Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2011

Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 6 iunie 2011

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C  O  M  U  N  I  C  A  T

 

În şedinţa din 6 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de 2 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr. 8 în dosarul nr. 7/2011

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi stabileşte că: Judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, nu devine incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs.

Obligatorie, potrivit art.4145 alin.4 din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 iunie 2011.

 

Decizia nr. 9 în dosarul nr. 8/2011

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că: Hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând, în mod fraudulos, identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală.

Hotărârile definitive prin care o persoană care a săvârşit o infracţiune şi uzând, în mod fraudulos, de identitatea altei persoane sau a unei persoane inexistente, a fost condamnată sub o identitate nereală, sunt supuse cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 lit. d teza a II-a Cod procedură penală, ce vizează orice alt incident ivit în cursul executării.

Obligatorie, potrivit art.4145 alin.4 din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 iunie 2011.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

judecător Georgeta Barbălată