ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C  O  M  U  N  I  C  A  T

 

            În şedinţa din 5 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a soluţionat un număr de 9 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se următoarele soluţii:

• prin decizia nr. VII admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. 1 lit. a teza ultimă din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la judecarea recursului, împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece un nou recurs, având ca obiect o altă încheiere, prin care s-a dispus în aceiaşi fază de urmărire penală cu privire la măsura arestării preventive în aceeaşi cauză.

• prin decizia nr. VIII admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Instanţa, investită, în baza art. 461 alin. 1 lit. d teza penultimă din Codul de procedură penală, în cadrul contestaţiei la executare în care se invocă modificarea înţelesului noţiunii de consecinţe deosebit de grave, potrivit art. 146 Cod penal, nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi, apoi, reduce pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înţelesului noţiunii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de textul sus-menţionat nu este identică cu cerinţa de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, la care se referă textele art. 14 şi 15 din Codul penal, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 458 şi, respectiv, art. 461 alin. 1 lit. d teza penultimă din Codul de procedură penală.

• prin decizia nr. IX s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 37 şi a art. 38 din Legea nr. 353/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
• prin decizia nr. X s-au respins ca rămase fără obiect recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale art. 373¹ din Codul de procedură civilă, referitoare la condiţiile ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc.
•  prin decizia XI, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.

• prin decizia nr. XII, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 – 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală, menţionată.

• prin decizia nr. XIII admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 121 alin. 3 din Codul de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 258 alin. 2 şi ale art. 261 alin. 1 pct. 8 teza I din acelaşi cod, dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă menţiunea că pronunţarea acesteia s-a făcut în şedinţă publică.

Nerespectarea acestei cerinţe atrage nulitatea relativă a hotărârii în condiţiile reglementate prin art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, numai atunci când se dovedeşte că s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

• prin decizia nr. XIV admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală, de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

• prin decizia nr. XV admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 400 şi 402 din Codul de procedură civilă republicat, cu modificările şi completările ulterioare:

1. Competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei formulată împotriva executării silite propriu-zise şi a contestaţiei care vizează lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, revine judecătoriei.
2. Competenţa de soluţionare a contestaţiei privind înţelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu, ce reprezintă o hotărâre judecătorească comercială sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdicţional, revine, după caz, instanţei comerciale sau organului jurisdicţional care a pronunţat hotărârea ce se execută.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I.

 

 

Purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Cristina Mădălina Buta