Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2015

Comunicat privind decizia pronunţată în recurs în interesul legii în şedinţa din 16 martie 2015

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

            În şedinţa din 16 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

           

          Decizia nr.7 în dosarul nr.1/2015

 

     Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.399 alin.3 lit.d şi alin.4 Cod procedură penală, stabileşte că:

La momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive luată anterior faţă de inculpatul minor încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv.

Obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.

       Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 martie 2015.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu