Comunicat de presă cu privire la întâlnirea Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu delegaţia Ambasadei Regatului Danemarcei în România
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMUNICAT DE PRESĂ
cu privire la întâlnirea Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu delegaţia Ambasadei Regatului Danemarcei în România
Miercuri, 18 februarie 2015, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina STANCIU a primit vizita delegaţiei Ambasadei Regatului Danemarcei la Bucureşti.
Delegaţia străină a fost formată din ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, E.S. domnul Karsten Vagn Nielsen, domnul Soren Westerberg, Şeful Adjunct al Misiunii şi doamna Ioana Ruxandra Postelnicu, consilier în cadrul Misiunii.
Din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au mai participat doamna Simona Cristea, magistrat-asistent dr., şef Compartiment Relaţii Internaţionale şi doamna Florentina Guţu, specialist IT în cadrul Direcţiei Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a prezentat aspecte legate de organizarea, funcţionarea şi competenţele secţiilor, a Completelor de 5 judecători, a Completului competent să judece recursul în interesul legii, a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi unele aspecte vizând reforma sistemului judiciar.
În cadrul întâlnirii, au fost evidenţiate progresele realizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de Cooperare şi Verificare, fiind remarcate eforturile şi rezultatele instanţei supreme în unificarea jurisprudenţei, precum şi în asigurarea accesului la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin publicarea acesteia pe pagina sa de internet.
De asemenea, au fost relevate importanţa şi caracterul funcţional al noului mecanism de unificare a jurisprudenţei - sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a contribuit substanţial la uniformizarea jurisprudenţei, alături de mecanismul recursului în interesul legii.
Totodată, au fost subliniate aspecte de interes reciproc cu privire la sistemele judiciare din cele două state, importanţa susţinerii unor parteneriate specifice activităţii judiciare.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE