Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Informații publice » Comunicate de presă » Comunicate de presă (2018) » Comunicat de presă privind vizita delegaţiei oficiale a Ministerului de Justiţie din Republica Croaţia

Comunicate de presă (2018)

Comunicat de presă privind vizita delegaţiei oficiale a Ministerului de Justiţie din Republica Croaţia

24.04.2018

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMUNICAT DE PRESĂ

privind vizita delegaţiei oficiale a Ministerului de Justiţie din Republica Croaţia

Marţi, 24 aprilie 2018, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut loc vizita delegaţiei oficiale a Ministerului de Justiţie din Republica Croaţia.

Din partea instanţei supreme au primit delegaţia doamna judecător Iulia Cristina TARCEA, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Gabriela Elena BOGASIU, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi domnul judecător Ilie Iulian DRAGOMIR, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Delegaţia străină a fost însoţită de către E.S. domnul Davor VIDIŠ, Ambasadorul Republicii Croaţia la Bucureşti şi a fost condusă de domnul Dražen BOŠNJAKOVIĆ, ministrul justiției. Din delegaţie au mai făcut parte domnul Juro MARTINOVIĆ, secretar de stat, domnul Ivan CRNČEC, consilier personal al ministrului justiției, precum şi doamna Sedina DUBRAVČIĆ, șeful cabinetului ministrului justiției.

La întâlnire au mai participat domnul Fabian VÎLCU, specialist IT la Direcţia  Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi doamna Andreea PETCU, consilier pentru Afaceri Europene la Direcţia Afaceri Europene şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei.

Întâlnirea a debutat cu o prezentare a modului de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a legislaţiei privind modul de promovare a judecătorilor la instanţa supremă, precum şi a competenţelor cu privire la activitatea de judecată şi a mecanismelor de unificare a practicii judiciare.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE