Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Completurilor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - 2020

Comunicat privind decizia pronunţată în recurs în interesul legii în şedinţa din 4 mai 2020

C O M U N I C A T

 

În ședința din 4 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată următoarea soluție:

 

Decizia nr.11 în dosarul nr.401/1/2020

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție pentru pronunțarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: „dreptul reclamanților (judecători și asistenți judiciari) de a beneficia de indemnizații de încadrare brute lunare calculate în raport de coeficienții de multiplicare 19,00 - 23,00 prevăzuți de art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2020.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice