ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

COMUNICAT

 

În şedinţa din 24 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, a soluţionat un număr de 7 dosare, în care au fost declarate recursuri în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţîndu-se următoarele soluţii:

 

Prin decizia nr. LVII (57), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art.278¹ alin.1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.

 

Prin decizia nr. LVIII (58), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

Dispoziţiile art.192 alin.1 pct.1 lit.a şi pct.2 lit.b şi c din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:

În cazul în care partea vătămată este minor, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei vor fi suportate de minorul parte vătămată, prin reprezentant legal.

 

Prin decizia nr. LIX (59), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

În aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, se interpretează în sensul că:

 

- Dispoziţiile art.6¹ alin.2 şi 4 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, privind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii sunt aplicabile numai infracţiunilor prevăzute de legea specială.

 

- Dispoziţiile art.255 alin.3 şi 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infracţiunilor încadrate exclusiv, conform art.255 din Codul penal, nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale art.6¹ alin.2 şi 4 din Legea nr. 78/2000.

 

Prin decizia nr. LX (60), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.394 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.

 

Prin decizia nr. LXI (61), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

Dispoziţiile art.190 alin.1 lit.c din Codul de procedură fiscală, raportate la prevederile art.191 alin.2 din acelaşi cod, se interpretează în sensul că:

Persoana care nu are calitatea de antrepozitar sau comerciant nu este subiect activ al contravenţiei de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau de comercializare a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, potrivit Titlului VII din Codul fiscal .

 

Prin decizia nr. LXII (62), admiţîndu-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Prevederile cuprinse în art.133 alin.3 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, se interpretează în sensul că:

Ordonanţa preşedinţială, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării dispoziţiilor unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor, poate fi atacată cu recurs.

 

Prin decizia nr. LXIII (63), s-a respins recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.403 alin.1 din Codul de procedură civilă, referitor la modalitatea de fixare a cauţiunii în vederea suspendării executării silite, de către instanţa competentă, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial al României Partea I.

 

 

Purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Cristina Mădălina Buta