Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Informații publice » Comunicate de presă » Comunicate de presă (2015) » Comunicat de presă referitor la întâlnirea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu experţii Comisiei Europene

Comunicate de presă (2015)

Comunicat de presă referitor la întâlnirea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu experţii Comisiei Europene

COMUNICAT DE PRESĂ
referitor la întâlnirea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu experţii Comisiei Europene


Miercuri, 18 noiembrie 2015, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut loc întâlnirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor instanţei supreme cu experţii Comisiei Europene, în cadrul misiunii de evaluare privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, organizată în perioada 17-19 noiembrie 2015.


În cadrul întâlnirii au fost discutate, în principal, următoarele aspecte: unificarea jurisprudenţei prin mecanismele reglementate în Codul de procedură penală şi în Codul de procedură civilă, modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, implicaţiile deciziilor Curţii Constituţionale privind Codul de procedură penală, activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de casaţie, aplicarea Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă, precum şi unificarea jurisprudenţei în cauzele de corupţie.


Pe parcursul întâlnirii, preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au prezentat evoluţiile înregistrate în aplicarea mecanismelor de unificare a jurisprudenţei reglementate în Codul de procedură penală şi în Codul de procedură civilă (recursul în interesul legii şi sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi în materie civilă), evoluţiile înregistrate în aplicarea Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă, evoluţia activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de casaţie, precum şi progresele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE