Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2015

Comunicat privind deciziile pronunţate în recursurile în interesul legii în şedinţa din 22 iunie 2015

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

C O M U N I C A T

            În şedinţa din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat 2 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

            Decizia nr.13  în dosarul nr.8/2015

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecință, stabilește că:

            În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2015.

 

           Decizia nr.14  în dosarul nr.9/2015

 

Admite recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilește că:

- în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, aprobată de Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată de Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dobânda care se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, este dobânda fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile cu art. 120 alin. (7) din acelaşi act normativ.

- în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 994 din Codul civil de la 1864, art. 1535 din Codul civil, art. 124 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, momentul de la care curge dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti, este reprezentat de data plăţii acestor taxe.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2015.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu