Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Secţiilor Unite - 2007

Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 5 noiembrie 2007

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

COMUNICAT

 

            În şedinţa din 5 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, a soluţionat 8 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţînd următoarele soluţii:

 

            - Prin decizia nr. LXXIII (73) s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pa lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind menţinerea sau revocarea liberării condiţionate , în baza art. 61 din Codul penal în condiţiile contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârşite anterior liberării.

 

            - Prin decizia nr. LXXIV (74), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

            Dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal.

 

            - Prin decizia nr. LXXV (75), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

            Dispoziţiile art. 1101 alin. 1 din Codul penal se interpretează în sensul că în cazul suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere sau sub control aplicată inculpatului minor, instanţa va stabili un termen de încercare în condiţiile art. 110 din acelaşi cod şi nu potrivit art. 862 alin. 1 din Codul penal.

 

            - Prin decizia nr. LXXVI (76), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

            Dispoziţiile art. 145 şi art. 1451 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:

            Măsurile preventive referitoare la obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara dispuse sau prelungite fie de procuror, fie de judecător, în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, nu pot fi prelungite sau menţinute de către instanţa de judecată, urmînd a fi discutată luarea acestora, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin.1 din Codul de procedură penală.

 

            - Prin decizia nr. LXXVII (77), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

            Dispoziţiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că:

            Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal.

 

            - Prin decizia nr. LXXVIII (78), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

            Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 514/2003 modificată de Legea nr. 246/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic raportate la dispoziţiile art. 60 alin. 1 şi 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) şi art. 117 (fost art. 93) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, se înterpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcţionari publici prestaţiile suplimentare în bani, reprezentînd clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate, în condiţiile prevăzute de art. 25 şi 26 din Codul muncii. Această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condiţiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcţionarilor publici şi de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

 

            - Prin decizia nr. LXXIX (79), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

            Dispoziţiile art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, se interpretează în sensul că imobilele dobândite în temeiul prevederilor acestui articol pot constitui obiect al executării silite.

 

            - Prin decizia nr. LXXX (80), s-a respins recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi autorizarea funcţionării persoanelor juridice, coroborate cu prevederile art. 236 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, modificată şi completată.

 

            După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Cristina Mădălina Buta