Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie penală - 2018

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în şedinţa din 26 aprilie 2018

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

C O M U N I C A T

 

În ședința din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

 

Decizia nr.6  în dosarul nr.375/1/2018

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,  în dosarul nr. 3320/109/2016,  prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept:,,dacă infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune economică de natură a-i fi aplicabile dispoziţiile art. 741 din Codul penal din 1968ˮ.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2018.

 

 

Decizia nr.7 în dosarul nr.436/1/2018

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în dosarul nr.16205/299/2017 (3358/2017), prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art.55 ind.1 din Legea nr.254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. 2 coroborat cu art.43 alin.1 din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, „perioada executată efectiv” din pedeapsa din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr.169/2017 (prin considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare), cu efectul micşorării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară”.

Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art.55 ind.1 din Legea nr.254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art.104 alin.2 coroborat cu art.43 alin.1 din Codul penal, trebuie recalculată - începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv  din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr.169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.(3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2018.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu