Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2012

Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 14 mai 2012


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C  O  M  U  N  I  C  A  T

 

În şedinţa din 14 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de 4 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.6 în dosarul nr. 6/2012

Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de apel Suceava şi stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Legea nr.85/2006, raportat la art.136 alin.6 din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală.

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.

 

Decizia nr.7 în dosarul nr. 7/2012

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin.3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 129 din acelaşi act normativ, ordonanţa preşedinţială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgenţă este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.

 

Decizia nr.8 în dosarul nr. 5/2012

Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi  de Avocatul Poporului  şi stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 1 lit. d) şi e), raportat la art. 4 alin. 1 şi 2 din Decretul – Lege nr. 118/1990, republicat, atunci când perioada de strămutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana îndreptăţită poate beneficia de o singură indemnizaţie prevăzută de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare.

Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.

 

Decizia nr.9 în dosarul nr. 8/2012

Admite recursurile în interesul legii declarate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, stagiul complet de cotizare utilizat pentru recalcularea drepturilor de pensie ale persoanelor nevăzătoare, drepturi care s-au deschis în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, este cel reglementat de art. 89 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială.

Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

judecător Georgeta Barbălată


14 mai 2012