naționale de multe ori greoaie, reușesc în prezent să asigure o aplicare prioritară și eficientă a normelor Convenției și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorul român fiind pe deplin conștient de misiunea uriașă ce-i revine în calitate de prim judecător al Convenției.

Totuși, numărul destul de mare de cereri adresate în continuare Curții de către cetățenii români, dar mai ales numărul încă semnificativ de cauze admise de Curte împotriva României denotă, faptul că mai avem multe de făcut ca stat - parte al Convenției Europene, pentru a putea corespunde exigențelor acesteia.

Chiar dacă o parte importantă a eforturilor ce trebuie depuse în acest sens cade în continuare în sarcina justiției, și în special, a Înaltei Curți de Casație și Justiție – pe umerii căreia apasă responsabilitatea asigurării unei jurisprudențe unitare la nivel național, înțeleasă – mai ales de la hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian - drept o condiție esențială a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, totuși, vreau să mă folosesc și de această ocazie pentru a reaminti faptul că justiția nu este, și nu trebuie să fie, considerată singura responsabilă pentru reușita unui astfel de demers.

De ce țin să spun acest lucru: există în ultima perioadă o înțelegere greșită, perpetuată tacit, potrivit căreia orice condamnare a României la Curtea Europeană de la Strassbourg reprezintă automat eșecul unei instanței naționale de a oferi un răspuns adecvat speței care a generat condamnarea europeană.
Doamnelor și domnilor,
Fără să încerc o derobare a puterii judecătorești de importanta sarcină ce-i revine în misiunea de ridicare a societății românești la standardele democratice impuse de Convenția Europeană, trebuie să înțelegem însă, cu toții, că justiția singură, fără participarea reală și concertată a tuturor celorlalte autorități ale statului, nu are cum să ofere un răspuns adecvat acestei nevoi încă acute a societății românești.
Nu trebuie, cred, să reamintesc faptul că de mult prea multe ori cauza nereușitei României de a oferi o protecție reală a drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Convenția Europeană, se află în chiar legislația națională.
De aceea, nu trebuie să uităm faptul că nu o dată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a enunțat un principiu de „loialitate convențională“ atunci când afirma (cauza Maestri c.Italia) că: „rezultă din Convenție, în special din art.1 că, prin ratificarea acesteia, statele contractante se angajează să procedeze în așa fel încât dreptul lor intern să fie compatibil cu Convenția“. Rezultă, pe cale de consecință, că statul trebuie să adopte măsuri de importanță generală în cazul în care violarea constatată își găsește originea direct în norma de drept intern.
Desigur, nu pot fi trecute cu vederea eforturile din ultimii ani ale puterii legiuitoare dar și ale celei executive de îmbunătățire a cadrul legislativ intern, eforturi ce apar cu evidență mai ales în privința modului în care au fost gândite și redactate anumite instituții din noile coduri - în al căror text se oglindește cu prisosință preocuparea legiuitorului român de a oferi atât subiecților de drept al căror comportament social a intenționat să îl reglementeze, cât și instanțelor de judecată, instrumente legislative care să corespundă cât mai mult cerințelor, exigențelor și standardelor europene.

Cu toate acestea, cred că suntem cu toții de acord că mai sunt încă multe de făcut la capitolul asigurării cerințelor de claritate și predictibilitate ale cadrului normativ intern, pentru ca acesta să poată să ofere baza juridică necesară garantării eficace a drepturilor prevăzute de Convenție.

Doamnelor și domnilor,
Un alt domeniu critic, și care excede limitelor de competență - și astfel responsabilității - judecătorului național este cel al modului în care reușim, ca țară, să asigurăm punerea în executare atât a hotărârilor judecătorești interne, cât și a hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană.

Nu voi intra nici în amănuntele legate de acest subiect deosebit de important și acut ca necesitate de rezolvare, știind că în cadrul manifestărilor legate de această aniversare, sunt programate discuții ce au ca scop tocmai dezbaterea acestui aspect.

Ce vreau însă să subliniez, ca o concluzie a intervenției mele de astăzi este faptul că deși cei 20 de ani de când Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale a Omului a devenit parte componentă a ordinii juridice interne, au adus o evidentă evoluție democratică a țării noastre, mai sunt încă multe aspecte ce trebuie rezolvate pentru a corespunde pe deplin, ca societate, standardelor impuse de sistemul de protecție a drepturilor omului creat în temeiul acestei Convenții.

Iar în atingerea acestui deziderat cred că trebuie să încetăm să ne căutăm scuze sau justificări, trebuie mai puțin să căutăm să ne eschivăm căutând vinovați în altă parte, ci trebuie să acționăm cu toată determinarea pentru ca numărul condamnărilor țării noastre de către instanța europeană, pentru încălcarea prevederilor Convenției, să scadă.
Iar în această luptă trebuie să ne comportăm ca parteneri.

Ca președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, vreau să vă asigur de faptul că atât cea mai importantă autoritate jurisdicțională națională, cât și întregul sistem judiciar român, vor continua să depună toate eforturile pentru ca prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului să își găsească o aplicare directă, unitară și eficace în fiecare cauză dedusă judecății, astfel încât justițiabilul român să beneficieze în cel mai înalt grad de protecția drepturilor sale fundamentale și de un act de justiție înfăptuit la cele mai înalte standarde de calitate europene.

Cu credința profundă și totală în reușita acestui demers, vreau să vă mulțumesc pentru atenție și să doresc mult succes lucrărilor acestei conferințe!

Judecător dr. Stanciu Livia Doina
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție