Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 15 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de 3 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.5 în dosarul nr.2/2013

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. 1, art. 33 alin. 4 şi 5 şi art. 149 din Legea nr. 85/2006  raportat la art. 725 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă cu referire la efectele modificării pe cale legislativă a valorii prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006, stabileşte că judecătorul sindic va analiza îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa creanţei în cuantumul prevăzut de lege prin raportare la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Obligatorie.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2013.

 

Decizia nr.6 în dosarul nr.3/2013

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, stabileşte că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleaşi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obţinut deja o reparaţie.

Obligatorie.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2013.

 

Decizia nr.7 în dosarul nr.4/2013

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea art.460 alin.1 din Codul de procedură civilă, stabileşte că termenul de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix şi absolut, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii.

Obligatorie.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2013.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu