Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2017

Comunicat privind deciziile pronunţate în recursurile în interesul legii în şedinţa din 16 octombrie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 16 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat 2 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

            Decizia nr.19 în dosarul nr.1902/1/2017

 

Admite recursul în interesul legii declarat de Curtea de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 octombrie 2017.

 

 

           Decizia nr.20  în dosarul nr.1983/1/2017

 

Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Târgu-Mureş şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin.(1) din Codul de procedură penală, stabileşte că:

Termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin.(1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art.269 alin. (1),(2) şi (4) din Codul de procedură penală.

Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) Cod procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16 octombrie 2017.

 

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu