Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2011

Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 14 noiembrie 2011


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C  O  M  U  N  I  C  A  T

 

În şedinţa din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de 4 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011

Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi stabileşte că:

1. Acţiunea având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2011.

 

Decizia nr.25 în dosarul nr. 11/2011

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:

Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2011.

 

Decizia nr.26 în dosarul nr. 21/2011

Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi, şi în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.1 alin.1 şi art.6 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că, până la intrarea în vigoare a Legii nr.239/2009 pentru modificarea art.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art.1 alin.1 din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de:800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opţional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 17 iunie 2009.

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2011.

 

Decizia nr.27 în dosarul nr. 28/2011

Admite recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă stabileşte că:

1. În acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă.

2. Acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această Convenţie,  sunt inadmisibile. 

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2011.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

judecător Georgeta Barbălată


14 noiembrie 2011