Comunicat de presă referitor la întâlnirea Vicepreşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu delegaţia magistraţilor străini în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
COMUNICAT DE PRESĂ
referitor la întâlnirea Vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
cu delegaţia magistraţilor străini în cadrul
Programului de schimb al autorităţilor judiciare
Vineri, 24 octombrie 2014, domnul judecător Ionuţ Mihai MATEI, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a primit vizita delegaţiei formate din judecători şi procurori străini în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare, program aflat sub coordonarea European Judicial Training Network şi Institutul Naţional al Magistraturii.
La întâlnire a mai participat, din partea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Fabian VILCU, specialist IT, Direcţia Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică.
A mai participat, de asemenea, din partea Institutului Naţional al Magistraturii, translator de limba engleză.
Delegaţia magistraţilor străini a fost compusă din domnul Harry HOPMANS, din Olanda, doamna Emilie SENDRANE, domnul Emmanuel ROCHARD, domnul Frederic DUMAS, domnul Alain CHARIER, din Franţa, doamna Graciela HERMOSO BELMONTE, din Spania, domnul Antonin BROUSEK, domnul dr. Bernhard KUNKLER, din Germania şi doamna Katarzyna MIESZKOWICZ, din Polonia.
În cadrul întâlnirii, vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a prezentat modul de organizare a instanţei supreme, funcţionarea departamentelor şi secţiilor instanţei, precum şi dispoziţiile legale în baza cărora aceasta funcţionează.
De asemenea, specialistul IT a prezentat site-ul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi aspecte relevante ale programului informatizat ECRIS.
Discuţiile avute în cadrul întâlnirii au relevat interes asupra impactului noilor Coduri, în materie civilă şi penală, asupra activităţii şi organizării instanţei supreme şi, de asemenea, cu privire la întregul sistem judiciar din România.
BIROUL DE INFORMARE Şl RELAŢII PUBLICE