Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2019

Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 14 octombrie 2019

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

 C O M U N I C A T

 

În ședința din 14 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare cauză, a soluționat două recursuri în interesul legii, fiind pronunțate următoarele soluții:

 

Decizia nr.23 în dosarul nr.3162/1/2018

 

Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. a), b), e) şi f) şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) şi art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 constitutie titlu executoriu în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice extinse, cu excepţia situaţiei în care părţile impun semnătura drept condiţie de validitate a contractului.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.24 în dosarul nr.1460/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice