Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2018

Comunicat privind decizia pronunţată în recurs în interesul legii în şedinţa din 22 ianuarie 2018

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

În şedinţa din 22 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

 

Decizia nr. 1  în dosarul nr.3094/1/2017

 

Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1401 alin.(2) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, stabilește următoarele:

Cererea de recunoaștere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțată de o instanță străină, formulată de persoana condamnată, aflată în România, în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanţele române şi deducerii duratei executate în străinătate este o cerere incidentală de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de contopire.

Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) Cod procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22 ianuarie 2018.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu